În România a părut o nouă meserie/ocupaţie. Nu este recunoscută de nomenclarul oficial, dar reprezintă o ocupaţie extrem de bănoasă.

Nu se cer studii superioare, chiar este de preferat ca “aplicantul ” să aibă maxim 8 clase. Este foarte bine remunerată, dar nu pentru cel/cei care o prestează, ci pentru “impresari” (a se citi intermediari).

Este vorba despre “cumpărătorul de firme”, un individ aparent onest (sau inconştient) , care este dispus să ia în cârcă firme cu (mari) probleme financiare.

Serviciul de Informaţii ANTITEPARI.ro dedică o secţiune specială acestei “meserii”/ocupaţii, prezentandu-vă “cumpărătorii de firme” si achiziţiile acestora, cu menţiunea că orice afacere cu astfel de firme prezintă un mare risc de neîncasare a contravalorii produselor livrate către aceste societăţi.

Anunţuri de genul „preiau firme cu datorii, la bugetul statului, bănci, leasing, furnizori, prin Registrul Comerţului. Se preia întreaga contabilitate, se schimbă şi domiciliul fiscal” sunt cu nemiluita pe site-urile de profil, fiind postate atât de avocaţi/jurişti, de indivizi care se prezintă ca şi consultanţi fiscali, dar şi de mari firme de avocatură.

Deşi pare de necrezut, astfel de oferte nu sunt ilegale şi au un succes deosebit, numeroşi fiind cei care preferă să plătească un comision de câteva sute de euro, în loc să-şi achite datoriile de zeci de mii de euro sau poate chiar mai mari.

Ceea ce unii dintre „şmecherii” care îşi vând firmele (cu datorii cu tot) nu ştiu este faptul că, totuşi, pot fi traşi la răspundere pentru faptele comise în perioada în care au fost asociaţi şi/sau administratori ai firmei respective. Însă, de regulă, se porneşte de la premisa că aceste prevederi legale nu se aplică.

În general, tranzacţii la care se referă anunţurile menţionate se desfăşoară după următorul „traseu”: administratorii/asociaţii unei firme care are datorii sau care are alte probleme de (ne)respectare a legii (de exemplu nu a depus declaraţii fiscale, bilanţuri etc) contactează „consilierul” (cel cu anunţul), îi achită comisionul convenit, iar apoi, la Registrul Comerţului, firma este cesionată către un „boschetar”.

De obicei, consilierul are o procură (de reprezentare) de la acest „boschetar”, astfel încât tranzacţia la Registrul Comerţului să fie făcută fără prezenţa persoanei respective.

Pentru a da şi mai mult de furcă celor care au de recuperat bani de la firma vândută şi pentru ca instituţiile abilitate să aibă motive pentru a tergiversa rezolvarea problemei, mare parte din tranzacţiile cu firme implică şi mutarea sediului social într-un alt judeţ decât cel iniţial, precum şi modificarea numelui societăţii.

Cert este că, în cazul acestor tranzacţii, legea este permisivă şi nimeni nu şi-a manifestat intenţia de a o schimba, dar şi reprezentanţii Registrului Comerţului închid ochii la astfel de „mânăreli”, alimentând speculaţiile că, de fapt, ar avea „cota parte” din comisionul încasat de „consilier”.

Unele dintre firmele trauzacţionate după această reţetă „mor” la scurt timp după vânzarea către „boschetari”, prin deschiderea insolvenţei sau prin inactivitate. Grav este faptul că, în ultima vreme, aceşti consilieri au ajuns la concluzia că este posibil un nou câştig prin „valorificarea” acestor firme.

Mai exact, le „revând” unor persoane care intenţionează să-şi ţepuiască furnizorii. În cele mai multe cazuri, această „revânzare” nu se face cu acte, ci se derulează astfel: „consilierul” contactează sau este contactat de „ţepari”, le percepe un comision consistent, după care îi pune în legătură cu „boschetarul”.