„Sarea de baie” a ucis deja cinci bucureşteni

Tweet this

Special Gold”, substanţa vândută cu succes în sute de „magazine de vise” din toată ţara, omoară tineri, sub ochii nepăsători ai autorităţilor, scrie EVZ.

Nu mai puţin de cinci tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani au murit, în ultima perioadă în Bucureşti, după ce au consumat „Special Gold”, substanţa comercializată legal, ca „sare de baie cu aromă de fructe de mare”, în „magazinele de vise”.
Victimele - pacienţi ai centrului Risc Minim, din cadrul Asociaţiei de Luptă Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) - au murit din cauze cardiace, arată psihiatrul Eugen Hriscu, director executiv al ALIAT.
Psihiatrul atrage atenţia, însă, că numărul celor care-şi găsesc sfârşitul după ce au căzut pradă prafului „Special Gold” ar putea fi mult mai mare.
În ţară, unde funcţionează sute de „magazine de vise”, cu acordul Ministerului Sănătăţii, nu există nici centre, nici ONG-uri care să-i ţină sub supraveghere pe cei care consumă cu regularitate „sarea de baie” - prizată, inhalată sau injectată.
Peste toate acestea, la nivel naţional, România suferă crunt la capitolul informare: clienţii „magazinelor de vise”, de multe ori minori, habar n-au la ce risc major se expun odată ce au luat primele doze. Adicţia intervine repede, moartea poate fi la un singur pas distanţă, explică specialistul.

4-Methylmethcathinone, substanţa care te omoară

„Special Gold” - care se vinde în magazine cu 50-60 de lei, un pliculeţ cu 0,25 grame, dar se poate comanda şi pe internet


, urmând ca praful să-ţi fie adus acasă sau „la petrecere”, în cel mai scurt timp, la orice oră din zi sau din noapte - conţine 4-methylmethcathinone, numită şi mephedrone.
Asta a reieşit după ce pliculeţul cumpărat, sâmbătă, de un reporter EVZ a fost analizat de specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică al Poliţiei.
„Substanţa e un derivat de amfetamină şi are efecte devastatoare: cei care o consumă nu mai mănâncă cu zilele, au halucinaţii - văd gândaci pe sub piele, se scarpină, îşi fac răni. «Special Gold» şi orice substanţă asemănătoare afectează activitatea cerebrală, dar şi inima. Pericolul de moarte e mare, ca urmare a unui atac de cord sau infarct”, explică Hriscu.
Potrivit acestuia, soluţia nu e doar introducerea substanţei cu pricina - 4-methylmethcathinone, descoperită şi analizată recent, între 2006-2008 - pe lista celor interzise de lege, şi nici chiar închiderea „magazinelor de vise”.
„Ambiţia autorităţilor e să interzică tot. Bineînţeles că ideal ar fi să avem o ţară fără droguri. Dar trebuie să ne mulţumim cu soluţii pragmatice, să plecăm de la o instituţie formată din profesionişti - medici, psihiatri -, nu numai poliţişti, care să-i poată ajuta pe consumatori. Noi, însă, nu facem nimic”, punctează Hriscu.
Statisticile Poliţiei arată că, în primele luni din 2009, peste 20 de „magazine de vise” din ţară au fost închise, iar proprietarii s-au ales cu dosare penale. Asta, după ce poliţiştii au descoperit între ierburile „terapeutice” canabis, dar şi canabinoizi sintetici, ce au efecte de câteva zeci de ori mai puternice decât acesta.


  • Proiectul pentru interzicerea comercializării substanţelor nocive din „magazinele de vise” a trecut de Senat şi Comisia de Sănătate a Camerei

    Deputaţilor şi abia după 1 februarie va intra în plen.


„Sunt medic de urgenţă şi aş vrea ca şi legislativ lucrurile să se mişte mai repede. Am văzut persoane care au ajuns în comă la urgenţe după ce au inhalat astfel de substanţe legale. Nu era vorba de intoxicare cu droguri de înalt risc”, spune deputatul de Iaşi, Tudor Ciuhodaru, medic la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Iaşi.

EFECTE NOCIVE

După euforie şi logoree, urmează infarctul


  • Mephedrona sau 4-methylmethcathione este o substanţă care se găseşte sub formă de pudră, cristale albe, capsule sau pastile. Consumată prin inhalare, ingurgitare sau chiar injectare (după ce a fost diluată în apă), aceasta are efecte nimicitoare asupra organismului.„Halucinaţii, anxietate, palpitaţii, logoree, clănţănitul dinţilor, transpiraţie intensă, insomnie, memorie de scurtă durată, dureri la nivelul pielii şi a nasului. Substanţa creşte pulsul şi bătăile inimii, dilată pupilele, usucă gura şi scade pofta de mâncare”, enumeră efectele imediate farmacistul Andrei Căpăţînă.



  • În caz de supradoză, poate duce la vasoconstricţie, adică îngustarea calibrului vaselor de sânge, şi, în anumite cazuri, la infarct.





Reclamati abuzurile la adresa office@asistentapentruconsumatori.ro sau la adresa Senatorului : iulian.urban@gmail.com

Redirectioneaza 2% pentru Asociatia www.asistentapentruconsumatori.ro


Afisari: 1552

7 Comentarii pana acum»

  1. simpa said

    am January 12 2010 @ 5:19 pm

    suntem omorati de substantele din alimente, asa numitele E-uri pe care nimeni nu te forteaza sa le cumperi dar tu esti obligat sa le consumi impreuna cu produsul alimentar…de astea nu mai vorbim ca se incadreaza in legal, ca si subiectul dumneavoastra.. DE CE NU FURNIZEAZA NIMENI INFORMATII REALE DESPRE CATI OAMENI MOR DE CANCER ZILNIC?! Ca sa avem loc de porcine si alte manipulari…tara fara de viitor..vreau sa emigrez!

  2. Parmalat said

    am January 12 2010 @ 6:03 pm

    Da, am remarcat si eu articolul pe evz.ro . Trebuie luate masuri impotriva comertului cu astfel de substante, am impresia ca era o lege adoptata pe tema asta inca din septembrie dar Dumnezeu stie ce s-a mai intamplat cu ea…

    @simpa

    Dar aceste informatii exista, intra pe site-ul Institutului National de Statistica si cauta buletinul statistic cu decese si cauze de deces.
    Este ingrozitor, ai dreptate. Problema e cati mor fara sa se stie motivul, gen “a murit de batranete”…

  3. Matrix said

    am January 12 2010 @ 7:14 pm

    simpa, unde vrei sa emigrezi? cred ca singurele locuri curate sunt cele citeva insule cu indigeni pe palneta dar nici alea pentru mult timp…

  4. Catalin HN said

    am January 12 2010 @ 11:40 pm

    “Produsele etnobotanice” sunt de fapt tot droguri. Ce atitudine are de gand sa ia guvernul boc in privinta acestora, d-le Urban ? Se pare ca nici basescu nici pdl-ul nu sunt interesati de scoaterea in afara legii a acestor produse. Iar magazinele in care se comercializeaza au aparut DUPA CE guvernul tariceanu a incetat sa mai existe, deci este o afacere EXCLUSIV pdl-ista si basesciana. Sa ne amintim si de eba care s-a pronuntat in favoarea legalizarii drogurilor usoare si “the big picture” este completa. Asadar, responsabilitatea revine exclusiv pdl-ului, din care si dvs. faceti parte, d-le Urban. Prin urmare, degeaba condamnati aceste produse pe blogul dvs. fiindca in realitate, ca membru al pdl, sunteti de acord cu comercializarea lor; daca n-ati fi ar fi normal sa va dati demisia din pdl si sa initiati in senat o lege pt. interzicerea acestor droguri.

  5. DZP3 said

    am January 12 2010 @ 11:41 pm

  6. www.vrajitorul.eu/ said

    am January 13 2010 @ 11:42 am

    INTRATI PE http://www.vrajitorul.eu/ – Magia afacerii dvs.
    informatii utile >> http://www.vrajitorul.eu/aplicatia/aplicatia.html

  7. asistentapentruconsumatori.ro said

    am January 13 2010 @ 11:43 am

    Reclamati abuzurile la care sunteti supusi la office@asistentapentruconsumatori.ro

    Lupta noastra a celor de la Asociatia http://www.AsistentaPentruConsumatori.ro se duce impotriva abuzurilor la care sunt supusi consumatorii romani.
    Pentru asta avem nevoie ca voi, sa ne scrieti despre fraudele sau abuzurile la care sunteti supusi de catre comercianti sau autoritati.
    Noi preluam sesizarile voastre si ne luptam pentru ca drepturile sa va fie recunoscute.

    TOT CE AI DE FACUT ESTE SA NE SCRII LA ADRESA office@asistentapentruconsumatori.ro

Comment RSS · TrackBack URI

Lasa un comentariu

Nume: (Obligatoriu)

eMail: (Obligatoriu)

Site:

Comentariu:



Urban Clean