Campanie nationala – Introducerea in Constitutia Romaniei a dreptului la protectia consumatorilor
Domnului Iulian Urban
Preşedinte al Asociaţiei de Asistenţă pentru Consumatori
Sub presiunea mişcării consumatoriste, apăruta încă de la începutul secolului al XX - lea, protecţia consumatorilor este recunoscută astăzi de către toate statele, ca un drept fundamental al acestora, în temeiul Rezoluţiei O.N.U. nr. 39/298/1985 “Principiile directoare privind protecţia consumatorilor”.
Ca Stat Membru al Uniunii Europene, România trebuie să-şi asume viziunea acesteia asupra protecţiei consumatorilor, înţeleasă ca fenomen social-economic complex, prin promovarea unei politici în domeniu, care să asigure integrarea sistemică a intereselor consumatorilor în toate politicile relevante ale U.E.
În raport cu cele de mai sus, considerăm că noua CONSTITUŢIE A ROMÂNIEI trebuie să prevadă DREPTUL LA PROTECŢIA CONSUMATORILOR , între drepturile şi libertăţile fundamentale.
Pentru realizarea acestui deziderat Asociaţia “Institutul de Cercetări pentru Protecţia Consumatorilor” a lansat o Campanie Naţională în format electronic, pentru informarea consumatorilor şi formarea “REŢELEI SUSŢINĂTORILOR” .
Avem convingerea că veţi sprijini demersul nostru, astfel încât, în plan constituţional, consumatorii români să fie la nivelul celor din Statele Membre ale Uniunii Europene.
Vă mulţumim!
Cu deosebită stimă,
Preşedinte ICPC,
sociolog prof. ec. Victor Petre
From: Petre Georgeta <icpc_ro@yahoo.com>
Date: 2010/5/20
Subject: Campanie nationala - Introducerea in Constitutia Romaniei a dreptului la protectia consumatorilor
To: iulian.urban@gmail.com
| In atentia Domnului Iulian Urban. Presedinte al Asociatiei de Asistenta pentru Consumatori |
Raspuns - sunt de acord si sustin !
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Octavian Racu said
am May 20 2010 @ 6:13 pm
in imagine este constitutia Republicii Moldova
Campanie nationala – Introducerea in Constitutia Romaniei a dreptului la protectia consumatorilor - 9 fix said
am May 20 2010 @ 8:22 pm
[...] Domnului Iulian Urban Pre?edinte al Asocia?iei de Asisten?? pentru Consumatori Sub presiunea mi?c?rii consumatoriste, ap?ruta înc? de la începutul secolului al XX – lea, protec?ia consumatorilor este recunoscut? ast?zi de c?tre toate statele, ca un drept fundamental al acestora, în temeiul Rezolu?iei O.N.U. nr. 39/298/1985 “Principiile directoare privind protec?ia consumatorilor”. [...] Urban Iulian [...]
cineva said
am May 20 2010 @ 9:05 pm
@Octavian
)
Pai ce crezi ca e mare diferenta ?
Sunt ambele, “tari”, in care Constitutia e… lectura optionala.
vrajitorul.eu said
am May 21 2010 @ 10:23 am
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am May 21 2010 @ 10:23 am
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
LastChance said
am May 21 2010 @ 3:54 pm
daca serviciile de politie, adminstratie, … nu executa serviciile am derptul sa apelez la protectia consumatorului si sa primesc banii inapoi
cineva said
am May 21 2010 @ 8:54 pm
Absolut, ti se da si dobanda la banii aia ! …:)))
dr.Josef Mengele said
am May 21 2010 @ 11:07 pm
da, drept dobanda cateva amenzi uitate prin vreun sertar
adrian said
am May 24 2010 @ 2:12 pm
Sa inteleg ca or sa apra alti bugetari?
Nu mai inteleg nimic. Pe o parte vrem sa le reducem numarul iar pe alta sa ii angajam? Daca nu am dreptate astept lamuriri. cu multumiri!