18 miliarde de euro destinaţi de UE pentru integrarea tiganilor

Tweet this

In perioada 2007- 2013, 12 state membre UE, printre care şi România, au alocat 17,5 miliarde de euro de la bugetul UE pentru cheltuieli destinate integrării tiganilor, informează un comunicat emis la Bruxelles pe 25 august şi publicat pe portalul informativ al UE, “Europa”. "E dificilă o estimare totală a sumelor din fondurile UE destinate programelor de integrare a populaţiei rome”, se mai arată ȋn comunicat.

Majoritatea sumelor luate ȋn consideraţie face parte din trei principale fonduri UE: Fondul Social European, Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi Fondul European pentru Dezvoltare Rurală.

Cea mai mare parte din cei 17,5 miliarde de euro alocaţi rezolvării chestiunii tiganilor provine de la Fondul Social European, mai precis 13,3 miliarde de euro. Tiganii sunt implicaţi ca posibili participanţi intr-o serie de iniţiative care reprezintă circa 27% din bugetul Fondului Social European alocat lor. Mai mult, ȋn documentul UE se mai precizează că ȋn România şi Ungaria tiganii sunt potenţialii beneficiari direcţi a peste 50% din intervenţiile planificate.

Ca noutate, ȋncepând din mai 2010, toate ţările membre UE pot folosi o parte din banii prevăzuţi de Fondul European pentru Dezvoltare Socială, tot ȋn folosul tiganilor. Mai precis, UE a acceptat schimbarea regulilor de cheltuieli ale Fondului, pentru a permite investiţia lor ȋn locuinţe pentru tigani. Fiecare ţară poate decide ce sumă alocă pentru a găsi case tiganilor.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 552

24 Comentarii pana acum»

  1. eu said

    am August 26 2010 @ 3:57 pm

    Ce aveti dom’le cu tiganii ?!? Nu sunt deloc inferiori noua nici genetic nici in alte feluri. Ba dimpotriva se adapteaza foarte usor si sunt foarte isteti. Chiar daca se folosesc de calitatile astea ca sa faca lucruri rele. Singurul mare defect al lor este ca put. Dar si pentru asta exista o rezolvare. Niste dusuri scurte la comun rezolva cazul… Stiu ca nu avem dusuri comune – inca – dar hei parca era cineva care se ocupa de chestia cu dusurile! Nu inventam noi roata! Preluam inventia complet – si o punem la noi in aplicare ! Cu tot cu solutia aia de dezinfectat speciala – parca ceva de la firma ciclon nu? .. iar cei care mai raman vo fi adusi in catarea pustii mele : “Viens douce mort, viens…”

  2. solly said

    am August 26 2010 @ 3:58 pm

    Cu ce a gresit statul roman in privinta tiganilor : ei fura , nu platesc impozite , nu platesc transport , nu platesc energia electrica.?..Se pare ca Franta nu vrea sa le acorde drepturile astea .

  3. matrix said

    am August 26 2010 @ 3:59 pm

    Legi mai aspre /politie performanta si necorupta/decizii judecatoreti neviciate tot de coruptie indiferent daca e copilul lui Basescu,Nastase,Patriciu,Tiriac,sau altul de mic negustor sau pana la ultimul tzigan ! Aceste utopii daca ar deveni reale atunci o mare parte din intrgrarea tziganilor in societate s-ar face,nu intr-un an nici in zece dar in cca doua trei generatii. Din pacate nici macar naravl guvernului roman format din altfel de corupti si nici al societatii Romanesti in ansamblul ei nu se pot schimba nici macar intr-o generatie doua..dar pe urma sa se mai faca simtita o schimbare in ceea ce priveste aa zisa integrare a tziganilor intr-o societate corespunzatoe secolului 21 si context European in care traim ! Reteta e simpla si a fost si este aplicata in SUA/Canada.Politistul nu cunoaste si nici nu vrea sa cunoasca cine este infractorul…El doar aresteaza sau impusca fara clipire una din doua.Asa i-a educat ei pe zecile de milioane de mexicani ,negrii si alti drogati..!

  4. Adela said

    am August 26 2010 @ 4:05 pm

    Solutie pentur integrarea cetatenilor romani de etnie tiganeasca:
    Fiecare rom ar rebui sa beneficieze din partea statului roman de o bursa de studiu in cadrul unui program intensiv pentru asimilarea unei limbi europene.
    Personal ofer sponsorizare (in cazul in care statul roman nu are fonduri disponibile) unui rom de preferinta ieshit din puscarie pentru asimilarea limbii franceze.

  5. Viezure said

    am August 26 2010 @ 4:05 pm

    statul ofera deja destule ajutoare tiganilor, cu cat le orefri mai multe cu atata vor face mai putine, voi nu intelegeti? tiganii sunt ca animalele salbatice care odata ce s-au invatat sa gaseasca mancare in cosurile de gunoi din oras nu isi mai cauta mancarea in padure unde trebuie sa depuna un efort enorm. Treaba ta daca vrei sa iti risipesti banii incearca si vei vedea ca e in zadar

  6. Marin said

    am August 26 2010 @ 4:09 pm

    Este dezolant cand vezi pasivitatea, populatiei Romanesti fata de catre tigani si modul lor grotesc de convietuire! Peste tot in Romania am vazut romance get-beget ce mergeau de mina cu prietenii lor tigani, am vazut chiar nunti dintre romance si tigani! Barbati romani cu tiganci nu prea am vazut deloc! La fel cand se isca o bataie ceva, intre tigani si romani, romanii se caca pe ei de frica in fata tiganilor, nimeni nu are curaj sa le infrunte mafiile! Este pur si simplu uimitor, nimeni sau foarte putini romani din Romania au curajul sa infrunte tiganii cu bate, sabii si pistoale in mana, Stefan cel mare, Mircea cel Batran si Mihai Viteazu se sucesc in mormant! Ar fi bine sa facem ceva sa ne educam femeile, sa nu le mai permitem sa se casatoreasca cu tuciurii indiferent de natie(arabi, negritei, beduini etc)! In ritmul actual ii mai dau poporului Roman maxim 20-30 de ani de existenta ca stat, dupa 2040, vor exista numai ramasite ale acestui popor imprastiate prin lume! Trist viitor, TREZITI-VA DIN SOMNUL CEL DE MOARTE, DRAGI VALAHI!

  7. Hardway said

    am August 26 2010 @ 4:09 pm

    sa presupunem ca statul roman si-ar face treaba…

    intr-un sat departe in nordul tarii sa zicem ca exista o satra de tigani care sa instalat la marginea satului ocupand terenuri in mod abuziv, ei nu au buletin si copii nu sunt la scoala

    ce e de facut ?

    1. lipsa unui act de identitate in Romania ar trebui pedepsita cu amenda penala !!! (nu detinerea la sine, ca poate lumea il uita acasa, ci LIPSA oricarui act in sine)
    2. politistul satului se duce la tigani si le cere actele, acestia ameninta si s-ar cu sabii poate…
    3. politistul suna “la judet” si acesta trebuie sa ii trimita intariri
    4. vin ceilalti politisti a doua zi, si cer actele de identitate la toti
    5. cine nu are act de identitate este arestat si dus la amprentat si identificat
    6. tiganii incep sa se opuna s-ar cu sabii
    7. politistii trag odata in aer, si apoi incep sa traga in picioarele celor care nu se conformeaza
    8. sunt dusi la spitalul militar toti cei care au fost impuscati
    9. tigancile se dau cu fundul de pamant, tipa si trag de politisti
    10. acestia someaza, si trag foc in aer
    11. tigancile care inca mai insista pe santaj emotionala, sunt duse la spitalul militar – sectia psihiatrie
    12. copii celor care au ambii parinti in custodia politiei sunt preluati de stat si dusi la casa de copii
    13. sunt daramate toate cladirile ilegale\
    14. li se recomanda restul tiganilor care au ramas si nu au ripostat pana la capat sa isi caute gazda in sat, sau sa cumpere o casa
    15. poate nu au bani (DAR O PARTE DIN TIGANI AU BANI DESTUI SA STEA IN GAZDA !!!! ca doar bani de Mercedes au ! nu va lasati inselati de aparente) dar nu conteaza !
    16. acestia incep sa stea in gazda
    17. vine garda financiara si ii intreaba cum fac venituri si cum le declara la stat.. .
    etc.

    ideea este ca pare o cruciada impotriva lor, dar nu este asa !
    asa ar trebui sa functioneze statul !!!

    ar spune unii… pai atunci 90% din tigani ar ajunge in puscarie si 90% din copii lor la casele de copii !!

    DA ! FOARTE BINE !

    Pana nu vor ajunge macar 10% din cei care incalca legea acolo unde le este locul CEILALTI NU VOR LUA STATUL SI LEGEA IN SERIOS !

    Cam asa se face reintegrarea ! TOLERANTA ZERO fata de incalcarea legii !
    Si credeti-ma o generatie, doua, vor suferi.. dar le va fi bine in viitor.

  8. Vlad said

    am August 26 2010 @ 4:10 pm

    un proxenet tigan mi-a spus candva ca asa cum noi romanii le vindeam mamele si bunicile ca sclave,asa vand si ei acum femeile noastre ale romanilor in spania si italia ca prostituate,iar noi,romanii santem datori acum sa-i tinem pentru anii in care au fost strabunii lor robi pe mosiile boierilor! asa ca in ce priveste faptul ca ei nu muncesc,nici nu trebuie ,ca sa vedem ce bine e ca si noi romanii sa muncim pentru ei cum i-am fortat si noi pe ei sa munceasca ca robi!asa ca chiestia cu integrarea…

  9. Banii said

    am August 26 2010 @ 4:11 pm

    Toti tiganii sa se intoarca in Romania. Ar fi solutia cea mai buna ptr toate tarile. Chiar daca nu va place, cred ca o tara plina de tigani e tot ce are nevoie Romania la ora actuala. Tiganii trebuie odata sa invete sa isi ceara drepturile de la o tara, Romania e perfecta ptr a avea un conflict cu tiganiii. Ce trebuie tiganii sa inteleaga ca nimic nu se obtine fara lupta. La ora actuala e destul de slaba romania de a fi cucerita de tigani si odata ptr tot deauna sa fie inlaturat politica egoistica dusa de romani. Tiganii din toate tarile unitiva.

  10. Pitt said

    am August 26 2010 @ 4:11 pm

    Roma)nia si-a facut ‘un mare brand de tara’ in aceste zile pe toate televiziunile internationale!
    Cui foloseste toata aceasta mascarada?
    Frantei?
    Plaiurilor mioritice?
    Cred, la urmatoarea revizuire de constitutie sa va ganditi si la schimbarea numelui… tarii europene a tiganilor… Dacia, Carpatia, Plaiurile Mioritice, Valoho-Modo-Transilvania, etc. Toata lumea care s-a uita in aceste zile la emisiunile de stiri si nu prea au habar de istoria si geografia Europei va asociaza ne asociaza cu aceste satre de tigani-(Roma)nia!…
    Cineva, un “binevoitor” a transmis si o cifra cu numarul de tigani din Romania:
    2 400 0000 Tigani(Roma)!
    Adica, fiecare judet contine peste 53 000 de tigani, iar capitala vreo 200 000 de tigani!
    Cel care a transmis o asemenea cifra, ori nu este intreg la minte ori este un ticalos ordinar!
    In Romania, nr. de tigani NU este nici pe jumatate din ceeace se vehiculeaza in mass-mewdia mincinoasa.
    In Romania sunt in jur de 1 milion de tigani!
    Ori , cineva are interese financiare(de la UE) pentru propriul buzunar, vehiculand o asemenea cifra?

  11. Man said

    am August 26 2010 @ 4:15 pm

    Singurul caz de integrare de succes a tiganilor in societate a fst cel al Spaniei fasciste a lui Franco, Satrele au fost desfiintate, tiganii au fost obligati sa-si declare si sa aibe o resedinta fixa, in caz de incalcari a legilor acestia erau arestati si judecati exact ca si restul cetatenilor iar bulibasele erau arestati imediat cand se opuneau aplicarii legii, in caz de neprezentare la scoala a copiilor, acestia erau luati de la familii si dati in grija orfelinatelor.
    Este un caz de succes de integrare dar azi nu cred ca o sa mai fie vreun stat care sa faca asa ceva.

  12. Timisorean said

    am August 26 2010 @ 4:16 pm

    A scis cineva aici bine, integrarea tiganilor incepe cu civilizarea…Civilizarea tiganilor nu se face cu modele de urmat…ci cu teama si credinta.
    Apropo, stiati ca tiganii nu cred in nimic..? Isus Cristos si religia crestina sunt doar pretexte…unul din motivele alungarii lor din India a fost lipsa credintei religioase.. Deci as inocula credinta..de orice fel , dar sa existe in mintea si sufletul lor ceva deasupra tuturor lucrurilor care contabilizeaza toate actiunile pamantesti… Si apoi cu inocularea fricii… nu de bataia fizica (chit ca ar merita unii dintre ei cu varf si indesat – vezi Hadareni) ci frica fiscala…asa cum tot omul simplu, as spune banalul platitor de taxe este ingrijorat cand calca pe bec gen parcare pe loc de handicapati sau intarzirea platii curentului etc asa si tiganii sa fie tematori daca urla maneaua dupa ora 11 sau urla ei in case la ora 2 Duminica , sau se dau cu ATV-ul prin parc printe copii , bunici si indragostiti, sau ca isi sparg zidurile fara o minima analiza a structurii de rezistenta sau…cred ca nu am loc pentru cate pot face tiganii…Dar continuand: odata civilizati , integrarea vine de la sine…respectul mutual dintre asa zisi “majoritari” si ei va deveni o certitudine.
    Momentan , furia si frustarea romanilor albi, majoritari, care sunt cetateni banali platitori de taxe este in crestere pentru ca momentan sun discriminati comparativ cu tiganii care doar tipa si urla ca sunt discriminati….Deh, hotul striga Hotul nu?
    Eu , personal, traiesc de 5 ani pe acelasi palier cu tigani , pe o strada din centrul Timisorii in care romanii sunt minoritari – aprox 10 – restul pana la aprox 100 fiind tigani cu puradei, palate, Porsche, BMW , Bentley etc. Si stiu ce acumulez…si cum incerc sa inteleg multe , dar se aproprie momentul in care rezervorul personal de furie va fi plin iar atunci, voi cei din presa veti scrie poate despre discriminarea romanilor banali platitori de taxe , minoritari printre tigani majoritari si nu la periferia orasului ci in mijlocul ei.

  13. Hugo said

    am August 26 2010 @ 4:17 pm

    “Capul plecat sabia nu-l taie” “Testele noastre sunt tesite datorita tavilor cu placinte carate la Poarta Otomana “(Caragiale).

    Romanul a fost intotdeuna ca trestia, s-a indoit cum bate vantu `……sunt sigur ca pe vremea raposatului, iti turnai vecinii la securitate in speranta unui scuipat !

  14. Glaciatus said

    am August 26 2010 @ 4:18 pm

    Asa zisa sclavie a tiganilor nu era cu nimic diferita de robia romanilor iobagi supusi ungurilor si altor natii. Daca romanii s-au descurcat desi stramosii lor au fost robiti invadatorilor straini, si tiganii pot s-o faca.

    Nici Biserica nici statul nici nimeni nu are nici o datorie fata de tigani.

    Atata timp cat esti liber si ai aceleasi drepturi pe care le are orice cetatean, nu mai poti sa dai vina pe altcineva pentru ca esti cum esti.

    Tiganii sunt LIBERi sa-si trimita copiii la scoala, sa munceasca, sa isi gaseasca de lucru in UE.

    Atata timp cat au libertatea asta, totul depinde de ei.

  15. Bee said

    am August 26 2010 @ 4:18 pm

    Tot discriminati au fost si negrii in SUA, numai ca , comparativ cu tiganii nostri, ei au mai fost si linsati, batuti, omorati, vanati (ma refer strict la ultimii 50 de ani!). Ei oare cum de au reusit sa se integreze? Sa mearga la scoala, sa aibe o cariera- culmea unul dintre ei acum e presedintele tarii. Articolul tau e foarte dragut si occidental insa hai sa fim seriosi, ei incearca sa se integreze? Nu cred ca daca ar incepe sa mearga la scoala mai multi, ar vorbi mai frumos, s-ar stabili intr-un loc si chiar si-ar da silinta sa scape de bariera pe care ei insisi o pun in jurul lor, majoritatea nu i-ar accepta.

  16. Stefan said

    am August 26 2010 @ 4:19 pm

    Autorul sau nu cunoaste-sau trece voit sub tacere:Maresalul Antonescu nu i-a trimis la pachet in Transnistria, a trimis numai recidivistii si nomazii care au refuzat sedentarizarea; a fost un fel de colonizare a nomazilor tigani.
    Toate tarile au tigani, dar din ce am vazut la fata locului, in acele tari legea e aplicata cu aceeasi duritate si tiganilor; urmarea-sunt la locul lor! Cum e posibil ca sa se blocheze strazi, sa se taie paduri intregi de hoardele tiganesti, sa se atace politisti- sunt totusi o autoritate a statului-sa se duca lupte de strada intre bandele lor si politia sa asiste pasiva? In SUA, in astfel de cazuri se trage fara somatie!De ce oare numai in Romania este aceasta timiditate si inactiune la fapte pe care daca le-ar savarsi romanii ar cunoaste rigorile legii?
    Si sunt multi, mult prea multi! Fac copii din 2 in 2 ani, pentru indemnizatie!
    Si mai constat un fenomen: partea cea mai activa a Romaniei emigreaza si nu se mai intoarce, tiganii emigreaza si se intorc intotdeauna, ei simt ca aici sunt nepedepsiti, orice ar face!In aceste conditii, imaginati-va fata Romaniei peste 20 de ani!

  17. Victor said

    am August 26 2010 @ 4:50 pm

    Nu e mai simplu de gasit 18 milioane de gloante?

    Ca pana acum tiganii nu au convins ca aduc vreun folos omenirii.

    Dimpotriva

  18. io said

    am August 27 2010 @ 8:53 pm

    Proverb:

    “capul plecat sabia nu-l taie! dar il pisa(pisha) toti tigani! ”

    q.e.d.

  19. rastoaca olivia said

    am August 28 2010 @ 1:37 pm

    munca si reeducare in rezervatii plus scoala obligatorie.

  20. rastoaca olivia said

    am August 28 2010 @ 1:39 pm

    degeaba bagati seu in carne grasa / stricati orzul pe giste ,ca primitivii tot primitivi ramin daca nu le dati sa faca prestatie cu ziua sa nu mai stea degeaba .
    educatia face mult si munca .

  21. Csaba said

    am August 30 2010 @ 11:21 pm

    In aceasta situatie nu tiganii in sine sunt problema, ci UNDE(???) sunt acei bani? Sefii de ONG-uri pe ¨probleme tiganesti¨ ar trebui cautati un pic la buzunare…

  22. asistentapentruconsumatori.ro said

    am September 1 2010 @ 3:03 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  23. vrajitorul.eu said

    am September 1 2010 @ 3:03 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  24. Aurelio texanu said

    am September 14 2010 @ 8:16 pm

    Ca noutate, ȋncepând din mai 2010, toate ţările membre UE pot folosi o parte din banii prevăzuţi de Fondul European pentru Dezvoltare Socială, tot ȋn folosul tiganilor. Mai precis, UE a acceptat schimbarea regulilor de cheltuieli ale Fondului, pentru a permite investiţia lor ȋn locuinţe pentru tigani. Fiecare ţară poate decide ce sumă alocă pentru a găsi case tiganilor.

    Domnule Senator,

    Numai eu ii pot integra vorbesc foarte serios cu programul pentru Agricultura si constructii de case ecologice de 3 camere din otel special care costa circa 60000 de dolarii

    Am pregatit un program extraordinar de se sperie Europa iar cu Domnul Boc ii sugerez sa faca ce ii spun eu daca vrea sa mai fie Prim Ministru ca Doamna Udrea abia asteapta sa ii ia locul

    Ca noutate, ȋncepând din mai 2010, toate ţările membre UE pot folosi o parte din banii prevăzuţi de Fondul European pentru Dezvoltare Socială, tot ȋn folosul tiganilor. Mai precis, UE a acceptat schimbarea regulilor de cheltuieli ale Fondului, pentru a permite investiţia lor ȋn locuinţe pentru tigani. Fiecare ţară poate decide ce sumă alocă pentru a găsi case tiganilor.

    Ca noutate, ȋncepând din mai 2010, toate ţările membre UE pot folosi o parte din banii prevăzuţi de Fondul European pentru Dezvoltare Socială, tot ȋn folosul tiganilor. Mai precis, UE a acceptat schimbarea regulilor de cheltuieli ale Fondului, pentru a permite investiţia lor ȋn locuinţe pentru tigani. Fiecare ţară poate decide ce sumă alocă pentru a găsi case tiganilor.

    Parafrazand titlul unei melodii de exceptie a baietilor de la Parazitii – care spuneau “Daca as fi pentru o zi presedinte / V-as amaneta pe toti si nu v-ati prinde”, mi-am permis un exercitiu de imaginatie pe ideea … ce as face … “Daca as fi pentru o zi premier” ?

    Cu mintea de pe urmă şi în al doisprezecelea ceas, dacă aş fi în locul domnului Boc măcar pentru o zi, nu aş mai întârzia nici o secundă privatizarea companiilor la care guvernul are deţineri, fie minoritare fie majoritare! După un calcul simplu (făcut în numărul 30 al revistei Forbes România) aş încasa între cinci şi zece miliarde de euro. Dar mai mult decât atât, prin privatizarea acestora aş face economii serioase la buget rupând legăturile prin care societăţile sau regii autonome (adică statul) sunt acum căpuşate prin tot felul de contracte mai mult sau mai puţin dubioase!

    Aş începe cu CFR şi Poşta Română, aş continua cu societăţile din sectorul energetic şi cel minier, după aceea cu porturile aeroporturile şi Tarom, şi aş face tot posibilul ca până miezul zilei, să fi parafat deja privatizarea Loteriei şi a Metrorex-ului.

    În paranteză şi cu cinism fie spus, actualul guvern ar trebui să vândă companiile de stat, măcar şi … doar pentru a” se răzbuna” pe sindicate, care i-au pus serios “sula-n coaste” în ultimul an şi jumătate. Privatizarea companiilor de stat ar slăbi mult puterea unor sindicate care nu mai sunt decât foarte puţin reprezentative. Odată muncitorii trecuţi în mediul privat vor fi mult mai puţin dispuşi să se lase manipulaţi de liderii de sindicat, iar mişcarea sindicală se va întoarce natural la funcţia ei primordială: aceea de a reprezenta muncitorii în faţa patronatului. Având un “patron” la cârma societăţii, liderii de sindicat nu vor mai putea căpuşa compania, mână în mână cu directorii numiţi politic! Povestea spaţiilor comerciale ale Metrorex este poate cel mai elocvent exemplu – dar nu singurul, de afacere sindicală “de succes”.

    Prin vânzarea acestor companii, aş rupe şi lanţul vicios al numirilor politice în funcţii de conducere în diferite societăţi de stat! Mi-aş asuma astfel riscul de a lovi în propria-mi clientelă politică. Deşi, poate i-aş face chiar un bine, pentru că nu i-aş mai lăsa pe cei din clica mea “să se chinuie să fure” clienţii companiilor de stat (şi google-ul îţi serveşte rapid un astfel de exemplu, în relaţia dintre Grupul Feroviar Român, Conpet şi CFR Marfă)! Le-aş da posibilitatea să ia clienţii acestora … cu tot cu concurenţi! M-aş grăbi să fac tranzacţiile înainte ca societăţile de stat să ajungă în faliment!

    Cum le-aş vinde? Obligatoriu prin bursă! Fie în întregime, fie măcar pachete semnificative din fiecare companie în parte! Aş împuşca astfel mai mulţi iepuri dintr-un foc: consolidarea pieţei de capital, creşterea culturii financiare a populaţiei, şi aş atrage atenţia investitorilor străini asupra României (aşa cum fac polonezii). În plus, voi aduce pe viitor mai mulţi bani la buget din impozitul pe tranzacţiile făcute la bursă.

    Şi nu m-aş opri aici! Aş scoate la vânzare toate casele, vilele, terenurile sau fondurile de vânătoare şi cele piscicole din patrimoniul RAPPS! Asta mi-ar aduce nu doar banii din vânzări, ci m-ar şi scăpa de cheltuielile cu întreţinerea acestora. Cheltuieli care sunt făcute acum de la buget, şi nu cred că mai este cazul să reamintim cât de uşor se lasă “prostit” statul la încheirea contractelor cu societăţile private. Dar şi mai important este că, puse la lucru în sistem privat, toate aceste active ar genera afaceri, profituri şi bani la buget.

    Şi pentru a rămâne la patrimoniul RAPPS, nu pot să nu aduc în discuţie clădirea Casei Presei Libere, pentru care sunt sigur că cel puţin Sorin Ovidiu Vântu (care are întregul trust Realitatea-Caţavencu în acest spaţiu) s-ar putea scormoni prin buzunare după ceva mărunţis! Ba cred că aş putea “licita” pentru a ridica preţul, pentru că Dan Voiculescu, Silviu Prigoană, sau alţi oameni de afaceri, “ar pune bid” măcar pentru o aripă din această imensă clădire.

    Şi asta mi-ar consuma în mod sigur prima parte a zilei! Şi cum mandatul meu este pentru 24 de ore, aş intra grăbit în cea de-a doua parte în sistemul sanitar! Este în faliment? Îl privatizez! Avem circa 450 de spitale îngropate în datorii de managerii numiţi politic! De cealaltă parte a baricadei, în sistemul privat de sănătate, avem întreprinzători care se chinuie să-şi construiască unităţi spitaliceşti, dar care fac un business ce creşte cu 20%-30% de la un an la altul. În această situaţie nu aş sta să mă gândesc decât la “cum” şi “cât de repede” pot da cel puţin două treimi din spitale pe mâna privaţilor! Cu banii din vânzarea acestora aş transforma cealaltă treime în aşezăminte sociale! Câţi bani aş lua? Greu de spus! Dar nu asta m-ar interesa în mod deosebit, cât mai ales faptul că voi ridica sistemul de asistenţă de sănătate la un nivel superior şi voi determina realizarea de investiţii care vor trage în sus PIB-ul. Voi câştiga însă mult mai mult din economiile făcute la buget, pentru că nici guvernul şi nici Casa de Asigurări de Sănătate nu vor mai plăti la preţuri de zeci de ori mai mari decât cele reale, aparatura, medicamentele, materialele de uz curent sau renovările clădirilor!

    În paralel cu privatizarea spitalelor aş stimula populaţia să-şi încheie asigurări private de sănătate prin subvenţionarea unei cote părţi din costuri şi prin deduceri de la plata impozitelor şi taxelor. Şi de ce nu, aş introduce un sistem de “bonuri de sănătate” după exemplul celor de masă!

    La fel aş face şi cu sistemul de învăţământ! E slab? Neperformant? Consumă resurse? Îl privatizez şi sprijin educaţia populaţiei prin acordarea de burse celor lipsiţi de posibilităţi financiare şi de garanţii guvernamentale şi stimulente fiscale (sau de orice altă natură) familiilor care vor să facă împrumuturi la bănci pentru trimiterea copiilor la studii! Aş introduce iarăşi în joc sistemul privat de asigurări şi pe cel bancar, şi aş contribui (eu – Guvernul) alături de părinţi la crearea unui fond bănesc pentru fiecare copil, exclusiv pentru şcoală. Nu m-aş da în lături să pun din buget chiar o treime din bani! Instituţiile private de învăţământ “s-ar bate” astfel în competitivitate pentru atragerea de elevi şi studenţi.

    Probabil că administraţia mi-ar da serios de furcă. Este oare supra-dimensionată? Sigur! Un guvern cu mai puţin de zece ministere este primul pas! Suficient pentru o ţară de dimenisunea şi condiţia României! Aşa aş reduce numărul de miniştrii, consilieri, secretari şi secretare, directori şi directoraşi! Cu acelaşi risc de a lovi în oamenii care m-au ajutat să vin la putere! Mi l-aş asuma şi aş trece şi mai departe la administraţia locală!

    Pentru ce avem nevoie de 42 de judeţe, cu 42 de prefecturi, 42 de prefecţi, sub-prefecţi, secretare, cu 42 de bugete de protocol? Adică o instituţie a prefecturii la aproxiamtiv 500.000 de cetăţeni! La ce bun 42 de direcţii sau structuri judeţene în instituţiile de control sau de autorizare ale statului? Nu sunt oare prea multe? Avem nevoie de 2.700 de comune, cu tot atâţia primari, şi cu mii de angajaţi?

    10 judeţe, cu 10 prefecturi, 1000 de comune, şi un sfert din direcţiile teritoriale ale instituţiilor de autorizare şi control ale statului ar fi mai mult decât suficiente! Aş reduce povara unui aparat administrativ supradimensionat şi aş consolida resursele disponibile. Asta ar elimina multe dintre aberaţiile adesea întâlnite, când un drum, conductă, sau un simplu şanţ începute într-o comună se termină brusc la marginea comunei vecine. Iar aceasta la rândul ei are un proiect de aceeaşi natură, care se încheie tot undeva “în aer” la hotarul unităţii administrativ teritoriale următoare.

    Ce facem cu primăriile şi prefecturile rămase goale după redesenarea unităţilor administrativ-teritoriale? Le vindem sau le închiriem, indiferent de preţ! Privatul va găsi sigur cea mai profitabilă destinaţie pentru respectivele spaţii! Aşa scap de cheltuielile de întreţinere şi mai aduc şi bani la bugetul noilor structuri administrative!

    Ce aş face cu banii (mai mulţi sau mai puţini) pe care i-aş încasa din vânzarea companiilor de stat, a patrimoniului RAPPS şi din vânzarea sau închirierea celorlalte spaţii (primării, prefecturi, etc)! I-aş concentra pe unul sau cel mult două proiecte de infrastructură! Nu aş sta mult pe gânduri pentru a alege finalizarea autostrăzii prin care să leg până la urmă Bucureştiul de litoral! Din restul de bani … aş adăuga măcar câteva din porţiunile ce lipsesc încă celebrei autostrăzi “Transilvania”! Aşa voi tonifica sectorul construcţiilor – şi nu prin contracte de asfaltare sau de înlocuire a bordurilor, cum se practică acum. Şi dacă aş rămâne în pană de cash, i-aş face pe români părtaşi la aceste proiecte! Fie prin acordarea dreptului de a subscrie acţiuni la companiile dezvoltatoare ale respectivelor proiecte, fie prin emiterea de obligaţiuni sau titluri de stat! În oricare dintre variante aş folosi piaţa de capital pentru a asigura accesul oricărui român interesat. BVB-ul şi Sibex-ul abia aşteaptă, iar fondurile de pensii private nu ar refuza un astfel de parteneriat.

    Ar fi foarte mult de lucru, dar la încheierea acestei ipotetice zile, nu mi-ar mai rămâne decât două lucruri de făcut: dublarea controlului vamal prin aducerea unei firme private (după model bulgăresc) şi introducerea amnistiei fiscale (aşa cum au făcut ruşii în urmă cu 10 ani). Şi pe ultima sută de metrii a mandatului meu de o zi, aş lua topul Forbes, şi pe primii 20 sau 50 de oameni din topul celor mai bogaţi oameni din România i-aş invita să facă parte dintr-o strutură numită ad-hoc “Consiliu Economic Consultativ”. Vom câştiga cu toţii dintr-un schimb de idei deschis!

    S-a făcut ora 12.00! La final de mandat i-aş invita pe cei 20 sau 50 de afacerişti români să ciocnim un pahar de şampanie! Poate nu vor veni toţi, dar eu mi-am făcut datoria de a încerca să aduc pe un făgaş comun interesele divergente care rup acum România în bucăţi. Asta o va putea face însă şi Prim-ministrul de mâine!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean