Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania a adresat marti, 27 iulie 2010, o scrisoare deschisa Guvernului Romaniei.

Redam integral textul scrisorii deschise:

“U.N.J.R. a luat act de Proiectul de lege privind unele masuri pentru accelerarea proceselor precum si de recentele declaraţii publice ale premierului României potrivit cărora unele dintre scopurile principale ale acestui proiect sunt urgentarea miraculoasa a soluţionării cauzelor si acordarea de termene scurte „de pe o zi pe alta” pentru ca procesele in România sa se deruleze, citam „ca in filmele americane”.

Pentru a încerca sa inducă Guvernului o nota de minim realism raportata la realităţile romaneşti, inclusiv cele care privesc justiţia ca si parte componenta a societăţii, U.N.J.R. aduce in atenţia executivului exemplul (aleatoriu) al Curţii Statale din Chicago, care este reprezentativa pentru ca deserveşte o populaţie de aproximativ 5.200.000 de persoane, adică aproximativ un sfert din populaţia României.

Reamintim premierului României faptul ca in sistemul american marea majoritate a atribuţiilor jurisdicţionale auxiliare şedinţei de judecata, pe care in prezent judecătorii romani le îndeplinesc pe lângă activitatea de judecata, sunt date in atribuţia grefierilor instanţei si a altor persoane cu atribuţii de secretariat, conduşi de grefierul sef care in acelaşi timp este si managerul Curţii respective. Curtea Statala din Chicago are un număr de peste  1.800 de persoane, angajaţi ai compartimentelor auxiliare ale instanţei si un buget alocat de peste 80 de milioane de dolari pe an.

Pentru construcţia acestei clădiri s-au alocat circa 100.000.000 dolari, are 28 de etaje si aproximativ 10 săli de judecata la fiecare etaj, acces separat pentru public fata de personalul instanţei si un sistem de securitate cum nu se întâlneşte in nicio instanţa din România.

De asemenea, doar in cursul anului 2008, Curtea Statala din Chicago a colectat la propriul buget peste 195.000.000 de dolari din taxe judiciare de timbru si alte taxe ocazionate de soluţionarea proceselor, din care 80% i-au revenit instanţei si doar 20% au fost virate la bugetul de stat. Or, acest lucru este de notorietate ca nu se întâmpla in România, deşi magistraţii au făcut nenumărate demersuri pentru ca Guvernul sa procedeze la modificarea legii in aşa fel încât justiţia sa se autofinanţeze din taxele de timbru si taxele de timbru judiciar iar bugetul instanţelor sa revină in administrarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie si nu Ministerului Justiţiei,  demersuri ignorate de fiecare data.

Totodată, sistemul de justiţie american este un sistem common law, bazat in mare parte pe principiul oportunităţii, care nu se pliază pe sistemul juridic romanesc (de inspiraţie franceza) iar soluţionarea mai rapida a proceselor se datorează atât unei logistici impresionante, cat si unor prevederi legislative care nu pot fi implementate in Europa, fără riscul atragerii unor condamnări la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru tara noastră. Cu titlu de exemplu, s-a menţionat ca recunoaşterea vinovăţiei va conduce la durata scurtării proceselor, dar spre deosebire de legislaţia americana, in care intr-un astfel de caz hotărârea rămâne definitiva in aceeaşi zi, mica reforma lasă deschisa calea la un recurs efectiv.

Nu in ultimul rând, legislaţia americana impune, printre altele, preliminar ajungerii cazului in instanţa, ”construirea” dosarului prin avocaţi, propunerea probelor si trasarea mersului dosarului, corelativ cu impunerea unor sancţiuni stricte in caz de nerespectare a cerinţelor pretinse de judecător, lucru care nu se întâmpla in România si pe care nici „mica reforma” nu îl garantează sub nicio forma. Dealtfel, acest lucru nici nu era posibil deoarece proiectul de lege despre care se face vorbire vine in multe parţi in contradicţie cu prevederile procedurale deja existente sau cele preconizate de noile Coduri de procedura sau reia sub alta forma dispoziţii procedurale existente, dar inaplicabile din motive de ordin practic (dintre care exemplificam reticenta parţilor de a recurge la procedura medierii, lipsa sălilor de judecata, număr insuficient de magistraţi sau personal auxiliar, lipsa fondurilor materiale etc.).

Nu in ultimul rând, reamintim Guvernului României ca judecătorii americani sunt remuneraţi cu sume cuprinse intre aproximativ 80.000 si 350.000 dolari pe an, astfel incât orice fel de comparaţie este neavenita.

Deşi proiectul de lege conţine unele prevederi care pot părea la prima vedere benefice in anumite domenii, ea suferă de o lipsa de viziune sistemica si ancorata in realităţile romaneşti si, in ciuda faptului ca public se afirma altceva, va conduce la supraîncărcarea altor instanţe (Curţile de Apel) in detrimentul instanţelor inferioare. Având in vedere ca procesele, in cea mai mare majoritate, se vor definitiva la Curţile de Apel, senzaţia generala care se va induce voit opiniei publice va fi ca Guvernul s-a străduit, dar judecătorii nu doresc sa aplice „mica reforma”, transferând astfel întreaga responsabilitate asupra sistemului judiciar.

In astfel de condiţii, U.N.J.R. solicita Guvernului României sa prezinte lucrurile obiectiv si, pe cat posibil, intr-un stil mai puţin pompieristic si in niciun caz sa nu încerce, din raţiuni populiste, sa inducă cetăţenilor ideea ca starea generala a justiţiei din România se va schimba miraculos in bine după adoptarea acestui proiect de lege, prin comparaţii absolut nerealiste cu sisteme de drept ale unor tari cu o democraţie consolidata, si mai ales cel al Statelor Unite ale Americii.

Asumarea responsabilă şi în limite constituţionale a agendei reale a justiţiei de către reprezentanţii puterii executive alături de cei ai puterii legiuitoare şi ai puterii judecătoreşti este calea ce trebui urmată pentru o reformare de substanţă a sistemului judiciar naţional, fiind indicată clar şi în cel mai recent raport al CE pe MCV.

Consiliul Director al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România
Judecator Natalia Roman
Preşedinte interimar”