Banner

Curentul : ANAF controleaza RealitateaTv luand urma celor 60 de milioane de euro; RTV reactioneaza si il ameninta pe seful ANAF

Tweet this

http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010021139765/Actualitate/Oamenii-lui-Vintu-il-ameninta-pe-presedintele-ANAF.html

După ce în ziarul de ieri am publicat articolul în care acuzam tentativa jalnică de intimidare făcută de Realitatea TV asupra şefului ANAF, am primit mai multe informaţii de la oameni speriaţi, care lucrează chiar la Realitatea Media. Din informaţiile furnizate de ei am aflat că la Realitatea se desfăşoară un control de la ANAF, la cererea Parchetului, pentru a se urmări traseul banilor proveniţi din celebra returnare ilegală de TVA, în valoare de 60 milioane de euro, de la Petromservice. Conform datelor furnizate de angajaţi ai Realităţii, panica s-ar fi instalat la Realitatea Media atunci cånd inspectorii ANAF au luat firul unor comisioane fictive plătite în conturi bancare din alte ţări, despre care se bănuieşte că ar aparţine chiar firmelor lui Vîntu, neidentificate pånă acum de autorităţi.
Odată instalată panica, Dragoş Nedelcu, vrånd să liniştească apele, sigur pe el, le-a spus angajaţilor că a fost personal la preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, şi, cităm, „i-a băgat minţile în cap“. Cine este Dragoş Nedelcu?
Dragoş Nedelcu este director executiv la The Money Channel şi, ceea ce e mai important, fiul lui Constantin Nedelcu, membru fondator al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom, condusă de Liviu Luca, şi fost Vicepreşedinte al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei, condus de Dan Ioan Popescu. Fost redactor-şef adjunct la revista „Capital“, Dragoş Nedelcu s-a alăturat grupului Realitatea Caţavencu în 2006.
Dorind să aflăm cu ce l-a ameninţat Dragoş Nedelcu, l-am contactat pe preşedintele ANAF, Sorin Blejnar:

- Alo! Bună ziua! De la ziarul „Curentul“ vă deranjăm.
- Vă rog.
- Dorim să ne răspundeţi şi nouă la câteva întrebări dacă aveţi un minut. Vă menţionez că vom înregistra şi întrebările, şi răspunsurile.
În acest moment ANAF face sau a terminat un control la Realitatea Media?


- Este un control în derulare, început undeva în luna octombrie, ba nu, noiembrie a anului trecut şi este în plină derulare. Cei de la Realitatea Media sunt în categoria marilor contribuabili şi o inspecţie fiscală generală, cum este cea care se află în prezent în derulare la Realitatea Media, poate să dureze chiar 6 luni, pe Codul de procedură fiscală, fiind un volum foarte mare de activitate.

- Săptămâna trecută a fost în audienţă la dvs Dragoş Nedelcu?

- Nu vreau să comentez.

- Avem informaţii că Dragoş Nedelcu v-ar fi ameninţat în legătură cu acest control pe care ANAF îl face la Realitatea Media.

- Nu vreau să comentez nici acest lucru, însă tot ceea ce a apărut ziua trecută (n.r. marţi) prin presă, într-adevăr, e o tentativă jalnică de intimidare, exact cum aţi spus dvs în ziar, astăzi.

- Putem considera că acest material reprezintă o tentativă de ameninţare?

- Aşa cum aţi precizat şi dvs în ziar. Întâmplarea face că de data aceasta am solicitat contabilei soţiei mele o situaţie.

- Noi am luat datele de la Ministerul de Finanţe.

- Da, aşa cum aţi spus în articolul din ziar. Aţi fost mai informaţi decât mine. Este un lucru foarte evident. În anul 2005, soţia mea a avut un profit care, din lipsă de lichidităţi, întrucât erau clienţi neîncasaţi, nu a fost repartizat decåt în anul 2009. În 2005, s-a realizat un profit în sumă de 336.202 lei, pe care nu l-a repartizat. Au fost ţinuţi în cont 117.000 de lei profit nerepartizat, conform prevederilor legale, întrucât la acea dată societatea avea clienţi de încasat în valoare de 426.837 de lei. Totodată, mai avea o creditare făcută de către asociaţii societăţii în sumă de 150.842 de lei. Asta o am de la contabilă. Sper să fie şi corectă. După 2005, la jumătatea lui 2005, urmare a ivirii incompatibilităţii soţiei mele care a devenit între timp avocat şi nu mai avea voie să aibă societate comercială, nu mai avea voie să gestioneze, şi-a mutat activitatea pe cabinetul de avocatură, societatea nu a mai desfăşurat activitate şi potrivit bilanţului contabil a înregistrat pierdere de 4.640 de lei în 2006, apoi o pierdere de 200 de lei în 2007, în anul 2008 o pierdere de 7.889 lei, a încasat o parte din creanţe în 2008 şi restul diferenţelor de creanţe în februarie 2009. Suma pe care a încasat-o s-a decis în Adunarea Generală a Acţionarilor din 2 martie 2009, unde s-a hotărât să se repartizeze astfel: restituire de creditare şi repartizarea pe dividende a profitului aferent anului 2005, în sumă de 250.000 de lei. În martie, s-a achitat impozitul pe dividende în valoare de 40.000 de lei şi s-au ridicat dividende nete în sumă de 210.000 de lei.

- Ce v-a spus domnul Nedelcu, mai urmează şi alte „dezvăluiri“ de acest gen?

- V-am spus că nu comentez dacă m-am întâlnit sau nu m-am întâlnit cu dl Nedelcu.

- În urma materialului difuzat la Realitatea TV, credeţi că vor urma şi alte tentative de intimidare a dvs?

- Pe mine nu au cu ce să mă intimideze pentru că toate operaţiunile care au fost făcute de către soţia mea, înainte, de fapt, de a fi căsătoriţi (e vorba de o afacere a ei din anii precedenţi) sunt legale, s-au plătit impozitele, s-au plătit taxele. Iar societatea la care este asociată firma soţiei mele, acea firmă din Arad, Dial Ton, m-am interesat şi a plătit anul trecut impozite şi taxe de 1,1 milioane de lei. Deci e un contribuabil din categoria contribuabililor mijlocii, cu activitate semnificativă, cu vreo 30 de angajaţi, care nu face afaceri cu instituţii publice sau cu statul. Cumpără de la privaţi şi vinde la privaţi. Nu lucrează în domenii sensibile, cu produse accizabile sau cu produse care au regimuri speciale de taxare. E pur şi simplu o societate de comerţ.

- Altcineva din trustul Realitatea a încercat să vă ameninţe în legătură cu acest control?

- Nu, dar probabil că e neplăcut dacă o instituţie a statului declanşează o activitate de inspecţie fiscală, indiferent de numele societăţii. Probabil cei de acolo nu se simt foarte confortabil ştiindu-se verificaţi şi atunci, dacă mai dispun şi de o instituţie de informare sau mai degrabă de dezinformare media, pot să facă tot felul de supoziţii, speculaţii, mai mult sau mai puţin fondate. Fără să comentez prea mult, deoarece nu am suficiente elemente, cred că această dezinformare, până la urmă, pornită de la lucruri nereale, de la un contribuabil care şi-a plătit impozitele şi taxele, are două motive: o dată, faptul că în urmă cu două săptămâni am blocat conturile Realitatea Media, pentru o datorie de aproximativ 5 milioane de lei, sumă care a fost achitată, şi în al doilea rând, pentru că există o verificare în curs, o inspecţie fiscală generală la SC Realitatea Media .

- Când estimaţi că va fi finalizat acest control care se desfăşoară la Realitatea Media?

- Nu am urmărit îndeaproape acţiunea desfăşurată de către colegii mei din inspecţie la Realitatea Media, pentru că în general nu urmăresc îndeaproape nicio societate comercială cånd este verificată. Din câte cunosc, abia ieri m-am informat, după ce mi-am dat seama că sunt ţinta unei campanii de intoxicare, probabil că în vreo două luni va fi finalizată verificarea.




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1134

4 Comentarii pana acum»

  1. Metalshrine said

    am February 11 2010 @ 7:12 pm

    Pai si daca vantul va fi declarat falimentar si executat nu ne mai lasa noua, poporului roman, televiziunea? Asa cum se lauda in campania prostanacului? :lol:

  2. vrajitorul.eu said

    am February 12 2010 @ 12:59 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. http://www.urbanviorel.ro/category/adevarul-despre-mass-media-din-romania/ said

    am February 12 2010 @ 3:42 pm

  4. Adi said

    am September 15 2010 @ 2:15 pm

    Tatal lui Dragos Nedelcu a fost primar in comuna Cornesti – Dambovita inainte de 1989 si este decedat de mai bine de 10 ani. Nu stiu de unde a scos autorul acestui articol minciuna aceea!!!

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean