Banner

Rusinea continua sa curga pe obrazul judecatorilor romani ; Dupa “achitarea” Tamara, si procesul fostului primar Gutau merge catre achitare

Tweet this

Anul trecut, Direcţia Naţională Anticorupţie a promovat un proces penal împotriva fostului primar al Râmnicului – Mircia Gutău, acuzat de comiterea unei infracţiuni d prejudiciu alături de afaceristul Ninel Georgescu, fostul jurist consult al instituţiei – Nicolae Mesea (decedat) şi alţi 7 funcţionari publici. Procesul a fost strămutat la Judecătoria din Tr. Severin, instanţa cea mai apropiată de locul de detenţie unde-şi ispăşea pedeapsa Mircia Gutău, pentru o sentinţă pronunţată într-un alt dosar penal. Procesul a avut un parcurs liniar, judecătorii încercând să lămurească adevărul juridic legat de locurile de joacă cumpărate din Bulgaria de firma afaceristului Georgescu, acţiune comercială despre care se presupune că ar fi produs o pagubă de 531.014 lei bugetului primăriei din Râmnic. Pentru corecta apreciere a pagubei conturată de DNA în rechizitoriul cauzei, instanţa a dispus să se facă două expertize, una contabilă şi alta tehnică. După finalizarea lor şi depunerea rezultatelor la completul de judecată, surpriza a fost totală. Niciun leu nu a fost găsit ca fiind însuşit, prejudiciul antamat de procuror fiind inexistent.
Asadar, cu mana "binevoitoare" a unor experti, este de asteptat ca judecatorii de la Tr. Severin sa il achite pe Mircea Gutau.
Justitia romana face eforturi ca astazi 15 decembrie, rasunatoarea achitare din dosarul "matusa Tamara" sa nu ramana singular, iar Olanda sa aiba noi cartuse cu care sa puna la zid Romania in privinta coruptiei din Justitie




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 629

7 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am May 26 2012 @ 2:40 am

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am May 26 2012 @ 2:40 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. steff said

    am December 17 2011 @ 3:16 pm

    Cred dl senator ca in dosarul Tamara, judecatorii au fost amenintati direct sau mai voalat si o parte din probe au fost scoase din dosar ( nu ar fi nici prima si nici ultima oara cand se intampla asa ceva).

  4. George C said

    am December 19 2011 @ 7:10 am

    Este o bestelie domnule, judecatorii se tem sa condamne pe unul care a omorat 220 de mistreti intr-o zi la Bilc

  5. NISTOR IONEL said

    am December 19 2011 @ 2:58 pm

    SISTEM JUDICIAR TOXIC ,NOCIV,PERVERS,INFLUIENT !
    NASTASE ADRIAN A MATURAT PE JOS CU ACEST SISTEM,SI MULTI ALTII !
    NISTOR IONEL COBAIUL SISTEMULUI MEDICAL CRIMINAL

  6. nistor ionel said

    am January 26 2012 @ 8:51 am

    BRAVO IULIAN AI DAT O LECTIE DE DEMOCRATIE ASEARA ,MAFIOTILOR SI HOTILOR CARE NU AU RESPECTAT,SI NU RESPECTA LEGISLATIA IN DOMENIU !
    RESPECT,
    COBAIUL UMAN PENTRU TESTAREA CUTITELOR DE BISTURIU IN COLOANA VERTEBRALA….

  7. nistor ionel said

    am April 4 2012 @ 6:41 am

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean