De azi, Lumeajustitiei.ro incepe un serial de interviuri cu liderii asociatiilor profesionale din magistratura, procurori si judecatori, pe tema degradarii imaginii Justitiei, problemele care nu si-au gasit inca rezolvare precum si proiectele acestora pentru ca acest tablou al puterii judecatoresti, in ansamblul ei, sa fie imbunatatit. Facem deschiderea acestui serial prin interviul realizat cu presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania, Constantin Sima (foto). De aproape 30 de ani in magistratura, procurorul sef al Serviciului de resurse umane, documentare si statistica judiciara din cadrul Ministerului Public, Constantin Sima, este unul dintre bunii cunoscatori ai activitatii procuraturii de dinainte de 1989 si a parchetelor de dupa anul 1990. Mai intai, magistratul Sima si-a inceput cariera la Procuratura Targoviste, apoi la Procuratura Generala, la Sectia judiciara si la Sectia de urmarire penala si criminalistica, unde s-a ocupat de dosare de mare anvergura. Printre acestea, marele dosar al fraudei legate de jocul ”Caritas”, care l-a avut inculpat pe Ion Stoica si 600.000 de persoane vatamate constituite ca parti civile. Instantele de la acea vreme i-au dat lui Stoica, drept pedeapsa, in blandetea legii penale de atunci, doar 2 ani de inchisoare pe care acesta i-a si executat. Azi, procurorul Sima este si presedintele Asociatiei Procurorilor din Romania, asociatie care a fost infiintata in 29 iulie 2005 ca urmare a initiativei sale si a unui numar de colegi din cadrul Parchetului General (Sorin Stanescu – procuror, avocat si fost ministru al Sportului, Gheorghe Mocuta - fost secretar de stat la Ministerul Justitiei si Octavian Ojog - fost secretar de stat la acelasi minister).

Aveti in spate o lunga cariera in parchete. Ca atare, puteti face o analiza la rece, pentru a ne spune care sunt diferentele intre procurorul de dinainte de 1989 si procurorul postdecembrist?

Asa cum fusese imaginat de regretatul profesor Vintila Dongoroz, in conditiile Codului de procedura penala de la 1968, procurorul se distanta de organul de cercetare penala avand in buna parte atributii de judecator al urmaririi penale. Verifica actele organelor de cercetare, lua masuri de indreptare a acestora, administra probele ce le socotea necesare atat in aparare cat si in acuzare, aresta si prelungea arestarea. In acea perioada, in lipsa altor organisme, indeplinea si atributii de aparare a Drepturilor Omului. Asta a facut ca multe abuzuri ale organelor de cercetare penala sau ale administratiei de stat sa fie solutionate de procuror, ceea ce a determinat o crestere a respectului de care se bucura in ochii opiniei publice. Va dau un singur exemplu: in cursul evenimentelor din decembrie 1989, singura autoritate functionala a statului a fost procuratura, si nu s-a inregistrat nici macar un caz de ultraj la procuror sau de distrugere a unor bunuri apartinand institutiei. Dupa 1990, procurorul a capatat, in opinia mea, prea multe atributii de politie judiciara. Se afla in prima linie la prea multe activitati, ceea ce nu-i permite sa ia distanta si sa aiba o viziune de ansamblu asupra situatiei de fapt. La aceasta se adauga un adevarat hatis legislativ, adesea incoerent, care face viata grea oricarui jurist. Si nu in ultimul rand, garantiile tot mai mari in ce priveste respectarea Drepturilor Omului, fac ca activitatea organelor de urmarire penala sa nu fie deloc usoara. O noua etapa in activitatea parchetelor a reprezentat-o infiintarea Parchetului National Anticorupltie, devenit ulterior DNA. Si mai tarziu, infiintarea DIICOT. Aceste doua structuri, care si-au dovedit utilitatea, au totusi competente destul de largi si determina nu putine conflicte de competenta. Autonomia acestora creaza la randul ei unele probleme in ce priveste unitatea si functionalitatea Ministerului Public in ansamblu sau. De mai multi ani se fac propuneri de imbunatatire a organizarii Ministerului Public, dar acestea se lovesc de replica Guvernului, ca astfel de modificari n-ar fi dorite de Uniunea Europeana.

Pentru ca tot ati adus vorba de DNA si DIICOT, aceste structuri sunt privite ca stat in stat in interiorul Ministerului Public, promovarile in grad de Inalta Curte fiind luate nu pe promovarea prin examen, ci pe o ”scurtatura”, sarindu-se peste conditiile de vechime si concurs. Care este parerea dumneavoastra despre aceasta metoda de promovare in salt?

Cele doua directii ale PICCJ au fost concepute ca structuri speciale, cu o mobilitate a resurselor umane mai ridicata decat a celorlalte. Motiv pentru care s-a prevazut un sistem de acces si promovare diferit de regula generala. Daca acest lucru poate fi acceptat pe perioada cat procurorii functioneaza in cele doua structuri, dupa ce le parasesc nu mai este de acceptat sa pastreze gradul profesional de PICCJ. Acest lucru s-a intamplat insa ca urmare a unor actiuni admise de Inalta Curte - Sectia contencios, impotriva hotararilor CSM, si creeaza o mare nemultumire in randul magisratilor, in special a acelora dintre noi care am dat concursuri, dar mai ales a judecatorilor, care sunt discriminati prin acest gen de promovare. Acest lucru ramane un punct fierbinte pe agenda ministrului Justitiei. Noi, ca Asociatie am facut nenumarate demersuri pentru rezolvarea legislativa a acestei discriminari, dar conducerea ministerului le-a ignorat, fapt ce ne determina sa credem ca politicul are, inca, un rol important in ceea ce priveste administrarea Justitiei si incearca sa pastreze relativul control.

Continuarea la sursa  http://www.luju.ro/opinii/interviu/exclusiv-presedintele-asociatiei-procurorilor-din-romania-constantin-sima-daca-procurorul-primea-o-achitare-inainte-de-1989-era-pus-in-discutie-si-apoi-out