Banner

EVZ : Cum se toaca bani publici la Spitalul Universitar

Tweet this

Andreea Strachină Duminică, 24 Ianuarie 2010

>EVZ a găsit aici cel mai mare număr de angajaţi TESA din tot sistemul medical românesc. 376 de funcţionari au grijă să nu se ciocnească pe holuri.

Un număr de 376 de angajaţi TESA ocupă birourile Spitalului Universitar Municipal Bucureşti. Revine câte unul la aproape trei bolnavi, iar această armată de funcţionari publici reprezintă unul dintre recordurile absurde ale sistemului medical românesc. Sunt municipii mari în ţară care au mai puţini angajaţi decât spitalul bucureştean.
Iar un oraş înseamnă zeci de servicii şi direcţii care trebuie să administreze un oraş de sute de mii de locuitori. Uriaşul corp TESA de la Universitar este considerat o moştenire de pe vremea lui Sorin Oprescu.
„Se calcă în picioare. Au grijă toată ziua să nu se ciocnească pe holuri”, prezintă situaţia, plastic, Gheorghe Iana, manager până de curând al spitalului.

Muncă, muncă şi iar muncă

Un nene portar face inventarul celor care păşesc în incinta Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Tinerii de la Recepţie sunt ocupaţi cu doamnele în vârstă care îşi caută traseul spre diferitele secţii din spital, împrăştiate pe cele 13 etaje.
Scările de urgenţă sunt aglomerate, dar de la etajul doi gălăgia se estompează. Directorul Cătălin Cârstoiu nu este niciodată de găsit, aşa că cele trei secretare iau în primire cum ştiu mai bine cozile care se formează.
Una oftează, părând extenuată. Îşi ia cafeaua de pe birou şi se mută în biroul de vizavi. Se aud chicoteli şi râsete, în timp ce un teanc de dosare ale grupelor de rezidenţi aşteaptă să fie predate.
Secretara fostului manager al spitalului, Gheorghe Iana, îi rescrie de zor pe coli A4 agenda zilei, cât mai caligrafic cu putinţă. În stânga are expresorul de cafea. „Trebuie să merg la cumpărături să iau pliculeţe de zahăr normal, acum nu am decât zahăr brun”, se scuză aceasta. Un scenariu care se aplică zilnic la Spitalul Universitar.

Istoria unui furnicar

  • Cei 376 de salariaţi TESA consumă mai mult de 25% din bugetul lunar al spitalului. A demite din funcţie un bugetar din sistemul sanitar înseamnă întocmirea unui dosar stufos, care trebuie să treacă prin Ministerul Sănătăţii, iar apoi prin Casa de Sănătate.

  • Aprobarea lui durează între 6 şi 12 luni, motiv pentru care nici unul dintre conducătorii Spitalului Universitar nu s-a complicat să reducă personalul auxiliar. La numărul de 376 s-a ajuns în timpul lui Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei şi fost manager al Spitalului Universitar în perioada 1994-2006.

  • La finalul anului 2008, începutul anului 2009, salariile celor 376 au crescut cu 28,4%, la care s-au adăugat creşteri ale sporurilor. Obligată de minister să plătească mai întâi salariile şi utilităţile, conducerea s-a văzut nevoită să întârzie plăţile către furnizori, iar în acest moment Spitalul Municipal are datorii-record de 20 de milioane de lei.

200 de oameni la tehnic

Departamentul cel mai aglomerat din spital este cel tehnic-administrativ, cu 200 de angajaţi, cât într-o fabrică. Sunt cei care schimbă becurile, văruiesc şi repară ţevile sparte.
„Spitalul e modernizat în proporţie de 98%. Practic, aceşti oameni nu mai îşi găsesc rostul, pentru că serviciile pot fi externalizate. Se motivează oficial că e mare spitalul şi că de aceea trebuie mulţi oameni, dar nu fac nimic toată ziua”, spune Gheorghe Iana, fostul manager.
Alţi 50 de angajaţi din administraţia spitalului lucrează la resurse-umane şi achiziţii, iar pe locul trei în topul tăietorilor de frunze la câini se află departamentele contabilitate-financiar, unde 30 de persoane se ocupă de facturi, de întocmirea bugetului lunar şi anual către Casa de Sănătate, plus partea de analiză cost-produs.
Spitalul Universitar are 1.170 de paturi, la fel ca şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean Mureş sau Spitalul Judeţean Deva. Sunt multe alte spitale în ţară cu peste 1.000 de paturi, însă toate au un număr mult mai mic de angajaţi TESA.
O medie în celelalte spitale din ţară este de 135 de angajaţi. De altfel, un calcul simplu arată că cei 376 de angajaţi ar putea conduce la fel de bine două oraşe medii din România, ca Râmnicu-Vâlcea sau Târgovişte. Primăriile celor două oraşe au sub 300 de funcţionari fiecare şi răspund de nevoile zilnice a câte 100.000 de locuitori.
Spitalul bucureştean constă în schimb într-o singură clădire şi o capacitate de 1.000 de bolnavi internaţi. Cei 376 de salariaţi nu au nicio legătură cu actul medical, nefiind medici, asistente sau infirmiere.

„Echilibrul personal medical - angajaţi auxiliari este una dintre regulile performanţei într-un spital. Casa de Sănătate este prima în măsură să semnaleze nereguli în baza contractului cu managerul”, a declarat Ioan Sârbu, director la Spitalul Militar Bucureşti.
Sursa http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/883928/Masina-de-tocat-bani-de-la-Spitalul-Universitar/

Andreea Strachină Duminică, 24 Ianuarie 2010

EVZ a găsit aici cel mai mare număr de angajaţi TESA din tot sistemul medical românesc. 376 de funcţionari au grijă să nu se ciocnească pe holuri.

Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro

Afisari: 2032

9 Comentarii pana acum»

  1. vrajitorul.eu said

    am January 25 2010 @ 11:13 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  2. asistentapentruconsumatori.ro said

    am January 25 2010 @ 11:13 am

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

  3. blondutzu said

    am January 25 2010 @ 2:18 pm

    Nu sunt de acord cu acest numar mare de angajati TESA, dar nu sunt de acord cu externalizarea serviciilor tehnico-administrative. Se stie ca daca ai de ales intre o firma privata care sa efectueze reparatiile – pe sume mari si cand vor ei – si un angajat cu vechime, mai bine aleg angajatul!!! Si apoi se stie ca acolo este ograda domnului Oprescu sau fosta lui ograda!!!

  4. faqt said

    am January 25 2010 @ 2:25 pm

    Fara suparare…

    Intrebare-ntrebatoare:…?

    Fostul (Ia na), cand era “manager”…ce-a….???

    Ca-i cel mai simplu sa dai vina pe “greaua moshtenire” …

    Roman… pe Ceaushescu…
    ….
    Boc… pe boc?

  5. kineto_hoinar said

    am March 23 2010 @ 9:18 pm

    ” POVESTE DE PRIMAVARA PENTRU KINETOTERAPEUTI”

    A fost odata ca niciodata…. in anul 1922 a aparut in Romania o noua profesie “GIMNASTICA MEDICALA” asa ca din senin si in cadrul Facultatii de educatie Fizica si Sport – Bucuresti.
    Ce a fost in capul acelor specialisti?????
    … probabil au simtit si ca MISCAREA FACE BINE celor care o practica; atat persoanelor sanatoase cat si celor bolnave.
    Si asa incet, incet a inceput sa prinda contur, mai inspirati dupa scoala rusa, mai dupa cea occidentala, acesta profesie, care dupa 1992 a devenit kinetoterapie – si cat de curand va implini 80 de ani.
    Si pentru ca in povesti (si mai ales in cele adevarate) apare si “LUPUL” (iar la noi romani el este la tot pasul), a aparut si la Facultatea de Medicina o “RUDA PRIN ALIANTA”, a acestei profesii despre care va povestesc, fiziokinetoterapia (un pleonasm am zice noi sau altii). Acum incep problemele.
    Va mirati cine este “lupul”? cel rau care face si desface kinetoterapia?
    Va postez mai jos un material in care dr. prof. Sara Nica, da competente peste competente fiziokinetoterapeutilor. Ca doar la acesta sectie din cadrul Facultatii de Medicina a ajuns prof. univ. (e cam greu sa stai la coada pentru a ajunge prof. univ. la Facultatea de Medicina) si desfiinteaza prof. CFM si Kinetoterapeutul – pentru ca “DE” nu mai sunt competenti dupa 80 de ani de traditie si experienta.
    DE CE? pentru ca dr. prof. Nica nu a fost agreeata sa predea la Fac. de Kineto????? si atunci de ce sa nu calcam in picioare si sa aruncam cu pietre intr-o Facultate de Kineto?
    Este foarte greu cand esti ranit in orgoliul propriu??!!!!!!
    Astfel de povesti vor mai urma pentru ca avem parca…..4 anotimpuri.
    Am auzit de la taranul roman ca de acum 80 de ani ca…..” nu mor caii cand vor cainii!” si mai adoptam a la Roumane ” sa speram bine”

    http://img179.imageshack.us/img179/5416/dradriananicaimpotrivak.jpg

  6. andu said

    am August 28 2010 @ 4:28 am

    NU STIU CE SE INTAMPLA IN SPITALUL ACELA ,ACUM PENTRU CA NU MAI SUNT BANI AU I8NCEPUT SA PENALIZEZE INFERMIERELE SI ASISTENTELA INCHIPUITIVA CA , O INFIRMIERA ALOAT SALARIU 400-450 SI DOMNUL CARSTOIU MENEGERUL SPITALULUI LE-A PENALIZAT PENTRU SIMPLUL FAPT CA AGASIT UN PAHAR GOL ,DE CAFEA .SIGUR CA ACESTA ESTE UN MOTIV DE ALE LUA DIN BANI .OARE NU SE SESIZEAZA NIMENI SA MEARGA LA EL SA VERIFIUCE NEREGULILE CARE SANT?DE CE INTOTDEAUNA TREBUIE SA PLATEASCA CEI MICI SI CEI MARI SE LAFAIE IN BANII STATULUI .SA VINA CINEVA IN CONTROL SA VADA CUM SE LUCREAZA ACOLO NE-AM SATURAT DE EI

  7. MURARU said

    am October 15 2010 @ 1:31 pm

    ”PENALUL”TZIGAN,SECURIST,MASON,MAFIOT,CORUPT,BETZIV,MANELIST,INFRACTOR,INCOMPETENT,IMPOSTOR,LABAGIU,FRUSTRAT,IMPOTENT SEXUAL,FIZIC SI INTELECTUAL,CATALIN CARSTOIU,FINUL DE CUNUNIE SI CUMETRIE INFRACTZIONALA AL CRIMINALULUI-SEF DE LA kOTROCEANKA-BALACEANKA,FIUL FOSTULUI PREFECT PD-L-IST,SECURIST,MAFIOT,MASON SI PENAL DE ARGES,MERITA BAGAT LA PPPPUUUUSSSSCCCCAAARRRIIIIEEEEEEEEEE!!!!!

  8. george said

    am January 1 2011 @ 3:53 pm

    Domnule Oprescu de ce trebuie sa avem 376 angajati Tesa la un spital si apoi sa spunem ca Romania nu are bani in buget.In primul rand o datorie de 20 de milioane este imensa atunci ce masuri propuneti ca aceasta datorie sa fie depusa?

  9. oancea said

    am October 24 2011 @ 7:34 am

    Daca vreti intr-adevar sa aratati adevaratele prb ale spitalului , atunci verificati contactele de achizitie publica ale suub si implicarea directa a lui andrei georgescu seful upu, implicarea sefului de la achizitii dl madalin. Tot ceea ce ati descris aici este apa de ploaie pe langa ceea ce se intamla privind contracte;e de achizite si sumele paraindarat catre seful upu

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:

Urban Clean