PARINTELE IOANICHIE BALAN, LUPTATORUL, a fost otravit cu metale grele. Marturia Parintelui Filotheu Balan: “Să nu taci! Să nu taci! Scrie şi vorbeşte, că eu nu mai pot nimic!”
Anul acesta, pe 10 Februarie, Părintele Ioanichie Bălan ar fi împlinit 80 de ani. Dar e mult mai de folos să ştim că acolo unde este, cuviosul părinte ne veghează şi ne luminează ori de câte ori gândurile noastre se întorc sau nu spre sfinţia sa. Am cunoscut un Părinte Ioanichie uneori mult diferit de ceea ce ştiu cei mai mulţi dintre noi. Deşi neîncetat lam necăjit şi i-am stat împotrivă când vorbeam despre cărţi şi despre istorie, nu a încetat să mă iubească şi să mă pomenească în rugăciuni până în ultima clipă a vieţii sale. Ştiu şi acum că acolo unde este, degrabă vine la rugăciune când este chemat.
Prima dată am auzit de sfinţia sa prin anii ’80, după ce îi apăruse primul volum din cartea Convorbiri duhovniceşti. Titlul mă intrigase, dar cartea nu am apucat să o citesc decât mult mai târziu, pentru că în acei ani se vânduse foarte repede. Am rămas în suflet doar cu imaginea unui părinte iubitor de Dumnezeu şi de Sfinţii Săi, care a reuşit să străpungă veacul comunismului şi să aducă la lumină lucruri tainice, neştiute de cei mai mulţi.
Am intrat în Mănăstirea Sihăstria în 1996 şi, când l-am cunoscut, Părintele Ioanichie trecuse puţin peste 66 de ani. Întâlnirea cu sfinţia sa a fost destul de spectaculoasă; doar privindu-ne am ştiut că avem fiecare de iubit ceva în celălalt, şi această iubire părintească a sfinţiei sale continuă şi azi. Părintele Ioanichie a fost pentru mine marea revelaţie a creştinului liber, care cunoaşte bine lumea în care trăieşte, şi care nu se teme decât de Dumnezeu şi de păcat.
Câțiva ani de zile am fost sub ascultarea sfinţiei sale. Lucram împreună la cărţi – Vieţile Sfinţilor, cărţile Părintelui Dimitrie Bejan – „Bucuriile suferinţei”, seria de volume „Ne vorbeşte Părintele...” şi altele asemenea, între care nu trebuie să las de o parte Patericul românesc, Vetrele de sihăstrie românească şi cele două cărţi de Pelerinaj la Mormântul Domnului şi Pelerinaj la Athos –, care mi-au adus în foarte scurtă vreme multă sporire duhovnicească. Eram ca un burete care absorbea fiecare picătură de duh din ceea ce mi se dădea în fiecare zi.
Despre Părintele Ioanichie s-au mai scris rânduri biografice şi, prin mila lui Dumnezeu, i s-a dedicat şi o carte. A intrat în Mănăstirea Sihăstria în anul 1949, după ce, cu un an înainte, venind pe jos din satul său, Stăniţa, de lângă Roman, îl cunoscuse pe Părintele Cleopa, care îl uluise vorbindui despre tainele vieţii duhovniceşti. Auzise despre bătrânul părinte, iar cuvintele sale i s-au înfipt cu atât mai adânc în inima care dorea după Hristos. Venind în Sihăstria, în 1949, a aflat că Părintele Cleopa şi mulţi alţi cuvioşi părinţi au plecat la Mănăstirea Slatina, lângă Fălticeni. Ar fi vrut să meargă şi el acolo, însă Părintele Ioil Gheorghiu i-a spus: „Rămâi, tătucă, aici, că nu are cine să scrie un act şi nici să socotească ale noastre”. A rămas, aşadar, în Sihăstria. Aici a împărţit chilia cu actualul duhovnic al românilor din Athos, Părintele Iulian de la Prodromu, de la care ştim că se nevoia cu multă bărbăţie, împlinindu-şi cu stricteţe canonul de sute de metanii în fiecare noapte. În Aprilie 1953 a fost călugărit şi hirotonit diacon în biserica mare a Mănăstirii Neamţ, aşa cum însuşi sfinţia sa ne-a spus, într-una din vizitele acolo.
Anii aceia i-au aprins inima spre păstrarea mărturiilor de sfinţenie pe care le auzea de la bătrânii mănăstirii. Nici nu avea cum să nu fie impresionat, venind dintr-o lume care suferea de pe urma războiului şi a ocupaţiei bolşevice, într-una în care tot ce era de valoare se raporta la Hristos şi la Sfinţii Săi. Începând cu 1955 şi-a petrecut multe nopţi dactilografiind la maşina de scris paginile unui volum numit mai apoi „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene”, volum împodobit cu fotografii lipite pe hârtie, din locurile unde s-au nevoit marii Sfinţi despre care vorbea. Acest volum era nucleul a ceea ce avea să devină peste ani Patericul românesc, Convorbirile duhovniceşti şi Vetrele de sihăstrie.
Dacă astăzi nu am avea aceste mărturii strânse de Părintele Ioanichie, nu am şti mai nimic despre viaţa duhovnicească din mănăstirile româneşti ale secolului 20.
Ar fi trebuit ca în 1959 să fie dat şi sfinţia sa afară din mănăstire, împreună cu toţi ceilalţi care au fost scoşi în urma decretul 410 din toamna acelui an. Însă tot Părintele Ioil şi ceilalţi bătrâni i-au rugat pe comunişti să-l lase în mănăstire, pentru că nici unul din ei nu ştia să ţină contabilitatea şi să se ocupe de mănăstire atât de bine precum tânărul Părinte Ioanichie.
Din mâinile celui iubit de Sfinţi au ieşit atunci aceste versuri, unora atât de cunoscute:
„De ce eşti, sfântă sihăstrie
Aşa tristă şi pustie?
De ce-ţi plâng clopotele tale,
Aşa duios, aşa cu jale?”
Sau altele, în acelaşi duh:
„Iubite frate muritor,
De vei vedea un călător
Cu hainele cernite , singurel,
Desculţ, flămând şi însetat
Te rog să ai milă de el,
Că poate-i un călugăr!”
În scurtă vreme Sihăstria a devenit un soi de azil de bătrâni, mai mulţi monahi fiind aduşi acolo de la mănăstirile şi schiturile închise de comunişti. Venirea lor a fost o altă mană cerească pentru tânărul cronicar al vieţii duhovniceşti din România. Întoarcerea în Sihăstria a obştii de monahi a Mănăstirii Slatina, după 1959, i-a adus aproape pe cel care i-a rămas duhovnic până la moartea sa din anul 1990, Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru. Dragostea dumnezeiască şi rugăciunea neîncetată a acestui părinte l-au povăţuit şi ocrotit neîncetat, făcându-ise izvor de neîncetate fapte bune.
După 1971 a fost scos din Mănăstirea Sihăstria şi mutat la Mănăstirea Bistriţa, lângă Piatra Neamţ, datorită predicilor sale foarte înflăcărate. Regimul trebuia să-l ţină sub control pe cel despre care se spunea că vorbeşte cu atâta putere, dar aducându-l la Piatra Neamţ, nu a făcut decât să-l facă şi mai cunoscut creştinilor. Aici Părintele Justin Pârvu i-a fost vecin de chilie, după ce cu ani înainte îl cunoscuse la Roman, înainte de arestarea sa din 1948. În Mănăstirea Bistriţa a publicat prima carte, o monografie dedicată acestei mănăstiri. De aici a fost trimis la Bucureşti, pentru a face Facultatea de Teologie, la rugămintea Patriarhului Iustinian.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro
Afisari: 3067
asistentapentruconsumatori.ro said
am February 3 2010 @ 10:56 am
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
vrajitorul.eu said
am February 3 2010 @ 10:56 am
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html