Recurs in interesul legii promovat in Procedura judecarii cererii de prelungire a dreptului de circulatie

Tweet this

Laura Codruta Kovesi, Procurorul General al Romaniei, a promovat recurs in interesul legii in vederea stabilirii procedurii judecarii cererii de prelungire a dreptului de circulatie – de catre instanta de judecata – potrivit dispozitiilor art. 111 alin. 6 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata.

Nr.5832/1355/III-5/2009







C ă t r e




PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE



În baza art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală şi a art.25 lit.a din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, vă sesizez cu




Recurs în INTERESUL LEGII



în vederea stabilirii procedurii judecării cererii de prelungire a dreptului de circulaţie – de către instanţa de judecată – potrivit dispoziţiilor art.111 alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată.



Examenul jurisprudenţei actuale evidenţiază trei orientări cu privire la acest aspect şi, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel :



1. Potrivit unei jurisprudenţe se apreciază că instanţa se pronunţă asupra cererii de prelungire a dreptului de circulaţie prin încheiere, în şedinţă publică sau în camera de consiliu, cu citarea părţilor, fără a preciza dacă aceasta este sau nu supusă unei căi de atac, sau cu menţiunea că se atacă cu apel sau recurs „odată cu fondul”, sau recurs „în 10 zile de la comunicare (Anexele 1 – 97).


2. În aceeaşi materie, alte instanţe s-au pronunţat în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o încheiere, cu menţiunea că este supusă apelului sau recursului „odată cu fondul”, sau căii de atac a recursului „în 10 zile de la comunicare” sau „în 15 zile de la comunicare”, ori fără a preciza dacă aceasta este sau nu supusă unei căi de atac (Anexele 98 – 180).


3. Unele instanţe au soluţionat cererea de prelungire a dreptului de circulaţie în şedinţă publică sau în camera de consiliu, cu citarea sau fără citarea părţilor, printr-o încheiere, fără a recunoaşte existenţa unei căi de atac (Anexele 181 – 204).



Sintetizând concluziile examenului jurisprudenţial şi sistematizându-le pe cele 3 aspecte urmărite (citarea părţilor, publicitatea şedinţei de judecată şi existenţa căii de atac) rezultă două orientări majore de practică :


- prima orientare care procedează la citarea părţilor, judecând cauza în şedinţă publică şi recunoscând existenţa unei căi de atac separate sau, cel puţin odată cu fondul;


- a doua orientare contrară, care judecă în cameră de consiliu, fără citarea părţilor şi fără a recunoaşte existenţa vreunei căi de atac.


Se impune a fi precizat că identificarea celor două orientări este teoretică, impusă de nevoi de analiză; în practică regăsindu-se, aşa cum rezultă din cele deja prezentate, poziţii mixte ale instanţelor cu privire la cele 3 aspecte menţionate.



Prin decizia Curţii Constituţionale nr.742 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.570 din 29 iulie 2008, dispoziţiile art.111 alin.6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002, republicată, au fost declarate neconstituţionale, fiind apreciate drept o ingerinţă a puterii executive în activitatea puterii judecătoreşti prin reglementarea competenţei unui reprezentant al puterii executive de a confirma sau infirma actele unui reprezentant al autorităţilor judecătoreşti.


Prin Ordonanţa de Urgenţă nr.146 din 4 noiembrie 2008, pentru modificarea art.111 din Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (publicată în Monitorul Oficial nr.754 din 7 noiembrie 2008) dispoziţiile art.111 alin.6 au fost modificate în sensul :


„La cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin.1 lit.b sau ale alin.4, procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării urmăririi penale sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.


Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului Poliţiei rutiere pe raza căruia s-a comis fapta”.


Din analiza coroborată a dispoziţiilor art.111 alin.1 – 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului rn.195/2002, prelungirea dreptului de circulaţie de către instanţa penală are loc numai în ipotezele reţinerii permisului de conducere şi eliberării unei dovezi înlocuitoare cu drept de circulaţie de către organele poliţiei rutiere în acele cazuri de încălcare a dispoziţiilor legale ce normează circulaţia pe drumurile publice care constituie şi infracţiuni.


Concret, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauzele ce au un astfel de obiect, instanţa de judecată, în diferite stadii procesuale, poate fi sesizată de către cei interesaţi cu o cerere de prelungire a dreptului de circulaţie.


Întrucât soluţionarea unei astfel de cereri nu beneficiază de reglementarea unei proceduri distincte, urmează a-i fi aplicate principiile şi regulile generale în materie de judecată, având în vedere şi natura juridică a acestei cereri.


Astfel, solicitarea prelungirii dreptului de circulaţie are natura unei cereri pe care oricare dintre părţi (de regulă, inculpatul) o poate formula în cursul judecăţii, conform art.301 din Codul de procedură penală şi care se soluţionează conform art.302 din acelaşi cod, prin încheiere motivată.


În consecinţă, cererea de prelungire a dreptului de circulaţie poate fi caracterizată ca şi o chestiune incidentă a cărei soluţionare nu rezolvă conflictul de drept penal, ci doar o chestiune premergătoare fondului.


De altfel, întreaga jurisprudenţă analizată a soluţionat aceste cereri prin încheieri motivate.


Din perspectiva acestei naturi juridice şi prin aplicarea regulilor generale care normează faza judecăţii se poate concluziona că procedura de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se va desfăşura în condiţii de publicitate şi cu citarea părţilor conform art.290 şi art.291 din Codul de procedură penală.


În ceea ce priveşte calea de atac, având în vedere caracterizarea cererii de prelungire a dreptului de circulaţie ca şi chestiune incidentă, precum şi natura hotărârii prin care aceasta se soluţionează (litis ordinatorii, care vizează raporturi procesuale adiacente raportului principal ce are ca obiect tragerea la răspundere penală), încheierile pronunţate în această materie vor fi atacate odată cu fondul, conform art.361 alin.2, respectiv art.3851 alin.2 din Codul de procedură penală.



*


* *



Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.






Procuror general,


Laura Codruţa Kövesi


Cazier auto pentru soferi , aplicarea de amenzi progresive functie de repetabilitatea si gravitatea incalcarii Codului Rutier, si amenzi functie de veniturile contravenientului



Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1785

2 Comentarii pana acum»

  1. www.vrajitorul.eu/ said

    am January 29 2010 @ 10:41 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  2. asistentapentruconsumatori.ro said

    am January 29 2010 @ 10:41 am

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean