Banner

Judecătorul care l-a salvat pe Vîntu în dosarul FNA-Banca Agricolă – pus sub acuzare de DNA

Tweet this

Scris de Dana Iliescu in Curentul
Rånd pe rånd, stålpii de suţinere ai lui Sorin Ovidiu Vîntu se prăbuşesc ca la jocul de domino. După ce agenţiile de ştiri au consemnat ieri informaţia că ministrul Justiţiei din Indonezia a autorizat extrădarea lui Nicolae Popa, bunul prieten al lui SOV, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul  FNI, o nouă informaţie l-a pus cu siguranţă pe jar pe proprietarul SPA-ului din strada Paris, unde se relaxează unii lideri politici. Cristian Jipa, judecător la secţia penală a instanţei supreme, a fost pus sub acuzare de procurorii DNA, fiind acuzat de complicitate la o nouă infracţiune de trafic de influenţă comisă de senatorul Voicu, în schimbul sumei de 60.000 de euro. Potrivit informaţiilor noastre, ancheta în cazul judecătorului Jipa se referă la perioada când acesta era magistrat la Tribunalul Bucureşti. El a promovat la Înalta Curte abia în septembrie 2009.
Şi judecătorul Jipa, şi senatorul Voicu s-au prezentat ieri dimineaţă la sediul DNA, unde procurorii anticorupţie le-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Judecătorul Cristian Jipa nu este un magistrat oarecare. Soţia sa, Florina Ruxandra Jipa, este deputat PSD, partid din care face parte şi Cătălin Voicu. Mai mult, doamna Jipa este chiar membru în Comisia juridică a Camerei.
Legătura lui Cristian Jipa cu Vîntu se numeşte dosarul FNA-Banca Agricolă. Mărinimos, probabil, din fire cu infractorii, judecătorul Cristian Jipa de la  Secţia a II-a Penală a Tribunalului Bucureşti a dat  în 27 iulie 2004 un verdict unic în analele justiţiei romåne: disjungerea cauzei FNA de cauza Banca Agricolă şi retrimiterea acesteia din urmă la Parchet pe motiv că fostul infractor de drept comun Sorin Ovidiu Vîntu trebuie confruntat cu un inculpat, care murise pe parcursul urmăririi penale.
Mecanismul prin care Vîntu a fost scos prin uşa din dos în dosarul FNA-Banca Agricolă a fost prezentat cu lux de amănunte de ziarul „Curentul“, într-un articol publicat pe 4 mai 2005. Pentru a înţelege mai bine cum a ajuns judecătorul Cristian Jipa să fie acuzat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, vă prezentăm cele mai relevante pasaje din materialul publicat în 2005 de ziarul „Curentul“, referitoare la acţiunile aceluiaşi magistrat în dosarul FNA-Banca Agricolă. Cititi pe larg in Curentul - http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010021840066/Actualitate/Judecatorul-care-l-a-salvat-pe-Vintu-in-dosarul-FNA-Banca-Agricola-pus-sub-acuzare-de-DNA.html




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 548

2 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 18 2010 @ 12:58 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am February 18 2010 @ 12:59 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean