Banner

Raportul de activitate al senatorului Urban Iulian in perioada 18-24 octombrie 2010

Tweet this

Dat fiind angajamentul pe care mi l-am luat in fata ilfovenilor si nu numai, doresc sa ii informez pe toti cei interesati despre activitatea mea prezentand intr-un raport saptamanal amendamentele, proiectele de lege si actiunile mele in vederea unei transparente comunicari cu toti cei care sunt interesati de schimbarea pe care ne-o dorim cu toti.
Astfel, in saptamana 18 – 24 octombrie 2010, actiunile mele au fost
Am vorbit in Plenul Senatului pe marginea Legii Colectarii Debitelor ;
Am criticat in Plenul Senatului impozitarea persoanelor care muncesc si protejarea excesiva a asistatilor sociali;
Senatorii au respins, miercuri, ordonanta de urgenta care prevede ca persoanele care detin in proprietate doua sau mai multe locuinte care nu sunt inchiriate vor fi impozitate suplimentar;
Senatorii-juristi au adoptat amendamente la Codul Fiscal care extind aria de compensare a creantelor de platit/ de incasat de la stat

Am trimis o interpelare catre Banca Comerciala Romana pe tema datoriei Germaniei fata de Romania ;

Activitate teritoriu 18 - 24 octombrie 2010_final

Raport de activitate 18-24 octombrie 2010









































































B1TV  Evenimentele Zilei


http://www.urbaniulian.ro/2010/10/22/senatorul-iulian-urban-22-octombrie-2010-invitat-la-b1-tv-emisiunea-evenimentele-zilei/



E-juridic.ro


http://www.e-juridic.ro/articole/jurisprudenta:-perioada-de-gratie-la-plata-ratelor-la-credit-5567.html



Hunedoreanul


http://hunedoreanul.gandul.info/comunitate/un-somer-a-obtinut-in-instanta-o-perioada-de-gratie-la-plata-ratelor-la-credit-sentinta-bulverseaza-sistemul-bancar-7515219



Gandul


http://www.gandul.info/printare/financiar/sentinta-care-a-pus-pe-jar-bancherii-o-banca-obligata-sa-pasuiasca-sase-luni-un-somer-7509614



Mediafax


http://www.mediafax.ro/economic/cat-trebuie-sa-te-lase-in-pace-banca-daca-nu-iti-platesti-ratele-7512938



Realitatea


http://www.realitatea.net/cat-trebuie-sa-te-lase-in-pace-banca-daca-nu-iti-platesti-ratele_762474.html



InfoNews


http://www.infonews.ro/stire/538633-cat-trebuie-te-lase-pace-banca-iti-platesti-ratele-instanta-dat-decizie-favorabia-unui-



Kappa.ro


http://stiri.kappa.ro/economie/21-10-2010/cat-trebuie-sa-te-lase-in-pace-banca-daca-nu-iti-platesti-ratele-295020.html



Antena3


http://www.antena3.ro/economic/biz-news/clientul-unei-banci-a-obtinut-in-instanta-o-perioada-de-gratie-la-plata-ratelor-la-credit-111563.html



Ziare.com


http://www.ziare.com/bani/credit/restantierii-pot-obtine-in-instanta-perioade-de-gratie-la-plata-ratelor-1050089



Realitatea


http://www.realitatea.net/impozitarea-persoanelor-cu-mai-multe-proprietati-respinsa-de-senat_762321.html



HotNews


http://www.hotnews.ro/stiri-politic-7950338-comisia-juridica-senatul-rediscuta-mai-multe-articole-din-legea-pensiilor-nu-doar-cel-contestat-presedintele-basescu.htm



Adevarul


http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-_Avocatul_Iulian_Urban-_-Vantu_



Capital


http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/senatul-a-respins-ordonanta-care-prevede-impozite-majorate-pentru-a-doua-locuinta-140374.html



Ziare.com


http://www.ziare.com/iulian-urban/stiri-iulian-urban/interviu-ziare-com-iulian-urban-despre-legile-votate-din-greseala-si-motiune-1050717



Vrancea Media


http://www.vranceamedia.ro/archives/36337



Cotidianul


http://www.cotidianul.ro/126768-Senatorii-nu-vor-sa-se-majoreze-impozitul-pentru-persoanele-cu-mai-multe-locuinte









































Romanian Press


http://www.romaniapress.ro/index.php/actualitate/948-senatul-a-respins-ordonana-de-majorare-a-impozitului-pentru-persoanele-care-dein-mai-multe-locuine.html



Curentul


http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010102250436/Actualitate/Penalul-Alistar-pe-cale-sa-fie-infiltrat-de-coalitia-GRIVCO-in-CSM.html



Ziarul de Iasi


http://ziaruldeiasi.ro/national-extern/senatul-a-respins-oug-de-majorare-a-impozitului-pentru-persoanele-care-detin-mai-multe-locuinte~ni6p7a



Gandul


http://www.gandul.info/news/cat-trebuie-sa-te-lase-in-pace-banca-daca-nu-iti-platesti-ratele-o-instanta-a-dat-o-decizie-favorabia-unui-somer-roman-care-bulverseaza-sistemul-bancar-7508921



Jurnalul de Vrancea


http://www.jurnaluldevrancea.ro/politica/4968-Moiunii-cenzur---pus-cruce-partidele-din-coaliia-guvernare-voteaz-deloc.html



Time 4 News


http://www.time4news.ro/economic/cat-trebuie-sa-te-lase-in-pace-banca-daca-nu-iti-platesti-ratele/



Ziarul Orizont


http://www.ziarulorizont.ro/2010/10/20/21505.html





Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 515

4 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am May 26 2012 @ 4:47 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am May 26 2012 @ 4:47 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Victor said

    am October 25 2010 @ 9:13 pm

    Pacat ca unele subiecte de interes general nu sunt tratate aici DELOC. Nici o vorba despre remanierea guvernului, cu ceva timp in urma, nici o vorba despre votarea tva-ului de 5% la alimente. Sunt chiar subiecte fara interes?

  4. Raportul de activitate al senatorului Urban Iulian in perioada 18-24 octombrie 2010 | Ilfovul nostru said

    am October 25 2010 @ 10:27 pm

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean