Anul 2009 şi începutul acestui an a fost un an al dezvăluirilor. Multe din misterele revoluţiei, abia intuite de unii şi teorii considerate “conspiraţioniste” până acum, s-au adeverit. Acum, după 20 de ani, putem spune cu siguranţă generalul Militaru a fost un scelerat însetat de sânge care s-a răzbunat pe foştii colegi care l-au demascat ca fiind agent al KGB. Toate masacrele regizate de acesta erau până acum puse pe seama unor necoordonări ale unităţior militare. Azi ştim că ele au fost făcute intenţionat. Masacrarea trupelor USLA sau masacrul de la Otopeni au stat exclusiv în cârca unui om promovat de la Iliescu, un alt agent al KGB dovedit.

De altfel, nu cred că a mai rămas un mister pentru cineva că ultima Revoluţie sângeroasă din blocul comunist a fost controlată de “dizidenţii” din PCR, Iliescu, Brucan şi Măgureanu, în fapt doar nişte agenţi ruşi care erau supravegheaţi şi trecuţi la index de Securitatea lui Ceauşescu. Chiar această semi-persecutare a agenţilor KGB i-a făcut apoi să se justifice şi să se bată cu cărămida anticeauşim în piept . Apoi au preluat puterea, şi au trecut încet la devalizarea avuţiilor naţionale.

Chiar în aceste zile are loc o campanie inedită: tot la 20 de ani după evenimentele de la Târgu-Mureş, începe să se facă publice adevăratele motive ale conflictului dintre români şi maghiari. Ce era catalogat până acum ca un conflict interetnic apărut din senin, sau iscat de SRI care atunci se forma pe rămăşiţele Securităţii, prinde o total altă formă. Spectacolul provocărilor maghiare din 1990, cu reporteri aduşi din străinătate, cu agenţi secreţi ai AVO, cu o strategie pusă bine la punct de statul maghiar, cu un singur scop: încercarea de reînfiinţarea a Regiunii Autonome Maghiare, pe fondul unui stat român cu multe instituţii încă nefuncţionale şi chiar inexistente.

Manifestanţi controlaţi prin portavoce de pe acoperişuri, un “pogrom” făcut de românii în număr mult mai mic prezentat Europei doar prin portavocea iredentismului maghiar. Dintr-o dată politica paşilor mărunţi a UDMR are un început şi reprezintă un pericol mult mai apropiat: este doar rezultatul unei încercări eşuate de destructurare a statului român. Iar imaginile cu românul Mihai Cofar izbit în faţă cu o pancartă pe care scria în ungureşte “Vrem universitate în limba maghiară”, nu poate decât să ne arate cât de parşiv şi periculos este demersul de separare a Universităţii Babeş Boylai pe criterii etnice.

În acest context, consider că e necesară recuperarea Arhivelor Istorice ale Transilvaniei de la Budapesta, unde se află din 1867. Acest demers nu este doar unul istoric. Este unul vital pentru a putea combate toate tentativele de mistificare identitară la care se dedau reprezentanţii unei etnii inexistente, dar care revendică tot mai vocal un stat în sânul României: secuii. Iar când afirm aceste lucruri mă bazez pe faptul că la recensământul din 2002 s-au declarat doar 583 de secui, prea puţini pentru a putea fi consideraţi o etnie în România! Iar refuzul autorităţilor maghiare de a preda aceste documente statului român ascund, de fapt, refuzul de acceptarea a Tratatului de la Trianon! Pe larg : http://roncea.ro/2010/03/19/george-bara-vremea-adevarului-si-un-demers-necesar-recuperarea-arhivelor-istorice-ale-transilvaniei-de-la-budapesta/#more-6072