R O M A N I A

TRIBUNALUL SATU MARE

TRIBUNALUL,

DELIBERAND:

Asupra recursului de fata, constata urmatoarele;

Prin sentinta civila nr. 445/07.07.2010 pronuntata de Judecatoria Satu Mare in dosar nr. 439/296/2010, s-a admis actiunea civila formulata de reclamantii [...] si [...], domiciliati in Satu Mare[...] in contradictoriu cu parata [...] cu sediul in Bucuresti, [...] inregistrata la Registrul Comertului sub nr. [...], cod unic de inregistrare [...], Registrul Bancar nr. [...], reprezentata legal prin [...], in calitate de director Sucursala Satu Mare si [...], in calitate de administrator cont Sucursala Satu Mare, cu sediul in Satu Mare, [...] in consecinta:

S-a constatat ca fiind abuziva clauza prevazuta la punctul 3 litera d din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 120082/IJ/24.08.2007 privind majorarea dobanzii fixe de la 5,95% p.a. la 7,45% p.a. si s-a dispus inlaturarea ei.

S-a dispus restituirea sumei reprezentand diferenta dintre dobanda initiala, in cuantum de 119 euro si dobanda majorata incasata de parata in perioada 15.10.2007-15.04.2010.

S-a constatat ca fiind abuziva clauza prevazuta la pct. 3.5 din conditiile generale si pct. 5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit privind perceperea comisionului de risc si s-a dispus inlaturarea ei.

S-a dispus restituirea sumei reprezentand comision de risc achitat de reclamanti pana la data de 15.06.2010.

S-au mentinut celelalte dispozitii ale conventiei de credit mentionate.

A fost obligata parata sa emita un nou plan de rambursare a creditului cu respectarea dobanzii contractuale de 5,95% p.a. si fara perceperea comisionului de risc si de asemenea a fost obligata parata sa achite reclamantilor daune in cuantum egal cu daunele materiale stabilite mai sus; fara cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca la data 24.08.2007 intre parti se incheie conventia de credit nr. 0120082/IJ alcatuita din Conditii Speciale si Conditii Generale.

Reclamantii au solicitat sa se constate ca fiind abuzive doua din clauzele acestei conventii: posibilitatea modificarii dobanzii fixe si perceperea unui comision de risc.

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

Potrivit acestei directive sunt definite la art.  notiunile de ,,conditii inechitabile; consumator; vanzator sau furnizor,,.

Art.  arata ca o conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradictie cu conditia de buna credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

Se considera intotdeauna ca o conditie care nu s-a negociat individual este conditia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul conditiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans.

In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikné Győrfi).

Legat de incidenta disp. art. 4 din Legea 193/2000, instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 1 alin. 3 din se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

Potrivit art. 4 alin. 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

Contractul incheiat de parti este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre el si alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.

Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de catre parti, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.

In cadrul contractului de credit incheiat de parti s-a introdus la art. 3 lit. a date referitoare la dobanda si se arata ca, dobanda curenta este e 5,95 % pe an, cu mentiunea ca dobanda este fixa. In continuare, desi vorbeste de o dobanda fixa, se arata ca banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua structura a ratei dobanzii, care se va aplica de la data comunicarii.

Incepand cu data de 15.10.2007 parata a modificat aceasta dobanda la 7,45 % pe an si a comunicat acest lucru reclamantilor. Acest lucru l-a facut insa fara sa dea nici o explicatie, fara sa informeze in mod transparent si complet consumatorul cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea masura. Nici in contract nu s-a prevazut un element clar, un criteriu concret care sa ii permita bancii modificarea unilaterala a dobanzii, ceea ce inseamna ca modificarea este lasata la aprecierea paratei. Clauza nu este raportata la un indicator precis, individualizat ci se face referire generic la ,,aparitia unor schimbari semnificative pe piata monetara,,. Prin urmare clauza este interpretata doar in favoarea bancii si intereselor acesteia, iar consumatorul nu are nici macar posibilitatea de a verifica daca majorarea este necesara, este reala sau proportionala cu ,,schimbarea,,.

Parata a recunoscut prin intampinare ca a realizat aceasta majorare iar in aparare a aratat ca a avut un motiv intemeiat, ca a actionat cu buna credinta de vreme ce majorarea costurilor contractuale este fundamentata din punct de vedere economic si contractual; ca nu avea obligatia de a-i notifica pe imprumutati in legatura cu majorarea dobanzii dar a facut totusi acest lucru, imprumutatilor modificarea intervenita, ca este de notorietate faptul ca bancile folosesc contracte tipizate cu clauze nenegociabile, pe care clientul, dupa informare, poate accepta sau nu incheierea contractelor.

Nici in cadrul intampinarii nu s-a explicat de ce s-a aplicat aceasta majorare, care sunt motivele care au dus la acest lucru, dar se face referire la existenta unor costuri de refinantare. Nu se poate nega faptul ca evolutia pietii a suferit modificari substantiale, in sens negativ, dar parata nu poate unilateral sa treaca la modificarea unei clauze contractuale. Atunci cand partile au incheiat contractul reclamantii au stiut ca exista o dobanda fixa, au avut o clauza previzibila pe care s-au bazat, care insa a fost modificata unilateral. In conditiile in care banca a definit in contract alti termeni, dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari”) putea sa indice ce se intelege prin „schimbari semnificative pe piata monetara”.

De altfel, la 21.04.2010, deci dupa promovarea actiunii, parata a comunicat clientilor intentia sa de revenire la rata initiala a dobanzii curente, urmand sa se incheie un act aditional in acest sens, desi nu a considerat necesar sa faca acelasi lucru atunci cand a ridicat-o.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (ca o aplicatie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.).

In consecinta, instanta a retinut ca art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0120082/IJ reprezinta o clauza ce incalca drepturile consumatorilor care au intrat in raporturi contractuale cu parata in cadrul unui contract de imprumut cu dobanda fixa.

Prin urmare instanta a admis cererea reclamantilor privind acest capat de cerere, a constatat nulitatea acestei clauze si a dispus restituirea sumei reprezentand diferenta dintre dobanda initiala si dobanda majorata incasata in perioada 15.10.2007-15.04.2010.

Referitor la comisionul de risc perceput instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit sectiunii 3 pct. 5 din Conditiile Generale ale conventiei de credit “pentru punerea la dispozitie a creditului imprumutatul poate datora bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.” Punctul 5 lit. a din Conditiile Speciale ale conventiei prevede “comision de 0,125%  aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit”.

Desi exista doar o ,,posibilitate,, acest comision a fost aplicat, fara sa se arate in functie de ce a fost stabilit, de ce totusi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garantiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situatia neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situatii.

Prin aceasta clauza, care datorita modului in care este formulata si perceputa, fara nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmarit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.

Nu au putut fi primite apararile paratei potrivit carora contractul este legea partilor, deci reclamantii nu trebuiau sa il incheie daca nu erau de acord si nici sa achite comisionul pe parcurs. Realitatea este ca reclamantii, care si celelalte persoane care apeleaza la imprumuturi bancare, nu au avut alta posibilitatea, in masura in care doreau sa beneficieze de serviciile bancii, decat sa accepte in bloc conditiile prestabilite de banca. Acest lucru nu inseamna insa ca nu pot sa se adreseze pe parcurs unei instante pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze.

De altfel, prin OUG. nr. 50/09.06.2010 s-a reglementat aceasta problema, fiind impuse bancilor conditii noi si conforme cu Directiva nr. 2008/48/CE iar in prezent banca a eliminat acest comision.

Prin urmare instanta, apreciind ca si aceasta clauza este abuziva, nefiind lamurit intelesul comisionului nici macar pe parcursul procesului, a admis actiunea si pentru acest capat de cerere. In consecinta s-a retinut ca la pct. 3.5 din conditiile generale si pct. 5 lit. a din conditiile speciale ale conventiei de credit privind comisionul de risc ale Conventiei de credit nr. 0120082/IJ reprezinta o clauza ce incalca drepturile consumatorilor, a anulat aceasta clauza si a dispus restituirea sumei reprezentand comision de risc achitata pana la data de 15.06.2010.

Reclamantii au mai solicitat si obligarea paratei la plata daunelor morale in cuantum egal cu daunele materiale solicitate.

Asa cum rezulta din analiza de mai sus, prin inserarea clauzelor abuzive si prin aplicarea lor potrivit propriilor interpretari, fara sa se acorde vreo justificare reclamantilor, se creeaza un prejudiciu acestora. Asa cum au aratat si reclamantii, conform disp.art. 970 Cod civil conventiile trebuie executate cu buna credinta. Nerespectarea acestui principiu poate fi sanctionat prin obligarea  paratei la plata de daune morale, care au caracter de despagubiri pentru reclamanti si un rol sanctionator pentru parata.

Prin urmare a admis cererea reclamantilor.

In temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanta a retinut ca art. 5 lit. f. din Conditiile Speciale, raportate la art. 3.11 din Conditiile Generale nu va mai produce efecte asupra consumatorului. Avand in vedere ca dupa eliminarea acestui articol contractul mai poate continua si retinand si faptul ca reclamantii nu au inteles sa renunte la el, instanta a mentinut celelalte dispozitii ale conventiei de credit mentionate.

Fara cheltuieli de judecata nefiind dovedite.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termenul legal recurenta [...] olicitand admiterea acestuia si pe cale de consecinta modificarea hotararii atacate.

In motivare arata ca instanta de fond a dispus admiterea actiunii, in sensul constatarii clauzelor abuzive de la art. 3lit. d, art. 5 lit. a din conditii speciale, restituirea catre reclamanti a sumelor aferente aplicarii articolelor mai sus-mentionate si plata la daune morale catre acestia printr-o sentinta data cu incalcarea legii.

Astfel, arata ca instanta de fond a apreciat in mod gresit si netemeinic, fara a face aplicarea unor principii de baza ale dreptului procesual civil, ca fiind intemeiata actiunea formulata de catre reclamanti. Astfel, in pronuntarea sentintei instanta de fond a nesocotit:

Principiul rolului activ (consacrat de dispozitiile art. 129 alin. 5 C.pr.civ.).

Precizeaza ca manifestarea rolului activ implica cercetarea cu atentie si in detaliu precum si coroborarea de catre instanta a tuturor probelor aflate la dosarul cauzei. Or, dupa cum se poate observa din cuprinsul dispozitivului sentintei recurate, instanta:

a. porneste de la o premisa gresita in sensul ca aceasta retine ca dobanda de 5,95% ar fi o dobanda fixa pe toata perioada de derulare a contractului, or niciunde in cuprinsul Conventiei de credit nu se precizeaza ca dobanda este fixa pe toata perioada de derulare a creditului: este o dobanda fixa, dar nu pe toata perioada contractuala, care spre deosebire de dobanda variabila, nu se modifica lunar/trimestrial, ci se procedeaza la majorarea ratei dobanzii fixe atunci cand nivelul dobanzii stabilit in cuprinsul Conventiei ajunge sa fie inferior limitelor acceptabile: mai mult decat atat, ar fi contrar oricaror principii de functionare a unei institutii bancare de a stabili in cadrul unui contract de imprumut o dobanda fixa pe toata durata de derulare a contractului avand in vedere durata lunga pentru care s-a incheiat conventia de credit (20 de ani);

b. retine in mod gresit ca banca a informat clientul despre majorarea dobanzii curente fara a oferi explicatii si “fara sa informeze in mod transparent si complet consumatorul cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea masura”, si “nici in cadrul intampinarii nu s-a explicat de ce s-a aplicat aceasta majorare (…), dar se face referire la existenta unor costuri de refinantare” or atat in cadrul notificarii, cat si in cadrul intampinarii banca a explicat, ca avand in vedere:

-  pe de o parte, ca pentru obtinerea fondurilor necesare acordarii de imprumuturi catre clientii sai banca suporta anumite costuri de refinantare, costuri care au fost influentate in sens ascendent de cresterea Euribor,

-   iar pe de alta parte, banca suporta costurile cu creditele acordate catre clientii sai;

-  ca diferenta dintre costurile de refinantare suportate de banca si costurile cu creditele acordate clientilor sai trebuie sa fie intotdeauna pozitiva, pentru ca banca sa obtina profit (conditie esentiala pentru existenta oricarei societati comerciale),

Rezulta ca din analizele efectuate la nivelul bancii, s-a impus o crestere cu 1,5% a ratei dobanzii curente la creditelor acordate in moneda europeana.

c. desi recunoaste ca “evolutia pietei financiare a suferit modificari substantiale” in ultimii ani, totusi concluzioneaza ca banca nu putea modifica unilateral rata dobanzii, or:

- niciodata un consumator (care va avea o atitudine subiectiva din perspectiva lui de consumator de servicii) nu ar accepta o revizuire in sens crescator si niciodata motivele invocate de furnizorul de servicii nu ar suficiente, prin urmare stabilitatea unui sistem bancar (care are ca activitate principala creditarea pe termen lung si in care se impune revizuirea anumitor costuri in functie de fluctuatiile inregistrate in piata monetara, si asa cum s-a observat, in ultimii ani s-au inregistrat fluctuatii semnificative atat in sens crescator, cat si in sens descrescator) nu poate fi lasata   la bunavointa/intelegerea consumatorului de a accepta revizuirea ratei dobanzii;

- mai mult decat atat, legea (193/2000) in vigoare la data incheierii contractului, cat si la data majorarii dobanzii, permitea furnizorului de servicii financiare de a modifica in mod unilateral costurile contractului, chiar si fara o notificare prealabila, pentru motive intemeiate (motive intemeiate care au fost explicate in randurile de mai sus pct.b) • “sunt valabile si acceptate clauzele in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata”;

d. referitor la afirmatia instantei conform careia la momentul majorarii dobanzii banca nu a procedat la incheierea unui act aditional spre deosebire de momentul cand banca a decis diminuarea dobanzii, facem urmatoarea observatie:

-  asa cum s-a invederat anterior la pct.c, la momentul majorarii dobanzii legea permitea modificarea ratei dobanzii curente in mod unilateral din partea furnizorului de servicii,

- spre deosebire de momentul diminuarii dobanzii, cand era in vigoare OG 21/1992 completata cu dispozitiile OUG 174/2008, care prevad conform art.9 ind.3 lit.h – “sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul furnizorului de servicii financiare sa modifice unilateral clauzele contractuale fara incheierea unui act aditional acceptat de consumator;

e. in ceea ce priveste perceperea comisionului de risc, instanta retine in mod gresit ca este o clauza abuziva pentru lipsa negocierii cu consumatorii a acestei clauze, avand in vedere ca legea 193/2000 – art.4 alin.1 cere sa fie indeplinita conditia existentei unui dezechilibru semnificativ in detrimentul consumatorului contrar cerintelor bunei credinte, or acest cost contractual a fost stabilit atat sub aspectul valorii • procentual, cat si sub aspectul duratei • pe toata perioada de derulare a contractului, inca de la data incheierii Conventiei nesuferind nicio modificare;

f. mai mult decat atat, instanta argumenteaza caracterul abuziv al acestui comision facand referire in plus   si la OUG 50/09.06.2010, or niciuna dintre parti nu a invocat dispozitiile acestei ordonante si nici nu avea cum, atata vreme cat ordonanta a intrat in vigoare ulterior, la cateva luni, introducerii cererii de chemare in judecata; faptul ca la acest moment este in vigoare ordonanta, nu poate avea relevanta in acest dosar, atata vreme cat in cuprinsul acesteia este reglementata o perioada de timp (90 zile de la data intrarii in vigoare) in cadrul careia institutiile financiare sa se conformeze cu dispozitiile ordonantei;

g. in ceea ce priveste acordarea de daune morale, in primul rand, solicita se observe ca nici reclamantii si nici instanta de fond nu a motivat in drept sau in fapt solicitarea acordarii unor astfel de daune;

h. considera ca instanta a apreciat in mod gresit si a evaluat in mod gresit asa-zisele prejudicii materiale aduse clientilor de catre banca, avand in vedere faptul ca daunele morale sunt consecinte de natura nepatrimoniala cauzata persoanei printr-o fapta ilicita culpabila, constand in atingeri aduse personalitatii sale fizice, psihice si sociale, or in situatia de fata, clientii nu au facut dovada unei astfel de atingeri aduse personalitatii lor;

i. prin perceperea comisionului de risc, si majorarea dobanzii, nu se poate retine ca li s-a adus clientilor vreo atingere unui drept personal nepatrimonial cu atat mai mult cu cat, la acordarea imprumutului se are in vedere ca rata lunara achitata de clienti sa nu depaseasca un anumit prag din veniturile prezentate de clienti, astfel incat sa nu fie afectate celelalte cheltuieli curente si ocazionale suportate de acestia; prin urmare, apreciaza ca intr-o astfel de situatie nu sunt indeplinite conditiile acordarii de daune morale, si cu atat mai mult, cu cat consumatorii s-au sesizat cu mult dupa data incheierii Conventiei, respectiv majorarii dobanzii, si nu ca urmare a unei suferinte proprii, ci ca urmare a unei publicitati intens mediatizata pe acest subiect al clauzelor abuzive cuprinse in contractele bancare;

j. nu in ultimul rand, apreciaza ca in ceea ce priveste acordarea de daune morale, instanta a dat dovada de exces de zel, avand in vedere probabil si statutul profesional al consumatoarei;

2. Referitor la principiul egalitatii partilor in fata justitiei (consacrat de dispozitiile legii fundamentale si de dispozitiile art. 7 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara), arata ca incalcarea acestui principiu este materializata prin faptul ca instanta nu a tinut cont ca recurenta este o societate infiintata conform prevederilor din Legea privind societatile comerciale nr. 31/1990, in vederea efectuarii de acte de comert si in scopul de obtinerii de profit – conditie esentiala pentru existenta oricarei societati comerciale.

3. De asemenea, privitor la principiul dreptului la un proces echitabil (consacrat de dispozitiile art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor), arata recurenta ca incalcarea acestui principiu este materializata prin faptul ca desi instanta de fond, in exercitarea atributiilor sale legale, ar fi trebuit sa manifeste o atitudine impartiala, caracterizata prin aprecierea nediscriminatorie si fundamentata a tuturor aspectelor cauzei, in fapt:

(i) nu a luat in considerare chiar prevederile exprese ale Conventiei de credit semnata si acceptata de catre imprumutati, care prevad in mod expres:

-dreptul Bancii de a revizui rata dobanzii curente, drept ce este prevazut in Conditiile speciale ale Conventiei la pct.3 lit. d : „Data ajustarii dobanzii: banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii astfel modificata.”;

- perceperea comisionului de risc atat in conditiile speciale, cat si in conditiile generale ale Conventiei perioada de derulare a contractului conform: art.5 lit.a din conditii speciale: “0.125%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit; art..3.5 din conditii generale: “Pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului;”.

(ii) nu s-a luat in considerare niciun argument prezentat de recurenta atat in cadrul intampinarii, cat si in cadrul notelor scrise depuse la dosar, privind justificarea perceperii comisionului de risc; nu a motivat de ce „intelesul comisionului nici macar pe parcursul procesului nu a fost lamurit”, in conditiile in care banca a oferit suficiente explicatii/motive pentru perceperea acestui comision;

(iii) nu s-a tinut cont de faptul ca Banca, ca urmare a evolutiei indicilor de referinta care au inregistrat o descrestere continua, a procedat incepand cu data de 23.04.2010 la notificarea tuturor clientilor, ocazie cu care au fost instiintati de faptul ca se va proceda la diminuarea ratei dobanzii curente incepand cu prima scadenta urmatoare zilei de 1 aprilie, astfel ca prevederea de la art. 3 lit. d actioneaza atat in sens crescator, cat si in sens descrescator;

Coroborand toate aspectele precizate mai sus, arata recurenta, rezulta fara putinta de tagada faptul ca instanta de fond a adoptat o atitudine in mod netemeinic partinitoare fata de reclamanti si in mod nelegal defavorabila recurentei.

In ceea ce priveste fondul cauzei arata recurenta ca isi mentine toate motivele de drept si de fapt invocate in fata primei instante atat in cuprinsul intampinarii, cat si in cuprinsul notelor scrise completatoare.

In drept invoca dispozitiile art. 300 alin. 1 Cod de procedura civila, art. 34 alin. 2 din OG nr.2/2001, art. 304 alin. 9 Cod de procedura civila, art. 304¹ Cod de procedura civila, art. 312 Cod de procedura civila.

Prin notele scrise si depuse la dosarul cauzei recurenta mai arata ca prin cererea de chemare in judecata, partea adversa a solicitat instantei si restituirea sumelor platite in contul comisionului de risc si diferentei de dobanda.

Astfel, solicita a se observa ca admiterea acestei actiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezinta contracte cu executare succesiva, deoarece obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala.

Conform teoriei generale a obligatiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosinta asigurata de cealalta parte.

Precizeaza ca aceasta exceptie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractelor de credit incheiate de Banca. Astfel cum un chirias nu poate restitui folosinta de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosintei sumelor de bani puse la dispozitie in schimbul clauzelor referitoare la comisionul de risc si a diferentei de dobanda.

In situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a imprumutatilor. Patrimoniul acestora s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Bancii nu s-ar reintregi cu echivalentul folosintei sumelor acordate prin contractul de credit.

Invedereaza ca art.1 al Legii nr.193/2000 prevede cele doua obligatii ce incumba comerciantilor si implicit recurentei in contractarea cu consumatorii. O expunere sistematica a acestora va usura demersurile de a arata modalitatea in care societatea recurenta, prin conduita din faza precontractuala, dar si din faza executarii contractului de credit dedus analizei, a respectat obligatiile legale. Aceste doua obligatii sunt: (a) obligatia pozitiva de transparenta si (b) obligatia negativa de a nu stipula clauze abuzive.

Precizeaza ca instanta de judecata urmeaza sa observe ca din punctul de vedere al structurarii instrumentum-ului, contractul de credit incheiat intre recurenta si imprumutat este impartit in doua sectiuni, cea a Conditiilor speciale si cea a Conditiilor generale, in corpul aceluiasi contract cu precizarea esentiala ca primele clauze contractuale vizeaza pretul creditului, respectiv, dobanda anuala si spezele contractuale, tipul de comision perceput si cuantumul acestuia.

Conditiile, in care atare speze sunt percepute, sunt reglementate in cuprinsul partii speciale a contractului, iar clauza de referire trimite la definitia spezelor si la clauza contractuala din partea generala ce reglementeaza vocatia recurentei de a primi in schimbul activitatii desfasurata respectivul pret.

Precizeaza ca textele mai sus citate stabilesc criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale. In completarea acestora, legea cuprinde, dupa modelul ad litteram al Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, o lista gri continand clauze care pot fi considerate ca abuzive, dar in aprecierea cazului concret pot sa apara si ca nefiind abuzive.

Intr-un atare context determinat de flexibilitatea si particularitatea fiecarei situatii de fapt in parte, se impune aprecierea caracterului abuziv al clauzelor in functie de criteriu si nu exemplu. Doctrina a enumerat o serie de atare criterii, care ar trebui, de altfel, sa stea la baza analizei pe care instanta insasi urmeaza sa o faca in aprecierea legalitatii clauzelor pe care imprumutatul le-a semnalat ca fiind abuzive.

Atare criterii au fost denumite totodata si teorii-remediu in cadrul sistemului de drept romanesc astfel incat prin aplicarea dispozitiilor Legii nr.193/2000 privitoare la clauzele abuzive, sa poata fi identificat si atins un echilibru cu principiul libertatii contractuale si al libertatii de vointa, spre exemplu: criteriul leziunii, criteriul bunei credinte, criteriul echilibrului contractual.

Invedereaza ca contractele de credit au fost asimilate in literatura notiunii doctrinare de „contract de adeziune” sau „contract standard preformulaf” astfel cum mentioneaza actele comunitare in materia protectiei consumatorului si cum a fost preluata expresia si de dispozitiile art. 4 din Legea nr.193/2000.

In incercarea clarificarii naturii juridice a contractului de adeziune, in literatura s-a impus in unanimitate conceptia care admite caracterul contractual ala acestuia, cu toate consecintele ce deriva astfel. Astfel, desi odata cu demitizarea autonomiei de vointa s-a diminuat si rolul manifestarii de vointa, totusi, consimtamantul ramane criteriul contractului.

Trasatura comuna a contractelor consta in procedura specifica de formare, in acordul de vointe. Or, contractul de adeziune indeplineste acest criteriu fiind rezultatul unui acord de vointe, chiar in lipsa negocierii, care oricum nu e de esenta contractului. Forma tipizata a contractului desi prezentata unui numar nelimitat de aderenti, manifestarile de vointa distincte ale acestora vor naste contracte diferite.

Prin urmare, chiar si atunci cand raportam contractul de credit dedus judecatii la definitia neparticularizata a contractului de adeziune se ajunge la concluzia conform careia manifestarea de vointa a cocontractantilor si legalitatea acesteia trebuie raportata la dispozitiile comun aplicabile privitoare la viciile de consimtamant.

Contractul de credit incheiat de recurenta cu imprumutatul este cu atat mai particularizat cu cat intervin elementele esentiale de care instanta urmeaza sa tina seama la solutionarea prezentei cauze, respectiv conditiile speciale si conditiile Generale. Clauza art.5 lit.a a carei anulare a fost solicitata este inclusa in Conditiile speciale ale Contractului de credit. Consecinte si clauzele reglementate in sectiunea Conditii speciale a contractului de credit incheiat de recurenta au fost negociate

Mai arata ca creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau altor cheltuieli legate de aceasta suma precum comisioanele de angajament, de neutralizare a creditului, de urmarire sau de gestionare a respectarii dispozitiilor contractuale, sau orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta.

Riscul bancar este o notiune inerenta activitatii de creditare care are la randul sau sorginte economica si se transpune in variate tehnici juridice, precum imprumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garantie autonoma, cautiune. Prin intermediul creditului, bancile isi realizeaza functia esentiala de creatie monetara, ce presupune emiterea unei cantitati de moneda de cont a bancii care acorda creditul. Astfel, notiunii de risc bancar i s-au rezervat varii semnificatii, in functie de diferite criterii de clasificare si pornind de la notiunea de risc care in contextul comercial imbraca forma unui pericol potential asupra unei operatii comerciale ce se intinde in timp, susceptibil sa genereze anumite inconveniente imprevizibile pentru debitorul unei obligatii comerciale. Riscul bancar a fost clasificat dupa multiple criterii, luand forme diverse in functie de planul specific respectivei componente a activitatii bancare.

Parte componenta a riscului operational reglementat la art.126 din OG nr.99/2006, riscul juridic poate aparea la randul sau ca urmare a neaplicarii sau aplicarii defectuoase a dispozitiilor legale sau reglementarilor interne.

Precizeaza ca dispozitiile art.3 alin.1 lit.g) din Normele Bancii Nationale a Romaniei („BNR”) nr. 17 din 18 decembrie 2003), riscul de credit ca risc bancar este definit ca fiind riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia.

De asemenea arata ca potrivit prevederilor art. 175 din Regulamentul BNR nr.18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora:

„(1) La evaluarea riscului legal si a riscului reputational, institutiile de credit trebuie sa ia in considerare cadrul de reglementare, inclusiv in domeniul social, precum si orice alte elemente care le pot afecta activitatea – de exemplu: publicitatea negativa, conforma sau nu cu realitatea, facuta practicilor de afaceri si/sau persoanelor legate de acestea; pierderea increderii in soliditatea unei institutii de credit cauzata de afectarea grava a securitatii acesteia in urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului national; intampinarea de catre clienti a unor probleme in utilizarea anumitor produse fara a avea suficiente informatii despre acestea si fara a cunoaste procedurile de remediere a problemelor respective; necunoasterea drepturilor si obligatiilor partilor unei tranzactii de tip electronic banking.

(2) In vederea reducerii riscului legal si reputational, institutiile de credit pot dezvolta programe de educare a clientilor pentru utilizarea noilor produse si servicii oferite, pentru cunoasterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot aparea si a modalitatilor de solutionare a acestora”.

In vederea determinarii si limitarii riscului de credit, recurenta arata ca are obligatia de a clasifica creditele acordate in functie de performantele financiare ale clientului, prin urmare, fiecare dispozitie contractuala referitoare la perceperea sau nu a comisionului de risc este nuantata in functie de capacitatea acestuia de rambursare la scadenta a creditului avansat, evaluat in raport de criteriile interne adoptate.

Prin urmare, arata recurenta, consacrarea contractuala a comisionului de risc reprezinta o clauza eminamente particularizata si negociata in functie de situatia economica a fiecaruia dintre consumatori, cu atat mai mult cu cat in sarcina recurentei incumba obligatia legala de a trasa politici de creditare care sa includa conditiile de eligibilitate ce trebuie indeplinite de persoanele ce doresc sa intre in relatii de afaceri cu recurenta.

De asemenea, recurenta citeaza si art. 4 din Legea nr.1 93/2000, aratand ca prin acest text de lege au fost implementate dispozitiile Directivei 93/13/CEE fiind o copie fidela a dispozitiilor art. 3 din l Directiva, identificandu-se cu usurinta conditiile pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi apreciata in concreto de la caz la caz de catre judecator ca fiind abuziva: sa nu fi fost negociata, sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a abuzului, sa nu se refere la obiectul principal al contractului.

Prin urmare, pentru ca instanta sa poata sanctiona conform dispozitiilor legale o clauza ca fiind abuziva, aceasta trebuie, pe de o parte integranta dintr-un contract de adeziune si, pe de alta parte, sa fie excesiva, tinand cont ca nici clauzele abuzive reprezinta institutii inovatoare, ci pot fi circumscrise notiunii de clauze excesive amintite si descrise anterior.

Clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre recurenta si imprumutat reglementand perceperea comisionului de risc nu indeplineste niciuna dintre cele trei conditii cumulative, dupa cum urmeaza clauza reglementata la art. 5 lit. a din Conventia de Credit a fost negociata; clauza reglementata la art. 5 lit. a din Conventia de Credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor si Comisionul de risc – parte a pretului contractului. Consecinte.

Mai arata recurenta faptul ca odata informat, cumparatorul in genere si consumatorul in particular nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii intelepte in raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi, situatia financiara proprie prezenta sau viitoare si posibilitatile de respectare a obligatiilor de plata ulterioare, precum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate-pret care sa corespunda criteriilor personale ale fiecaruia dintre consumatori.

Prin urmare, solicita a se observa ca dispozitiile prevazute de Legea nr.193/2000 nu sunt menite a crea o noua ordine de drept in care contractul sa devina lipsit de forta obligatorie, ci din contra, vine doar sa particularizeze dispozitiile generale aplicabile in rem si in personam. Tocmai de aceea criteriile in functie de care sunt analizate conditiile in care poate fi oferita protectie cumparatorilor-consumatori trebuie sa fie comune celor prin raportare la care se evalueaza raspunderea vanzatorului pentru viciile ascunse ale bunului vandut.

Notiunea de viciu ascuns nu este definita de catre dispozitiile Codului Civil in vigoare, fiind conturata la nivel doctrinal. Cu toate acestea, identifica un reper util in reglementarea din Noul Cod Civil, care prevede la art.1707 alin. (2) ca „Este ascuns acel viciu care la data contractarii nu poate fi descoperit de catre un cumparator prudent si diligent fara a fi nevoie de asistenta de specialitate”.

Prin urmare, protectia pe care Noul Cod Civil o ofera cumparatorului este similara celei consacrate consumatorului prin Legea nr. 193/2000 constand in obligatia vanzatorului de a-l informa pe acesta din urma cu privire la elementele esentiale ale bunului vandut. Or, obligatia accesorie de plata a comisionului de risc reglementata in art. 5 din Conventia de Credit incheiata intre recurenta si imprumutat nu poate fi considerata un viciu ascuns in raport de drepturile tranzactionale pe calea creditarii, acesta fiind clar exprimat atat in ceea ce priveste cuantumul sau si obligatia consumatorului de a plati contravaloarea acestuia corelativa dreptului recurentei de a-l percepe (Conditii speciale), precum si in ceea ce priveste contraprestatia in schimbul caruia este datorat (Conditiile Generale).

Raportarea urmeaza a fi facuta prin urmare la consumatorul mediu, care la art.2 lit. m) din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorului este definit ca fiind „consumatorul considerat ca fiind informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistici”. Prin urmare, desi protejat, consumatorul nu poate invoca grava sa neglijenta in incercarea de a obtine foloase ce nu i se cuvin, altminteri devenind aplicabil adagiul nemo auditurpropria turpitudinem allegans.

Precizeaza ca interpretarea de mai sus corespunde adevaratului rol al legii, care trebuie sa fie cel de a „proteja contra fraudei altuia si nu de a dispensa consumatorii de uzul ratiunii.

Precizeaza ca in cuprinsul pct. 3 din Conditiile Speciale ale Conventiei se prevede (i) la lit. a): „Rata dobanzii curente” si (ii) la lit. d) „Data ajustarii dobanzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii astfel modificata.” Avand in vedere:

a)  dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (denumita in continuare “Legea”), potrivit carora “O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca (….) creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”;

b)  dispozitiile punctului 1 lit. a) din lista cuprinzand clauzele considerate abuzive publicata ca anexa la Lege, potrivit carora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care “dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata”.

c)  faptul ca pentru obtinerea fondurilor necesare acordarii de imprumuturi catre clientii sai Banca suporta anumite costuri (costuri de refinantare) ce sunt direct influentabile de variatiile indicilor monetari de referinta;

d) faptul ca aparitia unei modificari semnificative a indicilor monetari de referinta poate face ca valoarea acestor costuri sa depaseasca un anumit nivel maxim acceptabil, din ratiuni economice si de buna functionare, pentru Banca.

Rezulta fara putinta de tagada faptul ca posibilitatea majorarii dobanzii, precum si motivele care ar justifica din punct de vedere economic aceasta majorare, sunt fundamentate contractual si in mod expres permise de Legea nr. 193/2000.

Mai mult decat atat, subliniaza faptul ca la art. 3 lit. a din Conditiile Speciale, s-a prevazut o anumita rata a dobanzii – la art. 3 lit. d din Conditiile Speciale, se prevede perioada limitata pana la care este aplicabil procentul initial, respectiv pana la data aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara. Prin urmare, rata fixa stabilita initial este supusa unui termen, eveniment viitor si sigur, dar a carui data exacta nu este cunoscuta.

Invedereaza ca din perspectiva contractului de credit, dobanda reprezinta acea parte a pretului creditului care reprezinta cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricarui credit si in functie de perioada pentru care acesta este stabilit, Banca este nevoita sa faca anumite cheltuieli. Intr-o situatie ideala, o banca ar avea banii suficienti pentru a acorda creditele, din depozitele pe care le aduna de la clientii sai.

Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei banci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o banca este nevoita sa se imprumute la randul ei de la alte banci, aceste imprumuturi generand, la randul lor costuri suplimentare. Dobanda pe care o banca trebuie sa o plateasca pentru un astfel de imprumut difera de la o tara la alta, si de la o banca la alta. Astfel cum in situatia ideala, o banca ar trebui sa solicite si plata unei dobanzi care are ca nivel minim, dobanda pe care acea banca o acorda deponentilor, tot astfel, la nivel interbancar, atunci cand o banca imprumuta o alta banca, valoarea minima a dobanzii solicitate de imprumutator va trebui sa acopere dobanda acordata deponentilor acelei banci. Prin urmare, o banca romaneasca ce se imprumuta de pe piata interbancara va trebui sa plateasca un cost cel putin egal cu dobanda aferenta Depozitelor celorlalte banci. Rata medie a acestor depozite este calculata sub forma indicilor BUBOR, EURIBOR sau LIBOR, in functie de moneda creditului.

Subliniaza ca aceasta rata a depozitelor, poate induce in eroare cu privire la costul real la banca este obligata sa se imprumute.

Avand in vedere premisele economice subliniate mai sus, in art.3 din Conditiile Speciale ale Conventiei, se prevede, pe de-o parte cuantumul ratei dobanzii curente (art. 3 lit. a) si, pe de alta parte, posibilitatea Bancii de a acoperi eventualele majorari semnificative ale costurilor de atragere a sumelor necesare creditului (art. 3 lit. d).

Prin Conditiile Speciale ale fiecarei Conventii, partile au stabilit un anumit tip de rata a dobanzii curente. Chiar si pentru situatiile in care s-a stabilit o anumita rata a dobanzii prin art. 3 lit. a, aceasta nu urma sa fie nemodificata pentru intreaga durata a Contractului de Credit (care este in medie de 25 de ani). Nicio institutie de credit nu poate prevedea care sunt costurile pe care a va avea pentru un termen mediu de 25 de ani, evolutiile costurilor, astfel cum au fost acestea descrise mai sus, fiind imposibil de prevazut uneori chiar pe perioade foarte scurte. Din aceasta cauza a fost necesara introducerea unei alte clauze, in dispozitia imediat urmatoare a Conditiilor Speciale, art. 3 lit. d, care sa permita Bancii sa adapteze aceasta rata la variatiile semnificative ale costurilor pietei interbancare.

Precizeaza ca Legea 193/2000 prevede doua conditii negative si una pozitiva, a caror indeplinire cumulativa poate conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive: sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a abuzului, sa nu fi fost negociata, sa nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului.

Clauza cuprinsa in contractele de credit incheiate intre recurenta si imprumutati reglementand posibilitatea Bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata financiara, nu indeplineste niciuna dintre aceste conditii cumulative, dupa cum urmeaza: clauza reglementata la art. 3 lit. d din conditiile speciale a fost negociata, clauza reglementata la art. 3 lit. d din conventia de credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor; clauza referitoare la rata dobanzii se asociaza cu obiectul principal al contractelor de credit.

In concluzie, pentru toate motivele de netemeinicie si nelegalitate enumerate in recursul formulat si inclusiv pentru toate aspectele ce tin de fondul cauzei, gresit solutionat de catre prima instanta, solicita modificarea hotararii atacate in sensul respingerii in totalitate a actiunii reclamantilor, iar in subsidiar sa se constate inadmisibilitatea capetelor de cerere 1, 3 si 5 lin actiune.

Fata de probele de la dosar instanta apreciaza ca recursul formulat de recurenta este neintemeiat.

Din ansamblul probelor de la dosar rezulta ca intimatii reclamanti [...] si [...], au cerut in principal sa se constate nulitatea clauzei abuzive prevazute de pct.3 lit.d din conditiile speciale ale conventiei de credit nr.0120082/IJ/24082007 privind majorarea dobanzii fixe de la 5,95% p.a., si cererile conexe acesteia pentru anulare si restituirea sumelor platite in plus in baza clauzelor astfel modificate.

Instanta de fond a considerat ca sunt abuzive clauzele prevazute la pct. 3 lit. d din conditiile speciale si prev.la pct. 3.5 din conditii generale si pct. 5 lit. a din conditiile speciale si a mentinut dispozitiile restului contractului de credit.

Cu privire la motivele de recurs invocate de catre recurenta [...] instanta apreciaza ca acestia nu sunt intemeiate din mai multe motive.

In legatura cu aplicarea prevederilor art. 3 lit. d, art. 5 lit. a din conditiile speciale, recurenta considera ca acestea au fost apreciate gresit cu incalcarea disp.art. 129 alin. 5c. Instanta dimpotriva apreciaza ca dobanda de 5,95 considera de recurenta ca o dobanda variabila si care poate fi modificata in orice conditii si la orice suma, este o clauza abuziva, si respectarea acesteia ar putea duce la insolventa partiala sau totala pe debitori. Nu este dovedita si nu se poate dovedi, scaderea sub limita minima acceptabila a dobanzii intrucat dobanda este calculata in valuta.

Recurenta mai invoca anumite motive personale ale unitatii bancare, ca anumite costuri legate de refinantare, costuri cu credite si scaderea diferentei dintre creditor si sumele incasate. Instanta apreciaza ca aceste motive nu sunt intemeiate intrucat rata dobanzilor se analizeaza macar pentru un termen mediu cat si eventuala scadere a cererii pietei, putandu-se anticipa si o eventuala scadere a cresterii cererii de credite. Chiar daca din analizele bancii ar rezulta o scadere  a cifrei de afaceri, cresterea de 1,5% a ratei dobanzii poate avea efecte dezastruoase pentru beneficiarii creditelor, daca sunt mai mari si pe o perioada indelungata.

Intr-adevar beneficiarii creditelor nu sunt de acord cu urcarea creditelor insa nu se poate dovedi vreo pierdere in efecte catastrofale pentru recurenta prin mentinerea actualei limite a dobanzilor.

Cu privire la clauza de risc, intr-adevar au intrat in vigoare si prevederi legale dupa introducerea actiunii la instanta de fond, insa aceasta nu poate sa duca la concluzia ca nu s-a inregistrat un dezechilibru masiv in dauna consumatorului. Din analiza cuantumului acestui comision de risc rezulta ca acest comision nu este in niciun fel justificat, banca neoferind explicatii plauzibile instantei si o motiveaza sumar doar prin scaderea beneficiarilor si a profitului, respectiv a numarului de clienti si a cifrei de afaceri, ceea ce nu este un motiv plauzibil pentru majorarea acestui comision.

Recurenta invoca doua principii in fata instantei de recurs care nu ar fi fost respectate in fata instantei de fond, principiul egalitatii in fata justitiei, motiv pe care instanta il va respinge in sensul ca drepturile procesuale ale partilor s-au respectat integral prin admiterea tuturor probelor propuse de recurentul-parat ca si principiul unui proces echitabil si a avut o atitudine impartiala, prevederile conventiei de credit fiind interpretate in sensul aplicarii echitabile ale sensului acestora si intelesului gramatical si logic al prevederilor tuturor articolelor acestora.

Recurentei creditoare nu i se diminueaza in niciun fel drepturile prevazute de contract, intimatii-reclamanti fiind obligati in continuare la plata ratelor convenite, ca si a comisioanelor aferente.

Fata de cele de mai sus, instanta in baza art. 312 alin. 1 Cod de procedura civila va respinge ca neintemeiat recursul formulat.

Fara cheltuieli de judecata in recurs nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta [...] , cu sediul in Bucuresti, [...], impotriva sentintei civile nr. 4445/07.07.2010 din dosar nr. 7439/296/2010 al Judecatoriei Satu Mare in contradictoriu cu intimatii [...] si [...], domiciliati in Satu Mare, [...].

Fara cheltuieli de judecata.

IREVOCABILA.

Pronuntata in sedinta publica din 12.11.2010.

Presedinte,                                      Judecator,                                Judecator,

Mihaela Dutulescu                           Gelu Mihai Coman              Bela Csaba Munkacsi

Bancile din Romania au fost acuzate in mai multe randuri de faptul ca ar fi rezistat crizei si ar fi obtinut profituri cu ajutorul comisioanelor extrem de mari pe care le percep clientilor, acest lucru rezultand, in ultimul an, in procese cu acestia.

Avand in vedere ca oficialii bancilor isi permit sa comenteze pe seama deciziilor Curtii Constitutionale in privinta Ordonantei 50 (a creditelor de consum), Urban considera ca bancile nu respecta legea. “Pentru ei nu conteaza legea, deciziile Curtii Constitutionale, nu mai conteaza nimic. In conditiile astea, inseamna ca Romania a ajuns un fel de Bahamas al bancilor din Europa, pentru ca aici isi permit sa faca absolut orice”, a declarat Urban, pentru Ziare.com.

Senatorul isi bazeaza declaratiile si pe faptul ca Ministerul Finantelor nu a controlat niciodata, potrivit spuselor sale, bancile, pentru a verifica profitul acestora si nivelul impozitelor si taxelor pe care le platesc.

Totodata, acesta sustine ca unele banci din Romania obtin profituri mult mai mari decat ale companiilor-mama, iar cele austriece, de exemplu, au fost chiar sanctionate de catre Comisia Europeana, in septembrie 2009, pentru practici cartelare de genul celor pe care le au si in Romania.

Parerile sunt impartite

Legat de aceste declaratii, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, sustine ca “definitia pe care o are cu privire la ce inseamna paradis fiscal este total gresita”. Pe de alta parte, avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul legal al clientilor nemultumiti care au dat in judecata bancile, a adus mai multe dovezi pentru a sprijini ipoteza lui Urban.

“Sunt costuri care se regasesc in toate contractele. Chiar daca nu ai cum sa dovedesti un acord scris, cartelar, e clar ca este facut acest lucru in urma unei intelegeri. Daca va uitati la trei banci austriece, veti vedea ca exista acolo comisioane de administrare, de risc, de monitorizare a riscului, in general se invart in jurul acestei idei. Aceste comisioane ajung uneori sa depaseasca 50 la suta din costul total lunar al creditului”, a explicat Piperea, pentru Ziare.com.

De asemenea, acesta sustine ca dobanda nu se stabileste pe baza unui indice public de genul Euribor sau Robor, ci pe baza unui indice intern, care se calculeaza dupa criteriile bancii respective.

De altfel, recent, BCR a anuntat ca trece la un indice transparent, ceea ce inseamna, potrivit lui Piperea, ca recunosc faptul ca, pana acum, dobanda nu a tinut cont de acesti indici.

Putem scapa de comisioanele abuzive?

Situatia aceasta nu este iremediabila, prima masura, in viziunea lui Piperea, fiind corecarea Ordonanta 50 si sa nu se mai refuze aplicabilitatea sa la creditele aflate in derulare.

De asemenea, Consiliul Concurentei ar trebui sa isi ia mai in serios rolul si sa dea mai rapid rezultatele anchetei incepute anul trecut, in care sunt investigate in jur de 14 banci romanesti, tocmai pentru acest gen de practici, considera avocatul.

Nu in ultimul rand, acesta crede ca ar trebui sa intervina si Banca Nationala a Romaniei.

“BNR e principalul vinovat, prin omisiune, dupa parerea mea. Activitatea de banking este strict reglementata, inclusiv produsele de creditare ale bancilor sunt validate de Banca Nationala, in prealabil punerii pe piata. Banca Nationala are o raspundere – fortez putin lucrurile, dar pot sa spun asta – are o raspundere solidara cu bancile respective pentru practicile abuzive. BNR, prin omisiune, este principala vinovata, pentru ca nu opreste aceste practici”, a comentat Piperea.

Cat ar ajuta taxa de solidaritate aplicata bancilor?

O alta posibila masura ar putea fi aplicarea unei taxe de solidaritate, aceasta fiind o propunere a senatorului Iulian Urban. Desi ideea initiala este de taxare a profiturilor bancilor, aceasta s-ar putea transforma intr-o taxa pe tranzactiile financiare, asa cum se s-a propus in mai multe tari din Europa.

“In momentul de fata, daca taxezi profitul bancilor si baietii astia declara cat vor si daca au chef, normal ca estimarile sunt destul de reduse. Daca taxam tranzactiile financiare, atunci sumele vor fi foarte mari. Ungaria, care are un sistem bancar mai redus valoric ca masa monetara fata de Romania, a obtinut anul trecut vreo 600 de milioane de euro. Ma astept la cel putin acelasi timp de rezultate”, a explicat Urban.

Dupa cum era de asteptat, bancile nu sunt de acord cu o asemenea taxa, sustinand ca statul roman nu a salvat bancile, cum s-a intamplat in alte state.

“Nu suntem de acord cu taxa de solidaritate, atat timp cat Romania nu a platit pentru salvarea sistemului bancar romanesc absolut niciun leu, asa cum au facut Olanda, Ungaria, Grecia, Marea Britanie si multe alte tari. Este anormal ca, atat timp cat sistemul s-a sustinut singur, sa-i pui o taxa, asa…ca e la moda, si sa-l slabesti prin asta. Creezi premisele ca sa scumpesti creditul, exact de ce nu are nevoie Romania”, a spus Radu Ghetea, pentru Ziare.com.

Pe de alta parte, Gheorghe Piperea spune ca banii de la Fondul Monetar International pe care i-a luat Romania au fost folositi, in mod indirect, pentru sprijinirea bancilor. Aceste sume au intrat in conturile BNR, pentru se putea reduce rezerva minima obligatorie si a se mentine sub control dobanda de referinta.

Cu toate acestea, avocatul sustine ca o astfel de taxa de solidaritate nu ar fi tocmai potrivita pentru Romania, insa ar putea fi eficienta, daca se aplica pe o perioada de 2-3 ani, asa cum se intampla in Franta, Germania si Marea Britanie.

http://www.ziare.com/bani/banci/romania-raiul-bancilor-straine-1077385

Avocaţii clienţilor nemulţumiţi susţin că BNR interzice băncilor externalizarea activităţilor semnificative ale unei instituţii de credit fără notificarea prealabilă a reglementatorului. Notificare către Banca Naţională trebuie să aibă loc cu două luni înainte de data externalizării respectivei activităţi.

De cealaltă parte, BCR afirmă că reprezentarea jurdidică nu este o activitate de bază a băncii, astfel că nu intră sub incidenţa reglementărilor Băncii Naţionale.

“Regulamentul BNR 18/2009, cu modificările ulterioare, nu consideră serviciile legale ca fiind activitate semnificativă, neintrând, deci, sub incidenţa procedurilor de notificare invocate de SCA Piperea şi Asociaţii şi descrise de acest act normativ”, au declarat reprezentanţii BCR.

Banca Naţională spune că solicitarea casei de avocatură Piperea şi Asociaţii este neîntemeiată. “Nu este considerată externalizare a activităţii pentru că respectivul contract de asistenţă este încheiat pentru un singur caz şi nu un contract prin care casa de avocatură să reprezinte banca în toate procesele pe care le are”, au declarat pentru ZF reprezentanţii BNR. Sursa : http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/update-miza-mare-in-procesul-bcr-au-bancile-dreptul-legal-sa-externalizeze-activitatea-juridica-vedeti-aici-care-e-pozitia-bnr-8005739

Banca a modificat abuziv si unilateral clauzele din contractul de credit, fapt recunoscut oficial si de BNR

In sentinta 8352, pronuntata in dosarul nr. 14629/300/2009, in data de 10 noiembrie 2009, instanta a retinut ca, intre judecatoarea Iuliana Ciolca, sotul acesteia, Marian Bunduc si Volksbank Romania a fost incheiata o conventie de credit, in care s-a stabilit acordarea imprumutului in valoare de 50.000 euro, pentru 360 luni. La un moment dat, in derularea conventiei, Volksbank i-a anuntat pe imprumutati ca a luat decizia de a modifica o clauza, in sensul ca a prelungit pana la finalul lui 2009 perioada de percepere a comisionului de rezerva minima obligatorie, si ca a emis un nou plan de rambursare a creditului. Motivul invocat de banca pentru aceasta schimbare a fost ca BNR nu a modificat in niciun fel cerintele cu privire la rezerva minima obligatorie. Incredibil, dar, conform contractului semnat initial de parti, modificarea clauzei referitoare la rezerva minima obligatorie era conditionata de o modificare a reglementarilor in domeniu, stabilita de BNR. Potrivit sentintei Judecatoriei Sectorului 2, „Clauza (..) este cuprinsa in art. 5 lit. e din Conditiile speciale si prevede – „comisionul de rezerva minima obligatorie de 1,85% p.a., aplicat la soldul creditorului, pana la data de 31.12.2008, platibil lunar odata cu dobanda (…). Banca isi rezerva dreptul de a modifica in mod corespunzator valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, in cazul in care obligatiile sau conditiile impuse de Banca Nationala a Romaniei cresc/se diminueaza/se elimina, aducand acest lucru la cunostinta imprumutatului”. Institutia bancara a facut exact invers decat era prevazut in contract. Ba mai mult, Banca Nationala a Romaniei, intr-un raspuns oficial dat reclamantilor, a aratat ca „in mod nejustificat, institutia de credit a invocat mentinerea si prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezerva minima obligatorie ca fiind determinata de politica monetara a B.N.R., avand in vedere ca nu exista o relatie directa intre serviciile oferite de banca si cerintele B.N.R. privind rezervele minime obligatorii”. Instanta a retinut ca banca „s-a folosit in mod abuziv de aceasta clauza,(…) desi nu s-a implinit conditia prevazuta expres de actul normativ mentionat, respectiv obligatiile sau conditiile BNR nu au crescut. (…) De asemenea, apararile paratei privind cresterea costurilor de refinantare in moneda europeana ale bancilor din Romania nu au relevanta in cauza de fata, neexistand vreo legatura intre acestea si obligatia paratei de a constitui rezerva minima obligatorie la BNR, conditia suspensiva prevazuta in contractul partilor nefiind implinită”.

Contractele standard ale bancilor si modificarea unilaterala a clauzelor din acestea sunt de natura a crea „un dezechilibru major intre parti”

Instanta a apreciat, de asemenea, ca este o clauza abuziva si paragraful din contract in care se prevedea ca: „Banca isi rezerva dreptul de modifica in mod corespunzator valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision (…)”, intrucat „se rezerva dreptul comerciantului de a modifica unilateral valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, (…) fara a se da clientului libertatea de a rezilia imediat contractul”. Mai mult, judecatoarea Mihaela Stancescu a respins apararea bancii, care a mizat, pentru modificarea unilaterala a contractului, pe o alta clauza, in care „reclamantii au declarat expres la incheierea conventiei ca au luat cunostinta si accepta drepturile si obligatiile ce le revin conform clauzelor Conditiilor speciale si Conditiilor generale ale contractului”. In acest sens, instanta a decretat ca „posibilitatea creditorului de a modifica unilateral durata perceperii si nivelul comisionului de rezerva in functie de obligatiile impuse de B.N.R. este de natură a crea un dezechilibru major intre partile contractului, pentru ca nu este prevazut in contract nici un element de referinta care sa permita cuantificarea acestor schimbari si care astfel sa permita debitorului sa calculeze daca majorarea este necesara si proportionala cu scopul urmarit de creditor”. Pe cale de consecinta, instanta a dispus revenirea la graficul initial de rambursare a creditului.

Banca si-a hartuit clientii, trimitandu-le nejustificat notificari la locurile de munca

Magistratul Iuliana Ciolca si sotul sau au solicitat instantei sa oblige banca la plata a cate 5.000 de euro cu titlu de daune morale, pentru ca, in mod nejustificat, institutia bancara a trimis la locurile de munca ale celor doi, respectiv Curtea de Apel Bucuresti si DIICOT, adrese prin care anuntau conducerile institutiilor despre restantele pe care cei doi le-au inregistrat la plata creditului. „Instanta considera ca fapta ilicita a paratei a constat in trimiterea de adrese la locul de munca al reclamantilor, si anume Tribunalul Bucuresti si Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism, prin care a informat aceste institutii despre restantele pe care acestia le inregistrau la plata creditului (…) In opinia instantei, acest demers al creditorului nu era necesar si nici justificat, deoarece angajatorul reclamantilor nu era parte in contractul de credit mentionat, si inca nu avea calitatea unui tert poprit care, in cadrul unei executari silite, sa fie instiintat de vreo masura luata impotriva debitorilor bancii. (…) Instanta considera ca prejudiciul moral creat prin fapta paratei a constat in afectarea in sens negativ a prestigiului si demnitatii reclamantilor la locul de munca si in suferinte de ordin afectiv cauzate de amenintarea cu declararea scadentei anticipate a creditului”. In concluzie, instanta a dispus ca fiecare dintre cei doi soti sa primeasca cate 5.000 de euro daune morale de la institutia bancara. Hotararea este atacabila cu recurs.Sursa : http://www.luju.ro/dezvaluiri/anchete/aviz-bancilor-care-impun-clauze-abuzive-si-isi-hartuiesc-clientii-judecatoarea-iuliana-ciolca-de-la-curtea-de-apel-bucuresti-a-castigat-in-instanta-10000-de-euro-daune-de-la-volksbank

Foarte multi clienti platesc in pre­zent rate pentru credite ipotecare supraevaluate din cauza ieftinirii fara precedent a valorii proprietatilor imo­biliare. Si desi, de la inceputul anului, platile in contul imprumuturilor ipote­care s-au redus, datoria principala, stabilita in functie de costul de achizitie al proprietatii, a ramas neschimbata. Bancile au profitat in anii din urma de boomul imobiliar intr-o formula de tip win-win, in care se parea ca toata lumea castiga . Acum insa, din cauza deva­lo­rizarii puternice a proprietatilor, relatia client-banca se transforma tot mai mult intr-una de tip win-lose, in care numai ban­ca este castigatoare. Daca in acest do­meniu bancherii nu intreprind masuri energice, este posibil ca in 2011 relatia cu clientii sa devina reciproc paguboasa (lose-lose).Write-down reprezinta revizuirea in scadere a valorii contabile a unui activ pentru a reflecta valoarea de piata actuala. De regula, diferenta intre valoarea contabila initiala si actuala este trecuta la capitolul cheltuieli sau chiar pierderi. Totodata, bancherii trebuie sa incerce sa renegocieze contractele la un asemenea nivel incat debitorul sa poata continua sa plateasca rate diminuate, dar in concordanta cu veniturile reale pe care le poate avea, pastrand proprietatea.
http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/relansarea-in-imobiliare–reevaluarea-in-scadere-a-proprietatilor-14751.html?utm_medium=RSS

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, proiectul de lege privind ordonanţa creditelor populaţiei, cu modificările cuprinse în raportul suplimentar elaborat miercuri de Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci.Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a declarat că proiectul de lege pentru aprobarea OUG 50/2010 a fost adoptat cu 134 de voturi “pentru”, 71 “împotrivă” şi 12 abţineri.Comisia de Buget-Finanţe a elaborat, miercuri, un raport suplimentar la OUG 50, stabilind că Ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare, cu excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, care rămân zero, că refinanţarea se negociază şi că CAR-urile nu intră sub incidenţa actului.Vicepreşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, deputatul PDL Adrian Niţu, a declarat în raport ca a fost eliminata [ !!!!!!!!!! ] si  prevederea referitoare la obligativitatea băncii de a refinanţa, fără costuri, creditele, stabilindu-se ca banca să poată refinanţa un credit, în urma analizei clientului, negociind posibilităţile de refinanţare.Adica cand si daca are chef !

Din 332 de deputati, nu mai putin de 110 au lipsit pur si simplu de la acest vot extrem de important pe OUG 50, fiind mai important pentru ei sa participe la pomana porcului…..

http://www.cdep.ro/pls/steno/evot.nominal?idv=7388&idl=1

Unul din grupurile de clienti nemultumiti care au chemat BCR in instanta au obtinut mutarea primului termen de judecata pentru 21 februarie 2011, la Tribunalul Bucuresti.

Initial, primul termen fusese stabilit pentru 24 octombrie 2011. Clientii, reprezentati de avocatul Gheorghe Piperea, au solicitat insa preschimbarea de termen, si au obtinut din partea instantei data de 21 februarie 2011.

Grupul este format din 324 de clienti care solicita eliminarea comisionului de risc si mentinerea marjei initiale de dobanda din contract.

Presa a mai relatat cazurile unor functionari care intra in conturile clientilor, dar pana acum foarte putine date concrete au fost date publicitatii, cu atat mai putin documente legate de anchetele interne ale institutiilot de credit. HotNews.ro a documentat un asemenea caz, discutand cu toti cei implicati.

Reprezentantii bancii au confirmat documentele, dar au refuzat sa declare daca si cum a fost finalizata ancheta interna, invocand confidentialitatea datelor. Persoanele implicate s-au aratat chiar contrariate ca am reusit sa obtinem documentele, refuzand insa sa faca precizari pe marginea subiectului. Doar oficiali ai Bancii Centrale s-au marginit sa declare ca asemenea situatii nu sunt foarte rare si ca totul tine de managementul resurselor umane. “Cata vreme un om are acces la foarte multi bani si isi pierde cumpatul vazand cat de usor se poate fura, lucrurile pot scapa de sub control. Cazuri ca cele din banca amintita nu sunt foarte rare dar, din fericire pana la urma autorii sunt prinsi si raspund pentru faptele lor”, au declarat pentru HotNews surse din BNR.

Nu ne propunem prin acest text sa incriminam vreo banca sau vreo persoana anume, ci sa descriem un mecanism care s-a dovedit in plina extindere in ultimii doi ani..

• De la euforia imprumuturilor la depresia neperformantelor

Totul a pornit de la firma unui broker de credite din sud-este, care lucra pentru Banca X. Din totalul creditelor contractate de firma Y, circa jumatate inregistrau dupa un an de zile restante de peste 90 de zile. Fiind prin urmare declarate neperformante, banca era nevoita sa depuna la BNR (sa provizioneze) in limbaj tehnic bancar suma imprumutata si nerecuperata. Angajatii departamentului de control intern au verificat firma, au verificat omul de legatura din interiorul bancii si pas cu pas, au ajuns la directorul de agentie. Au fost verificate conturile respectivei doamne director (intre timp ea s-a mutat la o alta banca) si s-au descoperit ca pe parcursul a numai cateva luni, intrarile in cont au fost de circa  80.000 de lei (din care 50.000 de la unul din asociatii firmei de brokeri de credite), in vreme ce iesirile totalizau circa 140.000 de euro, unele sume avand explicatia „cadou”, altele „transfer” sau „imprumut”. O parte dintre destinatari erau fie colegi din banca, fie rude apropiate care erau plecate in strainatate.

Intrari:.
-….. (STAFF) – 200 RON .(explicatie “Transfer”).
-… (STAFF) – 45 RON (explicatie “Transfer”).
-… (STAFF) – 290 RON (explicatie “Transfer”).
-… (STAFF) – 1,400 RON (explicatie “Transfer”).
-…(STAFF) – 6,000 RON  (explicatie “Transfer”).
-… (STAFF) – 1,000 RON  (explicatie “Imprimut”).
-… (213512) – 50,000 RON  (explicatie “Transfer”).
-…. (STAFF) – 270 RON (explicatie “Alimentare cont”).
-…  – 8,100 RON  (explicatie “Depunere”).

Iesiri:
-….. – 119,500 EUR (explicatie “Achizitie apartament”).
-…. (Germany) – 4,000 EUR (explicatie “Cadou”).
-….. (Germany) – 1,000 EUR (explicatie “Cadou”).
-….. (Germany) – 750 EUR (explicatie “Cadou”).
-….. (Germany) – 2,000 EUR (explicatie “Cadou”).
-….. (Germany) – 2,500 EUR (explicatie “Cadou”).
-…(Germany) – 2,000 EUR  (explicatie “Cadou”).
-…(Germany) – 2,000 EUR (explicatie “Cadou”).
-…(Germany) – 1,500 EUR (explicatie “Cadou”).
-…(Germany) – 1,004 EUR (explicatie “Cadou”).
-…. – 810 EUR in … (explicatie “Cadou”).
-…. (STAFF) – 300 EUR in (explicatie “Transfer”).
-… – 600 RON  (explicatie “Chirie”).
-…. – 1,400 RON (explicatie “Chirie”).
-…. – 80 EUR (explicatie “Chirie”).

• “Loan in amount of EUR 63,000 granted to … wasn’t found”

Creditele erau acordate in baza unor documente lipsa, departamentul de compliance al bancii confirmand acest lucru in cadrul anchetei interne. (vezi si atasamentele).

Peste un milion de euro au fost acordati sub forma creditelor la 3 persoane (dintre care unul- directorul de sucursala) fara o minima documentatie. Mai mult, directorul in cauza nu a putut prezenta propriul dosar de credit. Banii si-i virase, dar fara ca in baza de credite acordate de banca sa existe documentele. „Loan in amount of EUR 63,000 granted to … wasn’t found”, noteaza investigatorii bancii.

O parte din bani, potrivit raspunsurilor date in cadrul anchetei interne erau folositi pentru achizitia de parfumuri, haine sau cadouri. „STAFF” , din transferurile de mai sus, reprezinta persoane din conducerea bancii in cauza, ale carei nume nu le trecem in acest moment, fiind interesati mai degraba de mecanismul care sta la baza acestui tip de furt. Oricum, in cazul de fata au fost implicati mai multi angajati din conducerea sucursalei in cauza, unii dintre acestia mutandu-se deja la alte institutii de credit.

Colegii care se ocupau de controlul acestor tipuri de operatiuni au declarat ca au crezut ca e vorba de „ajustari ale bonusurilor” si nu s-au sesizat ca ceva nu e in regula.

Oficialii bancii au refuzat sa comenteze pe marginea cazului, iar una dintre persoanele implicate cu care am reusit sa stam de vorba a invocat contractul de confidentialitate pe care il are cu banca, motivand ca aceasta este bariera care o impiedica sa ne ofere mai multe relatii.
In mare parte sumele lipsa au fost acoperite, dar cazul a fost preluat de autoritati firma de brokeri intrand in atentia DNA.

E clar că nu pierd clienţii cu rata la zi din simplul motiv că, până acum, nu au câştigat nimic. La fel de clar este că pierd, sau cel puţin nu câştigă nimic, băncile care au utilizat şi până acum formule de calcul transparente pentru dobânzile variabile( adică deja celebrele EURIBOR/ROBOR/LIBOR+marja fixă a băncii). El e ar putea avea de pierdut pentru că sunt obligate, mai nou, să refinanţeze automat toate creditele clienţilor vechi în “ cele mai bune condiţii din oferta actuală”. Ori faţă de 2008, de exemplu, “oferta actuală” este infinit mai bună. Şi atunci cine câştigă? Pe de-o parte, ocupanţii Biroului de Credit care, potrivit ultimelor modificări aduse legii, vor avea posibilitatea să se refinanţeze şi ei în aceleaşi condiţii cu un client care nu are nici măcar o zi de întârziere la plata ratei( deputaţii au crescut perioada maximă a restanţei la care mai poţi obţine încă o refinanţare de la 30 la 45 de zile).

Marii câştigători sunt însă cei care au tăcut şi au făcut. Adică acele bănci(puţine la număr) care îşi calculează dobânzile în funcţie de un indice intern a cărei formulă de calcul nu o cunoaşte nimeni.

Aceste bănci au stat, au aşteptat, au înghiţit amenzi de la ANPC pentru că nu au aplicat prevederile iniţiale ale ordonanţei, au vorbit rar şi atunci mai ales prin vocea domnului Radu Gheţea, cel care reprezintă “întregul sistem bancar”, şi au câştigat. Pentru acele bănci(numele lor îl ştiţi cu toţii pentru că sunt şi singurele care au generat grupuri organizate de clienţi nemulţumiţi) nu contează nici măcar faptul că vor fi obligate să îşi refinanţeze clienţii  vechi la dobânzi noi.

Nu contează pentru că ele vor păstra aceeaşi modalitate de calcul a dobânzii(în funcţie de un indice propriu) aşa cum au făcut-o şi după ce o lege din 2008 le obliga să renunţe la “şmecherie”. Iar clienţii se vor bucura (pentru câtă vreme?) de dobânzi mai mici la fel cum au făcut şi atunci când au luat credite cu “dobânzi introductorii” minuscule însă vor suferi la fel de tare atunci când banca va modifica dobânda “ în funcţie de condiţiile pieţei”. Cam asta a rezolvat ordonanţa 50. Rămâne deci cum au stabilit.

Sursa http://www.romanialibera.ro/blog/serban.buscu/legea-creditelor-cum-reinvie-parlamentul-promotiile-mincinoase-209910.html

Aceasta exceptie a fost invocata de Volksbank, sustinandu-se ca judecatoria este cea care trebuie sa judece aceasta cauza, iar nu Tribunalul. Instanta a respins aceasta exceptie, considerand ca actiunea este una neevaluabila in bani, ceea ce atrage, in temeiul art. 2 alin. (1) teza I din CPC, competenta Tribunalului Bucuresti.

Dupa respingerea acestei exceptii instanta a dat cuvantul pe exceptia inadmisibilitatii invocata de Volksbank pentru ca apoi sa dea cuvantul si pe fondul cauzei.Pronuntarea s-a amanat pentru 13 decembrie cand judecatoarea Parvu Magdalena care conform avocatilor a judecata aceasta cerere de suspendare pe cale de ordonanta presedintiala a platii ratelor pentru consumatori, pana la judecarea cauzei pe fond, a dat castig de cauza bancii Volksbank, respingand cererea clientilor acestei banci.