Banner

IRESPONSABILITATE.Instituţia Publica care avizează suplimentele alimentare: Nu le-am recomanda nimănui.

Tweet this

Va invit sa parcurgeti acest material din Gandul acolo unde ni se arata cu cata iresponsabilitate se acorda avize care duc la punerea in vanzare a unor medicamente de catre institutii platite din bani publici.
senator Iulian Urban



Institutul de Bioresurse Alimentare îşi dă avizul pentru punerea pe piaţă a suplimentelor alimentare bazându-se pe un buletin de analize adus de producători şi pe buna credinţă a acestora


Institutul de Bioresurse Alimentare, cel care hotărăşte dacă un supliment alimentar poate să fie vândut în România, nu testează produsele naturiste cărora le dă avizul. Verifică actele pe care producătorul le are la dosar, între care un buletin de analize, pe care şi-l aduce singur. "Ei vin cu testarea făcută, la dosar se depune un buletin de analize făcut de un laborator acreditat din România sau din străinătate. Noi am notificat (n.r. avizat) 5.000 de produse, în produsele astea se pot găsi 20.000 de substanţe, nu le pot testa pe toate, sunt unele substanţe pe care nici nu le putem testa în România. În cazul unei capsule de slăbit, nu pornim de la ideea că are sibutramină, ne bazăm pe buna credinţă a producătorului. În plus, costă enorm să testezi sibutramina", spune Nastasia Belc, directorul general al Institutului de Bioresurse Alimentare (IBA), aflat în subordinea Ministerului Agriculturii. Institutul mai verifică dacă ingredientele din produs nu se află pe lista plantelor interzise sau dacă produsul nu este contaminat. Testarea suplimentelor alimentare, continuă directoarea, se face doar în cazul în care producătorul nu are deja un buletin de analize.

Le avizează, dar nu le-ar consuma

Deşi conduce instituţia care îşi dă avizul pentru intrarea pe piaţă a suplimentelor alimentare, Nastasia Belc n-ar recomanda nimănui să le consume: "În afară de ceaiuri de tei sau de muşeţel, n-aş recomanda nimănui să ia suplimente alimentare, sunt suficiente vitaminele pe care ni le luăm din mâncare. Eu nu ştiu prin ce tehnologie a fost creat un produs naturist, nu am siguranţa unor bune practici ale producătorului. De la o plantă poate să fie bună doar o frunză sau o floare, de unde să ştiu eu dacă producătorul n-a folosit tulpina? Ar trebui ca suplimentele alimentare să fie făcute doar de producători cu certificare ISO". Chiar şi în cazul în care ar testa produsele, Nastasia Belc spune că nu poate avea siguranţa că producătorul nu schimbă reţeta după ce primeşte avizul. Şi se teme de pastilele venite din China: "Pe un producător român ştii de unde să îl iei, în plus sunt destui producători din România certificaţi ISO. Dar nu poţi să ştii dacă suplimentele venite din China au fost chiar făcute în China sau pe un vapor".

Pe propria răspundere a producătorului

Oana Grigore, purtător de cuvânt la Ministerul Sănătăţii, spune că niciodată nu se fac analize la suplimentele alimentare din plante. "Sunt notificate pe răspunderea producătorului, producătorul sau distribuitorul declară pe propria răspundere că sunt din plante. Aşa se face în toată Europa", arată ea, adăugând că doar medicamentele sunt analizate de Agenţia Naţională a Medicamentului. Numai în cazul în care un consumator face reclamaţie şi spune că a avut probleme cu un supliment alimentar sau dacă există o notificare prin sistemul european de alertă rapidă cu privire la un astfel de produs, instituţiile de control ale statului sechestrează, analizează şi distrug întreg stocul, dacă se descoperă că e neconform. "În acest caz, instituţiile de control sunt Inspecţia Sanitară de Stat, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care gestionează şi sistemul european de alertă rapidă. Tot timpul se duc şi verifică câte ceva, cei de la Inspecţia Sanitară de Stat sunt tot timpul pe teren", declară Oana Grigore. În vară, ANSVSA a fost anunţată prin sistemul de alertă rapidă de către autoritatea echivalentă din Belgia că un lot din "Capsula de slăbit", importat din China, conţine sibutramină. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi ai ANSVSA au confiscat şi distrus toate produsele din acel lot pe care le-au găsit.

Sursa :




Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1615

3 Comentarii pana acum»

  1. asistentapentruconsumatori.ro said

    am February 3 2010 @ 4:35 pm

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  2. vrajitorul.eu said

    am February 3 2010 @ 4:35 pm

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  3. Teleaga Lidia said

    am May 10 2011 @ 2:33 pm

    Buna ziua.Am un mic magazin de produse naturiste.Toate produsele pe care le comercializez au fie avizul ministerului sanatatii fie al institutului de bioresurse alimentare.
    Cum poate o institutie publica (IBA)sa dea aviz pentru punerea pe piata a mii de produse pana la o data anume,in cazul de fata 30 aprilie 2011,ca mai apoi sa fie interzise acele produse?Produsele pe care le avem pe stoc sunt facturate,sunt toate notificate,de ce nu ne spune nimeni odata concret ce se va intampla cu aceste produse?
    Am inteles deja ca statului roman nu-i pasa de producatorii romani,de distribuitorii romani,de comerciantii romani.Cu toate ca de pe urma noastra traiesc multi.Da in cap la o intreaga afacere de nisa in baza unei directive UE?
    Din cate cunosc,despre cum trebuie avizate aceste produse se stie de prin 2004,deci daca au fost avizate de o institutie publica a statului roman,eu ca si comerciant,le consider in regula.Cum poate doamna directoare a acestei institutii sa afirme ca da avizul unor produse pe care ea nu le-ar consuma?In ziua de astazi se stie ca doar alimentele nu mai furnizeaza tot ceea ce organismul nostru are nevoie,de aceea avem nevoie de suplimente.Dar asta e alta discutie.
    Sa intelegem ca aceste mii de produse notificate la aceasta institutie condusa de o doamna care nu crede in ceea ce face,au primit un aviz doar asa,ca sa mai treaca timpul si sa curga leafa ?

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean