Banner

Jaful din sistemul sanitar – Cazul senatorului PSD Brădişteanu: şpaga e la mort

Tweet this


Medicul Şerban Brădişteanu este acuzat că ar fi luat o şpagă‑record: patru milioane de euro



Şerban Brădişteanu susţine că cele patru milioane de euro, de care este acuzat că le-ar fi luat mită, ar fi ajuns, de fapt, la o prietenă de-a sa, care însă a decedat în luna aprilie 2006. Magistratul Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti, l-a crezut pe cuvânt pe medicul Şerban Brădişteanu şi a ignorat actele procurorilor români şi elveţieni.

Motivarea în cazul Brădişteanu (PDF)

Senatorul Bradisteanu-Bruta, albit cu unanimitate de colegii senatori juristi

Bradisteanu si PSD - reclamati la Comisia UE din Romania

Cum a driblat Bradisteanu-Bruta Legea anticoruptie

Şerban Brădişteanu (59 de ani) a fost achitat după ce a dat o declaraţie halucinantă în faţa instanţei, în care arăta că cele patru milioane de euro, despre care procurorii spun că este o mită-record, ar fi de fapt banii unei foste paciente şi prietene, Cornelia Pachiu.

Aceasta a decedat în aprilie 2006, la scurt timp după declanşarea anchetei legate de achiziţionarea de aparatură medicală pentru sistemul penitenciar. Milioanele de euro - pe care DNA susţine că Brădişteanu le-ar fi „încasat" drept mită - ar fi fost folosite de Cornelia Pachiu pentru construirea şi mobilarea unui imobil.

La DNA, la începutul cercetărilor, Şerban Brădişteanu a susţinut că nu ştie nimic despre suma respectivă, însă după ce au început să apară dovezile convingătoare, inclusiv de la procuratura elveţiană, a refuzat să mai facă declaraţii în faţa procurorilor.Sursa : http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Cazul_Bradisteanu-_spaga_e_la_mort_0_286171935.html?commentsPage=778




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 426

3 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am May 26 2012 @ 3:20 am

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am May 26 2012 @ 3:20 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Andrei said

    am January 16 2012 @ 4:06 pm

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean