26 March 2010 - comentariu al judecatorului Amelia Farmathy pe juridice.ro

Citeam deunăzi întrebările lansate în eter (se pare) de către o mai tânără şi curajoasă colegă. Domnia-sa voia să ştie cine. Eu, mai puţin delicată şi pe deplin sătulă, vreau să ştiu de ce.

Într-un sistem în care carierea magistratului e înţesată, încă de la început, cu examene şi concursuri, accesul spre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este rezultatul câtorva întrebări, de prea multe ori stupid formulate şi cu un grad de dificultate care ar încânta, prin perspectivele pe care le deschide, orice tânăr absolvent cu studii juridice avid să se cocoaţe acolo unde ştie precis că n-ar putea ajunge prin propriile forţe.

Într-un sistem care interzice judecătorilor să opteze pentru orice materie de concurs atunci când doresc să promoveze la Curţile de Apel (pepinierele, nu-i aşa, pentru elita magistraturii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) sub cuvântul imperativului specializării, promovarea la secţiile Înaltei Curţi pare să fie mai degrabă jocul zâmbetelor cu subînţeles, rictusurilor fine, într-un cuvânt jocurile de culise făcute în văzul lumii.

Am încetat de ceva vreme să mai îmi fac iluzii că s-ar putea schimba ceva. Cât despre idealuri, cred că le-am lăsat pe undeva sub pragurile INM.

Ceea ce am luat însă cu mine este demnitatea şi siguranţa că nu datorez nimănui nimic în ce priveşte promovarea ierarhică în sistem. Şi ca mine sunt mulţi alţii, poate mai scârbiţi, mai obosiţi şi, din nefericire, deja resemnaţi.

Am încă disponibilitatea să strig, dacă e nevoie, că nu accept să  mi se mai scuipe în obraz de către cei pe care, sub o formă sau alta, mai mult sau mai degrabă mai puţin inspirată, i-am mandatat să mă reprezinte în CSM.

Ultima ispravă, hai să o numim eufemistic neinspirată, e hotărârea de promovare la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a doamnei secretar general al CSM.

Am dreptul şi datoria să mă întreb şi să vă întreb, retoric fireşte, ce rezultate profesionale remarcabile, raportate la activitatea efectivă de judecată, au recomandat-o în detrimentul celorlalţi candidaţi care au avut aceleaşi aspiraţii. Sau poate iluzii?

De vreo câţiva ani, doamna în cauză, ale cărei calităţi organizatorice nu puteau face obiectul aprecierii distinşilor membrii ai CSM, învârte hârtii, pregăteşte sau supervizează rapoarte, pe scurt munceşte funcţionăreşte pentru liniştea şi confortul celor care, în pur stil impresionist clar-obscur, au ales-o.

Iată, prin urmare, un exemplu încurajator pentru cei care se îndoiesc că munca şi devotamentul se răsplătesc, cu largul concurs al celor care îi vor deveni doamnei în cauză, atunci când doamna va alege la rândul său (ori nu va mai avea de ales) să se întoarcă în mijlocul truditorilor, colegi. De ce vor aceştia alături de ei o persoană care nu a judecat niciun litigiu de contencios administrativ sau fiscal?

Nu putem şti cu certitudine răspunsul, dar putem presupune că ori n-au ştiut amănuntele carierei doamnei în cauză, ori nu le pasă, ori asemenea persoane, cu zero experienţă profesională în domeniu, pot fi mai uşor convinse de justeţea şi legalitatea unor soluţii. Că tot e la modă, din păcate, şi tot la aceeaşi Secţie.

Eu vreau să cred că n-au ştiut. Şi asta cu riscul de a părea caraghioasă şi pentru a-mi mai da mie suficiente motive să-mi şterg obrazul şi să-mi întorc faţa.

Am început prin a mă întreba de ce. Cred că riguros ar fi să mă întreb şi să ne întrebăm de ce nu?

Asemenea muribundului care presimte că nu mai are scăpare, cei pe care i-am trimis la CSM, aplică principiul „după faptă şi răsplată” în câtimea nesemnificativă a mandatului rămas.

Ceea ce aceşti domni şi doamne ignoră e faptul că întregul lor mandat a fost unul nesemnificativ, că vor rămâne în memoria, mai scurtă sau mai lungă a colegilor lor, cu capetele plecate şi cu ochii ţintuiţi în podea atunci când, în şedinţe de plen, erau beşteliţi la cel mai înalt nivel de persoana care le ştia prea bine „background”-ul pentru a-i menaja sau pentru a-i trata cu demnitate şi respectul, teoretic cuvenit.

Am curajul să afirm, domnilor şi doamnelor membri ai CSM că prea puţini dintre domniile voastre aţi avea curajul şi anvergura profesională de a intra în competiţie deschisă şi cinstită, în atâtea concursuri pe care le organizaţi, cu foarte mulţi dintre mai tinerii sau mai vârstnicii dumneavoastră colegi, adevăraţii şi singurii magistraţi de carieră. De aceea toleraţi modalitatea accederii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără concurs, în baza unor interviuri care, deşi nu poate fi adevărat, nasc suspiciuni cum că ar fi orchestrate într-o anumită direcţie.

Dincolo de orice, de faptul că nu sunteţi imuabili şi de realitatea că nu mai sunteţi reprezentativi decât poate pentru domniile voastre, rămâne o singură întrebare, retorică fireşte: Chiar nu mai există o urmă de bun simţ… juridic?

Şi un apel către asociaţiile profesionale ale magistraţilor: Nu lăsaţi corbii să acceadă în aerul rarefiat al culmilor jurisprudenţiale. Treizeci de zile se scurg repede, dar 20 de ani mult mai greu, iar corbii supravieţuiesc mult şi se adaptează uşor. Încercaţi să aduceţi lumină până nu ni se întunecă total perspectivele. Încă se mai poate…

jud. Amelia Farmathy