Senatorul Urban : Am dat garantii conducerii ANPC ca au sustinerea mea totala in fata santajului FMI legat de ordonanta 50 din 2010

Tweet this

Potrivit unor declaratii ale lui Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în România, Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori ar trebui aplicată doar noilor contracte şi nu retroactiv, la cele existente. "Modul în care Directiva Europeană a fost transpusă în Ordonanţă va produce dificultăţi şi costuri. Sub legea Europeană, ea ar trebui aplicată doar noilor contracte şi nu retroactiv, la cele existente", a explicat Franks. Potrivit acestuia, extinderea aplicării OUG 50/2010 şi la stocurile de credite va crea câteva riscuri economice semnificative. "Reglementarea existentă poate fi foarte costisitoare, deci trebuie să ne asigurăm că găsim o soluţie care să nu implice costuri pentru bănci, dar să asigure protecţia consumatorului", a mai spus şeful delegaţiei FMI în România. Ba mai mult dl. Franks spune ca urmatoarea transa de la FMI ar putea sa vina doar daca se modifica OG 50 din 2010 asa cum vor bancherii...
Mi se pare un santaj pe fata....Ce treaba are FMI cu implementarea directivei europene?S-au dus bancile cu spaga la ei si gata, deja fmi-ul si niste vanduti catre banci de parlamentari fac lobby pt. banci?La furtul pe fata de pana acum al bancilor n-a luat nimeni atitudine, orice stat de drept ar fi reglementat activitatea bancara dar nu, la noi au furat pana n-au mai putut iar acum, cand UE le impune niste reguli decente pt. protectia consumatorilor se dau de ceasul mortii...
FMI si dl. Franks se fac ca nu stiu de COMISIONUL DE ACORDARE credit ? Este ilegal . Nicaieri in Europa nu se percepe ! La un credit de 50.000 euro , acest comision este de aprox. 2000 euro , pe care ii dai in ziua in care iei creditul. Si se aplica doar in Romania ! ,,,,asta este doar una din miile de abuzuri la care sunt supusi clientii romani care iau bani la dobanzi astronomice (cu DAE intre 9% - 20%) la credite de 30 de ani , in timp ce in Europa unele state au impus bancilor sa nu perceapa DAE mai mare de 5% populatiei.
FMI nu avea nevoie sa ia spaga pentru a se implica.Se implica fiindca FMI este un FOND PRIVAT alcatuit tot din bancheri.Daca se pune problema doar asupra impactului asupra bugetului, FMI nu are ce comenta.O 100 de euro care nu se mai duc la banca si care intra in circuitul comercial aduce mai multi bani la buget.Daca se duce la banca se platesc catre buget 16% pe profit si 16% pe dividente.Daca intra in circuitul comercial se mai duc in plus inca 24% prin TVA.Deci bugetul nu are decat de castigat prin reducerea ratelor.Mai multi bani de cheltuit in piata, inseamna cerere mai mare inseamna productie mai mare.
Anunt pe aceasta cale faptul ca am avut discutii cu conducerea ANPC si le-am cerut sefilor acestei institutii sa ramana fermi pe pozitiilor lor de adoptare de catre Camera Deputatilor a formei OG 50 din 2010 asa cum a iesit din Guvern. Le-am cerut sa nu cedeze presiunilor pentru ca au sustinerea mea si a enorm de multi alti senatori si deputati care-i sustin si care nu vor accepta ca FMI sa ne dicteze faptul ca trebuie sa lasam ca 8 milioane de romani cu credite la banci sa ramana prizonieri ai unor contracte ce contin clauze aberante, ilegale, josnic si care nu se mai regasesc nicaieri in toata Europa .




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 771

17 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 23 2012 @ 11:11 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am February 23 2012 @ 11:11 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. anghel said

    am October 28 2010 @ 8:05 pm

    Buna seara ,numele meu este ANGHEL CARMEN din Piatra Neamt,cum am mai discutat mai demult cu dvs am o problema cu cardul de la efg retaill,si anume-in urma cu 5 ani de zile am contactat un credit doar cu buletinul de la altex si am cumparat produse in val de 800(adica opt milioane vechi)pina aici nimic suparator,in ianuarie anul acesta am terminat ratele,am uitat sa va spun ca am primit si un card alaturi de acele produse,am achitat ratele timp de 5 ani cu intirzierea in loc de 24 ale lunii,puneam banii la BankPost pe 30 sau1 ale lunii deoarece atunci primeam salariul de fapt cum il primesc si acum. Am luat din cardul dat de ei suma de 800 de lei punind in acelasi cont bani si pt card iar acum primesc pe extrasul de card o suma fabuloasa de 3600lei.Am uitat sa va spun ca dupa ce am terminat creditul in fiecare luna pina in septembrie am depus cite 80 lei,din luna septembrie am renuntat sa mai depun bani deoarece eu nu am beneficiat de acesti bani.Am rugamintea daca puteti sa ma ajutati ,sunt asaltata de sute de telefoane si invitata sa platesc restanta.INTREBARE:ce restanta? Va multumesc!!!

  4. Victor said

    am October 28 2010 @ 8:13 pm

    Corect materialul. Nu exsita o justificare bazata pe un studiu economic pentru afirmatiile lui J Franks.
    Exista si sustinerea lui Boc si a presedintelui Basescu?
    Sau aici e o lupta a puterilor? Isi permite Romania sa faca abstractie de FMI asemeni Ungariei?

  5. Senatorul Urban : Am dat garantii conducerii ANPC ca au sustinerea mea totala in fata santajului FMI legat de ordonanta 50 din 2010 | Ilfovul nostru said

    am October 28 2010 @ 11:17 pm

  6. Raven said

    am October 29 2010 @ 12:15 pm

    Chiar nu poate lua nimeni atitudine la aberatiile care se intampla in tara asta ? FMI ne considera cei mai fraieri din Europa ?
    Invit pe domnii Ponta si Antonescu sa prezinte si ei niste solutii concrete la situatia in care ne aflam nu numai Motiuni de cenzura impotriva guvernului.

  7. Tania said

    am October 29 2010 @ 4:39 pm

    BUNA ZIUA!
    D-NULE SENATOR ,
    NU-I LASATI PE CEI DE LA FMI SA NE DICTEZE CE SA FACEM CU OUG 50/2010! GANDITI-VA DVS, GUVERNUL SI TOTI OAMENII CARE MAI AU O FARAMA DE CONSTIINTA IN TARA ASTA, LA CEI 8 MILIOANE DE OAMENI CARE AU CONTRACTE DE CREDIT! DVS. ERATI PANA IERI SPERANTA NOASTRA! CE NE FACEM CU CLAUZELE ABUZIVE ALE BANCILOR? CU DOBANZI DE 10.2 LA IPOTECARE PE 30 DE ANI! CE NE FACEM? AJUTATI-NE!!! UNDE SA FUGIM!!!!! ?
    UN CLIENT BCR

  8. andrew said

    am October 29 2010 @ 4:42 pm

    Abuzuri la Banca Transilvania

    Agentii bancari de la Banca Transilvania Buzau aplica o alta smecherie care incalca OUG 50/2010.

    Astfel, la semnarea actului additional de catre client, acestuia i se mentioneaza de catre agentul bancar, faptul ca numai pentru prima luna rata dobanzii este fixa, pentru urmatoarele luni se va trece la o rata de dobanda variabila !!! in conformitate cu OUG 50/2010.

    Ordonanta nu mentioneaza o astfel de aberatie, ci se refera strict la contractele de credit cu dobanda variabila. Intelesul ordonantei este ca acele contracte care au o rata a dobanzii fixa, vor ramane la fel.

    Interpretarile acestei ordonante sunt dintre cele mai variate, in functie de cat profit doreste banca sa obtina.

    Majoritatea bancilor au inteles faptul ca toate contractele de credit vor trece la o rata a dobanzii variabila ceea ce este o interpretare eronata. Numai ANPC-ul sau instanta de judecata poate sa dea o hotarare favorabila clientului

    Sa speram ca noua Lege a creditelor bancare, aflata in dezbatere la comisiile parlamentare, va apara atat interesele bancilor, cat, mai ales, interesele clierntilor.

    Art. 37 – OUG 50/2010

    Art. 37 In contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli:

    a) dobanda va fi raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata durata derularii contractului;

    b) marja dobanzii poate fi modificata doar ca urmare a modificarilor legislative care impun in mod expres acest lucru;

    ———

    Cititi si urmatorul articol

    Trei banci buzoiene, amendate cu sute de milioane pentru comisioane abusive

    Opinia Buzau 2010-10-27 13:14:51

    http://www.opiniabuzau.ro/blogger/blogEntry.php?view=views/blogEntry.xsl&#more

  9. CSOKI said

    am October 29 2010 @ 4:49 pm

    CORECT !!! , Numai ca FMI are si RO nu are… de acii vin dificultatiile… adica FMI are banii, RO tre sa primeasca ! Dau 100 % dreptate lu’ Dl Urban !

  10. ion said

    am October 29 2010 @ 5:31 pm

    Daca jumatate din clasa politica era de nivelul senatorului URBAN nu ne gaseam in situatia dezastruoasa de astazi. BRAVO DOMNULE SENATOR.Cel putin de 1 an va urmaresc toate luarile de pozitie vizavi de mai multe probleme. Cred ca in problema creditelor bancare sunteti cel mai informat parlamentar si intelegeti cel mai corect smecheriile facute de banci in ultimii ani. Cred ca sunteti la ora actuala politicianul cu cea mai mare credibilitate care si face ceva practic in afara de demagogie ieftina. Va respect si sper sa nu-i dezamagiti pe ROMANI!!!

  11. carmen said

    am October 29 2010 @ 5:32 pm

    ASA ESTE are dreptate conditioneaza si se cred dumnezei pe ei ai intereseaza sa ne bage in incapacitate de plata sa ia ei tot resurse sa ne termine Nu vin cu intentii bune
    DIN OG 50 castiga si ei FMI DE AIA PRESEAZA ca bancile de aici legate cu bancile lor si castiga si statul din profit furand de la cetatenii pladind cat mai mult inadaorandu-i si slavie pe pamantul nostru NU vrem imprumut sa ne lucram pamantul SUNTEM BOGATII avem resurse Trebuie bagat in investiti in petrol si gaze si aur CAMATARIE INTERNATIONALA sa plece ranjitul ala

  12. mario said

    am October 29 2010 @ 5:46 pm

    Domnule Urban va felicit .Societatea romaneasca nu se va putea schimba decat cu oameni tineri ca dvs. ,oameni nepatati,care inteleg ca aceasta tara are o singura sansa, aceea de a elimina odata pentru totdeauna coruptia.
    Va multumesc pentru atitudinea ferma pe care a-ti avut-o intotdeauna vis-a-vis de problemele cetatenilor si va doresc succes in actiunile viitoare.
    Cu respect Marin.

  13. Rheea said

    am October 29 2010 @ 11:16 pm

    Din anul 2008 sunt beneficiara unui imprumut pentru nevoi personale garantat cu apartamentul in care locuiesc cu fiul meu. In primul an am beneficiat de o dobanda fixa de 7.4% si ulterior de o “dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR la care se adauga 1,5pp”, “stabilita in funcie de un indice de referinta EURIBOR”. Cum dobanda a crescut dupa un an de la 150 EUR la 275EUR, nu am mai facut fata ratelor, gradul de indatorare fata de BANCA a ajuns la 70%.Am fost in audiente, i-am notificat sa recalculeze dobanda functie de EURIBOR, sa refinanteze, reesaloneze creditul,dar nu au fost de acord cu nimic!
    Pana la aparitia Ordonantei 50 am crezut ca sunt singura proasta care a putut semna astfel de credit sau care a inteles gresit! De fapt BANCA n-are nici o treaba cu EURIBORUL!
    Acum,la 59 ani imi mai ramane sa ma duc la emisiunea “Dansez pentru tine”, poate castig ceva bani ca sa am unde locui, deoarece am primit telefon de la un “recuperator” ca mi-a fost cesionat creditul!

  14. Victor said

    am October 31 2010 @ 5:28 pm

    Ce zice Basescu despre cei care au luat credite? “Ce, i-am pus eu sa-si ia credite?” Chiar asa???

  15. Raluca said

    am November 3 2010 @ 6:03 am

    Sunt alaturi de ANPC 100% ar trebui intocmita o petitie catre forumurile europene pentru a ii sprijini.Felicitari celor de la ANPC, d-nule Urban felicitari si dvs pentru aceasta mediatizare si daca puteti va rog sa ne ajutati sa facem aceasta scrisoare de sustinere la care sa aderam toti.

    Multumesc

  16. Dorina said

    am November 3 2010 @ 8:50 am

    Domnule Urban, apreciem pozitia dvs. insa stim ca nu sunteti singur in PDL si ca majoritatea va decide, in cele din urma. Daca dl. Boc si alti colegi de-ai dvs vor decide ca trebuie aplecata urechea la ce zice FMI si la ce zic bancile, atunci va trebui sa va conformati. Oricum, din pozitiile in care ne aflam, noi, clientii bancilor, vom sprijini demersurile pe care le faceti si vom face presiuni in continuare pentru incetarea abuzurilor. Oricum, nici noi nu vom renunta asa usor. OUG 50 a avut, pana la urma, un rol psihologic major si ne-a facut sa constientizam ca si noi avem drepturi in fata colosilor bancari. Din pacate insa lipsa de solidaritate a romanilor este in continuare veriga slaba in acest conflict cu bancile. Precum probabil ati observat, romanul si cand e atins la buzunar prefera sa ii rezolve altii problemele sau sa se resemneze pur si simplu, in loc sa se implice.

  17. Elena said

    am November 3 2010 @ 11:12 am

    Buna ziua. Se vede treaba ca in tara asta viitor pt noi nu mai exista . Cu parere de rau dar cu asa oameni la conducere care isi urmaresc propriile scopuri si le obtin prin orice mijloace – RUSINE SA LE FIE.
    Sustin semnarea petitiei si trimiterea ei la CEDO sau la ORICE ALT FOR SUPERIOR – Ajutorrrr vrem sa rabufnim, ca nu mai putem cu atatea taxe, impozite , salarii mici si acum si cu rate mari . Noua ni s-a dublat rata si e posibil 100% sa ma creasca si ei nu ne lasa nici macar sa aratam acest lucru . Rusine lu Basescu
    Un nou slogan : ”
    8 MIL DE CREDITE inseamna 8 MIL DE VOTURI IN MINUS PT BASE- SA TRAIM BINE D-NULE PRESEDINTE –
    PS – cand ma gandesc ca v-am votat-degeaba am facut atatea scoli

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean