Lecţia despre SOCIALISM – material interzis bugetarilor, socialistilor si puturosilor si incompetentilor din Romania; dedicata mediului privat

Tweet this

sO superba lectie servita de un profesor american elevilor, atunci cand incerca sa le explice "beneficiile" socialismului, lectie care ar trebui acum servita pe larg natiunii romane ca sa inteleaga ca numai printr-o gandire de dreapta, orientata spre munca, catre incurajarea mediului de afaceri si a angajatilor din privat in dauna bugetarilor si a asistatilor social, vom reusi sa ne salvam. Altfel....vom primi toti nota F, in vreme ce cativa imbuibati care au dosite miliarde de euro in conturi din strainatate, vor cumpara tara pe nimic.

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar odată a picat o grupă întreagă. Acea clasă a insistat că socialismul este funcţional şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac şi nimeni bogat, toată lumea EGALĂ!

Profesorul le-a spus: „OK, vom face în grupă această un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate şi fiecare va primi aceeaşi notă, astfel încât niciunul nu va pică şi niciunul nu va primi notă A.” După primul test, notele au fost mediate şi toţi au primit un B.

Studenţii care au studiat intens au fost supăraţi, iar cei care au studiat mai puţin au fost bucuroşi. Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care studiaseră puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care studiaseră mai intens şi-au spus că şi ei vor o “pomană”, aşa încât şi ei au studiat mai puţin. Media celui de-al doilea test a fost D! Nimeni nu mai era fericit.

Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost F (picat). Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzaţiile, ură şi nimeni nu a vrut să înveţe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a tuturor studenţilor, toţi au picat.

Profesorul le-a spus că socialismul ar fi picat în final deoarece, atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensa, nimeni nu va încerca sau va vrea să aibă succes.

Nu putea fi o explicaţie mai simplă.

Iată un scurt paragraf care sintetizează totul

- Nu se poate legifera că săracul să fie liber iar bogatul în afară libertăţii.

– Ceea ce primeşte o persoană, fără a fi muncit pentru această, trebuie produs de cineva, care, la rândul ei, nu primeşte pentru ceea ce a muncit. Statul nu poate da cuiva ceva, fără să fi luat mai înainte de la altcineva.

– Când jumătate din populaţie vede că poate să nu muncească, pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea, şi când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească, pentru că alţii sunt beneficiarii muncii lor, atunci pietene, acesta este sfârşitul oricărei naţiuni. Nu poţi multiplică bogăţia divizând-o.”

Sursa :
http://www.romanianvip.com/george-roca-prezinta-lectia/




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1324

44 Comentarii pana acum»

  1. ildiko said

    am July 1 2010 @ 12:21 pm

    Noi cu teoria stam bine, insa practica ne omoara.
    Toti ne dau lectii, legi/ordonante ….. dar ramane teorie….

  2. Tasha said

    am July 1 2010 @ 12:21 pm

    Excelent!!!!!!!!!!!

  3. Andreea@ildiko said

    am July 1 2010 @ 12:27 pm

    Teoria nu se poate aplica decat pe subiecti, adica pe noi, cei care carcotim la tot ce face Guvernul ca asa ne place, sa fim mereu contra a ceva.

    Cine are curajul sa le explice pensionarilor si studentilor adevarul?

    Politicienii alearga innebuniti dupa votul pensionarilor. Sunt cam 6 milioane de voturi, pe drept cuvant. Goana fiecaruia tinteste promisiunea asigurarii fondurilor publice suficiente pentru a le plati pensiile celor care se retrag din activitate.

    Cheile pentru a putea discerne bobul de grau de neghina, adevarul de minciuna sau de insusi cadoul otravit al cresterilor imposibil de sustinut pe termen lung tin de intelegerea aspectelor specifice legate de:

    1. Transferurile intergenerationale – prin care se transfera resursele de la cei tineri catre cei batrani.
    2. Eficienta economica sau buna gestionare a fondurilor de pensii.

    Sa presupunem ca o persoana obisnuita lucreaza si plateste contributii la sistemul de asigurari sociale de la varsta de 23 de ani, pana la varsta de 62 de ani, si primeste pensie intre 63 si 72 de ani. Avem asadar 40 de ani de munca si 10 ani de pensie. Presupunand ca nivelul contributiilor nu se modifica, vor fi necesari cate patru contribuabili activi pentru fiecare beneficiar de pensie.

    1. Cei care primesc astazi pensii nu isi recupereaza contributiile proprii din timpul vietii active in campul muncii (care au folosit la plata pensiilor parintilor si ale bunicilor lor), ci incaseaza contributiile celor care muncesc in prezent. Asadar, pensiile cresc pe masura ce cresc contributiile celor activi acum in munca. Acest lucru se poate intampla in trei conditii:

    a. cresterea populatiei – de exemplu, daca populatia creste cu 2% pe an, raportul dintre populatia activa si populatia de varsta pensionarii din exemplul de mai sus va fi de 7 la 1 in loc de 4 la 1; astfel, raportul pensii-contributii poate fi mult mai mare in cazul unei populatii in crestere decat in cazul unei populatii stabile; intr-o buna zi insa, cresterea populatiei poate lua sfarsit, iar pentru a mentine beneficiile pensionarilor, contributiile generatiilor in activitate vor trebui sa creasca semnificativ – este exact ceea ce s-a intamplat in tarile dezvoltate sau in Romania; astfel, in optiunile actuale, cand tendinta de imbatranire a populatiei devine tot mai accentuata, vor trebui fie majorate contributiile fiecarui angajat actual, fie reduse beneficiile pentru fiecare pensionar;

    b. cresterea veniturilor reale – in mod evident, nivelul de trai al generatiilor mai tinere este mai ridicat decat cel al generatiilor in varsta, datorita cresterii economice; in acest caz, pensionarii primesc pensii mai mari decat propria lor contributie, deoarece sursa contributiilor este data de nivelul mai mare al veniturilor
    generatiilor tinere; fiecare generatie conteaza, asadar, pe primirea unor pensii mai mari , bazate pe productivitatea celor tineri; in cazul unui esec al cresterii economice pe termen lung, sistemul actual de pensionare ar intra in colaps;

    c. datorita procesului politic – ananghia sistemelor actuale publice de pensii se datoreaza in multe tari procesului politic care nu a ezitat sa promita si sa ofere mai mult decat poate fi suportat din nivelul contributiilor, chiar in conditiile in care se iau in calcul cresterea populatiei si cresterea economica; acest sistem a functionat in avantajul beneficiarilor de pensii din fazele initiale, insa la vremea socotelilor actuale, tinerii din ziua de azi se pot astepta sa primeasca un beneficiu mult mai scazut decat parintii lor pentru fiecare leu cu care a contribuit; explicatia e mai degraba politica, decat pur economica, intrucat oamenii in varsta voteaza mai mult decat tinerii, iar generatia actuala poate vota pentru pensii de un anumit nivel fara a consulta generatia inca nenascuta, careia i se va cere sa plateasca pentru ele; generatiile mai in varsta sunt, uneori, in situatia de a impune transferuri intergenerationale prin intermediul sistemului politic.

    2. Curtea Constitutionala a invocat drept argument impotriva diminuarii pensiilor “proasta gestiune a bugetului public de pensii”, fara a intelege ca fondul public de pensii nu este expus vreunui randament economic, ci este un transfer pur intergenerational.

    Sa ma explic. Un argument puternic economic in favoarea sistemului public de pensii tine de rostul societatii de a asigura un standard de viata minim acceptabil pentru cei mai in varsta. Contributiile la fondul public de pensii reprezinta o metoda indirecta de a-i obliga pe toti la acumularea de economii, cat de mici, pentru batranete. Din pacate insa, sistemul actual public de pensii, numit “pay as you go”, similar multor state europene, nu economiseste pentru viitor deoarece contributiile sunt imediat cheltuite si nu se creeaza niciun capital productiv pe seama lor. Spre deosebire de planurile de pensii private, fondul public de pensii nu este sustinut de nicio investitie reala.

    In exemplul de mai sus, contributii in valoare de 1000 lei produc o pensie de 1000 lei (40 de ani de munca/10 ani de pensie), ceea ce ar presupune ca patru angajati actuali sa plateasca cate 250 lei an pentru a sustine o pensie de 1000 lei pe an. Daca comparam acest randament cu dobanda compusa a unei investitii reale, de pilda cu o rata a dobanzii de 5 procente, o contributie de 250 lei sustine un nivel al pensiei de 3910 lei pe an. Diferenta dintre 3910 si 1000 lei reprezinta costul economic al investitiei pierduta ca oportunitate la nivelul societatii. Asadar, fiecare leu platit la contributiile pentru fondul public de pensii deturneaza leul de la economii private, mult mai eficiente. De aceea, fondurile private de pensii in tarile dezvoltate au atins cote medii de 70% din PIB, in timp ce in Romania procentul este sub 0,7% din PIB.

    Se va prabusi actualul sistem de pensii?

    Romania este vulnerabila din perspectiva:
    - datoriilor deja acumulate in fondul public de pensii de circa 2 miliarde euro in 2010 (1,7% din PIB),
    - imbatranirii populatiei,
    - recesiunii economice prelungite,
    - inlocuirii sau diminuarii economiilor si investitiilor private cu contributiile publice de pensii.

    Daca sistemul actual de pensii ramane neschimbat, el se va secatui in circa 30 de ani, adica cu mult inaintea pensionarii celor care acum sunt studenti.

    Ce este de facut si cine are curajul sa-si asume o problema politica atat de fierbinte?

    Evitarea unei erodari severe a nivelului pensiilor in viitor impune decizii politice extrem de dure in prezent, iar sistemele politice nu exceleaza nicaieri in lume in a face sacrificii curente pentru pensii viitoare. Reformele sistemelor actuale de pensii, in orice stat din lume, ataca atat problema deficitelor mari din fondul public de pensii, cat si problema ineficientei acestuia.

    Deficitele mari ale fondului public de pensii pot fi rezolvate prin:
    - marirea taxelor (contributiilor);
    - diminuarea pensiilor;
    - cresterea varstei de pensionare;
    - impozitarea pensiilor.

    Prima varianta de lucru este indezirabila caci plasam o povara fiscala suplimentara pe forta de munca. A doua optiune a fost declarata neconstitutionala in Romania. Ne raman ultimele doua variante de actiune.

    Ineficienta sistemului public de pensii poate fi rezolvata prin:
    - investirea unei parti din fondul public de pensii in investitii productive, de exemplu, intr-un fond mutual de obligatiuni guvernamentale si actiuni corporatiste;
    - deschiderea oportunitatii ca indivizii sa inlocuiasca parte din contributiile publice cu investitii in conturi private de pensii – investitiile in fondurilor private de pensii au randamente mai mari decat investitiile in obligatiuni guvernamentale.

    Pentru Romania este recomandabila cresterea cu viteza accelerata a contributiilor in fondurile private de pensii prin mecanisme fiscale atractive.

  4. cineva said

    am July 1 2010 @ 12:57 pm

    Dincolo de acest “american bullshit” servit de o tara cu economie SOCIALISTA pentru Romania eu as pune urmatoarea intrebare:

    Cum de, pe vremea Raposatului in plin socialism/comunism etc. SE MUNCEA, SE PRODUCEA atat pt. export cat si consum intern (mult/putin, bine/prost ..) si toti erau SARACI iar odata cu Kapitalismul de dupa ‘89 societatea a devenit DE CONSUM, toti s-au pus pe lene si pe tanjala, productia pentru intern s-a dus dracului dar toti am fost MAI BOGATI ??
    Asta e paradoxul socialismului care trebuie explicat Iuliane, nu povesi pt. copii tembeli americani si anume: cum de in socialism/comunism:
    – se munceste/produce
    – se creeaza/inoveaza
    – se fac infrastructuri de baza ale tarii DE LA ZERO (!)
    – educatia merge brici
    – sanatatea la fel
    iar in “pur kapitalism posdecembrist”:
    – se FURA la toata nivelele
    – se folosesc (intens si fara mentenanta!) infrastructurile construite in socialismul/comunismul anterior
    – mii de meserii parazitare/inutile
    – educatia e muci
    – sanatatea la fel …
    – parazitism social (“asistatii”)
    – creatia/inovatia sunt suntate sub orice forma datorita “concurentei” – din start se gandeste ca “cineva a facut deja asta in alt colt al lumii, de ce sa reinventez eu roata?”
    In socialism/comunism exista diferentiere salariala DAR PE MERIT si nu PE FRAUDA asupra consumatorului sau a statului SAU SPECULA (ceea ce “privatul” de la noi numeste “munca cinstita”)…
    Asa ca profesorul ala poate are nota 10 la teorie dar la practica nu merita nici 2 … Fiindca nu a modelat sistemul cum trebuie!

  5. VIOREL URBAN said

    am July 1 2010 @ 1:03 pm

    @ cineva

    nu ne=am pus toti pe leneveala , nu mai generalizati toti precum va spala astia de la tv si radio creierele !
    eu nu sunt perfect, am gafele mele insa stiu ca muncesc si fac tot ce pot ca sa muncesc cat mai mult ! treaba cu lenea si alte porcarii de dupa 1990 este datorata tot unor programe gresite prin care au vrut sa transforme societatea romaneasca in ce este azi
    insa sunt oameni care au muncit si muncesc si in capitalism [dupa 1990] deci sa spui ca toti ne-am lenevit e o porcarie

    trebuie ceva nou insa cu baze solide si eliminarea tuturor parazitilor si viermilor, insa pentru asta e nevoie de unitate, organizare si altele…lucruri mai nasoale la romani..

    cititi daca vreti : http://www.urbanviorel.ro/2010/06/30/cei-care-nu-fac-nimic-concret-pentru-noi-insa-se-erijeaza-in-idoli-media/

    http://www.urbanviorel.ro/2010/06/29/nu-numai-bugetarii-conteaza/

  6. Oana said

    am July 1 2010 @ 1:14 pm

    in mod normal, toata lumea trebue sa munceasca, fiecare trebuie sa contribuie intr-o anumita masura, cat de mica, la bunastarea generala…doar asa putem inainta..in caz contrar, vom intra intr-un stadiu de involutie (cred)

  7. Anca Florea said

    am July 1 2010 @ 1:14 pm

    inteligent profesor…ma bucur ca ati postat-o…..sper sa castigati multi adepti in tot ce intreprindeti….

  8. vrajitorul.eu said

    am July 1 2010 @ 1:17 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  9. asistentapentruconsumatori.ro said

    am July 1 2010 @ 1:18 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  10. Buduru said

    am July 1 2010 @ 1:27 pm

    Cam tarziu cu articolul asta!
    Am avut deja, acu’ vreo doua luni, o dezbatere pe tema asta, cu “cineva”. Argumentatia mea a fost aceeasi (pro capitalism), dar plasata intr-un alt cadru (nu in cel universitar).
    Pe de alta parte, n-ar fi stricat si continuarea ideii, care-ar fi condus la concluzia ca nici capitalismul, in forma pura, nu rezolva problemele (crize, probleme sociale, etc.).

    Altfel, nu cred nicio clipa ca intamplarea asta s-a petrecut aievea!
    E o istorioara care povesteste despre o jumatate de capitalism intreg.

  11. Andrei said

    am July 1 2010 @ 3:55 pm

    pe intelesul tuturor celor care urla ca le-au scazut salarile…excelent!!

  12. Gabriela Magdalena Ion said

    am July 1 2010 @ 3:56 pm

    Are perfecta dreptate acel profesor, dar noi avem deja si o alta istorie care ar fi trebuit sa ne fi aratat acest lucru pana acum; dar din pacate cei care au putut “capata” nemuncind au stat prea mult in acele pozitii invatand astfel sa “se serveasca” si singuri considerand ca li se cuvine de drept. Dupa ‘89 am lucrat doar la privat si imi permit … Vezi mai multsa afirm ca in timp ce noi (privatii) ne luam salariile la 2-3 sau 5 luni odata, unii rasfatatii cu salariile asigurate de stat , pot trai nejustificat mai scump decat costa “produsul” muncii lor. Si nu este nici corect pentru noi ceilalti si nici profitabil pe termen lung pentru societate.

  13. Cineva nu conteaza cine said

    am July 1 2010 @ 4:03 pm

    Succint si la obiect.

    Sa ne spuna domnul Urban Iulian daca are vreo firma in care e singurul care munceste si pentru ceilalti. Sau daca este singurul angajat in firma. Adica face curatenie, duce gunoiu, intocmeste bilanturi contabile, transporta marfa etc. El nu va putea face niciodata acea firma indiferent cate capitaluri ar avea daca nu ar fi si ceilalti angajati care sa munceasca. Insa cand e vorba de retributii normal ca cel care detine capitalul, patronul sa zicem, e indreptatit sa castige mai mult, nu? NU. GRESIT. Faptul ca domnul Urabn a avut norocul sau sansa sa detina niste capitaluri si sa dezvolte firma nu-i confera niciun drept sa castige mai mult decat ceilalti prin simplul fapt ca detine acele capitaluri. Poate ca in firma respectiva sunt angajati care muncesc de 5 ori mai mult decat domnul Urban. Si poate ca nu au acelasi salariu ca ceilalti dar tot nu castiga ca domnul Urban. Ia sa rezolve un capitalist problema asta. Sa vedem da cu virgula sau nu.

    Pe de o parte da exista si problema aceasta a lenei. Sau a asistatilor sociali. Sau ca nu toti trebuie sa castigam la fel ci dupa cat muncim. Dar de aici si pana la a spune ca in capitalism totul este ideal e cale lunga. Sa vedem ce vor face capitalistii cand nu vor mai avea cui sa vanda produsele. A dar e simplu. Vor subjuga. Isi vor pune angajatii sa munceasca pe mai nimic sa aiba ei profituri mari. Sclavie in toata regula. Si cica am evoluat. Pe naiba.

  14. cineva said

    am July 1 2010 @ 4:07 pm

    @ Viorel Urban
    Viorel, ce numesti tu “munca dupa 90″ ?
    – Megaprivatizarea frauduloasa a sute de compnaii “neproductive”, “mosteniri ale tristului regim” care au costat miliarde si au fost vandute la “licitatii” pe (sub)milioane ?
    – Armatele de avocati , banci si economisti scosi de facultati ca chibriturile pe banda ? Astea PRODUC ?
    – SPECULA cu produse ieftine si de proasta calitate aduse din China si din Turcia se numeste PRODUCTIE ??
    – Mega-companiile de telefonie mobila/internet care si-au amortizat de ani de zile costurile echipamentelor si ale infrastructurilor din tara DAR tin preturile sus si calitatea serviciilor slaba pentru a imbuiba cu mii de euro sefiile din Bucuresti pe spatele prostitirii/inselarii clientilor din tara si a anagajatilor lor prost platiti din provincie ?
    – Plantatiile multinationale care ne sclavizeaza forta de munca si aduc bani inflationisti contribuie cu ceva la productia tarii ?
    – Vanzarea de resurse naturale si cherestea ieftina catre straini ? Si mai nou “donarea” AURULUI DE LA ROSIA MONTANA si cu toate resursele care sunt acolo pe care nici armatele lui Traian si nici Imperiul Austroungar n-au reusit sa le fure in sute de ani ?
    – Contractele de furt organizat cu FMI si Bechtel ?

    ASTA NUMESTI TU CAPITALISM DUPA ‘90 ? ASTIA SUNT OAMENII CARE S-AU TINUT DE “MUNCA” ?? PATRICIU, SOV, VOICU, NICULAE, DIACONESCU etc etc ?
    Nici 100 de firme daca as avea in Romania si nu as putea fi “de dreapta” in sensul gandirii “kapitaliste” romanesti!
    Atat spun si am mai facut afirmatia asta intr-o discutie cu Buduru ca dupa ‘90 in Romania NU A MAI EXISTAT NICI PARTID SI NICI MENTALITATE DE STANGA la nivelul structurilor de conducere! Si sa stii ca nu protectia sociala si nici umflarea prosteasca/inconstienta a pensiilor si salariilor bugetare te transforma automat in partid de stanga! Ceausescu in plin comunism dadea banii cu masura si bine dramuiti ca sa tina sub control inflatia si alte fenomene sociale.
    PSD NU E SI NU A FOST NICIODATA DE STANGA! Asta e marea pacaleala a romanilor. Toti stiu ecuatia asta dar nu le place:
    PSD = PNL = PDL = UDMR = 0

  15. Ruxandra said

    am July 1 2010 @ 4:27 pm

    Daca Romania ar avea mai multi politicieni ca dumneavoastra ar fi grozav.

    Sa o tineti tot asa sis a ramaneti ancorat in realitatea cotidiana.

    Sunt multe lucruri strambe in tara asta.

  16. Geo22@cineva nu conteaza cine said

    am July 1 2010 @ 5:01 pm

    a ajuns cutitul la os romanasilor ????? pai singura solutie ca sa iesiti din criza este ….. SA MUNCITI …… NU MAI ASTEPTATI SA VA DEA STATUL SI [PUNETI MANA LA MUNCA … VRETI BANI CA IN GERMANIA ???? APAI MUNCITI PRECUM IN GERMANIA …. LA MUNCA POMANAGIILOR , LA MUNCA nu gasiti de munca ?? pai poula mea jumate din pamantul agricol e parloaga deci … LA MUNCA

  17. Nea Gogu said

    am July 1 2010 @ 5:02 pm

    Aviz somerilor din sectorul bugetar, mai cu precadere functionarilor de la ghisee: Daca va faceati voi treaba asa cum trebuie si nu stateati mereu cu mana intinsa dupa spagi, cafele, cadouri poate ca investeau mai multe firme in romania, asa erau locuri de munca si pentru voi cand veti fi devenit someri.

    Daca romania investea in autostrazi mari si late in loc sa investeasca in pensii la fosile. Daca platea intelectualii un pic mai bine decat un garcea din intersectie. Daca nici prostu de rand nu pleca capul la toti arabetii, turcaletii si alte jeguri….. multe de zis.

    E mai bine sa stai cu micu si berea pe taraf TV si sa ai pretentie sa-ti dea statul totul la nas, nu-i asa?

  18. Nea Gogu@cineva said

    am July 1 2010 @ 5:02 pm

    TE TINE CINEVA CU FORTA IN SISTEMUL BUGETAR ?? NU ITI CONVINE GASESTE-TI ALTCEVA DE MUNCA, daca nu cumva ai fobie la cuvantul asta

  19. MOise@cineva said

    am July 1 2010 @ 5:03 pm

    ROMANIA …LAND OF CIUCIU’ !!:))

    incepe adevarata criza….mdaaa…din oct 2008 si pana astazi a fost doar preludiu! Acum s-a ajuns deja la penetrare…In ultimii 20 de ani, pulimea “sta a treia oara capra”…:))!!
    Odata in 90 cand securistii, fostii directori comunisti, fostii aprozaristi si sefii de depozite au scos milioanele din beci si au cumparat PE NIMIC jumatate de Romania!!
    A doua oara cand am intrat in UE si-atunci aceasi nesimtiti din 90, impreuna cu odraslele si curvesurile lor au profitat din belsug de 4-5 ani concomitenti de elanul capsunarilor si a miliardelor cash trimise de acestia!
    Iar a treia oara acum…taiem tot cu 15% si marim si tva…iar ca sa fie balul bal…dam afara zeci de mi de cetateni, care indiferent daca taraiau doua dosare pe zi si de rest o frecau la cafele, au FAMILII SI COPIII IN SPATELE LOR…cu alte cuvinte domnilor…”POLITICIENII” ROMANIEI CU O MEDIE DE 3 ACTE IN 20 DE ANI SE DOVEDESC A FI PRINTRE CEI MAI PERVERSI DIN EUROPA…IAR POLITICA ROMANEASCA SA FIE PRECUM LADY UDREA…..sorry:)) precum lady Udrea spunea si nu intamplator – ROMANIA IS THE LAND OF CIUCIU !!:))

    p.s. scuze pt limbaj…dar realitatile de “acasa” m-au chiar f indispus!!

    o zi buna tututror mioriticilor!!

  20. Maria said

    am July 1 2010 @ 5:04 pm

    Pentru bugetari si socialisti-cpomunisti,va tot plingeti ca guvernul actual nu e bun de nimic.Dar celelalte guverne ce au facut?Eu am trait momente mult mai grele in Baragan anii din 1951.Nu aveam decit cerul deasupra capului si parintii au carat apa cu butoaie de la 7 Km pentru a o ridica ,si nu am murit .Si voi va plingeti ca muriti de foame .Mergeti la munca nu asteptati pomeni de la stat.

  21. Toni@bugetari said

    am July 1 2010 @ 5:05 pm

    Bai fratilor, bai carnatilor, voi chiar meritati ce vi se intampla…nu pot crede ca vorbesc aceeasi limba ca si voi !!!!!!!!!!!! Deschideti bine ochii, treziti-va (voi chiar sunteti vii, dati-va 2 palme ??)…astia va taie si voi strigati cat va tin bojocii …las ca’i bine, c’asa treb sa fie ca oricum nu era alta solutie si oricare ar fi fost la conducere tot asa pateam !!!

    Cand era dictatura inainte de ‘90 mai puteam intelege ca plecati capul…dar acum care e motivul !?? Sunteti neam de SCLAVI. La ce v’a folosit integrarea in UE !? v’a scapat de coruptie ? traiti mai bine ? mai curand as zice……ca v-ati vandut de buna voie iar acum treb sa suferiti indeplinirea unor norme europene artificiale in domeniul performantei economice ? de fapt cu cine suntei in concurenta unde vreti sa ajungeti ca tara ma refer ….incotro v’ati intrebat vreodata de ce aceste sacrificii ?!!

    Dar intr’un fel se explica ceea ce se intampla : Sunteti un popor de complexati, de oameni corupti si fara onoare, altfel a-ti fi tras la raspundere un management atat dezastruos…. La voi spaga se invata de la cea mai frageda varsta….scoala va formeaza in acest sens, (BAC-ul, examenele la faculte luate pe bani…). Competentele intr’un domeniu nu se cumpara, se dobandesc prin munca…si iata dovada ca sunteti condusi de incompetenti.
    Sa traiti….de fapt nici macar asta nu meritati.

  22. Cami said

    am July 1 2010 @ 5:05 pm

    Cam acesta e mecanismul crizei financiare mondiale de acuma !!!Si la noi la fel….

    Mai romani, uite cum e cu criza la noi ca si peste tot pe glob:

    Prezentarea a mecanismului crizei financiar-economice

    Unii intâmpina dificultati in a intelege mecanismul crizei. Pentru cei mai multi, acesta le apare ca ceva extrem de complicat si cu origini obscure. In fond, este mai simplu decât ne-am putea inchipui. Cineva a avut inspiratia de a sintetiza aceasta stare intr-un scenariu compus din zece etape. Iata-l:

    1. Ion are o crâsma. Pentru a-si spori vânzarile, el decide sa le ofere clientilor (majoritatea – betivani notorii) bautura pe datorie. Isi noteaza cu grija datoria fiecarui client, tinând astfel un bilant al creditelor acordate. Pe masura ce se raspândeste vorba ca Ion te serveste acum in schimbul promisiunii de a plati in viitor, numarul clientilor creste, iar vânzarile de bautura asijderea. Pe faza, Ion profita de ocazie si scumpeste tuica si berea.

    2. Un consilier bancar abil isi da seama ca afacerea lui Ion este de viitor si ii acorda acestuia un credit pentru dezvoltarea cârciumii. Creditul este garantat cu creantele acumulate de Ion – promisiunile de plata ale betivanilor care ii trec pragul.

    3. Superiorii consilierului bancar – baieti destepti, cu indelungata expertiza in mobilizarea resurselor financiare – refinanteaza creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligatiuni, garantate, desigur, cu datoriile alcoolicilor:
    BEAU-BOND si BEAT-BOND si VOMIT-BOND.

    4. Aceste titluri financiare sunt cumparate si tranzactionate apoi pe piata internationala. Multi investitori nu inteleg ce inseamna aceste obligatiuni si cu ce sunt garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creste, alimentata de cresterea continua a cotatiilor.

    5. Intr-o buna zi, cu toate ca preturile continua sa urce, managerul de risc al unei banci (concediat ulterior, fiindu-i reprosata atitudinea pesimista) decide ca este timpul sa ceara plata datoriilor acumulate de betivii care frecventeaza crâsma lui Ion.

    6. Datornicii nu au cum sa plateasca. Ion nu isi poate rambursa creditul contractat de la banca si intra in faliment.

    7. Obligatiunile BEAU-BOND si BEAT-BOND isi pierd 95% din valoare.
    VOMIT-BOND sta ceva mai bine, valoarea ei stabilizându-se dupa o prabusire de 80%.

    8. Furnizorii cârciumii lui Ion intâmpina serioase dificultati financiare, dupa ce clientul lor a inchis portile si dupa ce obligatiunile in care investisera masiv si-au pierdut valoarea. Furnizorul de tuica este preluat de o firma concurenta, iar fabrica de bere intra in faliment.

    9. Banca este salvata de la faliment de catre Guvern, in urma unor consultari dramatice intre partidele politice.

    10. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obtinute prin impozitele platite de catre persoanele care nu consuma alcool.

    11. Pe langa tot ce a fost scris mai sus, socotiti ca in Romania mai sunt si cei multi, foarte multi, care fac parte din acest mecanism si care fura de rup.
    FURTUL e sport National in Romania.
    Asa veti intelege cum a venit criza asta peste noi !
    SFARSITUL CRIZEI INCA NU SE ZARESTE !!!

  23. Daniel - pentru comunistii, lenesii, si putorile din tara said

    am July 1 2010 @ 5:15 pm

    Munca innobileaza pe om dar societatea noastra nu are nevoie de nobili Munca prelugeste viata deci sa munceasca batranii Munca fortifica organismul deci sa munceasca bolnavii Cine-i harnic si munceste are tot ce vrea cine fura si-o uscheste are tot asa ….Dupa cum vedeti cu Dan Diaconescu presedinte si Ogica prim ministru vom primi 20000 euro per copita fara impozite cu salar si pensie dublate…capitolul munca fiind scos din discutie …sa niii deeeie ca avem copiiiiii….Culmea e ca am vrut sa fiu serios si sa ajung milionar cu yaht si toate celea din reclamele excrocilor care vand zeama de buruieni ca elixir al sanatatii Criza ? E de mult si bine asezata in capul nostru ..asa ca apocalipsa Antenelor m-a gasit cu geamurile inchise si provizii serioase .de ulei ranced si orez cu gargarite bonificat 4-5 % ….Puteti din cand in cand sa fiti seriosi si sa ganditi cu capul vostru? stiu e greu dar incercati….

  24. cineva said

    am July 1 2010 @ 6:12 pm

    Usurel nu va descarcati nervul pe mine ca nu sunt bugetar! Dar SUNT SOCIALIST (nu confundati cu comunismul) si asa o sa mor in convingerea asta! Si nu sunt nici in PSD/PNL nici in PDL nici in vreun gunoi de adunatura ce se numeste “partid politic” in Romanica!
    Lucrez in privat de aproape 10 ani. Am lucrat si in paralel, 5 ani, la stat, in invatamantul universitar. Cunosc bine mizeriile ambelor sisteme. Prostia si incompetenta sunt ceva generalizat atat la stat cat si la privat. (vorbesc de Romania)

    Singura diferenta la “privat” este ca acolo prostia si incompetenta sefului este compensata de calitatile sclavilor (pardon angajatilor…). Daca sefutzul nu se “updateaza” rapid si din mers, FALIMENTUL il bate vesel pe umar… Dai cu biciul prea tare in sclav, risti sa il pierzi si odata cu el si banii si pregatirea ..deci nu iti permiti ca “sef in privat” sa fii nici dictator nici bombonel ..o tii undeva pe la mijloc.

    Cand crapa firma sefutzul se scapa lejer de datorii ca e “baiat destept” insa statul preia maldarul de someri …Pana la urma tot statul “face curat” ultimul …

    Spre deosebire,la stat, in sefie poti fi ORICAT de prost si de incompetent. Nimeni nu te trezeste nimeni nu te deranjeaza. Poti da vina pe orice: Ca ploua afara, ca e mizerie pe drum si de aia nu exista hartie igienica la buda etc etc.

  25. vaimamanoastra said

    am July 1 2010 @ 10:41 pm

    “Nu se poate legifera c? s?racul s? fie liber iar bogatul în afar? libert??ii.” Corect-dar se poate legaliza ca bogatul sa fie liber, iar saracul sa fie in afara libertatii, si sincer in opinia multora de la guvernare ar trebui inchisi astia saraci pentru cam strica atmosfera.

    “Statul nu poate da cuiva ceva, f?r? s? fi luat mai înainte de la altcineva”. Iar e corect-pentru ca acum statul, ca un haiduc modern ce este, ia de la saraci si da la bogati prin taierile astea uniformizate, deci socialiste.

  26. cineva said

    am July 1 2010 @ 10:51 pm

    Deci sa rezumam. In socialism/comunism diferentele salariale(de venituri) se bazeaza pe:
    – studii + calificari (dovada? – miile de specialisti ultrabuni fugiti in strainatate dupa ‘89 care ne zambesc amar..)
    – responsabilitate (nu cred ca un director in comunism avea cat subalternii sai …dar nici de 500 ori mai mult!)
    – munca de PRODUCTIE = acea actiune prin care CREEZI pornind de la resurse natura sau materiale intermediare CEVA
    ——————————————
    in Kapitalism avem ca surse de venit (1000/22milioane de prosti):
    – “maretze privatizari” + licitatii + “afaceri/contracte” cu statul
    – lobotomizarea media (vezi mogulismul)
    – “fentarea” statului si a autoritatilor pe toate caile si la toate nivelele sociale.
    – specula – cea care prin intrarea in legalitate a adus Romania unde e astazi) adica PRODUCTIE = 0 ; China si Turcia va iubim!
    – “industria” serviciilor exacerbata – pe aici se spala banul la greu fiindca este cel mai greu cuantificabila financiar si ca impozite ;) – recunosti si in coma alcoolica o reklama la Vodafone sau la Orange!
    – bancile (un fior ma trece pe spate si ma ia cu rau …)
    – “vanzarea” (=pardon privatizarea) tarii si a resurselor ei strategice.
    – plantationismul multinational scutit de impozite ca deh suntem paradis fiscal pentru altii ..insa pentru ai nostri curajosi intreprinzatori: biciul + japca.

  27. Chirila Minodora said

    am July 2 2010 @ 8:47 am

    am invidiat avocatii dar azi va spun sincer ca nu vreau sa fiu avocat conditii de munca jalnice mediocre dar e adevarat banii se fac mai usor dar cu ce pret? eu sanatatea nu mi o vand prefer sa fiu modesta dar niciodata ipocrita…SANATATE sa avem!

  28. Marius Ciuca said

    am July 2 2010 @ 8:47 am

    Preferi sa faci foame, dar avand principii solide de viata? Sau preferi sa traiesti asa cum iti place, chiar daca ai “principii flexibile”?

  29. Geanina said

    am July 2 2010 @ 8:48 am

    poate nu am inteles eu bine..profesorii nu muncesc? doctorii nu muncesc?functionarii nu muncesc?adica bugetarii nu produc nimic?

  30. Bugetar puturos said

    am July 2 2010 @ 9:19 am

    Deci conferentiar universitar fiind as fi un puturos care sta cu mana intinsa la stat? Dupa aproximativ 20 de ani de scoala, studii, doctorat si studii postdoctorale as un parazit care sta in carca privatilor, acesti arhangheli ai Romaniei de azi? Produsul muncii mele n-ar valora nimic. Bravo, domnilor! Viitorul tarii e pe maini bune. Prefer totusi sa-l contemplu din socialista Suedie.

  31. Dani said

    am July 2 2010 @ 10:05 am

    Exemplul e super!

    Dar trebuie sa tinem cont ca si socialismul are partile lui bune, de exemplu copiii sub 16 ani si pensionarii peste 65-70 de ani NU POT, sau mai bine zis, NU TREBUIE A MUNCEASCA.

    Apoi sunt BOLNAVII, CEI CU HANDICAP etc.

    A nu ajuta aceste categorii e echivalent cu un genocid!!!! Copii care primesc 30 RON lunar nu se cheama ca sunt asistati social… iar daca parintii sunt bolnavi, sau decedati, sau pur si simplu someri, copiii aceia sufera pe nedrept!

    Capitalismul pur e o jungla, si duce la simpla eliminare a celor defavorizati (batrani, femei, copii), in favoarea tinerilor cu capacitate de munca.

    Esenta e gasirea unui echilibru intre stanga si dreapta – pensii decente (nu cat 7 salarii medii), alocatii pt copii decente (nu 7% din salariul minim), salarii decente (nu bugetari bugetivori cu 10-20 salarii medii), pensii pt limita de varsta sau incapacitate de munca REALA (nu exagerat de multi falsi invalizi care secatuiesc fondul de pensii).

  32. carmen said

    am July 2 2010 @ 10:08 am

    pai cum sa fie egalitate cand intr-o intreprindere slujbasii,adica subalternele ,muncesc de le sar capacele,si le ies ochii din orbite,ca de asa-i in tenis,unii muncesc si altii sa traiasca sefutele,unele dintre ele,inpreuna chiar cu jurista fac lucrarile particulare in timpul programului,
    si cand le-am spus in fata ca n-am mai putut sa rabd atata mitocanie mi-au gasit spini in mamaliga,si mi-au desfacut contractul de munca DISCIPLINAR pt un motiv de rahat,o tapa introdusa de ele ca sa-si poata face mai departe lucrarile particulare in cele 8 ore de program?dar Dumnezeu e mare,si sper sa le vina cinevba de hac!asta se-ntampla intr-o intitutie din subordinea MAI, suventionata de guvernul Romaniei.

  33. carmen said

    am July 2 2010 @ 10:11 am

    si cum nu este suficient,desfacerea contractului de munca DISCIPLINAR nu da dreptul la SOMAJ sau ajutor social,si deci nu se gaseste de munca pe o raza de cativa km in Romania….

  34. aliada said

    am July 2 2010 @ 10:26 am

    @ tony
    schimba “sunteti” cu “suntem”, banuiesc ca si tu esti tot roman, si daca generalizezi fa-o pe de-a-ntregul

  35. aliada said

    am July 2 2010 @ 10:42 am

    @bugetar puturos
    Dumneavoastra, dupa cateva ore de predat mergeti acasa si va strangeti copii in brate , va jucati cu ei, aveti si vacante la greu, la examene tot mai pica un “protocol”, sotul meu lucreaza in mediul privat , pleaca dimineata si se reintoarce seara obosit frant, nu mai e in stare de o vb buna de jucat cu copilul nici nu mai vorbesc…….si stiti care e singura asemanare cu dumneavoastra? are toti atatia ani de scoala, doctorate si postdoctorate facute in strainatate si nu in tarisoara noastra unde totul “costa”
    asa ca…………..nu zic ca poate nu ati avea dreptate….dar NU VA MAI VICTIMIZATI ATATA!!!!!
    Si inca un pont: daca faceti rost de o baza de date a unei agentii de turism veti putea vedea ca vacantele cele mai scumpe sunt luate de profesori si functionari publici……
    Cred ca singurii din mediul bugetar care nu merita sa sufere sunt pompierii si medicii….noroc ca medicilor li se ofera dreptul de a luvra in “strainataturi” pe un salar pe care il merita

  36. VIOREL URBAN said

    am July 2 2010 @ 10:47 am

    @ aliada

    bine zis!

  37. aliada said

    am July 2 2010 @ 10:48 am

    SI ACUM PENTRU TOTI BUGETARII CARE SE PLANG AICI , LASATI PLANGEREA DE MILA SI PERFECTIONATI-VA FRATILOR, INVATATI CE INSEAMNA SA MUNCITI ” UNDER STRESS”, SA AVETI PARTE DE PROIECTE CU “TIME LIMIT”, SA FITI IN STARE SA NE LUATI LOCUL SI APOI MAI STAM DE VORBA….

  38. Marius Ciuca said

    am July 2 2010 @ 3:20 pm

  39. Geanina said

    am July 2 2010 @ 3:21 pm

    Marius, sunt profesori si profesori, doctori si doctori..etc. insa nu putem spune, in niciun caz ca, pt unii, care sunt incompatibili nu numai cu munca lor, ci si cu insasi calitatea de om, trebuie sa condamnam o intreaga categorie. Daca ar exista institutii de verificare, punitive aceste specimente ar disparea, nu?

  40. Geanina said

    am July 2 2010 @ 3:21 pm

    Domnule Urban, sunteti singurul politician roman care mi-a castigat respectul deocamdata,pt multe din ideile si activitatea din care stiu cate ceva pana acum. Am tinut sa va spun asta, inca o data.
    Problema bugetarilor se pune astfel:
    E clar ca scoala, educatia trebuie controlata de stat. este o parte rpea importanta ca sa fie lasata la voia … Vezi mai multntamplarii. Insa..numarul de educatori tebuie calculat la populatia de educat. Mai mult, numarul de educatori trebuie corelat cu necesitatea de PIATA! La noi NIENI nu a facut asta pana acum, avem absolventi care au meserii moarte. Toate aceste lucruri inseamna salarii in plus. Cineva ar trebui sa faca o evaluare economica a Romaniei si apoi sa coreleze necesitatile cu cele educative.Automat se vor crea si vor disparea obiectele inutile, implicit profesorii inutili.
    In al doilea rand, sanatatea, sistemul medical, a fost deja distrus. Fie economic, fie ca si pregatire. Sunt medici , ca si profesori, care nu au nimic de a face cu meseria in sine. medici si profesori pe are NIMENI nu-i trage la raspundere..dar f. putine exceptii..
    red ca sanatatea si educatia sunt BAZA unei societati, daca nu se calculeaza foarte bine necesitatile in aceste arii societatea nu re sanse sa suprvietuiasca.
    In plus, daca EDUCATIA este cea corecta, sanatatea nu ar avea probleme si nu ar mai trebui atatia bani pt tratamente..prevenirea bolilor prin promovarea unui stil de viata si al unui comportament responsabil este un lucru usor de facut, dar in detrimentul celor care au interesul sa-si vanda produsele junk. Daca statul are forta sa elimine prin educatie toate firmele si produele junk de pe piata, atunci si-a rezolvat din start cel putin doua mari probleme: sanatatea si responsabilizarea cetatenilor…asta insemnand si bani la buget..si nu putini.Decat sa se scumpeasca medicamentele, mai bine se previn boli, prin campanii sustinute de inducere a unui comportament sanatos, respnsabil!Stiu ca cere timp, dar poate nu atat de mult timp..incat sa nu merite.
    Restul bugetarilor trebuie calculati in functie de numarul de locuitori pt care sunt alocati. Personal as pleda in favoarea sistemului american, dar nu avem atat simt civic la noi inca…
    Cred ca limitrea numarului d efunctionari in primarii, functie de nr e locuitori este excelenta.
    Mai cred ca ar tebui stimulata si controlata crearea scolilor si a spitalelor private si ca primariile ar trebui sa fie platite de cei care i-au ales. Adica, din salarul fiecaruia ar trebui sa se precizeze clar ce suma este alocata primariei, cu posibilitatea ca cel care plateste sa-si retraga contributia! tot asa si pt educatie si pt sanatate.Nu statul sa plateasca, ci NOI, DIRECT!Atunci responsbilizarea va fi imensa…iar statul isi va fi rezolvat o mare problema!

  41. Bogdan said

    am July 2 2010 @ 3:22 pm

    Iulian, ca om de dreapta, eu sunt adeptul ’statului minimal’, bazat pe cei doi piloni ai dreptei autentice: proprietatea privata si familia. Un stat minimal are atributii foarte limitate si, evident, un numar… minimal de bugetari. Uite-asa se rezolva problema.

    Modelul meu politic este conservatorismul autentic din SUA, reprezentat de oameni precum congressman-ul Ron Paul.

    Multe salutari!

  42. cineva said

    am July 2 2010 @ 4:34 pm

    @aliada
    Pai daca medicii rezidenti si cei specialisti pleaca in strainataturi tu iti dai seama cine semneaza “certificatele de handicap grav” (contra spagii de rigoare – mica/mare nu conteaza) a milioane de “asistati social” ?
    Or sa aiba curajul papagalii portocalii ai PDL-ului sa se atinga de hartia semnata a vreunul sef de clinica sau de spital ? Si la o adica ce-i poti face aluia care e si IMPLICAT POLITIC ?? Si pe care daca il dai afara sau il sanctionezi disciplinar e capabil sa DISTRUGA o institutie intreaga ?
    Iti zic eu Iuliane ca peste semnatura lui Cercel nu trece nici Basescu! Asa ca lasati vrajelile de OTV ca o sa faceti ordine in tara si ii puneti pe “handicapati” la munca!
    Vreti sa faceti ordine odata pentru totdeauna in “asistatii sociali” si pomanagaii statului – platiti si chemati comisii de doctori si asistenti sociali din UE!

  43. cineva said

    am July 2 2010 @ 4:39 pm

    Aliada, in plantatia multinationala imputita unde lucrezi (si care crezi cu naivitate ca este esenta cristalina a kapitalimului pur..)
    munca “under stress” crezi ca produce rezultate de calitate ? NU!
    Doar e biciul porcului capitalist (ex. securist) cu care te tine in obedienta.
    Ia compara calitatea produselor facute pe vremea Raposatului (cand se zice ca toti frecau menta …) cu calitatea produselor facute la “traforaj-viteza” acuma …

  44. jitu said

    am December 27 2010 @ 3:18 pm

    bine ca in sfarsit s-a scris articolul pe subiect si a iesit tara din criza in criza ,caci din criza in criza ajungem la psiu ,,deci s-a incheiat cu trandaveala ,de cand astept sa nu mai carcoteasca cineva cand pdlismul munceste pe sub branci ,impreuna cu ilienismul psd-ist si pnl-ismul de tip crin cretin ,chiliman ,sau oprismul ,felcer ,sau basismul yancheu ,perpeleu

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean