Legea Lustratiei trebuie adoptata de Parlament. Cu orice costuri!
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a avansat data de 20 mai pentru adoptarea legii lustraţiei. Blocat de multă vreme în Legislativ, proiectul de lege prevede interzicerea ocupării funcţiei de demnitar de către cei care au făcut parte din nomenclatura comunistă.
Pe lista lustrabililor se află numeroşi parlamentari. În primul rând, ar putea să-şi piardă calitatea de senator liderul PC, Dan Voiculescu, acuzat de CNSAS că a colaborat cu Securitatea sub numele de cod „Felix" şi al cărui dosar se află în instanţă. Chiar şi avocatul lui Voiculescu, deputatul PC Sergiu Andon, ar putea fi pe „lista neagră". Andon, fost redactor al revistei „Flacăra", îi înfiera în articolele sale pe românii care plecau frecvent în străinătate. Sub incidenţa prevederilor legii lustraţiei ar putea intra şi deputatul independent Vasile Soporan (fost PSD), deconspirat de CNSAS drept colaborator al Securităţii sub numele de cod „Vasea"( fiind recrutat de pe vremea când era licean), dar şi colegul său de grup parlamentar Şerban Mihăilescu, fost membru al Secţiei de ştiinţă şi învăţământ a Comitetului municipal PCR Bucureşti.
Mai mulţi lideri PSD sunt în aceeaşi situaţie. De exemplu, şeful deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a avut calitatea de şef în comitetul judeţean al PCR Bacău, iar europarlamentarul
Ioan Mircea Paşcu a fost membru CC al PCR. La liberali, deputatul Dan Ilie Morega este cunoscut drept unul dintre cele mai importante personaje comuniste din Gorj. El a fost preşedintele cooperativelor de consum din acest judeţ, fiind decorat de Nicolae Ceauşescu cu ordinul „Erou al muncii socialiste".
Sorin Oprescu ar putea să-şi piardă funcţia de primar general al Capitalei. Acesta, fiul unui general de Securitate, a ocupat poziţia de preşedinte al UASC la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Pe lista lustrabililor ar fi şi şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. El a fost membru supleant al CC în cadrul PCR chiar din perioada când era elev la Liceul „Costache Negruzzi" din Iaşi.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































cineva said
am April 1 2010 @ 2:30 pm
Daca-i scoateti pe astia de acolo puteti sa schimbati si numele tarii! Nu se va mai chema Romania asa cand vor zbura ei de acolo …
vrajitorul.eu said
am April 1 2010 @ 2:32 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am April 1 2010 @ 2:32 pm
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Tasha said
am April 2 2010 @ 1:32 pm
Asta da curatenie!
apocas said
am April 2 2010 @ 3:08 pm
presedinte de asociatia studentilor pe facultate = cu un membru in CC?
pai cand am ajuns preparator la facultate mi -au spus: ce vrei pres la a.s. sau la utc, m-am gandit ca e mai civilizat la a.s. si am ales a.s., si pe urma am aflat ca automat eram si vicepres la utc,
deduc ca am fost demnitar comunist?
iO said
am April 3 2010 @ 9:51 am
Haha, am citit si eu articolul original din care maestrul care a scris chestia asta a dat copy/paste. Numai ca acolo mai apare un nume …. Emil, parca. Si apropos, Polonia a pierdut la CEDO (in caz ca cineva se mai impiedica de asa ceva) un proces cu fostii comunisti care au contestat o lege asemenatoare. Nu au putut fi lustrati decat cei dovediti si condamnati pentru politie politica si alte porcarii. Mai pe intelesul unora, doar condamnarea penala i-a lustrat, nu prestatia din timpul fostului regim.
ildiko said
am April 4 2010 @ 12:01 pm
Trebuiau lustrati acum 20 de ani, legea se tot taraganeaza si pana la urma va fi valabila vorba aceea: “boala lunga, moarte sigura”.
fuckthemall said
am April 5 2010 @ 1:29 pm
De boss-ul ASC BOC…nik…
Da’ de tatucu BASE…. ???
ILIESCU shi BASESCU…. cei mai lustrabili demnitari excomunishti, capitalishti….
Pupin???
ori… vaz paiu, nu shi barna….
RUSHINIKA!!!!
vasi said
am April 6 2010 @ 9:39 am
astept si aceasta minune ! CURATENIE TOTALA .