Legea proceselor colective care apara consumatorii romani, depusa la Parlament de senatorul Iulian Urban
Catre : BIROUL PERMANENT AL SENATULUI
In conformitate cu prevederile art. 85 alin.[2] din Regulamentul Senatului republicat, va inaintam spre dezbatere si adoptare propunerea de modificare a Legii privind codul consumului, legea nr. 296/2004, republicat 2008.
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
EXPUNERE DE MOTIVE
In conditiile in care majoritatea comerciantilor ce actioneaza in domeniul furnizarii/prestarii de servicii, inteleg sa impuna consumatorilor clauze contractuale ce ii pun pe acestia din urma in imposibilitate de a actiona pentru apararea interesolor lor,
Raportat la faptul ca in mare parte exista o disproportie impresionanta privitoare la mijloacele financiare, factorii de reprezentare, precum si influenta generala, disproportie ce pune consumatorul prejudiciat in imposibilitatea de a actiona pentru apararea intereselor sale,
Tinand cont ca pentru a avea o reala capacitate de a actiona impotriva unor comercianti in scopul apararii intereselor consumatorilor se impune cumularea eforturilor acestora in cadrul unor actiuni colective,
In conditiile in care State membre ale Uniunii Europene au ales dupa indelungi analize si ezitari sa reglemeteze si sa sustina actiunile colective pentru apararea intereselor consumatorilor (a se vedea Art. 140 – bis din Codul Consumului – Italia),
In scopul amplificarii masurilor de protectie a consumatorilor si cu intentia de a creea un cadru legal care sa reglementeze si sa permita anumitor entitati exercitarea unor actiuni colective care sa protejeze interesele consumatorilor,
In temeiul Art. 74 din Constitutia Romaniei si in conformitate cu prevederile art. 85 alin.[2] din Regulamentul Senatului republicat, inaintam prezentul proiect de lege.
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
PARLAMENTUL ROMANIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENAT
LEGE
Pentru modificarea Legii privind codul consumului, legea nr. 296/2004, republicat 2008.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege :
Articolul I: Legea privind codul consumului, legea nr. 296/2004, republicat 2008 - se modifica si va avea urmatorul cuprins:
- Dupa Capitolul IX – Drepturile consumatorilor la incheierea contractelor, se introduce un nou capitol “ Dreptul la actiune colectiva in numele consumatorilor”
- Dupa Art. 84 se introduce Art. 841 cu urmatorul cuprins:
“Art. 841- Statul prin Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si organizatiile nonguvernamentale de profil au dreptul de a ac*iona în conformitate cu prevederile legale in vigoare pentru protejarea intereselor colective ale consumatorilor.”
3. Dupa Art. 841 se introduce Art. 842 cu urmatorul cuprins:
“Art. - 842. (1) Entităţile prevăzute la articolul 841 au dreptul sa acţioneze in cazurile prevazute de lege pentru a proteja interesele colective ale consumatorilor prin urmatoarele tipuri de actiuni:
a) actiuni pentru interzicerea actelor şi comportamentului care prejudiciază interesele consumatorilor;
b) actiuni prin care se iau măsurile corespunzătoare pentru a corecta sau a elimina efectele actiunilor dăunătoare constatate;
c) actiuni de publicitate cazurilor in presa scrisa sau audiovizuala.
(2) Entităţile prevăzute la articolul 841 vor putea reprezenta interesele consumatorilor atat in faza concilierii directe, cat si in faza judiciara (actiunile de fond si caile de atac).
(3) Procedura concilierii prealabile este obligatorie, se deruleaza conform Codului de procedura civila si nu poate depasi un interval de maxim 60 zile.
(4) Daca persoana responsabila nu raspunde la conciliere, in cadrul concilierii nu propune masuri de inlaturarea a comportamentului daunator sau nu respecta masurile propuse, entitatile implicate pot initia actiunea judiciara.
(5) In situatia realizarii concilierii, procesul verbal cu masurile stabilite de parti va putea fi inregistrat la Tribunalul de unde isi are sediul operatorul economic reclamat, acesta dobandind caracter executoriu. ”
4. Dupa Art. 842 se introduce Art. 843 cu urmatorul cuprins:
“Art. – 843 (1) Entităţile mentionate la articolul 841 au dreptul de a acţiona pentru a proteja interesele colective ale consumatorilor prin depunerea unei cereri de chemare in judecata la Tribunalul de sediul societatilor impotriva carora se solicita compensarea sau restituirea sumelor datorate pentru consumatori în ceea ce priveşte relaţiile juridice izvorate din contracte incheiate intre operatorii economici si consumatori, sau ca o consecinţă a acelor fapte, practici comerciale neloiale sau comportamente anti-competitive, atunci când sunt prejudiciate drepturile unei pluraritati de consumatori sau utilizatori. Actiunile sunt scutite de taxa de timbru.
(2) Toti consumatorii sau utilizatorii care doresc să beneficieze de protecţia oferită de prezentul articol, trebuie să notifice în scris titularului său aderarea la o acţiune colectivă.
Aderarea la o actiune colectiva va putea fi efectuata chiar si in fata instantei de fond, pana la inceperea dezbaterilor.
(3) În cadrul unei proceduri iniţiate în conformitate cu alineatul 1 este întotdeauna admisa intervenţia consumatorilor individuali pentru o astfel de procedură care implică acelaşi obiect.
(4) Exercitarea acţiunii colective menţionate la alineatul 1 sau aderarea la o acţiune colectivă, produce efectele intreruperii prescriptiei dreptului la actiune.
(5) În cadrul primei sedinte, Instanta după ascultarea părţilor şi luand act de materialul probator se pronunţa asupra admisibilitatii cererii in camera de consiliu. Cererea este declarată inadmisibilă, atunci când aceasta este în mod vădit nefondată, când judecatorul considera ca nu exista un interes colectiv in sensul prevederilor prezentului articol.
(6) Dacă cererea este considerata admisibila, judecatorul poate dispune ca judecarea fondului sa se efectueze in sedinta publica.
(7). Dacă admite cererea, instanţa va stabili si criteriile de distribuire a sumelor
care trebuie plătite sau returnate consumatorilor individuali care au aderat la acţiune sau au intervenit în litigiu, stabilind daca este posibil cuantumul minim care trebuie plătit consumatorului
(8). Hotararea care defineşte procedurile iniţiate în conformitate cu alineatul 1 se aplica si pentru consumatorii care au aderat la acţiune. Hotararea se aplica sub rezerva si consumatorilor individuali care nu aderă la o acţiune colectivă, sau nu intervin în cadrul unei proceduri iniţiate în conformitate cu alineatul 1.”
INITIATOR
Senator URBAN IULIAN
Grupul Parlamentar al PDL din Senat
propunere-de-modificare-a-legii-nr-296-2004-legea-privind-codul-consumului-republicat-2008-actiuni-colective
Te-ar mai putea interesa:
- Senatorul Urban propune modificarea legii energiei electrice
- Proiectul de lege privind eliminarea taxelor de reziliere a contractelor de internet si telefonie , depus la Senat
- Urmare a miilor de sesizari vizand intreruperile de energie electrica, Senatorul Urban cere modificarea legii
- Propunere legislativa care limiteaza valoarea penalitatilor ce pot fi cerute romanilor de catre furnizorii de servicii si interdictia de folosire a clauzei riscului reputational
- Inchisoare de pana la 2 ani pentru directorii supermarketurilor care vor comercializa produse alimentare expirate
Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com
Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro






























Catalin HN said
am January 15 2010 @ 11:24 pm
O initiativa foarte buna.
lt. col. Thobescu Theodor said
am January 16 2010 @ 8:03 pm
BRAVO
Doamne ajut?
Parmalat said
am January 16 2010 @ 11:00 pm
Primul proces colectiv – haideti sa strangem toti utilizatorii de cartele GSM prepaid si sa obligam operatorii sa scoata perioada de valabilitate a creditului.
Adica daca un om cumpara credit 5 Euro, nu poate folosi acel credit decat intr-o perioada de 2 saptamani dupa care posibilitatea de a initia apeluri de pe acea cartela se suspenda. Adica omul foloseste poate 1 Euro si dupa aia 4 Euro i-a platit degeaba, trebuie sa incarce din nou cartela pentru a prelungi valabilitatea.
ady said
am January 17 2010 @ 1:03 pm
Si sa dam guvernul in judecata sa scoata taxa de poluare,care e o aberatie facuta sa ne bage mana adanc in buzunar!!!
asistentapentruconsumatori.ro said
am January 18 2010 @ 12:27 pm
Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro
Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.
TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro
www.vrajitorul.eu/ said
am January 18 2010 @ 12:27 pm
INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html
http://www.inpolitics.ro/replica-pdl-la-impozitarea-averilor-legea-proceselor-anti-comercianti-art52446.aspx# said
am January 18 2010 @ 3:45 pm
http://www.inpolitics.ro/replica-pdl-la-impozitarea-averilor-legea-proceselor-anti-comercianti-art52446.aspx#