Escrocheria comerţului cu certificate de carbon pe cale să fie pusa în aplicare la nivel de stat
Paul Joseph Watson & Alex Jones
Prison Planet.com
Vineri, 29 Ianuarie 2010
Globalistii intenţioneaza sa instaleze o regula a creşterii zero pentru emisii, ocolind eforturile guvernului federal, prin punerea în aplicare a escrocheriei comerţului cu certificate de carbon şi mergand direct la state, într-un efort de a impune controlul si taxa lor asupra gazului care face parte integranta a vieţii noastre, cel pe care-l si expiram-dioxidul de carbon.
Chiar şi acum, cand baza argumentului că emisiile umane de CO2 sunt cauza încălzirii globale se prăbuşeşte în mijlocul scandalurilor nesfarsite, companiile energetice şi autorităţile de stat înca promoveaza si avanseaza sinistrele planuri de introducere a obligativitatii atat pentru persoanele fizice, cat şi pentru întreprinderi, de a obţine permise de la stat, ca să emită dioxid de carbon .
Repatajele postului radio KLBJ spuncă Austin Energy, care alimenteaza oraşul, a prezentat Consiliului local al orasului Austin “Planul de reducere a energiei generatoare de emisii de carbon", care merge chiar mai departe decât proiectul de lege federal pentru permise, care cere ca emisiile de CO2 să fie reduse cu 20% până în 2025 .
Faptul că societăţile producatoare de energie sunt în spatele acestui proiect infirmă noţiunea eronată că, companiile de petrol şi energie electrică se opun mişcării de încălzire globală, când de fapt ele sunt adepţii săi majori. Înşelătoria schimbărilor climatice este o mina de aur pentru ei, deoarece acordarea permiselor de emisii de CO2 duce la cresterea preţurilor la utilităţi - costurile sunt transmise cconsumatoruli şi profiturile lor cresc.
Seful Austin Energy, Roger Duncan, le-a spus celor din Consiliul orasului Austin că programul ar costa in jur de 2.6 miliarde $, dar din moment ce costul acestor iniţiative este subestimat în mod curent, se aşteaptă la o cifră finală, care este semnificativ mai mare. El a recunoscut că planul ar cauza preţurilor la energie să crească.
Acest lucru va duce desigur de la facturi de energie mult mai mari pentru publicul larg, deoarece vor fi obligati să cumpere permise de la guvern ca să emită dioxid de carbon.
Programul va include, de asemenea, o Ordonanta de audit si publicare a conservarii energiei, care va permite experilor in probleme de mediu sa efectueze audituri de energie pe fiecare casa cu vechime peste zece ani, atunci când este pusa în vânzare. Aplicare noii initiative ar necesita, de asemenea, "un audit energetic / evaluare pentru toate cladirile comerciale non-industriale, de 5.000 de metri patrati sau mai mult şi pentru proprietăţile multifamiliale, cu cinci sau mai multe unităţi, de 10 ani vechime sau mai mult."
Un sistem similar a fost introdus în 2007 în Marea Britanie, desi a fost luat în derâdere pe scară largă. Cunoscut ca Dosarul de informaţii pentru case, la scurt timp după ce a fost introdus pe piaţa britanică de proprietate, aceasta s-a prăbuşit, intrucat vânzătorii au refuzat să plătească taxa, care a fost obligatorie pentru toate vânzările de case. Sistemul a devenit notoriu ca nimic mai mult decât o noua taxă odioasă.
În ciuda faptului că piaţa comercializarii de certificate de carbon a fost expusa la escrocheriile fondurilor deţinute de globalistii care au fabricat ideea schimbărilor climatice cauzate de om- şi anume Al Gore şi Maurice Strong - statele adoptă acum propria lor versiune a sistemului, astfel încât trucul poate fi aplicat pe un public nesuspicios, care încă mai crede că sistemul comerţului cu certificate de carbon nu a fost pus în aplicare.
În realitate, asa cum relateaza Bloomberg News "acţiunile administraţiei de stat sunt susceptibile de a domina piaţa emergenta a carbonului SUA, în 2010", cu programe de setate să se extindă. "Un grup de state Nord-Estice au deja o piaţă de carbon şi două programe regionale în Vestul Central şi in Vest planuiesc să urmeze acest exemplu," se mentioneaza in articol.
Aşa cum am subliniat în trecut, scopul final este acela de a reduce emisiile de carbon cu cel puţin 80 % până în 2050, o miscare care ar provoca o noua Marea Depresiune, costandu-ne milioane de locuri de muncă, ducand şi la scufundarea Americii până aproape de statutul de tara din lumea a treia.
Ordinea de zi de a reduce emisiile de carbon cu 80 % este un salt imens faţă de scopul final, exprimat de către Institutul Carnegie în 2008, caruia mass-media corporatista i-a oferit credibilitate - o reducere completă până la zero a emisiilor de carbon ar readuce umanitatea la vârsta agrara şi ar inversa complet sutele de ani de progrese tehnologice.
Aceasta este impozitul final, pe viaţă, şi un vis devenit realitate pentru obsedatii de control şi pentru organizaţiile globaliste ca Grupul Bilderberg şi Clubul de la Roma, care au insistat în mod deschis pentru "o societate post-industriala cu zero creştere", în care standardele noastre de viaţă vor fi drastic reduse .
Aşa cum autorul de carti bestseller la nivel internaţional, Daniel Estulin, scrie in cartea sa ”Grupul Bilderberg”, "Într-o perioada post-industriala, creşterea economică zero va fi necesare pentru a distruge vestigiile de prosperitate generală. Atunci când există prosperitate, există progrese. Prosperitatea şi progresul fac imposibilă punerea în aplicare a represiunii, si aveti nevoie de represiune în cazul în care speraţi să divizati societatea în proprietari şi sclavi. Sfârşitul prosperitatii va pune capăt producţiei de energia electrică generata nuclear (precum şi celei pe bază de cărbune) şi intregii industrializari (cu excepţia calculatoarelor şi serviciilor.) Industriile rămase in Canada şi America vor fi exportate in ţările sărace, cum ar fi Bolivia, Peru, Ecuador, Nicaragua, în care munca sclavilor este ieftina. Unul dintre obiectivele principale pentru NAFTA va fi realizat. "
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































vrajitorul.eu said
am February 2 2010 @ 11:46 am
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am February 2 2010 @ 11:47 am
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Synthesis said
am February 2 2010 @ 3:18 pm
Un alt aspect al escrocheriei in filmuletul:
http://trenduri.blogspot.com/2009/12/trading-trees.html
Othelo said
am February 2 2010 @ 3:33 pm
De fapt toate scenariile lui Alex Jones si a invitatiilor sau au devenit pe parcurs realitate, si asa se va intampla si in acest caz. Sa nu apara si la noi vreun Cercel pe energie cu vreo idee asemanatoare (alimentata evident de afara). Avem deja experiente negative in cazul vaccinarilor si al noului cod alimentar unde am indeplinit cincinalul in patru ani si jumatate.