Pentru prevenirea şi combaterea abuzurilor de la Consulatul Român Los Angeles, românii din cele 11 state arondate acestuia se pot adresa Asociaţiei pentru Consumatori (APC)

Tweet this

De curând forurile naţionale române au luat unele măsuri de prevenire şi combatere a abuzurilor de la Consulatul General Român din Los Angeles, California. Şi asta în urma unui val de nemulţumiri care s-a dovedit a fi în creştere în ultimul timp.  Reclamaţiile au fost depuse atât la Consulat cât şi prin mass media americană.

Pentru a contribui la o analiză corectă şi completă a situaţiei reale din cele 11 state americane arondate Consulatului Român din Los Angeles, aducem la cunoştinţa comunităţii româneşti americane că cei care au avut experienţe negative cu angajaţii Consulatului Român din Los Angeles se pot adresa în două locuri. Primul ar fi domnului senator Iulian Urban, vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senatul României, pe adresa: iulian.urban@gmail.com. Al doilea ar fi Asistenţa pentru Consumatori (APC) printr-o sesizare la adresa : office@asistentapentruconsumatori.ro,

S-a înfiinţat site-ul www.asistentapentruconsumatori.ro al Asistenţa pentru Consumatori (APC)

Asistenţa pentru Consumatori (APC) este o organizaţie înfiinţată special pentru a ajuta cetăţenii abuzaţi

Intensificarea abuzurilor comise împotriva consumatorilor români, cât şi ineficienţa modului de apărare a drepturilor consumatorilor a ANPC, au făcut posibilă şi necesară, apariţia în România a primului site de asistenţă dedicat consumatorilor români, după modelul de succes al organizatiei The National Association of Consumer Advocates (NACA), care apără şi promovează în Justiţie cazurile consumatorilor americani victime ale abuzurilor comercianţilor.

Site-ul www.asistentapentruconsumatori.ro , îşi propune să devină, asemeni NACA , o organizaţie la nivel naţional, cu peste 1000 de avocaţi afiliaţi, şi care să reprezinte un număr mare de consumatori ce au fost victime ale unui comportament fraudulos, abuziv şi agresiv din partea comercianţilor cu care aceştia au intrat în raporturi contractuale. Ca şi organizaţie dedicată în totalitate promovării dreptăţii pentru consumatori, membrii afiliaţi ai www.asistentapentruconsumatori.ro [ APC ] şi clienţii lor, urmând să se implice activ în promovarea unei pieţe cu practici oneste şi protejării drepturilor consumatorilor, în special ale acelora cu mijloace mai modeste de trai.

Aşadar, cetăţenii trebuie să înţeleagă că, orice nedreptate, orice practică  injustă trebuie adusă la cunoştinţa autorităţilor. Dacă cei nedreptăţiţi vor rupe tăcerea şi vor avea curajul de a denunţa pe cei care au un comportament abuziv în serviciu, aceştia vor putea fi anchetaţi şi pedepsiţi ca atare de oamenii legii. Chiar şi în situaţii de criză economică, cetăţenii trebuie să fie protejaţi şi respectaţi.

Marina Glodici




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 646

2 Comentarii pana acum»

  1. vrajitorul.eu said

    am June 23 2010 @ 1:53 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  2. asistentapentruconsumatori.ro said

    am June 23 2010 @ 1:53 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean