Presedintele Senatului blocheaza de 9 luni de zile cererea ANI de revocare a lui Codru Vrabie din CNI
Cu ce se mai ocupa Presedintele Senatului Romaniei cand nu se lamenteaza ca este vanata functia lui de adversarii politici ? Pai de exemplu sa intarzie de mai bine de noua luni de zile cererea ANI formulata fata de Codru Vrabrie de revocare a acestuia din CNI. Asta asa ca sa ne arate domnia sa dl. Geoana cum aplica si interpreteaza doar cand vrea, cum vrea si daca vrea respectarea atributiilor pe care le ale conform Regulamentului Senatului.
Preşedintele ANI, Alexandru Macovei, a cerut Senatului la 19 iunie 2009 revocarea lui Codru Vrabie, reprezentant al societăţii civile în Consiliul Naţional de Integritate, din calitatea de membru al acestui for.Potrivit unor surse din instituţie, preşedintele ANI a cerut revocarea lui Vrabie după ce acesta ar fi solicitat informaţii despre verificările Agenţiei cu privire la declaraţiile de avere şi de interese ale lui Victor Alistar, preşedinte al organizaţiei Transparency International Romania (TI).
Codru Vrabie este de asemenea reprezentant al Transparency International . Informaţiile ar fi fost solicitate pe un forum la care au acces ceilalţi membri ai CNI, dar şi reprezentanţii ANI.
Vrabie ar fi comentat totodată informaţii din interiorul instituţiei pe bloguri şi forumuri, informaţii cu privire la strategia operaţională a ANI, care nu era definitivată, şi cu privire la verificările Comisiei de evaluare - for care cercetează unele acuzaţii aduse conducerii ANI.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































Cine este Codru Vrabie said
am March 15 2010 @ 6:21 pm
Razvan Codru Vrabie
Reprezentantul societatii civile in CNI, potrivit declaratiilor de avere si de interese din 5 iulie 2007, este membru in consiliul director al Asociatiei Romane pentru Transparenta (febr 2007-febr.2010), unde a detinut si functia de director interimar timp de trei luni in anul 2005, functie pentru care a fost retribuit cu 2000 euro. Codru Vrabie mai detine si calitatea de membru in asociatia Institutului Roman de Training si de membru la portalul EurActiv.ro, din 2005.
Codru Vrabie este proprietarul a 30,7 mp dintr-un apartament de 74,3 mp, si are 12.116 lei si 2.783 euro in conturi. In perioada 2006-2007 a beneficiat de o bursa speciala acordata de Guvernul Romaniei la Universitatea din Maastrich, in cadrul Programului Natiunilor Unite, in valoare de 18.500 euro.
Codru Vrabie, a cistigat din salariul de coordonator de proiect la Asociatia Institutului Roman de Training suma de 2.276 lei, si din drepturi de autor de la acelasi institut 14.291 lei, potrivit declaratiei de avere de pe site-ul ANI.
Codru Vrabie a fost consilier la cancelaria presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, unde a fost angajat, potrivit propriei declaratii, in octombrie 2007, ulterior numirii sale in functia de membru CNI, in iunie 2007.
Dintr-o declaratie de avere din mai 2008, postata insa pe site-ul Camerei si nu pe cel al ANI, reiese ca a fost retribuit pentru functia de consilier la cancelaria lui Bogdan Olteanu cu suma de 13. 264 lei, iar de la Institutul Roman de Training a incasat 9.444 lei, drepturi de autor si de la Academia de Advocacy- 1.004 lei, tot drepturi de autor.
VIOREL URBAN said
am March 15 2010 @ 11:00 pm
http://www.urbanviorel.ro/2010/03/15/ipocritii-de-langa-noi/
http://www.urbanviorel.ro/2010/03/14/romania-reala-si-%e2%80%a6adevaruri-care-dor-in-anul-2010-ultima-parte/
http://www.urbanviorel.ro/2010/03/14/romania-reala-si-%e2%80%a6adevaruri-care-dor-in-anul-2010-partea-2/
http://www.urbanviorel.ro/2010/03/14/romania-reala-si-adevaruri-care-dor-in-anul-2010-partea-1/
asistentapentruconsumatori.ro said
am March 16 2010 @ 1:06 pm
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
vrajitorul.eu said
am March 16 2010 @ 1:07 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html