Politicienii europeni au bulversat populația trecând de la toleranță la politici anti-imigraționiste
Politicienii din UE au schimbat "în timpul jocului" regulile privind obiceiurile imigranţilor şi i-au învrăjit pe europenii nativi contra musulmanilor, revine senatorul PDL iulian Urban asupra declrațiilor sale. Criticat de colegi de partid și în special de reprezentanții USL că în fapt ar justifica și ar apăra acțiunile atentatorului norvegian, Urban și-a nuanțat poziția declarând pentru Realitatea Tv că el nu a vrut altceva decât să atragă atenţia asupra faptului că măsurile luate de guverne împotriva imigranţilor şi discursurile extremiste ale unor politicieni au bulversat populaţia învăţată până acum să fie tolerantă cu diversitatea.
"Acum 30-40 de ani, liderii politici din Europa au spus următorul lucru: Europa este templul corectitudinii politice, ca atare noi trebuie să îmbrăţişăm multiculturalismul, trebuie să fim toleranţi faţă de imigranţi, faţă de musulmani, faţă de chinezi, chiar faţă de ţiganii care au venit din estul Europei. Atunci, pe baza acestor declaraţii, a acestor idei şi a multiculturalismului acei oameni au ajuns la putere şi au câştigat voturi în ţările lor. După 30-40 de ani încep să apară în toate ţările din vestul Europei tot felul de fenomene: în Elveţia se fac referendumuri prin care se decide să se desfiinţeze minaretele musulmane, în Franţa se adoptă o lege prin care să se interzică portul vălului islamic burka.
Oamenii aceia care au fost primiţi în Europa şi în numele multiculturalismului li s-a spus că pot să trăiască după religia lor, în momentul de faţă se confruntă cu restricţii, iar politicienii în acest moment câştigă voturi pe spinarea lor învrăjbindu-i pe europenii nativi împotriva acestor imigranţi. De exemplu în Franţa partidul de extremă dreapta a lui Le Pen creşte în sondaje spunându-le francezilor că nu mai sunt bani pentru bugetul apărării, sănătăţii sau educaţiei pentru că statul francez întreţine imigranţi musulmani şi magrebieni. Ori de aici şi până la apariţia unor nebuni, dezaxaţi care omoară oameni precum cel din Norvegia nu este decât un pas", se explică pedelistul.
Totuși, Urban îşi menţine afirmaţia potrivit căreia politicienii europeni au o parte din vină pentru manifestările anti-imigraţie.
"În momentul de faţă Europa trebuie să se decidă: fie continuă să accepte acest multiculturalism, fie se decide că în momentul de faţă multiculturalismul a dispărut şi atunci oamenii ăia trebuie să ştie ce să facă. (...) Sunt foarte mulţi oameni din alte ţări care sunt influenţaţi de aceste idei venite din zona politică, care pot să acţioneze la fel, aici este marele pericol. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât Europa s-a declarat templul corectitudinii politice, atâta timp că am fost învăţaţi să-i tolerăm pe musulmani, pe chinezi, pe evrei, pe romi,cu religia lor, cu cutumele lor, nu putem să schimbăm regula jocului, pentru că dacă schimbăm regula jocului din mers îi provocăm pe acei oameni. Dacă îi învrăjbim pe europeni împotriva acestor imigranţi ne vom trezi că vom avea o Europă care e un cazan cu pulbere", a mai spus senatorul PDL.
Dealtfel, Urban susține că nu-și va retrage de pe blogul său postarea care a suscitat atâtea controverse. "Sunt convins că politicile de imigraţie actuale din UE sunt greşite şi ori îi asimilăm pe aceşti imigranţi, ori căutăm alte politici, altfel Doamne fereşte or să se întâmple alte asemenea episoade", a conchis senatorul.
Cu doar o zi în urmă, Iulian Urban ținea pe blogul său o pledoarie împotriva imigranţilor musulmani şi susținea că nu doar Anders Behring Breivik este responsabil pentru atentatul din Norvegia, ci și actualii lideri ai UE care "au băgat europenilor pe gât multiculturalismul" şi nu s-au opus la timp "colonizării musulmane", generând în schimb gesturi criminale precum cel al scandinavului.
Senatorul PDL condamnă însă acţiunile norgevianului Breivik, autorul atentatelor de la Oslo şi consideră că acesta va primi o pedeapsă prea blândă, deoarece Europa este prea îngăduitoare cu criminalii.
"Europa, cu toata dragostea ei pentru infractori, îl va proteja până la sfârşitul vieţii lui, pentru că pedeapsa cu moartea nu (mai) există în nici o ţară UE - ce critici mi-am luat eu când am propus reintroducerea ei în Romania pentru pedofili...! . Ba mai mult: în puşcărie va beneficia de servicii medicale complete, la un nivel poate mai bun decât îşi poate permite chiar orice muritor din Europa în vremurile astea...", mai nota senatorul Iulian Urban.
Citiţi mai mult: Urban se explică: Politicienii europeni au bulversat populația trecând de la toleranță la politici anti-imigraționiste - Partide > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/urban-se-explica-politicienii-europeni-au-bulversat-populatia-trecand-de-la-toleranta-la-9397.html#ixzz1TOvVKNfv
EVZ.ro
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































asistentapentruconsumatori.ro said
am February 23 2012 @ 7:51 pm
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
vrajitorul.eu said
am February 23 2012 @ 7:51 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
Bogdan said
am July 28 2011 @ 3:52 pm
Domnule Urban, sunt un anti-PDL-ist convins dar trebuie sa va felicit pentru atitudinea dumneavoastra. Din pacate, acesta este marele adevar al politicii europene. Prea multi straini cu regulile lor, abuzand de sisteme sociale si de protectie create prin munca atator generatii de europeni ( albi ).
Cum prietenii ma cunosc foarte bine, reafirm aici ce spun de vreo 10 ani: urmatorul mare conflict ( cel putin european ) generalizat va fi unul pe fond etnic, cu implicatii profunde in dogmele religioase concurente crestinismului si aducand in prim plan chiar caracterul de rasa al populatiei europene. Spu, cred si imi asum in totalitate ce am afirmat mai sus.
Amy Neagoe said
am July 28 2011 @ 5:16 pm
Aveti toate notele si consilierea mea, in paginile mele. Multumesc inca o data..chiar daca, deocamdata numai(??)doar de la distanta. O zi frumoasa s-avem, impreuna!(cititi-mi va rog notele si consilierea completa, pe Wallul meu de FB)
Amy Neagoe said
am July 28 2011 @ 5:17 pm
Multumesc inca o data..chiar daca, deocamdata numai(??)doar de la distanta. O zi frumoasa s-avem, impreuna!(cititi-mi va rog notele si consilierea completa, pe Wallul meu de FB)
serban said
am July 28 2011 @ 8:45 pm
excelent comentariu dar sunt curios cum vom putea implementa un set de masuri care sa ne ajute sa ne curatam in primul rind tara de influenta nefasta a celor veniti din sahara .
aspida said
am July 28 2011 @ 8:50 pm
aferim!
Așa e!
radu din cluj said
am July 28 2011 @ 10:22 pm
Domnule Urban,va felicit pentru curentul de aer proaspat pe care il aduceti in aerul imbacsit al politicii romaneasti !
Micu' verde de padure said
am July 28 2011 @ 10:47 pm
dupa acest model de gandire, faptul ca sunt hoti de buzunare in autobuze se datoreaza faptului ca RATB accepta pasageri in picioare.
Pe de alta parte acelasi Urban sustinea libera circulatie in Romania pt cetatenii moldoveni (din Republica vecina). Automat au drept de circulatie si in Europa… Ori vrei libera circulatie, ori o critici?
dana mladin said
am July 29 2011 @ 12:22 am
Nici nu stiu daca pot sa spun prea multe chiar si pe un blog .Dar ma frang de atata tacere . Cred ca UE isi traieste ultimile clipe de viata . Oare cat va mai dura acest esec . Tot ce au gandit politicienii europeni a devet un fiasco . Aici , in Belgia nimeni nu mai are incredere in UE . Belgia exista fara un guvern de 2 ani , se zice ca va fi impartita pana la urma in 2 tari .
Taxele insa sunt tot mai mari , utilitatile pentru locuinte sunt enorme , preturile la alimente sunt incredibile de 2 ani incoace .
Marocanii au infestat Bruxelul . Toate locurile de munca rezonabile le ocupa ei . In toate institutii publice , in scoli , in comert te impiedici de ei . Populatia autohtona si emigrantii din est (ca noi) au cam parasit Bruxelul . Se spune ca isi vor infiinta in Bruxel “micul Marui” acesti marocani agresivi si parsivi .
Si lumea tace .. tace pentru ca li s-a inoculat inca din gradinita ideea de toleranta , multiculturalism ,discriminare sau rasism .
Uite ca in Norvegia unul a innebunit .Cat mai dureaza sa mai innebuneasca altul?
UE finanteaza Grecia , lupta din rasputeri sa tina in frau esecul Spaniei si Portugaliei , tarile au deficite enorme in urma platilor catre bancile in prag de faliment in timpul crizei din 2008 . Dar si-au uitat proprii cetateni , care..inca tac .
Totul e inutil , UE e in faliment , a esuat .
Daca vor protesta cu adevarat nationalistii din aceste tari va fi razboi civil .
Si ar cam fi timpul . Un protest adevarat impotriva islamismului din Europa ar avea poate succe , acum cand tarile arabe sunt in conflicte , Alquaeda e in criza dupa moartea lideului lor , Breivik a tras un srmnal de alarma infricosator …
Cine stie in ce se va transforma Europa ?!
dana mladin said
am July 29 2011 @ 1:02 am
Imi cer scuze pentru multele greseli de scriere in comentariul meu de mai sus . Sunt obosita , dar nu atat de obosita cat sa vad pe net emisiunile de la Realitatea TV de astazi ( in reluare).
)
E prea multa ipocrizie ; vi se da dreptate in ceea ce ati afirmat , dar sunteti facut fascist . A avea pareri personale despre unele politici care nu concorda cu liderii actuali europeni inseamna ca esti extremist sau fascist??
Bogdan Chireac si Razvan Teodorescu mi-au starnit greata in aceasta seara .
Problema dvs , d-le Urban este ca partidul dvs face parte din PPE si trebuie sa va supuneti politicii europene care vi se impune .
Sever Voinescu va cere sa va retrageti afirmatiile cu privire la liderii UE . Poate ar fi mai bine sa bateti in retragere , ca sa nu fie cineva nevoit sa va suspende din partid .Poate asa vor inceta.
Important este ca v-am auzit multi , aveti o bila alba pentru buna introspectie si spirit politic de care ati dat dovada in scurta analiza pe care ati facut-o in problematica islamista a Europei .
Dar politica e o curva ( scuze) trebuie intretinuta , altfel te paraseste ( sau o perasesti tu pe ea
Cu respect-un fidel votant PSD.
marian said
am July 29 2011 @ 8:20 am
Aici va dau dreptate.
marian said
am July 29 2011 @ 8:22 am
Dar ati uitat sa postati si despre interdictia de-a intra pe strand administrat de ALPAB cu lada frigorifica, fiind obligati oameni sa manince alimente tinute la 34 de grade sau doar micii oferiti pe strand.
Micu' verde de padure said
am July 29 2011 @ 8:44 am
Dana, nu-ti mai place Belgia??? E superba, e curata!!! e civilizata!!! Vino sa vezi Romania cu multiculturalismul romani+tigani (care au intrat si in parlament)+unguri+minoritati. E un talmes balmes total, o tara murdara in care se fura si/sau se risipesc bani publici la mare arta.
In Belgia nu sunt caini vagabonzi iar oamenii nu au garduri la curti. Noi facem ziduri in jurul caselor si punem sistem de alarma si camere video.
Personal am fost incantat de Belgia.
Mda, peste tot sunt si uscaturi, dar Romania e uscata de tot de cei care o conduc de 20 ani incoace.
Amy Neagoe said
am July 29 2011 @ 8:57 am
Bună dimineaţa şi, înainte să vă rezum opinia mea asupra necesităţii de exterminare a unor politici sociale ‘de stînga’ oriunde pe glob,(din cauza acestei politici de stînga ‘globalizatoare’ vă îmbrăcaţi la fel de ‘estetic şi etic’precum o persoană fără de bani şi una fără de studii, cu locuinţa în Bolintinu’ de Jos d.e., aşa, ca la ‘multiculturaliştii overseas) o citez pe dna Dana: Sever Voinescu va cere sa va retrageti afirmatiile cu privire la liderii UE . Poate ar fi mai bine sa bateti in retragere , ca sa nu fie cineva nevoit sa va suspende din partid .Poate asa vor inceta.
Repet: i-am şters pe dna Macovei şi pe dl. Preda din contul meu pe FB(oare chiar s-au şters??????) tocmai din cauza eşecurilor dumnealor în aplicarea conceptului de ‘integritate’.(motiv pt. care m-am certat, la facultate, şi cu fufele cu note foarte mari-cele mai mari) venite, însă, de la ‘Bolintinu’ din Deal sau din şcolile evreieşti, din Dorobanţi şi de la partide etc)şi cu suprema convingere greşită că pe mine mă interesează să fac politică la facultate şi în alte locuri, de fapt.
Amy Neagoe said
am July 29 2011 @ 9:11 am
Aşa încît……….vă doresc să aveţi ajutor să rezistaţi şi să nu mai fie nevoie să reformulaţi Adevărul pe care l-aţi afirmat şi la adresa ‘capilor’ U.E.
Fiindcă, să fim înţeleşi: socialismul e înţeles ca populism şi demagogie şi birocraţie, cîini vagabonzi,lipsă de valori, lipsuri de experienţă reală de viaţă, misoginism, tîrfe, ţigani, ţărani..îmi este o profundă scîrbă mai ales de centrul-dreapta Romînesc care e incapabil să facă ceea ce scria dl. Pleşu în cărţile sale din trecut): să scape de tîrfe-nelegalizîndu-le-, de ţigani, derbedei etc…şi eu şi alţii v-am dat atîtea soluţii valide pt. asta, dl. Leonard Orban a înţeles perfect ce spunşi scriu eu de atîta timp(l-am auzit dimineaţă la Radio R Actualităţi)..suntem singurii de peste tot,care Nu acceptăm să ne pierdem integritatea????Păi noi suntem adevăraţii liberali şi nicidecum ele sau ei. Succes!
Amy Neagoe said
am July 29 2011 @ 11:14 am
Ah, să nu uităm de saloanele de masaj erotic: şi de faptul că, în urmă cu vreo 9-zece!! ani cînd comunicam pe mobil cu..’şeful’ meu care mi-a trimis atunci un idiot să mă violeze, îl auzeam prin telefon,zicîndu-mi, periodic: ’sunt într-o şedinţă’ şi, apoi ‘mmmmmmmmmm…..ce bine e!’(sunt la masaj…o unguroaică maseură fantastică.mmm..ce bine e!!………..). Detalii despre viaţa mea şi cum mi-a făcut-o politica ţării ăsteia, găsiţi în Curriculum meu Vitae pe siteul meu: AMYCOMMUNICATIONS.COM. (Într-una din secţiunile ‘About me’ sau ‘Contact me’)..Acum, nu ştiu dacă să mă încadreze la ‘tînără’ sau la ‘bătrînă’, în rest nimic. Nu s-a schimbat vreodată, nimic în Ro. Mulţumesc.
Please do translate and also read these articles on : « AMYCOMMUNICATIONS.com said
am July 29 2011 @ 11:34 am
[...] http://www.urbaniulian.ro > Politicienii europeni au bulversat populația trecând de la toleranță la politici anti-imigrațio… [...]
Soare said
am July 29 2011 @ 11:56 am
a oferi gazduire unui imigrant in tara ta e ca si cum pui la dispozitie casa ta unui musafir…Insa orice casa/tara are si ea reguli, daca de la tine de acasa vii cu obiceiul de a te urca in pat cu picioarele pline de noroi in casa/tara mea exista regula de a te spala, deci daca doresti sa ramai in aceasta casa/tara respecta regulile demonstrand respect si bun simt fata de gazduitor.
Germania a fost socata in urma cu cativa ani cand o tanara a fost ucisa de propria ei familie in timp ce luau cina..motivul era ca fata de 16 ani , pe cand venea de la scoala, fusese violata de un grup de derbedei …insa acum ea reprezenta o rusine pentru familie, astfel ca familia a decis ca trebuia sa moara si in timp ce toti erau la masa si mancau, tatal si fratele au venit din spate si au strangulat-o…ma intreb cum au putut sa manance mai departe…parca era un animal, nici un animal nu ai sangele sa-l omori astfel….Dupa acest eveniment nemtii au iesit in strada sa protesteze impotriva acestor obieciuri barbare, la fel si musulmanii au iesit in strada ceran sa le fie respectate obiceiurile traditionale…adica inviti pe cineva in casa ta, dorind sa-l ajuti apoi te trezesti ca respectivului ii pare normal sa-i cedezi teritoriul…
Nu am nimic impotriva imigrantilor indiferent de etnie/nationalitate dar trebuie sa respecte legile tarii care-l gazduieste.
Am sa expun mai jos discursul curajos al premierului australian, referitor la acest subiect:
Cu coloana vertebrala, indraznet, direct, deschis si urmarind ca populatia sa traiasca intr-un climat sanatos, si cu dragoste de tara, premierul australian face urmatoarul apel catre emigranti:
Prime Minister Kevin Rudd – Australia
Muslims who want to live under Islamic Sharia law were told on Wednesday to get out of Australia , as the government targeted radicals in a bid to head off potential terror attacks.
Musulmanilor care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca Australia , in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.
Citat:
“IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
“IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
This culture has been developed over two centuries of struggles, trials and victories by millions of men and women who have sought freedom’
Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.
We speak mainly ENGLISH, not Spanish, Lebanese, Arabic, Chinese, Japanese, Russian, or any other language. Therefore, if you wish to become part of our society, learn the language!
Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!
Most Australians believe in God. This is not some Christian, right wing, political push, but a fact, because Christian men and women, on Christian principles, founded this nation, and this is clearly documented. It is certainly appropriate to display it on the walls of our schools. If God offends you, then I suggest you consider another part of the world as your new home, because God is part of our culture.
Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu.. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.
We will accept your beliefs, and will not question why. All we ask is that you accept ours, and live in harmony and peaceful enjoyment with us.
Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.
This is OUR COUNTRY, OUR LAND, and OUR LIFESTYLE, and we will allow you every opportunity to enjoy all this. But once you are done complaining, whining, and griping about Our Flag, Our Pledge, Our Christian beliefs, or Our Way of Life, I highly encourage you take advantage of one other great Australian freedom, ‘THE RIGHT TO LEAVE’.
Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea.. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
If you aren’t happy here then LEAVE. We didn’t force you to come here.. You asked to be here. So accept the country YOU accepted.”
Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici.. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.”
Prime Minister Kevin Rudd – Australia
dana mladin said
am July 29 2011 @ 12:02 pm
Buna ziua
) islamiste .
@Micu` verde de padure ,
Imi place Belgia , e casa mea acum , copiii mei sunt cu noi aici , ni se va naste prima nepotica in octombrie .
Noi locuim in Valonia in Namur si aici nu poate patrunde usor valurile ( sau voalurile
In cele cateva comentarii ale mele am vrut sa confirm ceea ce a surprins dl Urban ca esential in evenimentul trist din Norvegia .
A recunoaste insa realitatea si a o exprima , ca politician , este considerat extremism sau fascism , adevarul este ca multi oameni gandesc ca dl Urban .
Toleranta , nediscriminarea, rasismul etc in Romania ne-au fost impuse ca principala tema la aderare tot de catre UE .
Politica asta este un sir nesfarsit de compromisuri . Daca politicienii ( parlamentari , senatori) trebuie sa taca si sa urmeze fara cracnire tezele politice impuse de la varf , atunci noi , cetatenii de rand ce putem face ?
Pe cetatean nu-l mai apara si nu-l mai sprijina nimeni . Politicienii alesi de noi nu ne mai reprezinta , ei sunt in ziua de azi niste simli angajati de lux care sustin politica si interesele capilor lumii . Asta este politica de dreapta in Europa , dar este un esec , e evident , dar ei persista . Totul a fost gandit in folosul LOR . Noi suntem doar masina de vot , care , democratic , le reconfirmam puterea nelimitata .
Democratia e un fiasco , acesta criza o confirma , Europa sta pe un butoi cu pulbere , cetatenii nu mai suporta ipocrizia …
Voi participa pe 15 oct la Bruxel la marea miscare europeana INDIGNATIO .UE trebuie sa recunoasca pana la urma ca duce o politica de dreapta paguboasa , ca noi, cetatenii ii tinem pe ei acolo la putere .
Ei ne supun in numele tolerantei si bunului simt , dar se va sfarsi, pana la urma vom vorbi .
dana mladin said
am July 29 2011 @ 12:07 pm
PS rectific o greseala de exprimare “aici nu POT patrunde usor valurile”….:) sunt mereu grabita
Amy Neagoe said
am July 29 2011 @ 12:46 pm
Dragă doamnă Dana,toţi suntem grăbiţi cînd scriem pe net..toţi acei dte noi, într-adevăr cuprobl. şi, de aceea, grăbiţi(grăbite, mai ales). Dar netul, ca şi viaţa de zi după zi, este..a tuturor, nu?????
Nu aveţi idee ce îmi făceau mie şi încă îmi fac(îmi zic) în legătură cu redactarea mea(într-o limbă străină sau în Romînă) pe internet: oamenii lipsiţi de experienţă şi de bun simţ real…haideţi să-i spunem Catolic Creştinesc! L-am iubit pe fostul Papă, să ştiţi şi detest să merg acum la oricare biserică şi să îi văd pe toţi şi toate, neselectaţi, în acelaşi loc.
Amy Neagoe said
am July 29 2011 @ 1:06 pm
P.S. Fostul meu şef era diplomat de meserie(şi politician, too) însă se lăuda că are familie..o fetiţă, soţie..şi totuşi s-a luat după netrebnici în loc să se gîndească că şi eu aş fi avut nevoie să fiu tratată ca parte a familiei sale de ‘intelectuali’ în deciziile pe care le ia, pt.mine personal. Dar aşa este cînd nu ai un filtru real pt. diferitele valori..
Dl. Predoiu vrea să introducă legisl. obligativit. acceptării-aplicării deciziilor curţii EU de Justiţie. Eu însă, îmi amintesc că actuala Constituţie ar fi trebuit schimbată de mult timp..în sensul în care Feder. Rusă d.e., a ales să nu ia în consider. toate deciziile U.E. Vă amintiţi ce le.au făcut Comis. EU veniţi să observe, Ruşii vecini, în trecut???
Cu alte cuvinte: dacă şeful meu fost, care se scuză acum(şi pt. ce mi-ai făcut la şi cu Bazinul de Înnot Floreasca dar şi cu cel de Protocol, cumva?)nu m-a putut proteja şi s-a luat după deciziile idioţilor, ca şi cum nu aş fi fost de fapt fata-angajata lui, ce să mai zic de părinţii mei în trecut, ca şi acum? Cine să mă protejeze, neizolîndu-mă, de fapt?
Şi mai ales acum..cînd eu nu mai sunt nimeni sau oarecare şi nici măcar una dintre o cantitate(din pct. de vedere nepolitic, cel puţin). Cine, dacă Eu şi nu alţii sau altele, nu am nimic material şi social al meu personal, decît prin părinţii mei bolnavi şi bătrîni, eu că am peste treizeci şi doi de ani şi, pe lîngă faptul că gîndesc şi fac ce fac şi am făcut, mai şi arăt..cum vedeţi în conturile mele de Facebook şi pe bloguri şi în Facebook..nemachiată nicidecum(din simplul motiv că nu am bani, în primul rînd, fiindcă e f.normal să te îngrijeşti, ca om social cel puţin, nu?). Mulţumesc.
ela said
am July 29 2011 @ 2:20 pm
domnule urban aveti dreptate, dar noi romanii nu putem schimba nimic. jocurile sunt facute de marile puteri. tony blair s-a intalnit cu liderul libian, desi aceasta aruncase in aer un avion plin cu cetateni britanici deasupra scotiei. nu a avut nici o tresarire de constiinta. noi romanii, fiind un popor mic si neinsemnat ar trebui sa ne preocupe ce putem face pentru noi, atat cat putem face. de exemplu, ar trebui o dezbatere despre patrimoniu, curatenie.
imediat ce sunt atacati evreii si musulmanii media audiovizuala vuieste, dar cand este vorba despre greco-catolici, de exemplu tace. este foarte corecta politic.
clovniiveseli said
am July 29 2011 @ 2:34 pm
Buna ziua , domnule Iulian , eu cred ca adevarul e o arma radioactiva , daca umbli cu ea neprotejat se pot intampla lucruri nedorite , e o greseala sa crezi ca in zilele noastre poti spune ce vrei si ce nu vrei fara sa te coste , dvs. ati atins un subiect delicat , e devarat ca politicile europene pro multiculturalism pot fi influentat decizia unui om sa comita aceste crime dar , ca om politic eu cred ca e un subiect tabu , foarte usor interpretabil , care poate avea urmari grave . Pentru mine e bizar un fapt , atacatorul nu a avut ca tinte musulmani .Victimile atacului sau au fost oameni care sunt afectati si ei la randul lor de rezultatul multiculturalismului .
calin hurjui said
am July 29 2011 @ 2:42 pm
———- Forwarded message ———-
From: Calin Hurjui
Date: 2011/7/28
Subject: Buna domnul Urban!
To: “iulian.urban@gmail.com”
Pentru gafa facuta in legatura cu atentatele din Norvegia ar trebui sa iti dai demisia, nesimtitule!! Gunoaie ca acestea nu au ce cauta in guvernare. Retrage-ti cuvintele si nu te pierde in explicatii la televizor caci nu te prind, nu iti vin bine. Habar nu ai cum sa iti scoti camasa acuma. Dar voi, pdl-istii vorbiti fara sa ganditi ca astia sunteti, niste inculti, nescoliti si cei mai mincinosi oameni din tara asta, pardon..din lumea asta!!
Plecati de la guvernare nenorocitilor!!!!
moca said
am July 29 2011 @ 2:50 pm
FELICITARI domnului URBAN pentru ca a inteles ceea ce se intampla in Europa.
Mi se face greata de romanii plecati de cativa ani in europa care vin cu pareri vazute prin prisma educatiei bolsevice din Romania.
Europa e lumea ce a introdus drepturile omului in lume si asta datorita americanilor. Daca americanii, canadienii, australienii si newzeelandezii nu veneau in Europa si azi s-ar mai fi batut pas de defilare pe strazile imputitului de Paris sau Berlin. Imputitura nu vine de la gunoi ci de la oamenii needucati ca majoritatea celor din Romania. Sunt tari in lumea asta unde grecii, italienii, sarbi sau turci au trait o viata de om si nu au avut nevoie sa vorbeasca alta limba decat limba lor materna si nimeni nu sa suparat ba din contra, li se asigura translator in orice situatii au neviue, doctor, tribunal, politie, etc. In acele tari ungurul este vecin cu taganul, taganul cu musulmanul si neamtul cu evreul. Exista insa un respect comun si nimeni nu are voie macar sa insinuieze ca o natie ar fi inferioara sau superioara alteia. Nu exista tara pe fata pamantului fara puscarie. In tarile care au cu adevarat o politica Multiculturala bine pusa la punct este normal ca un minoritar sa aibe mai multe avantaje de la guvern decat o majoritate sau decat localnicii. De ce ? pentru ca asa-i normal. Ca sa creezi un echilibru in societate trtebuie sa ajuti pe cel mai slab. Numai niste ipocriti pot concepe ca unii oameni sunt mai egali decat altii iar istoria Europei ne-a demonstrat ca este saturata de ipocriti francezi sau nemti, iar boala se extinde cand mai apare si cate un politician cu propaganda nationalista. UE, asa cum a mentionat domnul Urban are mare deficit in departamentul Multiculturalismului care este foarte periculos.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/reactii-dupa-declaratiile-uluitoare-ale-eurodeputatului-urban-in-legatura-cu-ucigasul-din-norvegia_857135.html#ixzz1TUwriHxl
Dragos said
am July 29 2011 @ 2:53 pm
Stimate Domnule Senator,
Vă felicit sincer pentru poziția adoptată în cazul mult-dezbătut și îndelung polemizat al atentatelor din Norvegia.
Sunteți o voce unică în spațiul politic autohton, o voce puternică și autentică.
Vă asigur de întreaga mea considerație!
Cu respect,
Dragoș Moldoveanu
Geroge said
am July 29 2011 @ 3:13 pm
http://www.curentul.ro/2011/index.php/2011072961498/Actualitate/Blonda-care-a-inghitit-tot-de-la-bosorogul-Ion-Iliescu-se-da-la-tanarul-Iulian-Urban.html
Antoniu said
am July 29 2011 @ 3:14 pm
Va salut si va admir pt curajul de a lua atitudine…
Am locuit in Oslo peste 2 ani si intr/adevar e f trist sa vad cum musulmanii au ocupat jumatate din oras, cum fac rasism impotriva tuturor, cum ii umilesc si ii santajeaza pe norvegieni sa obtina bani de la serviciul social sau cum in fiecare an mii de musulmani vin ca refugiati si chiar unii dintre ei sunt teroristi…
Va voi fi alaturi in orice moment indiferent de reactiile acelor necunoscatori care va vor acuza ca sunteti rasist sau alte aberatii spuse de indivizi care nu cunosc nimic din ceea ce inseamna convietuirea alaturi de musulmani si negri.
Sper ca impreuna sa ii convingem pe romani ca daca numarul musulmanilor si al negrilor va creste f mult in Romania ” va fi un haos total/
Va urez succes in activitatea dumneavoastra politica
Politicienii europeni au bulversat populația trecând de la toleranță la politici anti-imigraționiste | Ilfovul nostru said
am July 31 2011 @ 5:54 pm
[...] Pe larg http://www.urbaniulian.ro/2011/07/28/politicienii-europeni-au-bulversat-popula%C8%9Bia-trecand-de-la... [...]
Amy Neagoe said
am August 1 2011 @ 8:50 am
..Ei, să vă spun cum stă treaba cu Relaţiile şi Afacerile ăstea internaţionale’Politica Internaţională’ în care sunt, de ani de zile, băgată cu forţa-mai mult sau mai puţin. îMI DĂ MIE CINEVA, CEVA? mI-A DAT, VREODATĂ NUMAI MIE, FĂRĂ SĂ MĂ COMPARE CU ALŢII CARE NU AU?-EI AŞ?!
‚Nimic-mie personal şi numai mie, absolut nimic!!
Din contră, vînzătoare grăbite excesiv la Mega Image, îmi taxează mie 0.35 Ron pe o pungă de plastic, cu toate că eu le spun de la bun început că: NU DORESC SĂ IAU O PUNGĂ, PT. 1-2 PRODUSE MICI, CÎT CUMPĂR EU!!(Să ştiţi însă, că nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi vreodată musulmană, ca să-mi doresc să nu am banii de mîncare şi pt.distracţie pe care îi au, de exemplu: un American şi un Japonez(de Nemţi, Unguri, Evrei, Chinezi, Englez, Ruşii!! Nici nu mai vorbesc). Băieţi şi fetiţe răsfăţaţi de către stat, privaţi, familii, vecini, profesori etcaetera..de fapt!!
Să nu credeţi însă că m-a interesat vreodată, viaţa muncitorilor, a femeilor de servici, a babelor şi moşilor, a tineretului ăstuia prea ‚dus cu pluta’ de atîţia ani(vedeţi, de pildă, angajaţii din industria publicităţii şi a Advertrisingului şi a tuturor de fapt, cei care fac reclame şi cu Vodafone şi au tupeul să vorbească despre ‚plagiat’ etcaetera). Cu toate astea, în domeniul meu profesional, şi ca independentă (d.p.d.v.educaţionalo-politic)nu pot să stau fără să spun nimic.
Aşa încît îl întreb pe Preşed. Băsescu, care dictează, de fiecare dată!!!!!!! celeaşi cuvinte goale, ale Americanilor, despre demagogie şi populism, cînd de fapt ele şi ei s-au băgat primii în viaţa mea privată, fără să mă întrebe de fapt şi nu mi-au dat nimic în schimb: DAR VIAŢA MEA, DE CE SĂ MI-O FACĂ ALŢII? DE CE SĂ MI-O FACEŢI VOI, DE FAPT?
EU AM LICENŢE PESTE LICENŢE LUATE PE ÎNVĂŢAT ŞI NU PE TÎRFOLĂGEALĂ SAU PE PILE, PRECUM COLEGE ŞI COLEGI AI MEI ŞI, DIN CAUZA ASTA, EU ÎNŢELEGH ŞI ŞTIU: ŞTIU CEEA CE TREBUIE FĂCUT. MEREU: IAR VOI, ÎN SCHIMB, ÎI LĂSAŢI PE CEILALŢI SĂ ÎMI FACĂ VIAŢA, AŞA CUM VOR ŞI CÎND VOR EI, ŞTIIND ÎN PERMANENŢĂ CE FAC ŞI CE VREAU EU, SĂ FAC???
DE ANI DE ZILE, ÎMI DAŢI VOI CUMVA, CEVA, PENTRU CEEA CE DAU EU, ÎN SCHIMB???
CINE DRACULUI FACE DEMAGOGIE ŞI POPULISM ŞI NERESPECTAREA DORINŢELOR ŞI A VIEŢII PRIVATE, DACĂ NU VOI-TOATE ŞI TOŢI? CELE ŞI CEI CARE NU MI-AŢI DAT ŞI NUMAI MI-AŢI LUAT, MEREU?
EU, SĂ NU AM VOIE SĂ LOCUIESC ÎNTR-O CASĂ DE 400 M PĂTRAŢI ŞI NUMAI CU CINE VREAU EU ŞI CHIAR DACĂ NU-MI PASĂ CE CREDEŢI ŞI VREŢI VOI, SĂ FAC SPORT LA CE APARATE ŞLI CÎND ŞI UNDE VREAU ŞI SĂ CITESC ŞI SĂ DETEST CÎINII ŞI PISICILE ŞI ANIMALELE : DE CE?? CINE SUNTEŢI VOI, NAŢIUNI DE CERŞETORI, TÎRFE ŞI PEŞTI ŞI POMANAGII, ÎN FRUNTE CU A NOASTRĂ DE FAPT??????
MĂ DOARE ÎN COT DE SOCIETĂŢILE ASTEA TOATE ŞI DE ORICE FAMILIE, DE FAPT!! ŞI ESTE NUMAI ŞI NUMAI TREABA MEA DE CINE ÎMI PASĂ ŞI ÎMI VA PĂSA ŞI NU VREAU SĂ LOCUIESC CU FAMILIA PĂRINŢILOR MEI SAU AI ALTCUIVA, DAR NICI ÎN BLOCUL ĂSTA..DE ATÎŢIA NENUMĂRAŢI ANI!!!!!!!!DE CÎND TOT VREAU FĂRĂ SĂ MI SE DEA ÎN SCHIMB NIMIC PENTRU CEEA CE VREAU DOAR EU ŞI NU ÎNŢELEG HANDICAPATELE ŞI INVIDIOŞII CĂ MUNCESC, DE ATÎŢIA ANI!!
PUNCT.
AMY N.
legionaru said
am August 10 2011 @ 6:36 am
Foarte bine ca ipocritii politicieni europeni sau trezit in al XII-lea ceas,deoarece Europa crestina occidentala,superdezvoltata si prospera,e in pragul disparitiei,pierderii identitatii culturale,etnice,daca nu se opreste valul de emigranti primitivi fanatici,din Africa si Asia!Multisubculturalismul e o cretinatate tovarasi,deoarece absolut nicio tara civilizata si prospera din Europa,Asia,etc,nu sa format ca stat”multicultural”,inclusiv SUA,[unde aportul bastinasilor,indieni primitivi a fost zero,la costituirea tarii,iar negrii semisalbatici,au fost adusi ca sclavi din Africa]Canada,Australia,Japonia,Corea de sud,etc,iar daca nu ma credeti,uitativa la tigania si mizeria in care traiesc majoritatea “cetatenilor multiculturali” din aproape toata America latina,incepand din Mexic si pana-n Brazilia…oare ce le-au lipsit mexicanilor,de exemplu,ca sa fie la fel de dezvoltati si prosperi ca vecinii lor de la nord???Dupa umila mea parere,ONU si alte organizatii mondiale ar trebui sa ia masuri,sa se gaseasca o modalitate de amendare a tarilor subdezvoltate,inapoiate din Africa si Asia,mai ales,a caror “industrii si economii”exporta doar cetateni fanatici,prost calificati si necivilizati,sa nu li se permita sa se mai inmulteasca in exces,daca tarile lor nu au suficiente resurse,pentru ca,oricat de dezvoltate,si putenic industrializate ar fi tarile occidentale europene,dupa un timp…importul excesiv de colorati semisalbatici,produce explozii,cand se umple paharul,da afara…asa ca negrilor,arabo-musulmanilor,indienilor,tiganilor,si toti ceilalti care faceti multi copii fara numar,si nu puteti sa-i intretineti,nu uitati,exista prezervative futaciosilor!