Georgie’s Import Export” a ţepuit statul român cu peste 5,4 miliarde lei vechi, vinovat fiind găsita… Episcopia Clujului!
Sursa : http://www.antitepari.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=58020:ca-s-scape-de-datoriile-la-stat-virgil-moraru-a-vandut-qart-georgiesq-unor-neica-nimeni-din-petroani&catid=1:ultimile-tiri&Itemid=78
- Astăzi, 5 iulie 2010, curge şampania în "Familia Artgeorgies": se aniversează ziua de naştere a lui Virgil Moraru şi se sărbătoreşte a doua ţeapă trasă bugetelor de stat
- "Georgie’s Import Export" a ţepuit statul român cu peste 5,4 miliarde lei vechi, vinovat fiind găsit… Episcopia Clujului!
- După ce a acumulat datorii la bugetele de stat de 4,3 miliarde lei vechi, Virgil Moraru s-a lepădat de "Art Georgie’s", firma fiind vândută şi mutată la Petroşani
- O altă societate din "fami(g)lie", SC "Mozaicart" SRL, figurează cu obligaţii restante la bugetele de stat de peste 14 miliarde lei vechi
Cine căuta până mai ieri (pe Google) numele societăţii "Artgeorgies" (sau "Art Georgie’s") afla că este vorba despre "firma ieşeană de renume internaţional" sau despre faptul că "produsele firmei ieşene Art Georgies au făcut senzaţie în Italia".
De astăzi, cei interesaţi de "Artgeorgies" vor află că firma ieşeană a fost vândută unor indivizi din Petroşani, de care nu a auzit nimeni şi care, probabil, sunt doar nişte "cumpărători de firme" folosiţi de o firmă de avocatură sau de altfel de intermediari specializaţi în tranzacţionare societăţilor cu probleme financiare.
Mai exact, la sfârşitul lunii mai 2010, unicul asociat şi administrator Virgil Moraru (născut la data de 05 iulie 1959, în Vatra Dornei) a cesionat părţile sociale deţinute la "Art Georgie’s" SRL Iaşi (CUI 17515761) către Petru Adrian Pârvu (născut la data de 27.02.1987) din Petroşani şi Nicolae Alexandru Ficioru (22.09.1977), domiciliat în aceeaşi localitate.
De ce a vândut Virgil Moraru "firma ieşeană de renume internaţional"? Raspunsul pare simplu - ca să scape de datoriile (la stat), numai că istoricul acestui "brand" este ceva mai "complex"...
La început a fost "Georgies’s Import Export"
Conform site-ului artgeorgies.ro, "Brandul ARTGEORGIES s-a născut în 1992 având ca obiect de activitate pictura bisericească, fabricarea de mozaic şi folosirea acestuia în scopuri artistice, realizarea vitraliilor, precum şi a decoraţiunilor interioare pentru spaţiile în care se doreşte o amenajare deosebită". Informaţie este corectă, pentru că în 1992 a fost înfiinţată societatea "Georgie’s Import Export" SRL Iaşi (CUI 1991440), prima dintre firmele familei Moraru.
La ora actuală, firma nu mai există (a fost radiată) în urma derulării procedurii de insolvenţă. Demarată la finalul anului 2005, insolvenţa "Georgie’s Import Export" s-a finalizat, conform raportului final al lichidatorului judiciar ("Lichidator Company 2003"), publicat în BPI nr.283/25.01.2008, cu recuperea unei sume infime - raportată la valoarea datoriilor pe care le înregistra debitoarea "Georgie’s Import Export". Interesant este faptul că, la un moment dat, lichidatorul a scos la licitaţie un autoturism "Fiat Tipo" din 1990, evaluat la 6.000 RON, pe care l-a vândut la "fabuloasa" suma de 700 RON.
Ţeapă de peste 5 miliarde lei vechi. Vinovat? "Acarul Păun", recte Episcopia Clujului…
Creditorii care s-au înscris la masa credală în cazul insolvenţei "Georgie’s Import Export" au fost Finanţele Iaşi, "Moldotrans Auto", "Telemobil", "Corpo San Servicii Medicale", "Masterprint", "Salubris", "Radio Iasi" şi AVAS. Din suma totală de 595.295,16 RON revendicată de creditori, a fost distribuită suma de 9.000 RON, astfel că ţeapa finală s-a cifrat la 586.295,16 RON. Cel mai păgubit dintre creditori a fost Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Iaşi, care nu a încasat 544.522,10 RON din suma cuvenită. Să fie primit! cum ar spune un bun creştin ca Virgil Moraru!
Deşi ţeapa trasă statului reprezenta - la acea vreme, dar şi acum - o sumă considerabilă, lichidatorul judiciar a apreciat că "nu s-a constatat prezenţa elementelor care să atragă răspunderea personală patrimonială a administratorilor sociali". Administratori ai firmei au fost Camelia Moraru şi Doru Vasile Şoitu, în timp ce părţile sociale ale firmei erau deţinute de Camelia Moraru şi Georgeta Timofi.
Lichidatorul judiciar a apreciat că Episcopia Cluj este principalul vinovat de intrarea în insolvenţă a firmei ieşene, în raportul final menţionându-se următoarele: "În anul 2000 a fost încheiat un contract privind realizarea de mozaicuri artistice pentru zona Altarului în Catedrala Episcopala Cluj. La negocierea acestui contract nu s-a avut în vedere volumul real al lucrărilor şi nu s-a negociat stricto senso, gradul de fineţe şi complexitate artistică a acestei lucrări, fapt ce a creat un dezechilibru între cantitatea şi implicarea lucrătorilor şi valoarea contractului. Din septembrie 2002, debitorul a început să acumuleze datorii la bugetul de stat. Din încasările din contract au fost plătite datoriile cu titlu de chirie pentru spaţiul necesar derulării contractului, utilităţile şi salariile lucrătorilor. Conform declaraţiei, doamna Moraru Camelia şi-a vândut apartamentul pentru a putea crea condiţiile încheierii graficelor de eşalonare a datoriilor, dar firma mergea în regres, momentul decisiv fiind data la care Episcopia Cluj a încetat contractul fără o notificare prealabilă".
Dacă 2008 a fost scriptic profitabil, anul 2009 şi perioada scursă din 2010 nu au fost pe placul "patronului" Virgil Moraru, motiv pentru care acesta s-a debarasat de firmă. De ce a renunţat Moraru la "Art Georgie’s"? Un răspuns plauzibil este....datoriile la stat. Conform site-ului ANAF, "Art Georgie’s" înregistra la data de 31 martie 2010, următoarele restanţe:
¤ Bugetul de stat (RON) = 203.073 RON
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat = 165.897 RON
¤ Bugetul asigurarilor pentru somaj = 5.646 RON
¤ Bugetul asigurarilor de sanatate = 56.744 RON
Rezultă un total de 4,3 miliarde lei vechi, sumă care depăşeşte cu mult (cu 66%) cifra de afaceri a anului 2008.
În aceste condiţii, ce aţi fi vrut să facă Virgil Moraru? Să se împrumute, să renunţe la magazinele din mall-uri, sa nu mai participe la targuri... ca să plătească statului român? Desigur NU.
Şi pentru că legea permite, iar Dumnezeu îl iartă, că doar decorează o grămadă de Biserici, Virgil Moraru a găsit cea mai bună soluţie: a vândut firma, cu datorii cu tot, unor "neica nimeni" din Petroşani.
Conform noii legislaţii în domeniu, Finanţele ar putea depune o opoziţie la tranzacţia efectuată de Moraru, dar... nu o va face, aşa cum nu a comentat nimic nici la prima "ţeapă", cea trasă de "Georgie’s Import Export".
Cum va scăpa "Mozaicart" de datoriile la stat de 1,4 milioane RON?
O altă firmă din "familia «Artgeorgies»" (conform exprimării de pe site-ul artgeorgies.ro) este "Mozaicart" SRL, deţinută oficial de Angelica Savin (născută la data de 21.09.1970), sora Cameliei Moraru şi, implicit, cumnata lui Virgil Moraru. Această firmă a încheiat anul 2008 cu un profit net de 971.885 RON, la o cifră de afaceri de 6.748.853 RON, dar demne de remarcat este faptul că datoriile totale ale firmei - la 31 decembrie 2008, conform bilanţului depus la Finanţe - se ridicau la 6.240.037 RON.
La data de 31 martie 2010, conform site-ului ANAF, obligaţiile restante ale acestei firme la bugetele de stat aveau următoarele valori:
¤ Bugetul de stat (RON) = 889.385 RON
¤ Bugetul asigurărilor sociale de stat = 384.702 RON
¤ Bugetul asigurarilor pentru somaj = 13.824 RON
¤ Bugetul asigurarilor de sanatate = 145.182 RON
TOTAL: 1.433.093 RON (14,33 MILIARDE lei vechi).
Chiar dacă nu constituie o surpriză, ne permitem să menţionăm că Finanţele nu au solicitat deschiderea insolvenţei împotriva acestei firme, în condiţiile în care alte societăţi sunt "hăituite" pentru datorii de zeci de ori mai mici.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































vrajitorul.eu said
am July 12 2010 @ 12:03 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html