Poveşti de succes la Spitalul Grigore Alexandrescu- Povestea lui Raducu
Răducu este un băiat obişnuit. Acum este chiar un băiat mare, un adolescent, liceean. Când l-am cunoscut era un băieţel speriat pe un brancard şi se uita la fiecare medic cu o încredere neţărmurită.
„Doamnă, vă rog să aveţi grijă de mine. Nu vreau să-mi taie piciorul!”. Acestea sunt primele cuvinte pe care mi le-a spus Răducu, un băieţel obişnuit, întins pe un brancard, care mă privea fix în ochi, serios, cu încredere, în urmă cu 2 ani.
Dar să vă spun povestea. Răducu era în vacanţă, într-o vară toridă şi a mers la câmp, să îşi ajute bunicii. A alunecat în şanţul din spatele unei maşini agricole şi piciorul i-a fost prins de acest utilaj, fiind strivit, aproape smuls. Adus de urgenţă, cu elicopterul SMURD, la Spitalul “Grigore Alexandrescu”, Răducu, un băiat foarte serios şi curajos, stătea pe brancard şi mă ţinea de mână, în timp ce încercam să îl încurajez şi să îi explic ce urma să se întâmple.
În scurt timp, chirurgii şi anesteziştii – în echipă interdisciplinară (chirurgie plastică – microchirurgie şi ortopedie) au intrat în sala de operaţie, au evaluat situaţia, au făcut intervenţia chirurgicală pentru salvarea piciorului acestui baiat. Lucrurile nu stăteau bine deloc; toate ţesuturile erau distruse, oasele gambei erau fracturate în mai multe locuri, muşchii, vasele de sânge, erau distruse de jur- împrejur. Şi totuşi, cu toţii mai aveau o speranţă; era dorinţa lui Răducu să nu aibă un picior amputat. A doua zi după operaţie, Răducu m-a aşteptat cu un zâmbet pe faţă. Nu plângea, nu se văita, doar zâmbea.
„Bună ziua, doamnă, ce bine că aţi venit să mă vedeţi. Cred că sunt bine. Vă rog să le spunţi să nu îmi taie piciorul”. I-am explicat că toată lumea încerca din răsputeri să ţină seama de dorinţa lui, dar că trebuia să asteptăm. Să aşteptăm şi să fim încrezători. Răducu a avut întotdeauna încredere în mine, ca şi în ceilalţi medici.
Au urmat încă două săptămâni de tratamente, pansamente şi intervenţii chirurgicale. Singura soluţie pentru ca Răducu să păstreze piciorul a fost o intervenţie foarte dificilă, prin care s-a scurtat porţiunea distrusă (circa 15 centimetri) şi s-au reataşat formaţiunile anatomice. În fine, lucrurile au mers bine.
Răducu era deja prietenul întregii echipe, ne spunea tuturor pe nume, cu aceeaşi politeţe ca la început. Nu l-am auzit niciodată să se plângă de nimic, iar mama lui, care i-a stat mereu alături, era mereu optimistă (nu ştiu unde şi-a ascuns dânsa lacrimile, dar a făcut-o, pentru ca baiatul dânsei să nu fie nicio clipă trist). Intervenţiile chirurgicale şi tratamentul de prevenire a complicaţiilor şi infecţiilor posibile a fost un succes. A început un proces de reabilitare fizică şi psihologică, pentru acest băieţel foarte serios şi foarte hotărât. El trebuia să meargă acasă, să meargă la şcoală, cu un picior mai scurt cu 15 centimetri. V-aţi rupt vreodată tocul la pantofi? E o senzaţie foarte neplacută, dar tot nu puteţi întelege cât de greu era pentru Răducu. La fiecare 2- 3 luni a revenit la spital, pentru a prinde momentul noilor intervenţii chirurgicale, acelea care aveau să îi redea posibilitatea de a merge, prin folosirea unui fixator extern şi realizarea unei alungiri de gambă.
Acum câteva zile, trecând grăbită şi îngândurată prin curtea spitalului (aşa merg adesea doctorii, cu privirea aţintită înainte, uşor încruntaţi, gândindu-se la cine ştie ce caz grav care îi aşteaptă) am auzit o voce cunoscută:
„Doamna doctor, ce mai faceţi ?” Era Răducu, acum un băiat mare de 15 ani, cu un surâs luminos pe faţă. Tocmai terminase şcoala şi revenise pentru tratament şi recuperare. Mi-a arătat cu mândrie fixatorul extren şi mi-a spus că a obţinut deja o alungire de 10 centimetri. „Sigur anul viitor voi putea merge !”.
Nu am nicio îndoială că atunci când acest baiat foarte serios îşi propune ceva, aceasta se va întâmpla. Am stat de vorbă câteva minute şi ne-am amintit amândoi cum a fost atunci, în prima zi. Mi-a povestit toate spaimele, dar şi toate izbânzile noastre. Mi-a vorbit frumos despre fiecare medic şi asistent care l-au ingrijit; îşi amintea numele lor. Mi-a povestit planurile sale de viitor.
Nu vă puteţi imagina ce privilegiu este ca un băiat foarte serios de 15 ani să îţi destăinuie, ca unui parinte, planurile sale de viitor.
Aceasta este o poveste de succes a unei echipe medicale foarte compexe şi determinate, dar mai ales a unui băiat care are planuri mari de viitor.
Dr. Mihaela Enescu
Medic specialist pediatrie
Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu - http://www.spitaluldecopii.ro/povesti-de-succes/povestea-lui-raducu/
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro
Liliana Nastase said
am June 20 2010 @ 5:06 pm
LA PUSCARIE CU MEDICUL CORUPT SI CRIMINAL IN SERIE COLECTIV,DR.BASCA!
vrajitorul.eu said
am June 21 2010 @ 10:36 am
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am June 21 2010 @ 10:36 am
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
moni said
am June 21 2010 @ 2:16 pm
Dl Dr Basca este unul dintre cei mai buni medici pe care ii avem. De accea opereaza si cazurile dificile pentru care multi medici din Romania noastra nu isi asuma raspunderea.
A salvat multe vieti.
Sunt foarte multmita de dansul ca medic. Baiatul meu are 11 ani si de fiecare data dl Dr Basca a fost de un real ajutor.
Multe multumiri si multa sanatate dle Dr Basca.
moni said
am June 21 2010 @ 2:18 pm
pt. liliana nastase:
traim intr-o tara libera.
du-te la alt spital sau la alt medic daca esti nemultumita de dl. dr. Basca.
Nu mai presta afirmatii pe care nu le poti sustine.
Dona said
am June 22 2010 @ 12:08 am
Chiar nu se sesizeaza isteria dirijata, indusa, referitor la medicii nostri? Ca nu mai au cu ce opera sau oferi ingrijiri minime observa cineva? Sandalele doamnei Udrea(o pereche!)ar asigura cateva zile de spitalizare cu ingrijiri complete! De ce oare medicii romani care pleaca in strainatate sunt bine cotati? V-ati pus vreo clipa in situatia unui student si absolvent de medicina? Stiti cat au de studiat, cat ii costa, la ce renunta? Nu cumva ne este mai usor sa racnim si sa invinuim in loc sa vedem sursa raului?
Si, da, domnul conferentiar doctor(pentru avizati) Basca, este un medic minunat si ca el multi altii. Pacat pentru ei ca nu au plecat toti in strainatate pentru ca romanii sa fie ingrijiti de nigerieni sau congolezi veniti in practica aici…
Multumiri doamnei doctor Enescu pentru minunata poveste.Multumiri si domnului conferentiar Enescu pentru ca exista!
DELIA TITRADE said
am June 30 2010 @ 8:34 pm
Neavand copii si intrand in categoria celor care ” nu stiu ce inseamna “, va propun un alt mod de a gandi viata si munca celor carora ne incredintam, in situatii limita, viata. Voi incepe cu intrebari, universal valabile oricarui dintre noi, cei care ne permitem sa judecam oameni!
Cati am stiut candva numele medicului care ne-a ajutat venirea pe lume?
Cati pot rosti numele medicului pediatru care ne-a urmarit evolutia sanatatii?
Cati au avut grija de a multumi macar o singura data celor care la un moment dat le-au redat viata?
Cati au avut puterea de a alege meseria de medic?
Ne sperie sirene alergand in noapte spre camere de garda. Dar uitam tot ceea ce se intampla de la intrarea pe poarta unui spital. Oameni asemeni noua, ne primesc purtand din acel moment toata responsabilitatea vietii noastre. Ii auzim doar la final, care obligatoriu, trebuie sa fie pozitiv. Si uitam tot drumul care ne duce acolo. Ne-am obisnuit sa povestim tuturor ceea ce traim, ca pacienti. Dar cati avem puterea de a recunoaste grija, emotiile, munca si lacrimile din ochii celor care ne-au facut sa renastem. Fiecare viata salvata este povestea unor destine, de medic si pacient. O impartim voit, spunand ca ne-am vindecat, fara a ne gandi macar si cum s-a intamplat.
Cand am uitat sa iubim oamenii? Cum am uitat sa le multumim pentru fiecare emotie investita in a ne reda sanatatea? O facem cu aceeasi masura cu care nu ii obligam sa ne ajute. Intr-un spital de copii se ramane cu imaginea lacrimilor sterse din ochi de mama si fiu. Mai exista manuta intinsa a multumire si sarutul minunii ridicate pe varfuri pentru a ajunge la un obraz de medic. Se bucura cu atat si merg mai departe cu grija si speranta pentru un alt caz. Sunt medicii parinti, la care grijile propriilor copii fac loc problemelor noastre.
Copiii stiu sa iubeasca si inteleg ajutorul primit asa cum noi , adultii nu o vom face niciodata!
Invatati macar de la ei, dragi parinti care stiti mai bine decat oricine dragostea! Repetati-le gesturile curate doar pentru a reusi sa vedeti in ochii tuturor medicilor, lacrimile…De tristete, speranta, munca si viata! Lacrimile si minunile tuturor medicilor din Spitalul Grigore Alexandrescu.
Simona said
am June 30 2010 @ 10:00 pm
cazul in spta nu are legatura cu Dr. Basca.
Nu inteleg in ce tara de traim…ca sa amestece oamenii planurile in asa hal!!!( ma refer la commenturi, unele bizare)
am fost pacient in acest spital in copilarie si acum merg cu copiii mei, ori de cite ori am nevoie, pentru ca acolo exista medici buni, pe specialitati.
recunosc in aceasta poveste atit ceea ce am trait eu, cit si spiritul care anima acesti oameni, ce fac cinste tariilor.
nu puteti intelege bunatatea si suferinta…daca nu le traiti.
am vazut in acest spital …minuni..copii paralizati care..au putul folosi miinile sau piciorusele…
nu inteleg ce se intijmpla in acesta tara minunata, cu oameni extraordinari..
uneori ma gindesc ca “fenomenul Pitesti”..se intimpla si azi. daca spui ca cineva a facut ceva bun…imediat esti injurat.
CINE sunt cei care injura..binele? CINE sunt cei care distrug orice functioneaza bine???
nu-mi raspundeti. sunt prea impresionat de poveste. pe mine m-a tratat profesorul Vereanu .
nico said
am September 25 2010 @ 4:08 pm
……multe multumiri pt dr mircea andriescu……cel mai bun doctor…sunt ff multumita de dansu….sai ajute dumnezeu sa fie sanatos ca sa ajute si alty copiii……:-*:-*:-*:-*…