Bancile recupereaza doar intre 20 si 30% din valoarea restantelor la creditele acordate
Bancherii reuşesc să recupereze doar 30% din valoarea creanţei la creditele de consum fără garanţii la care clienţii nu mai plătesc ratele, restul reprezentând pierdere, conform unui studiu al BNR.
"Rata LGD (loss given default â pierdere estimată în caz de neperformanţă - n. red.) pentru creditele de consum negarantate cu ipoteci şi pentru cardurile de credit se menţine cea mai ridicată (70%, respectiv 60%), în timp ce pentru creditele imobiliare şi cele de consum garantate cu ipoteci LGD se situează în jurul valorii de 20%", spun autorii studiului.
Studiul este realizat trimestrial de către banca centrală pe baza unui sondaj la care participă principalele zece bănci de pe piaţă în funcţie de activitatea de creditare.
Comparativ cu toamna trecută bancherii estimează să recupereze mai mult din creanţele aferente creditelor ipotecare, ceea ce înseamnă că se aşteaptă să obţină un preţ mai bun în momentul valorificării garanţiilor. La sondajul din luna noiembrie, pierderea estimată în caz de nerambursare pe segmentul creditelor garantate era de 25-30%.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































asistentapentruconsumatori.ro said
am May 25 2012 @ 10:13 pm
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
vrajitorul.eu said
am May 25 2012 @ 10:13 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
un ciumpalac said
am February 22 2012 @ 5:34 pm
pentru banci —recuperati si mie ppooooolllllaaa