ICCJ : pensia este un drept patrimonial !

Tweet this

Daca un general a avut pensia de 4000 de lei vechi inainte de '89, si asta e drept patrimonial, sa i se dea in continuare 4000 de lei vechi, adica 0,40 lei noi. Trebuie sa respectam hotararile Inaltei Curti de Casatie si Justitie :) adica, PENSIA e drept patrimonial dar CUANTUMUL ei nu e !!!


Curtea Supremă: Pensia este un drept patrimonial


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în cazul a câtorva mii de rezerviști, că recalcularea pensiilor militarilor este ilegală, pe motiv că pensia reprezintă un drept patrimonial.Pensiile a peste 11.000 de foste cadre militare nu vor mai fi recalculate, în urma unei noi decizii venite de la magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), informează Realitatea TV. Aceştia au motivat că pensia reprezintă un drept patrimonial şi ca atare nu poate fi afectat printr-o nouă lege a executivului.Această decizie a Curţii Supreme vine la două săptămâni de la prima victorie a rezerviştilor. Astfel, pe 7 ianuarie 2010, ÎCCJ a respins recursul guvernului Emil Boc şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor vizând decizia Curţii de Apel din Cluj-Napoca, cu privire la suspendarea recalculării pensiilor celor şapte rezervişti care au iniţiat procesul respectiv. Sursa : http://www.evz.ro/detalii/stiri/curtea-suprema-pensia-este-un-drept-patrimonial-918868.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1422

8 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am May 26 2012 @ 5:41 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am May 26 2012 @ 5:41 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. O. Chirita said

    am January 21 2011 @ 10:51 pm

    Un DREPT? Solicitati eliminarea acestui termen din DOOM! Sau FACETI CEVA, domnilor, inainte sa fie eliminata tara asta de pe lista Europei!

    Guvernul Romaniei a anuntat, joi, ca recalcularea pensiilor fostelor cadre militare va continua, in ciuda faptului ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis sa admita contestatiile celor care cereau oprirea recalcularii.
    “Cata vreme Legea 119/2010 este in vigoare, iar Curtea Constitutionala a constatat conformitatea sa cu dispozitiile Constitutiei prin decizia nr. 873/2010, consideram ca actul normativ trebuie sa-si produca efectele, iar suspendarea hotararii Guvernului nu afecteaza aplicarea Legii”, se mai arata in comunicatul Guvernului.

    Sursa: http://www.ziare.com/pensii/pensii-militare/guvernul-anunta-ca-recalcularea-pensiilor-militare-continua-1070305

  4. ghe said

    am January 22 2011 @ 10:14 am

    “ICCJ : pensia este un drept patrimonial !” – in cazul asta poate ar trebui sa se si mosteneasca…

  5. obiectiva said

    am January 23 2011 @ 6:49 pm

    @ghe.. pai, se si mosteneste, intr/o anumita masura… de pensia de urmas NU ai auzit??? apropo, tot sunt specialista in masonerie, ce cauta CAVALERII DE LA MALTA, printre militarii romani? suntem in razboi religios?

  6. Murphy said

    am January 25 2011 @ 1:54 pm

    Ori avocatii de la ICCJ nu cunosc legile si atunci trebuie dati afara….ori GUvernul BOc nu respecta legile si atunci trebuie zburat!
    Pana una alta Boc a mai pierdut un razboi cu pensionarii anul trecut cand a vrut sa le-o taie cu 15%, dar n-a reusit. Dar omu’ persevereaza ca nivelul de trai in Romania e prea mare.

    Pana una alta risipa bugetara continua, marii mahari nu-si platesc darile catre stat, lucrarile se atribuie dupe relatii si interese si nu exista un domeniu in tara asta care sa functioneze la un nivel civilizat.

  7. Emanuel said

    am April 9 2011 @ 9:11 pm

    Un singur lucru ma intreb: vor mai fi bani de pensii in viitorul apropiat?

  8. CAIAZZA GERARDO said

    am April 26 2011 @ 2:36 pm

    AS AVEA O ANTRBARE.UNDE SE POT FECE RECLAMATI PE PENSIONARI DE BOALA DAR CARE SUNT PERFECT SANATOSI CARE DOAR BENEFICIAZA DE ACESTE PENSII NE AVAND NICI O BOALA VA ROG SAMI RASPUNDETI CAT MAI REPEDE POSIBIL VA MULTUMESC ANTICIPAT

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean