Banner

Ce nu a spus Lazaroiu, dar spun eu…

Tweet this

Jocurile politicianiste ale senatorilor PSD şi PNL pun în pericol credibilitatea României în faţa finanţatorilor internaţionali, a susţinut miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul muncii, Sebastian Lăzăroiu, referindu-se la votul din Parlament pentru amânarea proiectului Legii asistenţei sociale, potrivit Agerpres. Ce nu a spus dl. Lazaroiu fiind elegant, este faptul ca NU senatorii PSD sau PNL sunt de vina exclusiv pentru scoaterea Legii Asistentei Sociale de pe ordinea de zi. Senatorii USL voteaza contra a absolut tot ce vine de la Guvern

Nici o scuza nu se poate atribui insa senatorilor PDL/UNPR/UDMR care si-au facut un obicei din a veni la sedintele de Plen cand si daca au chef. Ba chiar vreo doi asa-zisi senatori care "sustin" Guvernul cred ca si-au propus sa bata recordul negativ al lui Crin Antonescu pentru ca ii vedem la fel de rar ca pe distinsul senator liberal. Desi se lauda oficial ca exista 70 de voturi ale senatorilor puterii si 67 ale celor din opozitie, in realitate conducerea partidului ar trebui sa vada ca la vot, niciodata numarul total al senatorilor "puterii" nu trece de patruzeci si ceva....Lucru absolut inadmisibil. Unde umbla ? nu se stie...contracte, cafele, combinatii...treaba lor. Insa astept si eu sa vad daca unii ganditori din partid, gen Cristian Preda care spunea ca eu trebuia sa fiu dat afara din partid in suturi pentru ca am jignit multiculturalismul european, ce solutii are fata de chiulangii care prin absenta lor fac ca proiecte majore ale Guvernului sa fie ingropate in Senat de o Opozitie care stie si poate sa isi mobilizeze senatorii la vot. La votul pe Legea Asistentei Sociale, lipseau jumatate din senatorii UDMR, jumatate din cei UNPR si jumatate din cei ai PDL. Se poate lua lista de vot sa se vada exact...




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 859

10 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 23 2012 @ 10:23 am

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am February 23 2012 @ 10:23 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Transportclick said

    am September 15 2011 @ 4:29 pm

    In romania a fi parlamentar / deputat / senator -primar etc nu e acelasi lucru cu a fi doctor chirurg , adica nu poti opera daca nu ai studii . Din pacate in romania poti ajunce in functii de demnitate publica daca ai bani ( e cea mai simpla conditie ) , nu generalizez , sunt de acod ca sunt foarte multi oameni pregatiti in aceste functii , dar sunt si multi care au fost pregatiti doar financiar , acestia din urma nu dau doi bani pe scopul real al functiei , ei fructifica avantajele . In tara asta schimbarea se face la nivel individual , binele este la nivel individual . Indiferent ce culoare are partidul din care fac parte multi din acesti domni au aceiasi culoare morala. Cu stima

  4. Ce nu a spus Lazaroiu, dar spun eu… | Ilfovul nostru said

    am September 15 2011 @ 6:47 pm

  5. Iulian Urban: Ce nu a spus Lazaroiu, dar spun eu… | Ziarişti Online said

    am September 16 2011 @ 12:42 am

    [...] Iulian Urban [...]

  6. Amy Neagoe said

    am September 16 2011 @ 10:17 am

    Bună ziua, drag domnule Urban!
    Deoarece a trecut vacanţa parlamentară si cea a politicienelor si politicienilor(refuz să redactez, cu ‘litere mari’)si cu toate ca dl.Baconski este atit Ministrul de Externe cit si Seful PDL, iar eu am avut vacanta de 4 ore fix!! dupa o pauza de nici mai mult nici mai putin de..doisprezece ani!!!!!!!!!!!!
    Va reamintesc ce am scris (si ieri ca si in alte dăţi pe internet, în toţi aceşti ani!) pe blogspotul meu: Nu fac politica si nici nu doresc sa fac politica, sunt masteranda la un program de afaceri in relatiile internationale si urasc ca atit profesoarele si profesorii, dar mai ales colegii, fac politica si ne pun sa facem politica..nationala, mai ales!!! In discutiile, temele etc. pe care le avem!! Marea! majoritate a colegelor si a colegilor)de nu chiar toti??????) fac parte din partide, au rude acolo etc. si sunt plini si pline de bani si relatii etcaetera. V-AM SCRIS TOTI ANII ASTIA SI TOATA VARA CE TREBUIE SA FACETI CA SA NE FIE BINE SI IN LUME SI IN TARA…PE CINE VREAU SI PE CINE NU! SUNT ACEEASI CARE SUNT, DE ANI DE zILE, CU TOATE CA MEREU INVAT EU SI NUMAI EU(!!)ceva nou. Cu alte cuvinte, am zis ‘Nu’ inseamna ‘Nu’!!!! Nu am timp si nici nu sunt plătită să fac politică şi să verific tot ce scrie în conturile mele de internet etcaetera. Voi trebuia şi trebuie să îi şi le ştergeţi pe toate şi toţi cu care nu vreau să am de-a face. Mă doare exact în cot de ‘colectivitateaţ, socialismul şi aşa zisa ’sociabilitate’ pe care mi le băgaţi pe gît, de atîţia ani, în loc să îmi respectaţi drepturile mele şi dorinţele mele! Şi nu am vrut să fac politică, decît un an! Şi-am terminat, demult. Să nu îi mai prind pe taică-meu şi maică-mea că îmi spun opiniile lor şi ale altora cu care interacţionez sau nu, nu mă interesează decît să îmi văd de treaba mea şi-atît! De aveţi nelămuriri, vă stă la dispoziţie tot ce v-am explicat, pînă acum. Dar niciunul din voi nu mă plăteşte şi nu m-a plătit iar Baconski, care mă încarcă cu fufele şi cu puţoii lui, nici atît.Nu, o zic de atîţia ani!!Vreau să învăţ şi să lucrez şi să trăiesc în linişte şi să am relaţiile pe care le vreau şi cum vreau şi colegele mele şi nimeni să nu ştie ce fac, cît sunt la calculator şi nu postez pe site sau blog sau Facebook. Nu. Stop!!

  7. Amy Neagoe said

    am September 16 2011 @ 11:06 am

    Deci: desi nu avusesem timp sa sterg de pe siteuri si blog(sper ca ati sters tot ce tine de politica etcaetera,in afara de ceea ce am lasat ieri in domeniul meu de net, ca eu nu am timp sa mai verific) profesorii si colegele si parintii m-au stresat cu politica, anul trecut de facultate, de nedescris! Desi eu am zis inca de cind m-am inscris la master: stiu multe lucruri si mai multe chiar decit voi, e treaba mea in definitiv, nu vreau sa fac politica si mai ales nu la scoala si la servici si GATA: AM ZIS!!

  8. Pantera roz said

    am September 16 2011 @ 5:06 pm

    E adevarat ca a zis si ca {numai Dumnezeu stie unde au disparut o gramada de bani}???
    de aici i se trage destituirea de catre piticu Boc?

  9. edi said

    am September 18 2011 @ 8:54 am

    Toata stima domnule Orban pentru curajul de care dati dovada. Va urmaresc cu mult interes declaratiile si ca rezident in Occident calatorind in multe tari U.E. pot sa confirm “beneficiile” multiculturalismului neoliberal. Inca o data puneti punctul pe i.Cat despre lingai si lichele..ei nici macar nu au inteles mesajul domniei voastre.

  10. marian said

    am September 20 2011 @ 1:12 pm

    Nu va plingeti aveti puterea in plen , asa ca nu aveti scuze. Eu unul sunt satul ca numai opozitia e de vina , pai puterea ce face doarme. Oricum Ilfovul multumeste din inima partidului aflat la cirma judetului, pentru chinul indurat in microbuze ingesuite si fara un orar stabilit. Si pentru proiectele de canalizare care nu se executa , dar oricum sunt proiecte.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean