ASMITA GARDENS la un pas de insolventa

Tweet this

Sursa : http://www.sfin.ro/articol_20940/strabag_ar_putea_cere_insolventa_asmita.html
Cererea Strabag pentru încasarea datoriilor de la proprietarii ansamblului Asmita a fost admisă de Tribunalul Bucureşti, în urmă cu câteva zile. În cazul în care Asmita nu contestă suma, nu e exclus ca Strabag să ceară insolvenţa dezvoltatorului, până la finele anului în curs. Acest scenariu este cu atât mai plauzibil cu cât, în condiţiile actuale, banii merg mai mult către bancă şi mai puţin către constructor.

Pragul pentru a putea cere insolvenţa Asmita este depăşit demult, ca sumă de plată. Strabag a făcut o cerere la Tribunal pentru banii pe care îi are de recuperat de la Asmita iar Tribunalul a admis cererea, eveniment pronunţat în şedinţă publică în 3 septembrie. În pronunţarea de la tribunal se spune că “obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicare, suma de 24.451.555,25 lei, cu titlu de preţ al lucrărilor efectuate şi suma de 10.805.042,33 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere”. Asmita poate contesta acest lucru în 10 zile de la comunicare. Cu alte cuvinte, în cazul în care această pronunţare este comunicată - aşa cum se întâmplă în general - la 3-4 săptămâni de la pronunţare şi dacă cei de la Asmita nu atacă această decizie, vor trebui să plătească Strabag-ului aproximativ 8,2 milioane de euro. “Asmita Gardens îşi trăieşte ultimele zile înainte de insolvenţă.Inevitabilul se preconiza încă de la data la care Strabag-ul s-a retras de pe şantierul Asmita”, a declarat avocatul Laurenţiu Veţeleanu. Acesta cunoaşte în destul de bună măsură situaţia acestui complex, având în vederea faptul că apără de ceva timp interesele unor antecontractanţi ai Asmita, cărora li s-a amânat intrarea în posesie.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 927

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean