Banner

Pesticide Bayer interzise, reprezentand o ameninţare pentru albine

Tweet this

Ethan A. Huff



NaturalNews
Luni, 22 Februarie 2010




Un judecător districtual din Manhattan a interzis vânzarea de spirotetramat, un pesticid produs de Bayer CropScience. Citând afirmaţii facute de către grupuri de ecologisti şi de apicultori comerciali, ca pesticidele sunt toxice şi  ca ucid populaţia de  albine a naţiunii, judecătorul Denise Cote a declarat că vânzările de spirotetramat trebuie să înceteze după 15 Ianuarie.


Potrivit lui Cote, Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) nu a urmat procedura corectă atunci când a aprobat spirotetramatul. EPA nu a luat in considerare comentarii publice cu privire la pesticid înainte de aprobarea acestuia  şi agenţia nu a reuşit să publice in Registrul Federal atât aplicarea Bayer cat şi documentele de omologare. APE şi Bayer CropScience au 60 zile să conteste decizia.


Potrivit Bayer CropScience, spirotetramatul ofera condiţii perfecte de siguranţă şi nu afectează albinele, insistând că pesticidul a fost testat extensiv. Compania deplânge faptul că produsul chimic a fost interzis, din cauza erorilor de procedură, dar nu a indica modul în care va continua.


Potrivit lui Aaron Colangelo, un avocat pentru Natural Resources Defense Council (NRDC), spirotetramatul este un insecticid potenţial periculos, care ar trebui să fie scos de pe piaţă şi evaluat în continuare. NRDC în colaborare cu Societatea Xerces, un grup de conservare a vietii salbatice, cu sediul în Portland, au dat in judecata EPA, intr-o actiune in comun, pentru problema aprobarii pesticidului.


Uimitor, EPA admite că a aprobat spirotetramatul în mod ilegal, dar a argumentat că acţiunile sale nu ar trebui să aibă consecinţe. Acest lucru dovedeste clar cata aroganţa are agenţia si releva modul în care aceasta isi priveşte rolul său de organ de reglementare.


Dave Hackenberg, unul dintre cei mai mari apicultori din Pennsylvania,  apreciaza decizia judecătorului. La urma urmei, el a pierdut mai mult de jumătate din albine sale in fiecare iarna din cauza pesticidelor, dupa cum crede el. El isi imprumuta  albinele sale in fiecare an, dandu-le diversilor cultivatori, pentru a ajuta la polenizare, dar el spune că în fiecare an, din ce in ce mai multe albine sunt pe moarte. În acest an care a trecut, el a pierdut aproape jumătate din albine sale pana in miezul iernii, ceea ce nu se mai intamplase anterior.


Maryann Frazier, un cercetător de la Penn State University, este de acord cu ideea că pesticidele joacă un rol important în ceea ce este acum denumit "Colony Collapse Disorder" (CCD)- decesul masiv al albinelor, cu nici o explicaţie clară cu privire la cauza. Ea consideră că un număr de factori contribuie la CCD şi că trebuie să fie făcute cercetari în continuare.


Albinele sunt insecte care trebuie să fie pastrate, ocrotite. Fără ele, nu ar exista nici alimente. Conform Departamentului de Agricultură, albinele polenizeaza anual culturi ale SUA în valoare de peste 15 miliarde.$.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 982

2 Comentarii pana acum»

  1. Metalshrine said

    am February 24 2010 @ 9:54 am

    Lasa ca il importam noi, are grija boc si echipa lui sa nu ii lase pe nemti cu otrava nevanduta, nu?

  2. Csaba said

    am February 24 2010 @ 9:25 pm

    Si il platim si de 5 ori mai scump decat l-ar vinde in SUA, ca Romania are bani de zici ca Isarescu face copii la Xerox dupa bancnote de 500 de Euro.

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean