Copiii primesc numere de identificare

Tweet this

PHILLIP COOREY , Sydney Herald


24 Februarie 2010




Se asteapta ca azi sa se anunte demararea unui program conform caruia fiecare copil şcolar în Australia va primi un număr de identificare, astfel progresul sau academic putand fi urmărit pe parcursul intregii sale vieţi şcolare.


The Herald înţelege ca numărul, ce va fi cunoscut ca un “identificator unic al elevului”, va fi anexat la programul “Scoala mea”, care publică performanţele şcolilor pe internet.


Numărul ar permite ca rezultatele fiecarui elev, la fiecare materie, să fie monitorizate pentru durata de viaţa şcolară a acestuia, astfel progresul putand fi măsurat.


Ministrul Educaţiei, Julia Gillard, este de aşteptat să anunţe propunerea într-un discurs de astazi, la Clubul National de Presă, unde ea va dezbate, de asemenea, un proiect al noului curriculum naţional, ce urmeaza a fi lansat Lunea următoare.


Curriculum-ul, o platformă în aşa-numita ''revoluţie a învăţământului' urmarita de guvern, se va aplica pentru matematica, engleza, istorie şi ştiinţe şi va fi predat la toate şcolile, incepand de anul viitor.


''Identificatorul unic al elevului'' este de aşteptat să provoace controverse şi sa ridice probleme de intimitate.


O sursa din randul autoritatilor a declarat ca dispoziţiile vizand intimitatea i-ar limita utilizarea acestuia, permitand accesul doar celor au nevoie de informaţii, cum ar fi părinţii. S-ar putea stabili piedici, pentru a opri terţe părţi de la identificarea elevilor.


Site-ul Şcoala mea este actualizat o dată pe an şi acorda note fiecarei şcoli, pe categorii de performanţă  NAPLAN in ceea ce priveste lectura, scrisul, ortografiea, gramatica şi semnele de punctuaţie. Părinţilor le sunt trimise rezultatele testarii NAPLAN pentru copiii lor în fiecare an.


Noul număr de identitate ar permite părinţilor şi altor părţi interesate pentru a accesa o bază de date de documentare de performanţă a copilului de-a lungul timpului sau petrecut in şcoală, indiferent in cat de multe scoli a studiat şi dacă s-a mutat dintr-un stat in altul.


Un elev are lui puncte forte şi puncte slabe, ce ar putea fi monitorizate şi abordate ca educatia sa sa progreseze.


Se înţelege, doamna Gillard va promova măsura ca un alt mod de a asigura performanţă maximă scoala. Este posibil ca ea sa dea semnalul extinderii programului Scoala mea pana la ultimul an de liceu.


O sursa a declarat că numărul de identitate ar fi introdus după următoarea rundă de teste NAPLAN in Mai, eventual înainte de alegerile federale.



Punerea în aplicare va fi supravegheată de Autoritatea australiana privind evaluarea şi raportarea.
Sindicatele cadrelor didactice, care se opun programului Scoala mea, ameninta ca vor boicota testele in acest an.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1327

8 Comentarii pana acum»

  1. radu andrei said

    am February 26 2010 @ 2:03 pm

    din aceeasi categorie : scanere corporale pe aeroporturi, codex, cipuri, vaccinuri, initium …

  2. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 26 2010 @ 3:44 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  3. vrajitorul.eu said

    am February 26 2010 @ 3:44 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  4. scoci said

    am February 27 2010 @ 11:42 am

    In curand ajungem sa ne strigam pe numere. Deja ma gandesc sa-mi botez copilul 99 Silviu 198.

  5. fuck them all said

    am February 27 2010 @ 6:47 pm

    Am vaga impresie ca shi comentatorii din ROU au CNP…

    Folosirea unui identificator cifric pentru urmarirea progresului didactic mie personal imi pare o idee buna.

    Astfel, publicarea pe net a informatiilor despre rezultatele scolare ale elevului 254178945324 nu ar aduce atingere “onoarei” sale…sau a parintilor.
    In schimb le-ar oferi acestora o modalitate eficienta de control…

    Isteria Milenarista… vede primejdii shi unde nu-s.

    Deshi BIG BROTHER …EXISTA!!!

  6. andrei said

    am February 28 2010 @ 12:39 pm

    dupa parerea mea e ca si cand copiii ar primi un numar matricol. si noi am avut cand eram mici. numai ca noua nu ni se publicau rezultatele scolare pe net. dupa parerea mea e o idee buna, astfel nu mai pot aparea oameni cu diplome cumparate. cel putin nu la fel de usor ca pana acum.

  7. 58234332 said

    am March 1 2010 @ 8:37 am

    l-ati vazut pe 345448 cum ii spunea lui 284391 ca 638234 este impotrivaq sistemului?!

    Pai daca tot traim ca puscariasii, macar sa primim si numere ca ei!

  8. codu numeric personal said

    am March 1 2010 @ 10:00 pm

    Eu ma simt al nabii de oprimat de cand am cod numeric personal. Pana si la paine mi-l cere vanzatoarea ca sa ma inregistreze. Brr

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean