Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (denumitã în continuare „LPA”) a adus câteva modificãri Codului de procedurã civilã în vigoare în vederea armonizãrii acestuia cu noile prevederi ale noului Cod Civil. În ceea ce priveºte impactul noii legislaþii asupra dreptului procesual civil, trebuie fãcute douã observaþii.

În primul rând, regulile speciale aplicabile litigiilor comerciale conform vechii reglementãri sunt aplicabile în continuare în mod corespunzãtor proceselor ºi cererilor dintre profesioniºti conform dispoziþiilor enumerate în art. 219 din LPA. Amintim printre altele obligaþia reclamantului în astfel de litigii de a încerca soluþionarea litigiului prin mediere sau prin conciliere directã  cu cealaltã parte, judecata cu precãdere a proceselor ºi cererilor dintre profesioniºti. Mai mult, trebuie precizat faptul cã nu sunt supuse apelului hotãrârile judecãtoreºti date în primã instanþã în litigiile al cãror obiect are o valoare de pânã la 100.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea pãrþilor, profesioniºti sau neprofesioniºti.
În al doilea rând, secþiile comerciale existente la data intrãrii în vigoare a Noului Cod Civil din cadrul instanþelor se vor reorganiza ca secþii civile sau, dupã caz, vor fi unificate cu secþiile civile existente. Pânã la data intrãrii în vigoare a Noului Cod Civil, tribunalele comerciale Argeº, Cluj ºi Mureº se reorganizeazã ca tribunale specializate sau, dupã caz, ca secþii civile în cadrul tribunalelor Argeº, Cluj ºi Mureº.

Cauzele civile ºi comerciale aflate în curs de judecatã la data intrãrii în vigoare a Noului Cod Civil vor continua sã fie soluþionate de aceleaºi complete de judecatã, cu respectarea principiului continuitãþii. În caz de trimitere spre rejudecare, cauza va fi repartizatã conform normelor de organizare judiciarã în vigoare la data înregistrãrii cauzei la instanþa de trimitere.

LPA prevede posibilitatea înfiinþãri, prin hotãrâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanþei, în raport cu numãrul cauzelor, în cadrul secþiilor civile a instanþelor de judecatã a unor complete specializate pentru judecarea cererilor în materie de insolvenþã, concordat preventiv ºi mandat ad hoc; cererilor în materia societãþilor comerciale ºi a altor societãþi, cu sau fãrã personalitate juridicã, precum ºi în materia registrului comerþului; cererilor care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenþei; cererilor privind titlurile de valoare ºi alte instrumente financiare.

Dacã legea specialã prevede cã anumite cauze sunt de competenþa tribunalelor comerciale ori, dupã caz, de competenþa secþiilor comerciale ale tribunalelor sau curþilor de apel, dupã intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, competenþa de judecatã revine tribunalelor specializate sau, dupã caz, secþiilor civile ale tribunalelor, astfel cum acestea au fost reorganizate potrivit prevederilor Noului Cod Civil.

Avem câteva clarificãri suplimentare care ar putea fi utile celor preocupaþi de subiectul tratat mai sus. Astfel, art.219 LPA abrogã, respectiv modificã, o serie de texte din Codul de procedurã civilã („C.proc.civ.”).
Dispare, printre altele, prevederea de la art.2 pct.1 lit.a) C.proc.civ, care dispunea cã tribunalele judecã în primã instanþã cererile în materie „comercialã” în valoare de peste 100.000 lei, precum ºi procesele ºi cererile în aceastã materie al cãror obiect este neevaluabil în bani. Va rãmâne totuºi aplicabilã lit.b) a aceluiaºi articol, potrivit cãreia tribunalele judecã în primã instanþã procesele ºi cererile în materie civilã (deci ºi fostele cereri „comerciale”) în valoare de peste 500.000 lei, dar cu excepþia, printre altele, a cererilor neevaluabile în bani. Se produc aºadar douã schimbãri: în primul rând, vechile cereri „comerciale” cu o valoare mai micã de 500.000 lei urmeazã a fi soluþionate în primã instanþã de judecãtorii. În al doilea rând, cererile „comerciale” neevaluabile în bani urmeazã a se judeca de asemenea în primã instanþã de cãtre judecãtorii, cel puþin câtã vreme nu existã un text legal special care sã dispunã altfel – cum este, de pildã, art.63 din Legea nr.31/1990 privind societãþile comerciale („LSC”), aºa cum a fost acesta modificat chiar prin LPA, care atribuie tribunalului de la sediul principal al societãþii competenþa de a judeca cererile prevãzute de LSC.
O altã problemã este abrogarea art.10 pct.4 C.proc.civ., care, în materie „comercialã” atribuia o competenþã teritorialã alternativã instanþei de la locul unde obligaþia a luat naºtere, respectiv celei de la locul plãþii. În prezent, pentru cererile foste „comerciale” urmeazã sã se recurgã prin urmare, dacã este cazul, la regulile de competenþã alternativã oferite de art.10 pct.1, 2, 3, 5 ºi 8 (dar care nu mai reiau, de exemplu, referirea la instanþa locului unde a luat naºtere obligaþia).
În fine, art.219 LPA aduce o serie de modificãri dispoziþiilor art.720/1 ºi urm. C.proc.civ., pe care le extind tuturor proceselor ºi cererilor dintre profesioniºti, evaluabile în bani ºi derivate din raporturi contractuale. În acest caz, rãmâne valabilã obligaþia de a încerca soluþionarea litigiului prin mediere sau conciliere directã, situaþie în care curgerea termenului de prescripþie se suspendã pe durata procedurii, sau nu mai mult de 3 luni de la începerea ei (în mod similar cu mecanismul de la art. 2532 pct.7 NCC).