Cat de [in]corecta este debransarea de la utilitati a romanilor care nu isi permit plata facturilor ?
Actualitate
Furnizorii de utilităţi au o politică diferită în privinţa sancţionării rău platnicilor. Cel mai sever în relaţia cu clienţii pare să fie furnizorul de gaz, care decide debranşarea de la sistem a celor care nu achită cu regularitate contravaloarea cantităţii de gaz consumat. Debranşarea de la reţeaua de apă este aplicată mai ales în cazul celor care locuiesc la case. În schimb, conducerea societăţii de termoficare nu ia în calcul această măsură, deoarece se fac eforturi pentru menţinerea sau chiar atragerea de noi clienţi.
Reprezentanţii E.ON Gaz România spun că la nivelul judeţului 200 de consumatori nu beneficiază de gaze naturale, deoarece nu au achitat consumul conform obligaţiilor contractuale. „Aplicarea unor măsuri restrictive de sistare a fost şi va rămâne ultima soluţie la care a recurs compania noastră. Sistarea serviciilor e departe de a fi în avantajul vreuneia dintre părţi şi de aceea căutăm întotdeauna soluţii pentru evitarea acesteia”, se arată în comunicatul companiei. Termenul de scadenţă la plată a facturii pentru consumatori este de 30 zile de la emitere, iar în termen de 60 de zile de la scadenţă se efectuează operaţiunea de debranşare.
Compania E.ON Moldova nu a dat detalii despre numărul debranşărilor. Purtătorul de cuvânt al companiei, Sorin Munteanu, a solicitat mai mult timp pentru documentare, însă nu a furnizat datele cerute, deşi au trecut mai multe zile de la solicitarea lor.
Anul trecut, reprezentanţii Apa Grup au efectuat 30 de debranşări de la reţea, principalul motiv invocat fiind cel de neplată a facturilor. În 13 cazuri s-a reluat alimentarea în urma achitării integrale a sumelor propuse de către consumatori, eşalonarea plăţii sau recuperarea acestora în instanţă.
Pe de altă parte, alţi 16 clienţi, şase agenţi economici şi 10 persoane fizice, nu beneficiază de apă curentă. Conform celor declarate de Maricel Georgescu, directorul Apa Grup, cele mai multe persoane fizice care au rămas fără apă locuiesc la case. La blocuri procedura de debranşare este mai dificilă.
Debranşări anulate pentru a nu pierde clienţi
Spre deosebire de furnizorii de apă rece şi gaz metan, conducerea societăţii de termoficare nu ia în calcul debranşarea datornicilor de la sistemul centralizat. Unul dintre motive este şi acela că firma de experţi care asigură consultanţa în vederea accesării finanţării europene a recomandat menţinerea clienţilor, pentru a se justifica infuzia de capital european în acest sistem. Ion Diaconu, directorul societăţii, declară că nu se pot lua măsuri cu rău platnicii din moment ce nu există contracte individuale. „Până nu încheiem contracte cu toţi cei care beneficiază de serviciile noastre, ar fi incorect să luăm măsuri cu o întreagă asociaţie. Într-o asociaţie sunt şi locatari care-şi plătesc regulat facturile şi nu au de ce să sufere din cauza celor care se înregistrează la noi cu datorii însemnate”, mai spune Ion Diaconu. Potrivit acestuia, după finalizarea procedurii de încheiere a contractelor individuale, se vor putea lua măsuri care să-i vizeze strict pe datornici. Ion Diaconu mai spune că nu sunt probleme în privinţa agenţilor economici sau instituţiilor bugetare racordate la sistemul centralizat, fiind exclusă măsura debranşărilor în cazul acestora.
Un alt motiv pentru care nu se decide debranşarea datornicilor este că în sezonul rece statul acordă ajutoare la plata încălzirii familiilor sau persoanelor singure cu venituri modeste.
Plăţi către termoficare amânate de asociaţii
Profitând că Termica nu aplică măsura debranşărilor, conducerile multor asociaţii de proprietari preferă mai întâi ca sumele încasate de la locatari să le direcţioneze către furnizorul de gaz şi energie electrică. Practic, plăţile către furnizori nu se fac în raport cu vechimea şi valoarea datoriilor, lucru contestat în repetate rânduri de reprezentanţii Termica. Aşa se face că datoria populaţiei la Termica a ajuns la aproximativ 16 milioane de lei, jumătate din sumă fiind reprezentată de penalităţi.
Sursa :
http://monitorulbt.ro/Actualitate/2010-01-25/Sute+de+datornici+lasati+fara+utilitati
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro































vrajitorul.eu said
am January 25 2010 @ 2:05 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
asistentapentruconsumatori.ro said
am January 25 2010 @ 2:05 pm
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
Romanelu Smeckeras said
am June 8 2010 @ 4:49 pm
Debransare = taierea bransamentului (operatiune costisitoare care se ia doar ca ultima varianta).
Pentru neplata se practica, in schimb, Deconectarea = sigilarea robinetului pe pozitia inchis.
Daca nu te pricepi…. mai bine nu te bagi, don’Urban !