TCE Logistica intră în insolvenţă
Autor: CAPITAL Online
TCE Logistică, divizia de transport şi curierat a grupului RTC, a intrat în reorganizare judiciară, pe fondul crizei financiare, şi are datorii de 8,5 milioane euro, din care 3,3 milioane euro la bănci.
"O parte dintre clienţi au intrat şi ei în insolvenţă
în ultimele 18 luni, generându-ne astfel probleme de cash flow. Pe lângă această presiune, începuse să devină destul de apăsătoare problema penalităţilor care se adăugau datoriei cumulate, şi de aceea avem nevoie de reeşalonarea acestora şi eliminarea acestor presiuni pe perioada aplicării planului de reorganizare. Acestea impun reorganizarea judiciară, pe care sperăm să o parcurgem în următorii doi-trei ani", a declarat, într-un comunicat, preşedintele executiv al firmei, Sorin Sofian.
TCE Logistică a avut anul trecut o cifră de afaceri de 19,5 milioane de euro şi a raportat pierderi.
Tot anul trecut, firma a concediat 655 de angajaţi, în condiţiile în care în luna octombrie avea 1.250 de salariaţi, şi a renunţat la 270 de maşini, ceea ce a dus la reducerea fondului de salarii cu 37%. O altă direcţie de eficientizare a fost reducerea cu 40% a cheltuielilor cu subcontractorii.
Împreună cu administratorul judiciar, respectiv Casa de Insolvenţă Transilvania, TCE Logistică va prezenta în următoarele săptămâni planul de reorganizare a firmei.
TCE este rezultatul fuziunii dintre TCE Logistică, firma de transport şi logistică din grupul RTC, şi compania de curierat Curiero.
Grupul RTC are opt divizii, respectiv Diverta (aflată în insolvenţă), Rafar, Proffice, TCE, Flaro, Sistec, Rimobi, Q-Power şi desfăşoară activităţi în mai multe domenii, precum retail, distribuţie şi producţie
de produse pentru birou, IT şi dezvoltări imobiliare.
Procedura reorganizării judiciare este reglementată prin Legea 64/1995 privind reorganizarea şi falimentul.
Legea prevede că, în baza unui plan de reorganizare, debitorul va continua activitatea sub supravegherea unui administrator, până când judecatorul sindic va dispune intrarea companiei în faliment.
Debitorul sau administratorul sunt obligaţi să prezinte judecătorului sindic, trimestrial, rapoarte asupra situaţiei financiare a companiei în cauză, documentaţiile fiind transmise şi creditorilor.
Furnizorii de electricitate, gaze naturale sau apă nu au dreptul, în perioada de reorganizare, să sisteze serviciile.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































nagy ibolya said
am August 11 2010 @ 11:11 am
nu sunt surprinsa ca aceasta firma i intrat in insolventa.O firma care isi trateaza clientii ca tce logistica in conditiile economice actuale isi merita soarta.Din aproximativ 5 trimiteri expediate cu aceasta firma unul s-a pierdut in timpul transportului AWB7493282 /10.10.2008-nici pana azi nu am primit despagubirea aprobata.Cand analizez bilantul lor,sunt convinsa ca nu are nici un rost sa fac cheltuieli suplimentare pentru a ma adresa la masa credala.Aveti grija cand va alegeti transportatorul.
Dan said
am August 13 2010 @ 12:08 am
Nu mai minti, awb scris de tine nu este de la TCE. Trezeste-te din bautura.
cri said
am September 12 2010 @ 6:38 pm
Dan, trezeste-te tu baiete.AWB este de la TCE.
http://www.9339.ro/tracking.php?sdt=7493282&cauta_sdt=Cauta+AWB
Somn usor si joc de glezna!
DRAGAN MIHAELA said
am October 7 2010 @ 1:07 pm
LASA DE DORIT CALITATEA SERVICIILOR SI A ACHITARII DEBITELOR FATA DE COLABORATORI.SOCIETATEA NOASTRA A PRESTAT SERVICII DE TRANSPORT PENTRU ACEASTA FIRMA,TOTI ANGAJATII SUNT INSTRUITI IN A MINTI.AZI NE AFLAM PE LISTA CREDITORILOR CU SUMA DE 13.000 LEI.
INAINTE CA TCE SA INTRE IN INSOLVENTA ,SILVIU MARIN DIN DEPART TRANSPORT ,NE-A COMUNICAT CA SOCIETATEA INTRA IN INSOLVENTA SI CA AR TREBUI SA STIM CUM ESTE CU RECUPERAREA DEBITULUI-ADICA NICI ODATA.
NESERIOSI,TEPARI!!!!
ATENTIE LUCREAZA ACUM PE FIRMA TCE TRANSEXPRES!!!
dionis ionel said
am January 16 2012 @ 7:59 pm
ardilar focu pe silviu marin de nesimtit escroc tepar…o data o sa plateasca el pt toate nelegiurile facute ..