MS si Streinu-Cercel continua sa refuze sa comenteze situatia femeii din Arad care a avut reactii adverse de la CantGrip!
Suspiciunile în cazul femeii din Arad care ar fi avut o reacţie adversă severă la vaccinul anti-AH1N1 continuă. Niciun reprezentant al Ministerului Sănătăţii nu a făcut încă vreo precizare referitoare la acest caz. Între timp, femeia a povestit cum a fost tratată iniţial şi cum s-au manifestat reacţiile.Pacienta în vârstă de 30 de ani a fost vaccinată împotriva gripei noi pe 11 ianuarie. Încă de a doua zi, ea a început să se simtă rău."Au apărut dureri musculare, migrene, diaree, iar la patru zile după aceea au apărut paresteziile. Adică se manifestă cu amorţeli, furnicături dureri foarte mari musculare", povesteşte femeia
.Pacienta a mers la spital, unde a fost consultată. Medicii au trimis-o apoi acasă şi i-au recomandat "să bea paracetamol", după cum susţine tânăra.Starea femeii s-a agravat, însă, astfel că a revenit la spital, de această dată fiind internată la secţia de Neurologie. În prezent, ea se află încă sub observaţie medicală şi urmează un tratament de specialitate.În judeţul Arad, mai mult de 13.000 de persoane au fost vaccinate cu Cantgrip. Şase dintre acestea au avut reacţii adverse, iar trei au fost internate.
Femeie din Arad, internată în urma unei reacţii severe la vaccinul CantGrip împotriva A/H1N1
O femeie în vârstă de 30 de ani din Arad a ajuns la spital, după ce a avut o reacţie severă la vaccinul CantGrip împotriva AH1N1. Aceasta s-a vaccinat în urmă cu două săptămâni şi, cu doar câteva zile în urmă, a experimentat dureri musculare şi febră, informează Mediafax.Iniţial, femeia
a primit tratament la domiciuliu. În prezent, ea se află la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad şi primeşte îngrijiri în Secţia de Neurologie. "Pacienta acuză în special dureri musculare la membrele inferioare. Este examinată şi ţinută sub observaţie, având o evoluţie favorabilă", a declarat dr. Mirandolina Prişcă.Pacienta a declarat că îi amorţesc şi picioarele. "E ca şi o paralizie, am furnicături şi uneori nu îmi simt deloc picioarele".În judeţul Arad, mai mult de 13.000 de persoane au fost vaccinate cu Cantgrip. Şase dintre acestea au avut reacţii adverse, iar trei au fost internate.
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































vrajitorul.eu said
am January 26 2010 @ 4:58 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am January 26 2010 @ 4:59 pm
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Zolly said
am January 26 2010 @ 5:00 pm
http://www.urbanviorel.ro/2010/01/26/neimplicarea-nu-inseamna-neafectarea-noastraa-tuturor-luati-atitudine-si-nu-i-mai-lasati-sa-si-bata-joc-de-noi/
http://www.urbanviorel.ro/2010/01/13/refuzam-vaccinarea-inca-mai-avem-drepturi-si-libertati-consfintite-de-constitutia-romaniei/
http://www.urbanviorel.ro/2010/01/10/hai-sa-nu-vegetam/
http://urbanviorel.ro/category/vaccinuri/
http://urbanviorel.ro/index.php?s=gardasil
http://urbanviorel.ro/category/eugenism-eugenics/
http://urbanviorel.ro/index.php?s=bazac
http://urbanviorel.ro/category/ministerul-sanatatii/
http://urbanviorel.ro/category/ciuma-rosie/
http://urbanviorel.ro/category/silgard/
http://urbanviorel.ro/category/autismulautism/
http://urbanviorel.ro/2009/07/15/ce-nu-vedeti-in-mass-media-atentie-maxima-bayer-exposed-hiv-contaminated-vaccine/
Oameni buni nu sunt impotriva medicinei moderne, iau pastile, am facut vaccinuri insa e timpul sa ne informam si sa realizam ca lucrurile acestea sunt reale , periculoase si suntem lasati in bezna ! Ca de obicei exista factori care posteaza si pe acest blog , care ar vrea toti sa ne vaccinam precum vitele si sa inchidem ochii la informatiile care sunt covarsitoare si privesc niste lucruri extrem de periculoase pentru sanatate !
Deschideti ochii, cititi, documentati-va si nu mai inghititi gogosi !
Radu said
am January 26 2010 @ 5:32 pm
Ati vazut ce scrie pe site-ul Institutului Cantacuzino ?
VACCINAREA IMPOTRIVA GRIPEI PANDEMICE
CONTINUA LA INSTITUTUL CANTACUZINO
INTRE ORELE 9.00 – 15.00
- NUMAI IN ZILELE LUCRATOARE -
Dani said
am January 27 2010 @ 11:20 am
Ce mai poate sa zica? El e ca madama din reclama, care iti sune sa speli rufele cu praful de spalat cutare, ca vor fi mai albe, fara sului sa o intereseze catusi de putin compozitia produsului sau impactul sau asupra sanatatii consumatorului. Ea isi spune poezia, invatata pe de rost, si ia banu…
Cum ar fi sa acuzi doctorita stomatolog care face reclama la TV recomandand pasta de dinti X, dupa ce se descopera ca aceasta e facuta in China si contine antigel? Ea se va dezvinovati urgent… e un robot cititor care zambeste frumos si spune un text invatat dinainte…
meda said
am January 28 2010 @ 1:47 pm
http://www.aradon.ro/stiri/arad/articol/se-dezic-de-tot-ce-e-rau-la-vacinul-antigripal/cn/news-20100128-10512078