---------- Forwarded message ----------
From: Bogdan H
Date: 2011/12/27
Subject: Multumiri
To: iulian.urban@gmail.com


Ma numesc Bogdan, din Iasi si vreau sa va povestesc o experienta, care m-a marcat si care a fost traita de mine, incepind cu data de 15.12.2011, data cind am fost internat in vederea unei operatii de hernia de disc urita, in clinica prof. dr. Poeata Ion, din cadrul Spitalui de Neurochirurgie din Iasi.

Dupa executarea formelor de internare, am fost operat, de catre o echipa de medici, in frunte cu profesorul Ion Poeata, dupa care am fost transferat in reanimare. In momentul in care eram in reaminare, in spital a ajuns o satra de tigani, in numar de cel putin 20 de personae, aducind cu ei, trupul aflat in inconstienta al unei femei. Medicul anestezist, care m-a insotit si care era in reanimare in acel moment, s-a dus in unitatea de primire urgente, pentru a ajuta, in salvarea acelei femei.  Restul tiganilor, care se aflau pe holurile spitalului, au inceput sa tipe, sa se dezbrace si sa-si smulga parul din cap, totodata lovind cu picioarele si pumnii, tot ceea ce era in calea lor, inclusiv usile saloanelor si paturile in care se aflau pacienti. Agentul de paza, s-a speriat foarte tare, dar a intevenit prompt si a anuntat  institutiile abilitate. In acest timp, dr. Ion Poeata, insotit de citiva medici, au ajuns in mijlocul tiganilor si au incercat si ei, cu ceva succes, sa ii calmeze pe cei ce distrugeau bunurile spitalui, agresind in acelasi timp personalul medical. Prestanta, halatele si parul alb, au calmat in buna parte, manifestarile huliganilor, pina la venirea neasteptat de rapida a fortelor de politie, care au luat imediat pozitie. In tot acest timp, medicii, chiar daca stiau ca acea femeie a fost adusa tirziu, au continuat mai bine de o ora manevrele de aducere la viata, reusind in cele din urma, sa poata asigura sotului, citeva clipe, in care sa-si poata lua ramas bun, de la sotie, acesta decedind ulterior.

Dupa prezentarea sumara a acestei intimplari, doresc sa va povestesc, actiunile unei asistente, ce era de serviciu, in reanimare. In momentul in care a sosit satra de tigani, eu ma aflam impreuna cu alti patru barbati si o femeie, in salonul de reanimare. Din cauza urletelor, a zgomotului facut de tigani, in acest salon s-a instaurat panica. Pacienta respectiva plingea si se ruga de asistenta sa o duca in alt salon, un batrinel a inceput sa tipe de frica, iar restul ne gindeam ce se va intimpla, in momentul in care tiganii, vor intra in salon. Noi toti eram scosi din salile de operatie, sub afectul acesteziei si eram confuzi, senzatiile erau de frica si nedumerire, neintelegind ce se intimpla in jurul nostru si ce erau acele tipete si bufnituri. Dupa ce asistenta ne-a calmat, a iesit din salonul de reanimare, a inchis usile si si-a incolatacit bratele pe minere si plingind se ruga de tigani sa nu navaleasca in salonul de reanimare, care era in vecinatatea sectiei de primire urgente. Statea un trup firav, cu miini de copil, in fata vandalilor care gesticulau si o amenintau ca o lovesc si hohotind de plins implora sa nu fim agresati. Aceasta asistenta nu s-a gindit nici o clipa ca putea fi lovita, ci a considerat ca pacientii ei trebuie sa fie bine. Vedeam prin geamurile usilor asistenta care era cu spatele la noi, cum si-a inclestat miinile pe minerele de la usi si ma gindeam ca daca cineva impingea cit de putin vreo usa, sigur ii rupea miinile.   A stat in fata tiganilor pina cind, au venit medicii si au potolit cit de cit, golanii. Cele citeva minute ne-au parut tuturor o eternitate.  Am intebat ulterior, cadre medicale cum se numeste aceasta asistenta curajoasa si nimeni nu a vrut sa imi zica numele ei. Tot ce stiu, este ca pe data de 15 decembrie, la orele 17 :30, o femeie tinara, bruneta, slabuta, a stat in fata a 20 de tigani si ne-a pazit. Nu sint un tip slab, nu sint fricos sau usor de impresionat, sint angajat al M.A.I., dar de fiecare data cind ma gindesc la acesta intimplare, fara sa vreau pling. Mi-am zis ca este vorba de o intimplare petrecuta in momentul in care am fost sub efectul anesteziei, dar discutind cu alti pacienti si cu sotia mea care era in capatul holului si a vazut totul, fiind si ea cadru medical, am realizat de fapt, ca am perceput corect toate faptele. Scriu aceste rinduri la o saptamina, de la intimplare, deoarece am considerat ca este bine sa treaca citeva zile, de la trauma phihica a intimplarii, asta pentru a relata exact si impartial.

Trebuie spuse citeva cuvinte si despre sectia condusa de catre omul Ion Poeata, medic si profesor, seful clinicii de neurochirurgie. In acesta sectie, toti angajatii sint cadre medicale de exceptie, toti fiind alesi pe spinceana, cu pregatire serioasa. Aici am avut ocazia sa vad  lucruri si fapte pe care nu le-am mai intilnit in medicina romaneasca si care m-au impresionat in mod placut. In aceasta sectie, viata nu se cumpara. In aceasta sectie, toate cadrele medicale iubesc viata si redau puterea vietii. Am vazut medici inalti, prezentabili care inainte si dupa operatii, stau de vorba cu pacientii, asistenti medicali care citesc ziarul unor persoane care sint inconstiente, infirmieri care merg prin saloane si aranjeaza pernele si fac tot posibilul pentru confortul pacientilor. Toti angajatii acestei clinici, au voci ferme, hotarite si calme si au ca obiectiv principal redarea zimbetelor pacientilor. Am vazut chete facute de personalul clinicii, pentru a cumpara pacientilor nevoiasi pampers. Au cumparat un bradut si l-au impodobit pentru a ajunge sarbatorile si la pacienti. Cuvintele sint saracaciaose, in comparatie cu sufletele acestor oameni si nu pot exprima realitatea. Exigenta prof. Dr. Ion Poeata, este transformata de catre subordonatii dumnealui in iubire si respect. Toti subordonatii il respecta si il iubesc. Acest om isi petrece toata ziua, in sala de operatie, iar noptile are grija de pacienti. Aproape de el sint citiva doctori tineri, care ii sorb cuvintele de pe buze si care isi doresc sa ajunga la fel ca Ion Poeata. In aceasta sectie se lucreaza nu numai la redarea functiilor trupului, ci si la imbunatatirea gindurilor  postoperatorii. In aceasta clinica m-am simtit protejat.

Intrun sistem medical bolnav, am avut sansa sa se ocupe de problemele mele, o echipa de specialisti, condusi de un profesionist. Aud numai lucruri rele despre sistemul sanitar, dar exista aceasta clinica, unde lucreaza acesti oameni minunati si care stau in anonimat. Trebuie ca acesti infirmieri, asistenti medicali, medici, asistenta din reanimare,  sa primesca macar cite un ‘’multumesc’’, daca alte posibilitati de recunoastere a valorii lor nu sint, la momentul actual al crizei economice.

De aceea imi iau libertatea de a va ruga, sa le adresati dumneavoastra multumiri acestor oameni amintiti in scurta scrisoare.

Va multumesc !