Banner

Societatea civilă de serviciu s-a înregimentat oficial în USL

Tweet this

Scris de Dragoş Stănculescu Deși afirmă că sunt vocea societății civile, cele mai vizibile organizații non-guvernamentale de pe la noi nu sunt altceva decât coloana a cincea a unor interese politice interne și externe.  Cu tot felul de oameni compromiși și puși pe căpătuire în fruntea lor, aceste ONG-uri se doresc a fi puntea de legătură între omul obișnuit și instituțiile statului român. Numai că în această lucrare perversă cel care iese cel mai șifonat este tocmai cetățeanul din cauza deturnării nevoilor acestuia spre alte scopuri politico-economice a grupurilor de interese ce stau în spatele acestor „brațe civile”. De ani de zile, cele mai importante ONG-uri fac în România jocul opoziției, predicând una și făcând alta. Mai multe, aceste organizații formează de obicei blocuri monolitice care fac front comun dirijate de aceleași interesate. Aici se înscriu și  ONG-urile APADOR-CH, SAR, Active Watch şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CIJ) care anunţă că nu vor participa la consultările cu societatea civilă iniţiate de PDL, APADOR-CH menţionând că partidul a informat greşit în legătură cu acest subiect.
„Faţă de comunicatul PDL privind consultările cu societatea civilă ce se vor desfăşura în ziua de 18 ianuarie 2012, APADOR-CH precizează că nu va lua parte la acestea, cum greşit se menţionează în acesta. Motivele pentru care APADOR-CH nu participă la consultări se regăsesc în comunicatul celor 16 organizaţii ale societăţii civile «Noi, Viermii - inepţi, inculţi şi ciumpalaci – protestăm!», semnat şi de către APADOR-CH“, se arată într-un comunicat al APADOR-CH. ONG-ul în cauză preia trunchiat unele declarații ale unor membri ai PDL încercând să justifice refuzul la dialog. În realitate, nu face decât să preia manipulările afișate pe ecran în aceste zile de către România TV a lui Sebastian Ghiță, cel care într-o discuție telefonică cu Vântu vorbea despre cum l-a pus pe Ponta să vină la Realitatea TV (pe atunci a tandemului Ghiță-Vântu). Limbajul colorat a celor doi prietenari Ghiță-Ponta nu poate fi reprodus deoarece cine mai mult de sfera oedipiană.

Mircea Toma, nabab pe fonduri europene

Alături de APADOR-CH, printre semnatarii refuzului se mai regăsesc ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Societatea Academică din România şi Asociaţia Miliţia Spirituală, care anunță că protestează, printre altele, faţă de comasarea alegerilor, corupţia şi ineficienţa din sistemul sanitar, periclitarea SMURD, ineficienţa gestionării fondurilor europene, subfinanţarea educaţiei în favoarea armatei şi a serviciilor secrete. Adică tocmai acele teme care se regăsesc și pe buzele lui Victor Ponta și Crin Antonescu. De-a lungul anilor însă credibilitatea acestor ONG-uri a avut de suferit. Acest lucru a fost cel mai vizibil în cazul fostului psiholog al MApN al RSR pentru piloţii de pe avioanele armatei şi, în mod special, pentru aeronava lui Ceauşescu, Mircea Toma. Șef peste Active Watch, agenție de monitorizare a presei, acesta s-a „remarcat” în ultimii ani în urma unor scandaluri legate fondurile pe care le administrează. Nudist din fire pe la Vama Veche, acesta se numără printre cei mai ajunși băieți ai așa-zisei „societății civile”. Numai din lichidarea Realitatea Media, potrivit tabelului preliminar al creanțelor, Mircea Toma are de recuperat 105.000 de euro. Bani care îi revin în calitatea de jurnalist. Cu alte cuvinte, el scrie presa și tot el o monitorizează și o admonestează când derapează. Dar nu numai aici se opresc matrapazlâcurile lui Toma. Foștii colegi,  acum relocați la „Cațavencii” au scris despre bătrânului nudist că se lăfăie pe bani europeni sub pretextul că ajută persoanele cu dizabilități. Ba și țiganii, să se integreze evident. Dar acest lucru nu este misiune ușoară pentru societatea în civil pe care o reprezintă. Sursa menționată scria prin septembrie 2011 că potrivit „unui caiet de sarcini pentru achiziţii publicat pe la începutul anului, asociaţia cu pricina (Active Watch -n.red.) dorea , din bani europeni, nu mai puţin de 21 de laptop-uri (dintre care 9 MacBook Pro), pe care era dispusă să dea aproape 28.000 de euro, şi 22 de smartfoane (10 Nokia E72, 8 HTC Desire Z şi 4 iPhone 4), pe care era dispusă să plătească 10.000 de euro. Cum se numeşte asociaţia? ActiveWatch/Agenţia de Monitorizare a Presei, dar asta este mai puţin important. Important e că s-au prins şi ei că te incluzi mai uşor dacă ai un MacBook Pro şi un iPhone 4, decât dacă şofezi un scaun cu rotile”. Dar presa, persoanele cu dizabilități și țiganii (mai nou trecuți în portofoliu) nu pot fi ajutate decât cu iPhone și MacBook. Deh, obrazul subțire cu cheltuială se ține.

Rețeaua Soroș, la unison cu Ponta

Un alt ONG de pe lista celor care refuză orice dialog este Societatea Academică Română (SAR), condus de Alina Mungiu-Pippidi și Sorin Ioniță, două stele ale jurnalisticii române stipendiate gras de Vântu la defunctul „Cotidianul”. Prieteni și colegii de ani de zile, cei doi s-au reprofilat în ONG-iști din rețeaua fundațiilor lui Soroș. Pe tot parcursul protestelor, Mungiu-Pippidi nu și-a dezlipit șezutul de scaunul din platourile Realității TV de acolo de unde înfiera guvernul cu mânie proletară. De asemenea, în vara anului trecut sociolog Sebastian Lăzăroiu o acuza pe aceasta că s-ar fi aflat în 2004 pe ștatele de plată ale pesedistului Viorel Hrebenciuc. Printre numele de pe lista de semnatari ai refuzului la dialog se regăsește și cel a lui Liviu Mihaiu, fostul guvernator al Deltei Dunării, om de bază în garnitura goarnelor mediatice ale lui Vântu. Evident, camuflat acum drept oengist sărac și cinstit. Din această galerie selectă nu putea lipsi Cristian Pârvulescu cu Asociația Pro Democrația, un de casă al PNL-ului lui Tăriceanu, dispus să sară imediat în barca celui care dă mai mult. Institutul pentru Politici Publice (IPP) anunţă de asemenea că nu va participa la discuţiile organizate de PDL pentru că agenda de discuţii reflectă exclusiv temele politice ale partidului, menţionând că cea mai potrivită soluţie este ca Guvernul să îşi depună mandatul şi să fie organizate alegeri anticipate. Mesajul seamănă izbitor cu declarațiile politice ale lui Victor Ponta. Cu așa societate civilă, cu siguranță democrația este pe mâini bune în România!

Dragoș Stănculescu




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 364

3 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am May 26 2012 @ 3:46 am

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am May 26 2012 @ 3:46 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Incercare said

    am January 19 2012 @ 4:53 pm

    Dragut atac la persoane … ce ma surprinde este ca va atacati fostii aliati si “pupincurisiti”… Dar asta va e limita: vedeti oglindita toata societatea civila (formata din milioane de oameni, zeci de mii de organizatii si institutii civile, nonprofit …) in cele cateva pe care le mentionati aici … Faptul ca cele cateva sunt mai vocale, va inspaimanta, iar pe celelalte le calomniati in bloc … o atitudine foarte “demna”. “Felicitari”!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean