Politistul lovit in cap de clanul Ghenosu, aflat in coma, a fost decorat de Presedinte

Tweet this

Este un erou.
Ar trebui sa fie un model pentru toti politistii romani. Il cheama Codrut Oprea, iar in numele dramei lui, politistii din Romania ar trebui sa fie neinduplecati in aplicarea legii in Romania.
Impresionat de drama poliţistului care a ales să-şi facă datoria şi nu să stea deoparte ca în cazul colegilor săi de la Deta (Timiş), preşedintele Traian Băsescu a decis zilele trecute ca poliţistul Codruţ Oprea să primească o medalie pentru merite deosebite în cadrul activităţii sale. În consecinţă, mama poliţistului care în septembrie 2010 a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Tårgovişte, a primit ieri, la Spitalul Floreasca, decoraţia Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler acordată fiului ei în 12 august, de către Administraţia Prezidenţială. Decoraţia a fost primită de mama acestuia, care a stat lângă patul lui, împreună cu o rudă. Mama lui Codruţ Oprea a plâns continuu, povestesc cadrele medicale prezente în salon. Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în 12 august, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru profesionalismul, curajul şi fermitatea de care a dat dovadă în timpul executării misiunilor“, pe Codruţ Oprea, care a fost rănit grav în 2010 de un membru al clanului Ghenosu. Decretul menţionează că plutonierul (r) Codruţ Oprea este „un model al tinerelor generaţii de poliţişti“. Starea lui este în continuare foarte gravă, deşi poliţistul a fost tratat în mai multe spitale din România şi din Austria. Reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat luni că vor merge la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde Codruţ Oprea este internat, pentru a-i da distincţia acordată de preşedinte. Aceştia nu au putut intra în salon luni şi au revenit ieri.

Cazul a sensibilizat o ţară întreagă

Propunerea de acordare a distincţiei a fost făcută de Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în rezervă şi în retragere - Filiala Dâmboviţa, fiind aprobată de inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa. Poliţistul Codruţ Oprea, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, a fost dus în comă de gradul IV la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în noaptea de 4 spre 5 septembrie 2010, după ce a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de George Daniel Uţă, membru al grupării Ghenosu. Codruţ Oprea a suferit două intervenţii chirurgicale de mare risc pentru îndepărtarea hematomului de la nivelul creierului şi pentru efectuarea unei decompresii cerebrale. Codruţ Oprea a fost transferat la începutul lunii noiembrie 2010 la o clinică specializată în neurochirurgie din Austria. În urma apelului umanitar lansat de conducerea MAI, angajaţii instituţiei au contribuit benevol cu sume de bani pentru a susţine tratamentul poliţistului, fiind achitate astfel o parte din serviciile medicale. Totodată, societatea civilă a susţinut apelul umanitar lansat de familie prin intermediul mass-mediei.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 782

3 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 23 2012 @ 6:01 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am February 23 2012 @ 6:01 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. gianina said

    am August 26 2011 @ 5:13 pm

    bine dar acest nemernic afost arestat sau faceti ca devin o mica mafie ,,,,unde nimeni nu se apropie..daca nu eliminati capul bandei in5 ani devine camora..cazzo..

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean