Dacă ar fi atât de onest cum pretinde, Emil Boc s-ar prezenta în faţa naţiunii, şi-ar cere scuze pentru că a trecut cu vederea corupţia sistemică de la Cluj, ar anunţa că povara insuportabilă a acestei ruşini îl obligă să îşi depună mandatul de premier şi că, în calitate de preşedinte al PDL o recomandă pe Monica Macovei să-i succeadă.

Monica Iacob Ridzi părea o duduiţă simplă care, o dată ajunsă în vârf, şi-a imaginat cumva că acest lucru s-a întâmplat datorită meritelor ei şi, ca atare, şi-a câştigat dreptul de a dispune după propriul plac de banul public. Dan Păsat părea şi el un mardeiaş rudimentar născut pe cursa Bucureşti-Giurgiu rătăcit de partidul de guvernământ dintr-o teribilă eroare într-o poziţie eligibilă în Parlamentul României. Accidente, se poate spune. Partid mare, mulţi chemaţi, se mai strecoară şi profitori şi oportunişti gen Gutău, Solomon etc, se mai produc şi greşeli, că oameni suntem. În final, însă organismul partidului emite anticorpii care împiedică infecţia corupţiei să se răspândească în tot corpul politic pedelist. Această linie de apărare a fost însă spulberată de cazul Apostu. Pentru că Apostu de la Cluj fura cu sistem, chiar cu o anumită pedanterie, fura la vedere, fără inhibiţii şi fără teamă, semn că metastazele corupţiei s-au răspândit la organele vitale ale PDL şi îl storc de viaţă

Faptul că Apostu îi taxa până şi pe pepenarii de la Dăbuleni dovedeşte nu numai lăcomie dar şi caracterul sistematic al corupţiei de la primăria din Cluj, unde nici o sursă de mită nu pare să fi fost neglijată. Apostu pare că a întocmit meticulous o listă cu aceste surse potenţiale, a inventariat companiile dispuse să accepte să cedeze 10% din valoarea contractului etc şi, o dată pus la punct sistemul, a început să colecteze. Faptul că mita era sifonată prin intermediul firmei de avocatură a soţiei sale, al cărei unic obiect de activitate era gestionarea şpăgii, dovedeşte atenţie la detaliu dar şi o incredibilă aroganţă. E ca şi cum Sorin Apostu şi complicii lui ar fi trăit convinşi de minciuna/iluzia că DNA este - aşa cum pretind Năstase&Co - arma politică a lui Traian Băsescu şi, în consecinţă, s-au considerat intangibili şi nu şi-au imaginat nicio secundă că DNA se va atinge de oraşul lui Emil Boc şi Daniel Morar. Ei bine, râsul lui Morar trebuie să fie homeric...

Cazul Apostu demonstrează fără echivoc că PDL a internalizat corupţia şi că este pe cale să desăvârşească procesul de pesedizare declanşat de la preluarea puterii. Când pedeliştii îşi dau sms-uri de felul „Seful tau e la dna. Vb cu soarele meu de pe tel danei. Sa nu vb de pe al tau e ascultat. Ai grija ce vb si cu el k e urmarit. Pup'', iar la trei zile de la arestarea lui Bian, posibilul „Soare'' - nimeni altul decât secretarul general al PDL, Ioan Oltean - este chemat la DNA să dea explicaţii, atunci este limpede ca lumina zilei că şefii PDL au făcut pactul cu Sistemul şi îşi revendică partea lor din pradă. Soarele mamii lor de hoţi!

În aceste condiţii, Emil Boc nu se mai poate ascunde în spatele faptului că a fost prea ocupat cu criza mondială la Bucureşti ca să mai vadă cancerul de la Cluj sau că el însuşi este un om onest şi integru. Boc este murdărit prin asociere de cazul Apostu şi nu există nici un solvent care să spele această ruşine de pe obrazul său şi al partidului. Emil Boc ar trebui, aşadar, să demisioneze şi să îi propună lui Traian Băsescu un cabinet condus de Monica Macovei, singura şansă de a mai recupera ceva din credibilitatea partidului. Dacă nu va face acest lucru, Boc va fi vinovat nu numai de torpilarea - pentru a doua oară în ultimii 21 de ani - a dreptei româneşti, dar şi mai grav, de eventuala abandonare a destinului ţării în mâinile iresponsabile ale unor Ponta, Antonescu, Voiculescu, Iliescu, Năstase, Şova şi, în cele din urmă, a lui Vîntu. Or, asta înseamnă trădare.

Dacă Monica Macovei nu este încă prim ministru este pentru că oameni ca Oltean - feseniştii, cum îi numea Cristian Preda - îi susură în ureche lui Emil Boc otrava că numai cu Apoşti, Solomoni, Pinalti sau Udrea&Falcă se câştigă alegerile. Culmea ipocriziei, cei care au injectat cancerul corupţiei în organismul partidului strigă pe la toate răscrucile că operaţia de extirpare ar putea ucide pacientul. Or, PDL agonizează deja în fălcile corupţiei şi se îndreaptă inexorabil către moarte politică. Dacă Boc va îndrăzni să îşi înfrângă instinctele şi să facă ceea ce trebuie, atunci dacă e ca PDL să moară, măcar să moară cu capul sus şi cu onoarea intactă. Un asemenea experiment nu s-a încercat niciodată în România. Dar dacă operaţia va reuşi şi un PDL condus de Macovei va câştiga alegerile, ce vor face atunci slujbaşii fideli ai sistemului ticăloşit?