Pentru soluţionarea   justă   a  cauzei civile  dedusă  aprecierii judecătoreşti  :

Justiţia  este  un factor   esenţial de  echilibru  şi  stabilitate  socială  în statul de  drept,  fiind  necesară abordarea  unitară,  cu  consecinţa   sporirii  eficienţei  actului de  justiţie  şi de  asigurare  a  compatibilităţii   sistemului judiciar  şi  implicit  a  practici  româneşti , cu  cele  ale  statelor  membre   ale  UE.

Asigurarea  caracterului unitar  al  practici  judecătoreşti ,  este  impus   şi de  principiul constituţional   al   egalităţii cetăţenilor  în faţa  legii şi implicit a  autorităţii   judecătoreşti ,  acest  principiu  ar  fi  grav  afectat  dacă în aplicarea  uneia   şi aceleiaşi  legi ,  soluţiile  instanţelor  judecătoreşti  ar  fi  diferite  şi chiar  contradictorii .

Practica neunitară ,este sancţionată explicit   prin dispozitivul cauzei  BEIAN, această hotărire fiind depusă la dosarul cauzei, jurisprudenţa  divergentă, profundă şi  persistentă în timp, cu  consecinţa  afectării  principiului siguranţei  juridice ,  definit ca  unul dintre  elementele  fundamentale  ale  statului de  drept , este  sancţionată şi prin decizia   în cauza   Pădureanu   contra   României .

Soluţiile  juridice  ale  instanţei de  judecată  trebuie  să  determine , văzând  precedentele  judiciare ca -- izvoare  interpretative-- , practică unitară , aceasta  şi în recunoaşterea  principiului constituţional  al  înfăptuirii juste  şi  unitare  a  justiţiei, circumscris  unei operaţiuni  raţionale şi de creaţie juridică ,  atribuită şi  utilizată de  orice  autoritate  chemată a  aplica  dreptul ,  în sensul  respectării legislaţiei   incidente,  iar  instanţele de  judecată , interpretează în mod  necesar  legea  prin  soluţionarea cauzelor   cu care  au  fost  investite, ca  fază indispensabilă a procesului de aplicare a  legii ,  conform şi  principiului  supunerii judecătorului  numai  faţă de  lege, conform art.123   alin 2  din Constituţie .

Gravitatea   implicaţiilor  juridice,  în aplicarea   şi  interpretarea  neunitară a  legii ,decurge şi din caracterul  aproape   iremediabil  al  hotărârii judecătoreşti  care  urmează a  fi  pronunţată de  către  instanţa de  fond ,  precum şi din   însuşi   mecanismul  concret  al  practicii  neconsecvente :  --părţile  având  aceeaşi  situaţie  juridică nu  trebuie  să primească soluţionări  contradictorii-- , sens în  care   rugăm a  se  reţine  soluţia  instanţelor ,  fond şi recurs   , depuse  în probaţiune  la  dosarul cauzei civile .

Faptul generator de incertitudine juridică   trebuie  înlăturat, prin aplicarea  corectă şi justă a normelor  de  drept,  astfel că  situaţia  dintr-un litigiu dedus   judecăţii, respectiv cea care  corespunde  adevărului, nu poate  fi decât  una  singură,  aceea  care  trebuie   să se  impună cu  autoritate,ca  fiind  cea  corectă.

Interpretarea corectă şi  unitară a legii , previne  o  practică judecătorească neunitară precum şi  dreptul părţilor  la  un proces  echitabil în ceea ce priveşte soluţionarea cauzei civile  aflată spre  apreciere  judecătorească,  cu  evitarea  posibilelor  erorii în calificarea  juridică .

De altfel, literatura juridică apreciază practica  judiciară ca  fiind --  izvor  secundar  de  drept – aceasta in cea ce priveşte   hotărârile  judecătoreşti care  au   intrat   în puterea  lucrului judecat .

Principiul supunerii judecătorului numai faţă de  lege , nu are  şi  nu poate  să  aibă  semnificaţia  aplicării diferite  şi  chiar  contradictorii a  aceleiaşi  dispoziţii  legale   , în funcţie  exclusiv  de  subiectivitatea  interpretării   atribuită şi aparţinând   unor  judecători  diferiţi . O  asemenea  concepţie,  ar  duce  la  consacrarea ,  chiar  pe  temeiul   independenţei  judecătorilor,  a  unor  soluţii care  ar  putea  reprezenta   o  încălcare  a  legii, ceea  ce  este  inadmisibil, întrucât  legea  fiind  aceeaşi , aplicarea  ei   nu  poate  fi  diferită ,  iar  intima   convingere  a  judecătorului , nu  poate  justifica  o asemenea  consecinţă .

Asigurarea  caracterului  unitar  al  practici  judecătoreşti, este  astfel  impusă, în caz  contrar  principiul egalităţii şi  justei  interpretării, ar  fi  grav afectat , dacă în aplicarea   unei  şi aceleiaşi  norme  de  drept ,  soluţiile  instanţelor  judecătoreşti ar  fi  diferite  şi implicit  contradictorii şi  neunitare .

Apreciem  pe  cale de  consecinţă  că  principiul securităţii juridice,  determinat  de  practica  unitară,  trebuie  consacrat  expres în speţa  dată ,  inclusiv  prin  decizia  civilă   care  urmează a  fi pronunţată .

Efectele  incertitudinii  jurisprudenţiale ,  nu  trebuie  să  afecteze  interesele  părţii  interesate  în sensul privării acesteia de  la  posibilitate   obţinerii  beneficiului drepturilor  sale  , în cauza   dată,   fiind  vorba  despre diferenţe salariale cu titlu prima de vacanţă,     cuvenite  şi  datorate, dar  în mod  injust  şi  lipsit  de  temei   şi  suport  juridic  , neacordate .

De asemenea ,  efectele  concrete  ale  practici  neunitare,  conduc  la   concluzia  că principiul  siguranţei  publice, ameninţat  şi /sau  încălcat  nu este  -   în sine -  suficient să ofere   o  explicaţie  că unui   cetăţean-  reclamant  i  se recunoaşte  irevocabil un drept  , în vreme  ce , în condiţii  similare , identice  şi  aplicării  aceluiaşi  text de  lege , acel  drept nu  îi este  recunoscut  altui  reclamant.

Astfel,  apreciem că trebuie  eliminate  erorile, în calificarea  şi  soluţiile  juridice în cauze deduse  spre  dezlegare  în drept şi  fapt, acţiunile  introductive  cu  petite  identice,  trebuie  să primească o aplicare   şi soluţii   unitare  din punct de  vedere  legal şi implicit judecătoresc.

Înlăturarea  divergenţelor  de  jurisprudenţă   neuniformă , determină in mod  evident  ordinea  juridică atit de necesară şi aclamată , asigurarea   coerenţei  practicilor  judiciare, precum şi   înlăturarea  de  incertitudine   şi consecinţe  juridice diferite,  în cauze  similare .

Asigurarea  interpretării unitare  a  legii ,  sancţionează practica  judiciară neunitară,  care  în mod  regretabil poate  submina  autoritatea  judecătorească şi încalcă principiul  constituţional  al  egalităţii în drepturi  şi  tratament  juridic .

Totodată  , siguranţa  raporturilor  juridice  civile , înlătură   insecuritatea  juridică şi determină   inclusiv  în prezenta  cauză civilă ,  speranţa  legitimă a  soluţiei  favorabile ,  aceasta  şi ca  o  recunoaştere  a  previzibilităţii   soluţiei  instanţei de  recurs,   văzând  practica  judiciară anterior pronunţată, intr-o cauză similară.

Practica  unitară,  văzând  cauzele  civile  identice şi din punct de vedere al  cererilor şi pretenţiilor astfel evidenţiate in petitul acţiunilor introductive ,  trebuie  să înlăture  incertitudinea  juridică,  fiind  determinat  astfel  dreptul şi obligaţia corelativă, la  o  interpretare  unitară a  legii , aceasta  conform   şi  art.  27  alin. 2  Legea  nr.  304/2004  modificată şi  implicit  art.  6  din Convenţia  Europeană a  Drepturilor  Omului .

Practica CEDO pronunţată in materia necesităţii instituirii obligativităţii practicii unitare şi a valorificării—legitimei speranţe—in recunoaşterea dreptului material şi/sau subiectiv reclamat a fi incălcat sau neplătit,ESTE OBLIGATORIE ŞI RELEVANTĂ.

MIHAI PAŞCA—TRIBUNALUL ALBA