23 April 2010 - Juridice.ro

ROMANIA

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

SECTIA CIVILA SI DE PROPRIETATE INTELECTUALA

Decizia nr. 148

Sedinta publica de la 15 ianuarie 2008

[…]

[…]

[…]

[…]

S-a luat in examinare recursurile declarate de reclamantul O.L. si paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor impotriva deciziei nr 335A/24.05.2007 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclaman personal si recurenta-parata prin consilier jurdic V. C. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lenga Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost preprezentat de doamna procuror A. B.

Procedura de citare este legal indeplinita

Magistratul asistent refera ca recursul declarat de parat nu este declarat in termen.

Intrebata fiind, reprezentanta Ministerului Economiei si Finantelor considera ca recursul a fost declarat in termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Inalta Curte constata cauza in stare de judecata si acorda partilor cuvantul pe fond si pe exceptia tardivitatii declararii recursului formulat de Ministerul Economiei si Finantelor reprezentanta recurentului-parat arata ca lasa solutia la aprecierea instantei pe propriul recurs.

Recurentul-reclamant solicita respingerea recursului ca tardiv declarat de parat.

Cu privire la propriul recurs solicita admiterea acestuia.

In sustinere arata ca suma acordata este foarte mica pentru prejudiciul suferit pentru cei 8 ani de detentie.

Reprezentanta Ministerului Public solicita respingerea recursului ca tardiv formulat de catre paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor

Cu privire la recursul reclamantului solicita admiterea acestuia. In sustinere arata ca sunt indeplinite conditiile art 504 alin.1 Cod procedura penala si ca suma acordata este insuficienta in raport cu prejudicial reclamantului.

INALTA CURTE,

Deliberand in conditiile art. 256 Cod procedura civila, retine urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a civila la data de 4.09.2003 si precizata ulterior, reclamantul O. L. a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dipsuna obligarea paratilor Ministerul Justitiei, Ministreul Public, Minsiterul de Interne, Guvernul Romaniei, Administratia Prezidentiala, Statul Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice ( in prezent Ministerul Economiei si Finantelor ), la plata sumei de 5.000.000 euro daune materiale si 5.000.000 euro daune morale.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat, ca in perioada 28.11.1956 – 4.08.1964 a executat o pedeapsa cu inchisoarea de 10 ani. In cursul anului 1974 urmare a unui recurs extraordinar declarat de Procurorul General al Romaniei, respectiva hotarare a fost defiintata, iar cauza penala a fost restituita Procuraturii Militare Craiova, care a dispus scoaterea de sub umarire penala si incetarea urmaririi penale pentru faptele ce i se imputau si pentru care a executat circa 10 ani de inchisoare.

Dupa un prim ciclu procesual incheiat prin decizia nr. 3366 din 30 martie 2006, prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie -  Sectia civila si de proprietate intelectuala a casat hotararile pronuntate Tribunalul Bucuresti – Sectia aV-a civila  a fost admisa in parte cererea formulate de  reclamantul O. L. cu obligarea paratului la plata catre reclamant suma de 250.000 euro – echivalent in lei la data platii, cu titlu de dune.

Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut ca prin sentinta nr. 758/21.07.1957, pronuntata de Tribunalul Militar Bucuresti, reclamantul a fost condamnat la pedeapsa cu inchisoarea de 10 ani inchisoare corectionala pentru delict de agitatie publica prevazut si pedepsit de art. 327 alin. 3 Cod procedura penala si ca, impotriva hotararii s-a declarat recurs extraordinar de catre Procurorul General, admis prin decizia nr. 100/29.10.1974, pronuntat de Tribunalul Suprem – Sectia penala, completul militar, prin ordonanta din 4 decembrie 1974 data de Procuratura Militara Craiova in dosarul nr. 424/1974 s-a dispus incetarea urmaririi penale pentru faptele comise in perioada 1954-1955 intrucat acestea au fost aministiate si scoaterea de sub urmarire penala pentru faptele imputate ce au fost savarsite in perioada 1955-1956, deoarece aceste nu s-au confirmat.

Totodata, instanta a apreciat ca, prin condamnarea suferita s-au cauzat persoanei prejudicii materiale si morale ale caror consecinte s-au repercutat asupra vietii si evolutiei sale, fiindu-i stirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum si atributele ce tin de relatiile sociale respectiv onoare si reputatie. De asmenea, lipsirea de libertate i-a podus consecinte si in planul vietii private si profesionale a reclamantului, inclusiv dupa momentul eliberarii, fiindu-i  afectate datorita conditiilor istorice anterioare anului 1989 viata de familie, imaginea si sursele de venit, fiind astfel intrunite elementele raspunderii civile instituite de art. 504 Cod procedura penala si art 43 alin. 3 din Constitutie, impunandu-se repararea integrala de catre stat a pagubei suferite, ceea ce presupune, in principiu, inlaturarea consecintelor daunatoare.

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie investita cu solutionarea apelurilor declarate de ambele parti, prin decizia civila nr. 335A/24.05.2007, a respins caile de atac ca nefondate pentru considerentele ce urmeaza:

Suferintele de ordin fizic, psihic, moral nu pot fi apreciate si cuantificate pe baza unui criteriu care are la baza metoda comparatiei, ele tinand intrinsec de personalitatea expusa masurii si de fiecare caz in parte, motiv pentru care nu poate fi primita sustinerea ca valoarea despagubirii trebuie sa fie superioara devereme ce intr-o alta speta s-a acordat o despagubire morala de 100.000 euro pentru o detentie de 140 zile.

Recunoasterea in prezent a unor drepturi ale apelantului de catre Statul Roman se poate obtine prin solicitari adresate organelor si institutiilor de resort, acesta avand la indemana calea justitiei in ipoteza in care se loveste de refuzul nejustificat al autoritatii de a raspunde petitiilor adresate.

Retine instanta ca in mod corect s-a apreciat intrunirea cerintelor art. 504 Cod procedura penala, deoarece prin ordonanta emisa la 4.12.1974 de Procuratura Militara Craiova s-a dispus incetarea urmaririi penale pentru faptele imputate reclamantului ca fiind comise in anii 1954-1955, pana in luna iulie, intrucat au fost amnistiate si scoatrea de sub urmarire penala a acestuia pentru faptele imputate comise in perioada iulie 1955 – noiembrie 1956, intrucat in urma cercetarilor aceste nu s-au confirmat.

Situatia in care a fost plasat reclamantul l-a impiedicat sa-si dezvolte in conditii corespunzatoare personalitatea, sa evolueze din punct de vedere social si profesional si sa dobandeasca in timp util un statut corespunzator asteptarilor sale.

Prejudiciul, material constand in imposibilitatea de a progresa pe scara sociala si profesionala la momentul potrivit este in stransa relatie cu suferinta morala, asociata acelorasi cauze si care, in aceleasi timp, reprezinta si o consecinta a acestora.

Impotriva acestei decizii in termen legal au declarat recurs atat reclamantul L. O. cat si paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor.

In motivarea cererii de recurs, intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 9 cod procedura civila, recurentul-reclamant arata ca repararea prejudiciului nepatrimonial nu a fost corespunzator reparata, deoarece a rezultat ca in perioada de detentie a suferit tratamente nedemne, legaturile cu familia fiind total intrerupte. Se mai arata ca nici pana in prezent situatia sa de fost detinut politic nu este rezolvata deoarece pensia este de 390 de lei, iar calculul vechimii in munca nu a fost luata in considerare si in perioada de detentie.

Precizeaza recurentul ca statul nu-i recunoaste dreptul de a avea o locuinta personala, precum si alte asemenea drepturi.

Paratul Ministerul economiei si Finantelor, prin motivele de recurs intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura critica decizia sub aspectul gresitei retineri ca reclamantul nu a fost victima unei erori judiciare care îi da dreptul la repararea pagubei, deoarece s-a facutt o gresita aplicare a dispozitiilor art 505 Cod procedura penala si a criteriilor instituite de acesta.

Analizand decizia recurata prin prisma criticilor formulate si a probatoriilor administrate in toate etapele procesuale, Inalta Curte retine cele ce succed.

Fata de dispozitiile art. 137 Cod procedura civila, conform carora instanta are obligatia de a se pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura care fac de prisos cercetarea in fond a pricinii, Inalta Curte va analiza, cu prioritate, exceptia invocata cu privire la recursul declarat de parat.

Calea extraordinara de atac a recursului poate fi exercitata conform dispozitiilor art. 301 Cod procedura civila in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu dispune altfel.

In cauza de fata, decizia recurata a fost comunicata paratului la 10.07.2007 conform actului de procedura aflat la fila 17 din dosarul instantei de apel.

Fata de data inscrisa in dovada de primire si procesul-verbal de predare termenul de recurs expira la 26 iulie 2007.

Calea de atac a fost declarata, conform datei postei mentionata la fila 13 verso in dosar recurs, la 6 august 2008, mult peste termenul dispus de lege.

Pentru considerentele aratate, recursul exercitat de parat va fi respinsa ca tardiv formulat.

Cu privire la recursul reclamantului, instanta retine cele ce urmeaza:

Repararea daunelor morale prin despagubiri banesti ridica problema dificila a modului si a criteriilor de apreciere a prejudiciilor morale, cat si a criteriilor de stabilire a indemnizatiei destinate repararii acestora.

Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la baza criterii exacte, stiintifice, deoarece exista o incompatibilitate intre caracterul moral, nepatrimonial al daunelor si caracterul banesc, patrimonial al despagubirilor.

Asa cum s-a aratat, stabilirea cuantumului despagubirii echivalente a unui prejudiciu nepatrimonial include desigur o doza apreciabila de arbitrar, dar cea ce trebuie evaluat este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare, fiind necesar a se face o corelare cu importanta prejudiciului moral sub aspectul importantei valorii morale lezate.

In aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere repercusiunile prejudiciului moral  asupra starii generale a sanatatii, precum si asupra posibilitatii ei de a se realize deplin pe plan social, profesional si familial

Curtea de Apel Bucuresti a statuat corect ca situatia in care a fost plasat reclamantul l-a impiedicat sa-si dezvolte, in conditii corespunzatoare, personalitatea, sa evolueze din punct de vedere social si profesional si sa dobandeasca, in timp util, un statut corespunzator asteptarilor sale.

Desi instanta de apel stabileste corect cadrul procesual, situatia de fapt ce a determinat prejudiciul moral – reclamantul a fost arestat si condamnat pe nedrept o perioada indelungata de timp – la stabilirea cuantumului indemnizatiei nu a avut in vedere si perioada indelungata de recluziune ce a favorizat deteriorarea starii de sanatate a reclamantului, precum si consecintele negative din punct de vedere familial.

Privarea de libertate, pe nedrept, a condus la lezarea si a altor drepturi fundamentale, respectiv onoarea si reputatia sa, precum si accesul la invatamant.

Fata de cele mai sus expuse, respectiv atingerea adusa mai multor drepturi fundamentale ale reclamantului, Inalta Curte apreciaza ca o indemnizatie echitabila o reprezinta suma de 500.000. de euro.

Stabilirea acestui cuantum nu a presupus stabilirea “pretului” suferintelor fizice si psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci a insemnat aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si ale implicatiilor acestora pe toate planurile vietii sale sociale.

Celelalte nemulumiri exprimate de recurent referitoare la nivelul modic al pensiei de detinut politic si la nerecunoasterea altor depturi civile de catre Statul Roman pot fi valorificate, astfel cum a retinut instanta de apel, prin intermediul justitiei, in ipoteza in care se loveste de refuzul nejustificat al autoritatii de a raspunde petitiilor adresate.

Pentru considerentele aratate, Inalta Curte in temeiul dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, cu referire la art. 312 alin 1, 2 si 3 Cod procedura civila, va admite recursul declarat de reclamant si va modifica in parte decizia in sensul ca apelul declarat de recurent impotriva sentintei nr. 1609/ 2006 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila va fi admis, iar hotararea primei instante va fi schimbata in parte, in sensul obligarii paratei la plata catre reclamant a sumei de 500.000 de euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

Admite recursul declarat de reclamantul O. L. impotriva deciziei nr. 335 A/24.05.2007 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila.

Modifica in parte decizia, in sensul ca admite apelul declarat de reclamant impotriva sentintei civile nr. 1609/15.12.2006 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a V-a civila, pe care o schimba in parte, in sesnul ca, oblige pe parat la plata sumei de 500.000 euro

Mentine celelalte dispozitii ale deciziei si sentintei.

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de paratul Statul Roman prin Ministerul Economiei si Finantelor.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 15 ianuarie 2008.