Stimati Domni,

Intrucat pe pagina http://www.urbaniulian.ro/2010/02/18/cercel-admite-senin-ca-a-mintit-gripa-porcina-a-ucis-7-romani-nu-122-peste-100-de-decese-similare-cazului-tecuceanu/ a fost postat un comentariu prin care este incriminat rolul aparatelor de sustinere a respiratiei in evolutia tragica a cazului Tecuceanu, va rog sa-mi ingaduiti sa va aduc la cunostinta urmatoarele, petrecute in cazul din familia mea si avand legatura tot cu aparatele in discutie.

In timpul celor doua luni cat parintele meu a suferit de insuficienta cardica severa, maladia care i-a pus capat vietii, au fost momente cand ar fi avut nevoie de sustinerea respiratiei. Stiind ca in Romania pre-democratica exista posibilitatea de a dispune acasa de o masca si un tub de oxigen (mama mea a detinut functia de medic primar, deci cunostea aceste proceduri de la sursa), ne-am interesat daca putem sa beneficiem acasa de un astfel de sprijin. Reprezentanti ai sistemului medical ne-au informat ca acest obicei a fost suprimat din Romania democratica si ca singura posibilitate de a dispune acasa de suport respirator era inchirierea unui dispozitiv care se platea cu ora. Am fi facut si acest sacrificiu desi preturile comunicate nu erau tocmai accesibile pentru veniturile noastre de atunci. Ceea ce ne-a oprit a fost informatia ca dispozitivul era insotit obligatoriu de prezenta unui asistent care trebuia sa ramana zi si noapte langa el. Nici pentru pacient care se lupta din greu cu "efectele secundare" cu implicatii nervoase ale tratamentului, nici pentru noi familia care eram in pragul epuizarii, prezenta permanenta a unei persoane straine nu era posibila. Asa a trebuit sa renuntam.
In ultimele zile ale vietii, pacientul a avut nevoie mai intens de suport respiratoriu. Am fost nevoiti sa apelam de doua ori la serviciul Puls. A doua oara, echipajul a venit la noi fara tubul de oxigen, pretinzand ca telefonista de serviciu nu a inteles solicitarea. Din aceasta cauza, l-au transportat pe pacient peste vointa noastra la o unitate medicala unde nu doream sa ajunga. Acolo si-a gasit sfarsitul dupa zece ore, in conditii ramase neclare si secrete pana azi. Sub unul din aceste secrete se ascunde imprejurarea ca, la scurt timp dupa internare, am asistat la evenimentul in care pacientul era transportat in stare de inconstienta pe patul cu rotile. Tot timpul cat a fost cu noi acasa, nu a avut niciodata momente de inconstienta. Acolo insa, agresivitatea perfuziilor i-a venit pesemne de hac si a dus la scurtarea vietii. Acest eveniment s-a petrecut nu dupa usile inchise ale sistemului medical, ci in vazul tuturor celor care asteptau pe hol, care au si auzit vociferarile pacientului inainte de a-si pierde cunostinta, fara ca el sa-si fi dat "consimtamantul explicit" de a fi auzit si vazut in aceasta stare jalnica! Iar acum au neobrazarea si obraznicia sa pretinda ca secretul dosarului apara "intimitatea" pacientului care nu si-ar fi dat "consimtamantul explicit" pentru ca familia sa aiba acces la dosarul sau!
Ulterior, in vizitele pe care le-am facut in Franta, aveam sa constat acolo existenta unor centre care pun la dispozitie aparate de sustinere a respiratiei la domiciliu celor care au nevoie. Daca si parintele meu ar fi avut la domiciliu un astfel de aparat, si-ar fi aflat sfarsitul crestinesc intre cei dragi si nu departe de familie intre peretii de inchisoare ai armatei albe, iar subsemnatul n-ar mai fi fost impovarat de o lupta care dureaza de sapte ani.
Lupta cu sistemul medical pe care l-am numit de atunci "armata alba" a reprezentat inca de la inceput un protest la adresa tendintei totalitare de a concentra in mainile lor toate resursele care-l privesc pe pacient impreuna cu familia sa - de la aparatele de sustinere a respiratiei la informatia cuvenita familiei despre rezultatele investigatiilor si tratamentul aplicat.
Din nefericire, aceasta lupta continua si azi sa fie marginalizata, dezavuata si ascunsa publicului de catre mediile de presa. Un "experiment" pe care l-am facut recent a confirmat aceasta realitate. Stirea cu titlul "Sapte ani de interdictie pentru Vuza versus 31 de zile pentru rezolvare în cazul Tecuceanu" a fost trimisa la sapte cotidiene de mare tiraj: Adevarul, Romania Libera, Jurnalul National, Curierul National, Gandul, Evenimentul Zilei, Realitatea. Rezultatul a fost unanim - nici unul din cele sapte nu a publicat stirea. În locuri si vremuri normale, un astfel de titlu ar fi trebuit sa determine macar curiozitatea, daca nu solidaritatea, din partea presei. În schimb au continuat sa apara stiri cu cetateni nemultumiti ca automatul le-a confiscat cartela.

Ca familiei mele, sistemul ne-a confiscat linistea de sapte ani, asta e considerat un fapt care nu merita atentia publica.

Cu multumiri pentru timpul acordat,

Prof. Dr. Dan Tudor Vuza