Banner

Ample dezbateri in randul magistratilor, fata de prevederile proiectului legii pensiilor

Tweet this

O mare nedreptate pe care ne-o putem oferi
4 Februarie 2010 - Petronela NASAUDEAN pe juridice.ro



Pentru ca Legea privind sistemul unitar de pensii publice să fie o lege corectă în ceea ce priveşte reglementările care se referă la la statutul magistraţilor, preocupările noastre ar trebui îndreptate în cel puţin două direcţii principale:
- întâi, să reuşim să menţinem pensia de serviciu ca pe un drept câştigat statutului  magistraţilor;
- apoi, să încercăm să procedăm în aşa fel încât acest drept să fie afectat de cât mai puţine condiţionalităţi.

Referitor  la prima oportunitate, putem folosi argumentele puse la dispoziţie de Constituţie, legislaţia internă, jurisprudenţa europeană precum şi comparaţia statutul magistratului român cu aceea a magistratului european.

Într-un stat de drept, vigoarea acestor argumente ar trebui să însemne garanţia unui succes indubitabil.

Optimistă, aproape patologic, cred că, până în cele din urmă vom reuţi.

Dacă reuşim, trebuie să ştim să gestionăm această reuşită astfel încât de ea să se poată bucura cât mai mulţi dintre noi.

Cu tot respectul şi cu toată deferenţa faţă de magistraţii de carieră, acordarea pensiei de serviciu, luând în considerare vechimea de 25 de ani în profesie, (la data intrării în vigoare a legii) mi se pare imoral şi nedrept.

După anul 1989 întreaga societate românească împreună cu structurile şi oamenii care activează în cadrul acestora, de principiu s-au reformat.

Până unde a ajuns această reformă este o altă poveste.

Mai bine ori mai puţin bine, mai mult sau mai puţin reforma vizează şi sistemul de justiţie cu oamenii, fără de care, nu poate funcţiona.

Aşezarea noilor relaţii sociale pe modificările structurale şi economice nu s-a realizat peste noapte, iar nemulţumirile, multe şi diverse, au generat, pentru instanţele judecătoreşti, un volum de activitate la care, magistraţii aflaţi în sistem, nu le puteau face faţă.

Au intrat astfel în magistratură, după anul 1990, jurişti şi avocaţi cu vechime în aceste profesii. Această categorie de magistraţi în momentul de faţă poate avea cel mult 20 de ani vechime în profesia de magistrat, dar au vârsta legală de pensionare.

Cât este de corect ca aceştia, în comparaţie cu cei care, de aceeaşi vârstă cu ei, au 25 de ani de vechime în profesie?

Pentru a afla cât este de corect am să vă redau mai jos numărul cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Sălaj în ultimii cinci ani înainte de 1990:
- 1985 – 688 cauze;
- 1986 – 802 cauze;
- 1987 – 712 cauze;
- 1988 – 467 cauze;
- 1989 – 468 cauze;
- TOTAL = 3.137 cauze.

Dacă avem în vedere încărcătura de cauze pe judecător, din ultimii ani, constatăm că numărul total al cauzelor aflate pe rolul tribunalului într-un an reprezintă ceea ce astăzi judecă un singur judecător în aceeaşi unitate de timp.

Dacă extindem analiza şi asupra complexităţii cauzelor, vom ajunge la convingerea că 5 ani lucraţi înainte de 1989 ca judecător nu fac mai mult decât 1 an lucrat după 1989. Şi atunci criteriul celor 25 de ani vechime devine o simplă cifră pe care ne-o însuşim fără curiozitatea de-a afla ce înseamnă ea. Lipsa de curiozitate n-ar păcătui prea mult dacă în spatele ei nu s-ar ascunde o mare nedreptate.

jud. Petronela NASAUDEAN
presedinte Tribunalul Salaj

>Calul troian neconstitutional din legea pensiilor2 Februarie 2010 - Adrian NEACSU pe juridice.ro


Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) a publicat  o scrisoare deschisa adresata ministrului justitiei, in legatura cu proiectul legii sistemului unitar de pensii publice. Demersul este aproape induiosator prin inutilitatea lui, insa in acelasi timp necesar pentru a demonstra o data in plus daca politicile publice ale acestui minister sunt subordonate promovarii legalitatii in activitatea Guvernului sau, dimpotriva,  oportunismului politic.

Judecatorii fac apel direct la cateva prevederi din hotararea de guvern care reglementeaza organizarea si functionarea ministerului justitiei si competentele sale in cadrul Guvernului Romaniei. Mai exact, se invoca functia principala a ministerului in cadrul Guvernului de a veghea la respectarea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenesti, prin mijloacele si procedurile pe care le are la dispozitie. In realizarea acestei functii, ministerul justitiei detine competenta exclusiva de a aviza proiectele de lege ale Guvernului sub aspectul constitutionalitatii, legalitatii si tehnicii legislative. Avizul ministerului justitiei este necesar ca un prim control de conformitate cu constitutia a proiectelor de lege initiate de Guvern. Semnatura ministrului justitiei pe proiectele Guvernului semnifica confirmarea din punct de vedere tehnic a regularitatii acestora, garantandu-se ca initiativa nu contravine nici constitutiei, nici legislatiei in vigoare si ca este corespunzatoare formal din punct de vedere al tehnicii legislative.

Apelul asociatiei de judecatori este unul la profesionalismul ministerului justitiei si la onestitatea lui tehnica.

Pe 9 octombrie 2009, surse din cadrul Ministerului Justitiei declarau pentru agentia Newsin ca  varianta Legii pensiilor, depusa atunci in Parlament, nu are nicio sansa sa treaca de Curtea Constitutionala, din cauza deciziilor anterioare ale CCR privind pensiile speciale:   “Nu există nicio şansă ca Legea pensiilor să treacă de Curtea Constituţională.  Vă daţi seama că legea va genera din start 200.000 de cauze. Legea nu are şanse să se aplice în actuala variantă, pentru că încalcă atât Decizia 20/2000 a Curţii Constituţionale în ce priveşte Legea 19/2000, cât şi deciziile luate de CEDO, care prevăd că un drept câştigat nu mai poate fi luat. Experţii ministerului Justiţiei nu au fost consultaţi înainte de a se decide asumarea răspunderii Guvernului în Parlament”.

Varianta initiala a legii sistemului unitar de pensii publice nu continea insa dispozitiile vadit discriminatorii din prezent, in ce priveste categoriile profesionale care beneficiaza de pensie speciala. Dimpotriva, prevedea eliminarea nediscriminatorie a tuturor celor aproximativ 150.000 de pensii speciale din Romania, inclusiv recalcularea tuturor pensiilor aflate in plata. Asa cum arata un document ce parea a proveni chiar din aparatul tehnic al ministerului justitiei, proiectul legii contravenea deja unor decizii constante ale Curtii Constitutionale, implicit Constitutiei, incalcand flagrant principiul neretroactivitatii legii. In prezent insa, legea intentioneaza afectarea doar a cca 10.000 de pensii speciale, in special cele provenind din justitie, conservand statutul derogatoriu al celorlalte peste 80% din totalul lor.

Un tehnician al dreptului cunoaste ca principalul motiv pentru care in 2000 Curtea Constitutionala s-a opus eliminarii pensiei speciale in magistratura a fost existenta unui tratament discriminatoriu a judecatorilor si procurorilor, functionari cu statut special ai statului, fata de militari, pentru care inca de atunci se incerca instituirea unui regim privilegiat. “Curtea Constituţională constată că, faţă de asemănările subliniate anterior între situaţia cadrelor militare şi cea a magistraţilor, avându-se în vedere şi caracteristicile comune ale statutelor aplicabile acestor categorii profesionale, care au determinat în mod obiectiv reglementarea prin lege, în mod aproape identic, a pensiei de serviciu, nu se poate identifica o raţiune suficientă care să justifice aplicarea unui tratament diferit magistraţilor faţă de cadrele militare permanente“.

Astfel fiind, actualul proiect al legii unitare a pensiilor contine acest cal troian neconstitutional, suficient de evident ca sa sara in ochii specialistilor din ministerul justitiei, chemati sa dea avizele de constitutionalitate si legalitate.

Daca semnatura ministrului justitiei, deja aseazata pe proiectul legii unitare a pensiilor, nu are o justificare pur tehnica, inseamna ca ea este rezultatul unei judecati politice. Incapatanarea cu care in versiunea actuala a legii sunt introduse prevederi care au fost declarate deja neconstitutionale de Curtea Constitutionala nu poate avea decat semnificatia fie a increderii nemarginite ca Noua Curte isi va revizui pozitiile anterioare, acceptand retroactivitatea legii si tratamentele juridice diferite, fie dimpotriva a vulnerabilizarii intentionate a legii. Impactul financiar pentru statul roman din interventia pentru trecut asupra celor 10.000 de pensii speciale din totalul lor de peste 150.000 este practic nul. Impactul politic este insa unul major, demonstrand populatiei, la nivel superficial, vointa de a elimina “discriminarile”, “privilegiile” si “nesimtirea”din sistemul public de pensii. Ca in special judecatorii si procurorii au fost alesi pentru aceasta demonstratie dar si executie publica poate fi o intamplare sau se poate datora unui calcul la rece: ei sunt oricum cei chemati sa indrepte neregularitatile constitutionale sau legale ale oricarui  demers legislativ.

Din pacate insa, acest joc cinic de glezne politice, produce efecte dezastruoase in magistratura, determinand plecarea in masa din sistem si creand goluri ce nu vor putea fi acoperite decat in ani de zile, dar si in ce priveste stabilitatea societatii romanesti, prin expunerea justitiei in ansamblul ei judecatii agresive a publicului larg.

Pentru sfarsit, las cititorilor placerea sa descopere daca in proiectul legii pensiilor judecatorii Curtii Constitutionale intra alaturi de judecatori obisnuiti la “privilegiati” neexceptati sau dimpotriva alaturi de militari si politisti, la “privilegiati” exceptati.

Astfel se poate intui daca acest cal troian este unul solid sau doar unul de paie.

jud. Adrian NEACSU
presedinte Tribunalul Vrancea





Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 867

5 Comentarii pana acum»

  1. vrajitorul.eu said

    am February 4 2010 @ 2:33 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  2. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 4 2010 @ 2:49 pm

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  3. Gica Contra din Galati said

    am February 5 2010 @ 10:06 am

    Pentru PETRONELA !!! Desi nu fac parte din tagma magistratilor fiind inginer , pentru a rezolva problema dreptului castigat asi folosi DECIZIA CURTII CONSTIT. Nr 120/2007 care prevede : “se va acorda in continuare pensia anterior stabilita si aflata in plata , fara a se aduce ATINGERE DREPTURILOR LEGAL CASTIGATE ANTERIOR ” !!!!!

  4. obiectiva said

    am February 5 2010 @ 4:05 pm

    NU e normal! drepturile au fost castigate in urma MISCARILOR DE CULISE intre un SISTEM BOLNAV IN TRANZITIE INFINITA. un magistrat LA PENSIE, NU are mai multe nevoi decat UN MINER!!!!poate ala are chiar mai multe, ca ramane handicapat daca supravietuieste… plus CA NU AU COTIZAT CU NIMIC…

  5. obiectiva said

    am February 5 2010 @ 4:07 pm

    propun sa ne aliniem PROCENTUAL LA SISTEMUL EUROPEAN. daca ai un salariu de 2000 de euro, lunar, DIN CARE COTIZEZI, fara legi speciale, cata pensie AI?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean