Cum am fost furata de controlorii RATB
Doamna Alina s-a adresat Senatorului Urban Iulian si Asociatiei www.asistentapentruconsumatori.ro cu urmatoarea sesizare:
\"From: Alina Tanase
Date: 2010/8/23
Subject: Reclamatie RATB
To: office@asistentapentruconsumatori.ro
Bună ziua,
Mă numesc Tănase Alina. Deţin cardul activ pe care īnsă, fiind īn concediu, nu l-am mai īncărcat cu abonament, ci am preferat să folosesc bilete de hārtie.
Īn data de 18.08.2010, īn timp ce circulam cu autobuzul 104 nr. 4465, īn direcţia Cora Pantelimon, am fost amendată pe nedrept de controloarea cu codul 69787 şi de colega dumneaei, deşi compostasem biletul, susţinānd că găurelele de pe biletul meu (3 găurele orizontale), nu se potriveau cu cele de pe biletele dumnealor (2 găurele orizontale). Mi s-a cerut imediat un act de identitate, pe care l-am şi prezentat, iar apoi, am fost obligată să cobor imediat (autobuzul ajunsese īn staţia TRAIAN, sensul ĪNTORS), deoarece actul meu de identitate se afla la controloarea sus-numită. Īn acel moment am crezut că pierdusem biletul compostat, neştiind că situaţia este alta.
Pānă să-mi revin din şocul momentului, controloarele m-au păcălit să plătesc suprataxa de 50 de lei, spunānd că ulterior va trebui să plătesc 150 de lei. Deşi le-am atras atenţia, ştiind că amenda ar fi doar 100 de lei, dānsele au susţinut că nu-i aşa. De asemenea, am fost ameninţată că voi fi acuzată de fraudă, deoarece prezentasem 3 bilete compostate (īn total 5 călătorii, 2+2+1, dintre care una pentru autobuzul īn cauză), pe care le folosisem īn aceeaşi zi pentru a mă deplasa prin oraş. După ce am plătit suprataxa, mi s-a eliberat cardul de suprataxă nr. 010600156880 şi chitanţa aferentă acestuia.
Menţionez că sufăr de diabet zaharat tip 1, insulino-dependent şi epilepsie, şi, datorită şocului şi căldurii de afară (amenda a fost dată la 15:37), mi s-a făcut rău pe stradă.
Ulterior, cunoscānd numărul autobuzului, am mers la Cora Pantelimon, la capătul de linie, pentru a aştepta acest autobuz şi a compara biletul compostat de mine cu modelul aparatelor de compostat. Am constatat că biletele compostate la primul şi ultimul compostor īntr-adevăr aveau 3 găurele orizontale (eu compostānd la primul aparat, de lāngă şofer), iar biletele compostate la mijloc aveau doar 2 găurele (precum cele 2 bilete īn alb ale compostoarelor).
Tatăl meu, aflānd la ce depou lucrează cele două compostoare, s-a deplasat acolo pentru a depune o reclamaţie īmpotriva acestora. A aflat īn acest mod numele de familie a controloarei īn cauză (69787) – Aparaschivei. Aceasta, nedorind să fie sancţionată, a īncercat să-l mituiască cu 50 de lei, mită pe care, evident, tatăl meu a refuzat-o.
Īn aceeaşi seară am depus online o reclamaţie pe site-ul RATB, īn care am solicitat restituirea suprataxei īncasate neregulamentar şi sancţionarea controloarelor, reclamaţie care a fost īnregistrată sub nr. 8020 şi la care nu am primit răspuns.
Menţionez cu această ocazie că am păstrat atāt biletele pe care le-am prezentat controloarelor (cele 5 călătorii compostate), biletele īn alb compostate la capătul de linie pentru verificare, cardul de suprataxă şi chitanţa aferentă acestuia. De asemenea, īmi stau drept martori cu privire la diferenţele dintre compostoare şoferul autobuzului şi dispecerii de la capătul de linie Cora Pantelimon.
Consider că modul īn care s-au comportat cele două controloare este neregulamentar, din mai multe motive:
1. Ambele controloare au compostat la aparatul din mijloc, fără a le verifica pe cele din faţă şi din spate.
2. Atunci cānd au observat că biletul meu nu se potriveşte cu al dumnealor, nu m-au īntrebat la care dintre aparate am compostat, pentru a verifica.
3. M-au dat jos abuziv din autobuz, deoarece mi-au reţinut cartea de identitate, iar eu la momentul respectiv nu ştiam că nu au dreptul să coboare călătorii din mijlocul de transport.
4. Erau īn afara zonei īn care aveau dreptul de a controla călătorii, eu fiind controlată după ce autobuzul trecuse de Piaţa Unirii, şi coborātă din vehicul la staţia Traian.
5. Am omis īn mod intenţionat să-mi comunice că suprataxa de 50 de lei se poate plăti īn termen de 48 de ore de la eliberarea amenzii, nu numai pe loc.
6. M-au ameninţat că mă acuză de fraudă, deoarece posedam mai multe bilete compostate, care fuseseră toate folosite īn aceeaşi zi.
7. Nu au redactat constatarea, eu primind numai cardul de suprataxă şi chitanţa.
ESTE INADMISIBIL CE S-A ĪNTĀMPLAT, CUM ESTE POSIBIL CA UN CĂLĂTOR CINSTIT SĂ FIE AMENDAT ?
Chiar şi īn cazul īn care cele două controloare credeau că mint, aveau o procedură de urmat, pe care n-au urmat-o īncă din primul moment.
Aş dori să ştiu ce şanse am să mi se restituie amenda plătită pe nedrept şi dacă pot cere despăgubiri şi daune morale, deoarece, īn urma acestui incident, am suferit un şoc, iar starea mea de sănătate s-a īnrăutăţit.
Alina,
23.08.2010
---------- Mesaj redirecţionat ----------
De la: Horea Sangeorzan <avocat@asistentapentruconsumatori.ro>
Data: 23 august 2010, 12:34
Subiect: ASISTENTA PENTRU CONSUMATORI - Alina
Numar iesire: 12340/ 23.08.2010
Catre Alina
Cu privire la problema aceasta, va informam ca, daca aveti procesul verbal prin care s-a dispus sanctionarea dumneavoastra, puteti face plangere contraventionala impotriva lui.
Iar in cadrul plangerii contraventionale cereti returnarea sumelor platite.
In privinta daunelor morale, despagubiri etc, puteti deschide un proces, o actiune in pretentii impotriva RATB si a acelor functionari ai acestei regii.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Dan Tanasa said
am August 25 2010 @ 5:52 pm
Ar trebui ca Alina sa faca intocmai ce i s-a recomandat si sa dea in judecata RATB!
vrajitorul.eu said
am September 1 2010 @ 3:30 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am September 1 2010 @ 3:30 pm
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Dinisoe Luiza said
am September 16 2010 @ 2:28 pm
Ma numesc Dinisoe Luiza, in data de 16.09.2010, circuland cu tramvaiul 41,am compostat ca un bun calator (lucru mentionat in reclamele RATB pentru incurajarea circulatiei regulamentare,respectiv achizitionare bilet sau card Ratb)un bilet,ghinionul meu a fost ca am observat faptul ca aparatul de compostat nu a functionat corespunzator,nu se distingea absolut nimic,sau mai exact niste urme aproape insesizabile,decat daca te uitai extrem de atent(eventual la lumina puternica,lucru observat apoi de mine) ca un cetatean cu frica de autoritatile insarcinate cu verificarea eventuala a biletului am decis sa compostez din nou biletul la un alt aparat,banuiesc ca e normal daca primul nu a functinat corespunzator…La statia Lujerului ,eu urcand la Crangasi au urcat controlorii,banuiesc ca se ghideaza si dupa modul in care te imbraci pentru ca desi erau anumite persoane fara bilet sau card,nu li s-a intamplat nimic…bun revenind la persoane mea,prezint biletul,la care doamna ce a venit sa ma controleze imi specifica sa prezint un act de identitate intrucat biletul are urme de 6 gauri,nu de doar 3,ii explic ca primul aparat nu a efectuat corespunzator taxarea,lucru sesizabil clar din urmele de pe bilet (urme greu detectabile,dar dinsa s-a uitat minutios,si desi erau martori,respectiv alti calatori, care mi-au confirmat povestea cu compostatul,etc ),dinsa mi-a spus ca trebuie sa ii prezint un act de identitate sau mergem la sectie,i-am prezentat buletinul dupa o discutie aprinsa din partea doamnei pentru ca initial am refuzat intrucat nu am fraudat sistemul Ratb cu fapta mea,mi-a luat datele dupa care a urmat momentul semnarii procesului verbal,evident am refuzat.A inceput din nou sa ridice tonul si sa mi se adreseze ostentativ,ba chiar m-a intrebat daca nu am ceva bani la mine.M-am enervat cumplit,nu platesc nimic,nu mi se pare normal,nu am stiut ca trebuia sa retin nr de inmatriculare al tramvaiului ca sa pot face reclamatie,oricum nu am procesul verbal pentru ca nu l-am semnat,doamna ce mi-a acordat amenda,ce s-0a comportat abuziv probabil pentru ca eu nu sunt o persoana care se manifesta agresiv nici macar verbal ,probabil ca acesta este motivul pentru care dinsa s-a comportat total neprofesional .Numele doamnei este Badalau Viorica,nr de legitimatie nu i l-am putut lua pentru ca abia mi-a acordat dreptul de ai vedea legitimatia,mi-a spus sa nu o ating pentru ca o avea in mana,mi-a aratat-o pret de o secunda dupa care a a retras-o enervata la culme ca nu vreau sa semnez procesul verbal,erau 3 controlori si eu singura,ma inconjurasera la propriu..cine stie poate fugeam.Greseala mea,mi-am platit bilet,eram imbracata office,practic nu se efectuaza controlul calatorilor ci “pescuitul” in functie de aspect si varsta.