Banner

Francezii mor de grija celor…3 milioane de caini maidanezi care vor fi “macelariti” in Romania…cred ca nu sunt atatia caini in toata Europa !!!!

Tweet this

O  româncă, aflată într-o mini-vacanță în „Orașul Luminilor”, s-a ciocnit de un cortegiu de activiști care militau împotriva eutanasierii maidanezilor din București

O femeie din România, în vârstă de 35 de ani, de profesie fizician, a transmis EVZ o fotografie făcută săptămâna trecută, la Paris, în timpul unei excursii de relaxare. Acum opt zile, plimbându-se prin Capitala Franței, românca s-a trezit înghițită de un grup de activiști care manifestau împotriva „genocidului” pregătit de politicienii de la București împotriva câinilor maidanezi.

Era vorba de faptul că, în urmă cu două zile, Comisa de Administrație din cadrul Camerei Deputaților menținuse modificarea legii referitoare la gestiunea câinilor comunitari, introducând dreptul consiliilor locale de a vota eutanasierea patrupedelor.

ONG-iștii care i-au ieșit în cale româncei duceau pancarte și bannere pe care era scris: „România: deputații au votat eutanasierea a 3 milioane (!) de câini comunitari. Rușine!”, „Nu genocidului câinilor comunitari din România!”, „Sterilizare = Respect”, „România - opriți masacrul câinilor” etc. După o vreme, alaiul s-a oprit în drum, iar protestatarii s-au culcat pe asfalt ținându-și lozincile la vedere.

Românca lucrează la o companie care și-a stabilit sediul la câțiva kilometri de București. Ca să ajungă la serviciu, trebuie să traverseze zilnic o curte întinsă pe câteva hectare, învecinată cu pădurea și bântuită de maidanezi. Spune că toți angajații firmei vin și pleacă de la serviciu cu frica în sân.

Printre momentele palpitante trăite de ea și de colegii ei, românca evocă trei: o dată a reușit să se apere de patrupede lovindu-le, pe două dintre ele, cu laptop-ul în cap; o dată, un coleg s-a urcat repede într-un copac ca să nu fie mușcat de-o haită de șapte animale, iar altă dată o colegă – care face naveta pe bicicletă - s-a ales cu hainele sfâșiate, după ce a căzut din șa, fiind atacată de câini.

La presiunea salariaților – mai toți împărtășesc această fobie și mai toți au fost atacați de câinii comunitari – conducerea companiei a achiziționat aparate care emit ultrasunete și pun pe fugă animalele. Dispozitivele, fabricate în SUA, sunt relativ eficiente: până acum au reușit să impună un armistițiu între maidanezi și salariații companiei.

„M-am apropiat de manifestanți și i-am întrebat dacă știu exact față de ce protestează. Nu fuseseră niciodată în România și erau convinși că la noi în ţară sunt 3 milioane de câini comunitari”, povestește românca - alegând să nu îi fie publicat numele.Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/ce-a-vazut-la-paris-femeia-care-fuge-de-maidanezii-din-bucuresti-927199.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 991

5 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am May 26 2012 @ 7:39 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am May 26 2012 @ 7:39 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. catalin said

    am April 18 2011 @ 1:55 pm

    intresant sincer !

  4. Raven said

    am April 19 2011 @ 7:49 am

    Francezii mai ales acuma is impotrica Romaniei si speculeaza orice motiv prin care sa ne arate lumii cu degetul. Cred ca multi habar nu au unde e Romania dar ei protesteaza.Daca sunt asa de mari ecologisti sa vina atunci sa duca din caini la ei .

  5. frmarian said

    am April 19 2011 @ 9:25 am

    Daca vor le facem cadou bonus la fiecare caine achizitionat pe gratis inca 10 bonus gratis.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean