Reclama pentru un nou sezon al reality-show-ului "Little Miss Perfect"/ Foto: Captura YouTube.com

“Battle Hymn of the Tiger Mother” scrisa de Amy L. Chua este cartea care intr-o saptamana a generat mii de comentarii, mai mult negative, dar a reusit sa urce in topul vanzarilor in America. Cu ce e mai buna “mama asiatica”, care isi forteaza copilul sa exceleze si care il umileste atunci cand face greseli, fata de “mama occidentala” care isi obliga fetita de 5 ani sa isi epileze sprancenele, de exemplu? Vezi aici.

Sau parintii pe care i-am vazut recent intr-un documentar BBC ce isi antrenau copii pentru a deveni performeri in tenis sau golf, motiv pentru care faceau antrenamente zilnice si nici la scoala nu mai ajungeau. Ca sa nu mai spun ca nu aveau prieteni sau preocupari care sa ii distreze.

Ca mama a unei fetite de 5 ani, care a studiat stiinte sociale, aceste stiri si discutii nu m-au lasat indiferenta. Oare acestia sunt singurii parinti care exagereaza? In fond, toti doresc acelasi lucru: sa scoata ce este mai bun din copiii lor! Si pentru acest nobil scop, ei bine, nici un sacrificiu nu este prea mic, nici o interdictie nu este suficienta, nici o frustrare nu este prea mare. Orice parinte doreste binele copilului, “sa faca om” din el, ca sa aiba “cu ce se mandri”. Si atunci incep cerintele: sa fie foarte bun la scoala, sa faca sport (tenis, inot, echitatie, schi, fotbal, karate sau… golf?) la nivel de performanta, eventual si balet (daca este fata) sau modelling, dansuri, actorie, sa cante la un instrument muzical (pian, ca e mai nobil, sau chitara, ca e mai cool?), sa invete limbi straine repede si bine, sa fie olimpic la mate si literatura, sa uimeasca musafirii cu citate din filosofi, sa picteze extraordinar etc. Pe rand, sau mai multe odata! Ca sa nu mai spun ca trebuie sa mearga la cea mai buna scoala din oras, chiar daca pierde si trei ore zilnic pe drum pentru treaba asta.

In multe cazuri parintii sunt cei care iau decizii in locul copiilor privitor la viitorul lor si la ce ar vrea sa studieze. Si este firesc sa se intample asta in prima copilarie, cand discernamantul copilului nu functioneaza, cand din nestiinta isi poate face singur rau. Parintele este de asteptat sa isi asume responsabilitati si, desigur, consecinte, atunci cand alegerile isi dovedesc efectele negative. De aici incep sa observ parintele ambitios si hiper-normativ care pune presiuni asupra copilului pentru a fi concurential, pentru a fi cel mai bun la orice. Pana la abuzul asupra copilului, granita mi se pare fragila. Pentru ca si un copil are dreptul sa aleaga sau sa spuna NU.

Putina ordine in viata unui copil, nu-i strica. Sa il incurajezi si sa il motivezi pentru a-si depasi limitele nu este neaparat rau. Poate are un talent real si il ajuti sa descopere ce poate obtine cu munca multa din aptitudinile sale. Copilul cu performante deosebite este, de multe ori, rezultatul exigentei parintilor si a educatiei drastice. Proportia inzestrare naturala – efort este evidenta la varste fragede. Un copil cu performante este, in cele mai multe cazuri, un copil de care parintii sau chiar toata familia se ocupa si investesc – lectii particulare de sport, balet, instrumente muzicale, meditatii la matematica si alte stiinte etc. Multe ore zilnice de munca pentru copil si interdictii de tot felul.

Rezultatul? Parintii sunt mandri cu “produsul” care a iesit in mod “natural” din mainile lor. O confirmare pentru ei, parintii, ca din genele lor “superioare” a rezultat un copil “supradotat”, cu realizari care depasesc generatia si al carui nume ar putea intra in istorie. Deocamdata sunt bune si barfele de salon sau paginile de comentarii pe net, mai nou.

Ce parere are copilul si cat conteaza el in aceasta ecuatie? Pai, nu conteaza. Copilul devine un mijloc iar scopul nu ii apartine lui, ci parintilor. Pentru a le face pe plac, micutul poate sa faca orice. Pentru el un parinte multumit este echivalent cu un parinte care il iubeste. Ii este greu sa faca distinctia clara intre ce isi doreste el si ce isi doresc parintii de la el – este acelasi lucru pentru un copil mic, al carui echilibru este asigurat de familia sa. De obicei in centrul acestui univers, mama “i se dedica” copilului, se “sacrifica” pentru cresterea si educarea acestuia iar asteptarile pentru efortul depus sunt mari.

Daca pana la maturitate se alege cu adevarat ceva uimitor din copilul “genial”, ceva care sa depaseasca normalitatea, ramane de vazut. Eu imi doresc doar un copil normal, care sa fie fericit si multumit chiar daca are si limite. Pana acum a dovedit aptitudini reale pentru limbi straine, unele inclinatii muzicale, dar mi se pare prea mult sa spun ca am un copil genial sau sa il fortez dincolo de limitele bunului simt.

Autor: Manefi http://smartwoman.hotnews.ro/in-numele-performantei-cu-ce-e-mai-buna-mama-care-isi-forteaza-copilul-sa-exceleze-fata-de-cea-care-obliga-o-fata-de-5-ani-sa-isi-epileze-sprancenele.html