FLANCO este prima companie din istoria recenta a Romaniei care iese din insolventa cu succes

Tweet this


Pentru anul 2010 conducerea Flanco şi-a propus să deschidă încă zece noi magazine. Deja cinci au fost inaugurate



Prin planul de reorganizare, retailerul de produse electronice şi electrocasnice a reuşit o scădere a costurilor operaţionale lunare de la şapte milioane de lei la doar patru milioane de lei.  În decembrie 2009, Flanco cerea insolvenţa, vânzările fiind cu 50% mai mici faţă de noiembrie, şi a ales să se reorganizeze, în detrimentul declarării falimentului.

Flanco este, cel puţin până acum, singura companie din România care a ieşit din insolvenţă. Retailerul a cerut insolvenţa în luna decembrie, când vânzările au scăzut cu 50% faţă de noiembrie. Tot atunci, furnizorii Flanco au luat decizia de a nu mai alimenta magazinele retailerului, reprezentanţii Flanco punând scăderea masivă din decembrie pe seama lipsei produselor de pe rafturi.

Reducerea drastică din ultima lună a anului a venit pe fondul unei perioade de aproape doi ani de afaceri fără profit: septembrie 2008-iunie 2010. În prezent, retailerul are datorii de aproximativ 23 de milioane de euro, la diverse companii, dar şi către bugetul de stat. Totuşi, ca parte a procesului de insolvenţă, creditorii vor putea recupera în total între 10 şi 14 milioane de euro, în funcţie de rezultatele financiare ale companiei în următorii trei ani.

A evitat falimentul la mustaţă

Grupul Flanco are în total datorii de 62 de milioane de euro. Tot ca urmare a procesului de insolvenţă, grupul a ajuns la o înţelegere prin care creditorii să poată recupera între 17 şi 19 milioane de euro. Retalierul a trecut de la pierderi de un milion de lei pe lună în ianuarie, la profit în iunie. Flanco avea 1.500 de angajaţi în 2008, a ajuns la 700 la sfârşitul lui 2009, iar ca parte a reorganizării s-a mai renunţat la alţi 200 de oameni anul acesta.

Suprafaţa netă de vânzare a scăzut şi ea de la 45.000 de metri pătraţi la finele anului trecut, la aproximativ 31.000 de metri pătraţi în prezent, urmând ca prin noile magazine să ajungă la o suprafaţă de 34.000 de metri pătraţi în câteva luni. Flanco avea 74 de magazine la finalul lui 2009, a închis opt magazine anul acesta şi a deschis alte cinci, urmând să mai inaugureze încă cinci spaţii de vânzare.

Compania estimează că în 2012 va avea, în total, peste 42.000 de metri pătraţi de expunere şi va ajunge la 750 de angajaţi.Reprezentanţii Flanco spun că prin planul de reorganizare s-a reuşit reducerea costurilor operaţionale lunare de la şapte milioane de lei, la doar patru milioane de lei, iar valoarea medie a chiriei a ajuns acum la 10 euro pe metru pătrat, faţă de 17 euro, cât era în ianuarie 2009 şi 13,5 euro în noiembrie 2009. Şi Diverta este în insolvenţă, din luna mai, la numai o lună după decizia companiei de a se lista la Bursă. Compania a încheiat anul 2009 cu vânzări de 30 de milioane de euro, cu 37% mai puţin faţă de anul precedent. Sursa http://www.adevarul.ro/financiar/Cum_a_iesit_retailerul_Flanco_din_insolventa_0_307169850.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1634

3 Comentarii pana acum»

  1. htb# said

    am August 9 2010 @ 9:21 am

    salut . am o problema legata de :acum 2 ani am cumparat un calculator de la firma flanco cu “scoala” a dat scoala o suma de bani plus suma de mine ..si si am garantie la el 36 de luni ..iar acum num maia merge pc deoarece il aprind si la pe monitor imi apare un text si se stige ..aceasta problema sa format din cauza fratelui meu care a vrut sai skimbe poza la desktop si a umblat la setari scriea “…apasati f 12 ..parca” el a apasat si sa stins ..el se apribnde scire acel text si se stinge ..as dori sa fiu contactat sa comunicam mai bine …

    id:giury_al_myk@yahoo.com
    nr. telefon :0768311370

  2. vrajitorul.eu said

    am August 9 2010 @ 12:05 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Kali said

    am August 26 2010 @ 11:25 am

    Pentru htb# : intai invata-ti sa scrieti romaneste, apoi invata-ti sa umblati cu calculatorul.Nu e de vina firma FLANCO pentru ca nu va functioneaza calculatorul corect, dvs sunteti de vina pentru ca nu stiti sa-l folositi!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean